În următoarele 5 minute vei afla:

– Care este cel mai dăunător și des întâlnit obicei în timpul unei zile de muncă.
– De ce dezordinea creativă este doar un mit. 


Cu siguranță știți și voi o astfel de persoană: acel coleg de birou sau prieten care termină totul la timp, care-și finalizează proiectele devreme și care n-are niciodată nevoie să lucreze peste program. Acel personaj care, nu știm cum, reușește să comprime activitățile unei jumătăți de zi de muncă în doar câteva ore. 

Unii dintre voi poate că l-ar descrie ca pe un robot sau ca pe o mașină, pentru că e greu să-ți imaginezi un om lucrând atât de repede cum reușesc astfel de persoane. Însă acești oameni, care aparent operează cu o maximă eficacitate, nu există în realitate. Dacă-ți dorești să fii unul dintre ei, există câteva reguli și obiceiuri pe care trebuie să le schimbi și tehnici de lucru pe care să le adopți. Nu poți deveni peste noapte super-productiv, însă, dacă faci niște schimbări și urmezi aceste reguli simple, vei fi pe drumul cel bun. 

1. Dormi suficient cu o noapte înainte!

Oamenii foarte productivi reușesc să-și termine treburile pentru că au energia necesară să o facă. Între timp, cei care n-au dormit bine au probleme de concentreze și nu muncesc eficient. Dacă nu poți gândi limpede sau nu dai randament la birou, poate că n-ai suficientă grijă de tine. Este timpul să-ți schimbi obiceiurile și să te asiguri că ai parte de destule ore de somn în fiecare noapte. Nu doar că-ți vor reface stocul de energie necesară să revii în formă și gata de muncă, dar respectarea orelor de somn te ajută să previi fenomenul de burnout și-ți îmbunătățește concentrarea și memoria. 

2. Ține-ți mintea în priză!

Unul dintre trucurile care te pot ajuta să-ți crești productivitatea este să-ți ții mintea mereu ocupată. Cu cât vei acumula mai multe cunoștințe și vei deveni tot mai bun în jobul tău, cu atât vei fi mai capabil să-ți face treaba mai bine și să-ți termini sarcinile mai rapid. Vei reuși să reacționezi mult mai eficient și să iei decizii mult mai bune atunci când îți petreci timpul pregătindu-te pentru jobul tău. Și poți să faci asta fie citind cărți, fie participând la teste de inteligență, fie investind în educația și în pregătirea ta. 

3. Organizează-ți locul de muncă!

Înainte să-ți începi activitățile zilnice, alocă zece minute să faci curat și să-ți organizezi spațiul de lucru. Atunci când pui în ordine locul în care îți petreci ziua de lucru, vei pierde mai puțin timp căutând pe masă lucrurile și documentele de care ai nevoie și te vei concentra mai mult pe sarcinile importante pe care trebuie să le duci la bun sfârșit. Să ai o zonă ordonată în jurul tău te ajută, de asemenea, să-ți crești nivelul de concentrare, de vreme nu mai există nici un fel de detaliu enervant care să-ți distragă atenția. Acest pas, aparent simplu, are efecte mari asupra productivității și asupra performanței la locul de muncă. 

4. Elimină din jurul tău lucrurile care te pot distrage! 

Toate acele mărunțișuri de pe masă sau din birou nu sunt singurele lucruri care îți pot distrage atenția. Există mult mai multe lucruri, aparent fără însemnătate, care te pot face să-ți pierzi concentrarea și te determină să nu-ți finalizezi la vreme treaba. Telefonul în care cauți chestii, conturile de social media pe care simți nevoia să le verifici constant, notificările care îți apar pe ecran – toate acestea sunt printre cele mai frecvente întreruperi care te fac să-ți pierzi timpul și-ți încetinesc productivitatea. Iată o strategie care funcționează: deloghează-te de la toate conturile de social media atunci când îți începi ziua de lucru. 

Dacă ai făcut asta, ia în considerare apoi modul în care-ți fug gândurile în toate direcțiile în timp ce tu ar trebui de fapt să-ți termini treaba. S-ar putea să-ți vină ideea să te apuci de blogging, sau îți aduci aminte brusc că ai de plătit o factură. OK, sunt idei demne de reținut, dar acum trebuie să te concentrezi la ceea ce ai de făcut. Ca să poți să fii constant în muncă, pune la punct o „listă a gândurilor care te distrag” și scrie pe ea toate chestiile care îți trec prin cap atunci când lucrezi. Când ai o pauză, revino asupra listei și analizează fiecare punct. 

5. Uită de comunicarea ineficientă!

Așa cum am menționat mai devreme, notificările din social media reprezintă o amenințare la adresa productivității. Însă ce spuneți de acele e-mail-uri legate de job? Nu poți pur și simplu să dai log out și să uiți de ele. Dar, pe de altă parte, este contraproductiv să dai răspunzi mereu la fiecare mesaj pe care-l primești, chiar în momentul în care aterizează în inbox. Cu siguranță ai avut parte, măcar o dată, de o situație în care ai schimbat zeci de mesaje doar pentru a stabili ora întâlnirii, una care să convină tuturor. Poate că e momentul să iei în considerare eliminarea metodelor ineficiente și să adopți un alt sistem de comunicare, mult mai bun. Încearcă să folosești acele aplicații cu care poți stabili mai ușor programul unor evenimente. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


6. Prioritizează! 

Înainte să-ți începi ziua de lucru, pune pe o hârtie toate lucrurile pe care le ai de făcut și aranjează-le în ordinea importanței. Trebuie să prioritizezi sarcinile importante și să le faci înaintea lucrurilor mărunte. Fă un top 3 al celor mai importante activități și asigură-te că le termini înainte ca programul de la birou să ia sfârșit. Dacă te concentrezi doar să mai tai câte un lucru de pe lista de „to-do” și nu o faci organizat, te vei trezi la final de zi că ai reușit să rezolvi lucruri pe sărite, unele importante, altele nu. 

7. Nu încerca să faci mai multe lucruri deodată! 

Unii ar spune că multitasking-ul sau să faptul că poți lucra la mai multe proiecte deodată înseamnă să fii productiv la maximum. Dar asta nu-i deloc adevărat. Când jonglezi cu mai multe sarcini în același timp, pierzi vremea făcând trecerea de la una la alta. Să zicem că trimiți o captură de ecran către un client, întocmești un raport financiar și-ți pui șeful la curent la telefon cu noutățile zilei. 

De fiecare dată când treci de la o chestiune la alta, ai nevoie de câteva minute să te re-concentrezi și să-ți aduci aminte ce făceai înainte. Această manieră de lucru te poate face să nu mai termini, pur și simplu, unele activități. Sau să faci o muncă de mântuială. Dacă eviți multitasking-ul și te concentrezi, pe rând, asupra unui singur lucru, poți să-ți termini mai repede treaba și să o faci mai bine. 

8. Stabilește-ți o limită de timp! 

Acesta este o metodă prin care poți deveni mai productiv. Dacă nu ești familiarizat cu această strategie, tot ce trebuie să faci este să îți stabilești un interval de timp limită pentru fiecare sarcină. Îți poți printa chiar un orar cu intervale de timp de 90 sau 60 de minute în care să-ți scrii ce ai de făcut. Fiecare sarcină trebuie terminată înainte să treacă acea perioadă de timp stabilită. Scopul acestei tehnici este să-ți ofere o reprezentare vizuală a orarului tău și să te ajute să ții evidența orelor pe care le acorzi pentru fiecare activitate. 

9. Ia o pauză! 

Chiar dacă nu crezi, să faci pauze te ajută să fii mai productiv. Dacă muncești fără oprire, ajungi în modul de burnout sau foarte-foarte obosit. Când se întâmplă acest lucru, nu mai ai energia sau motivația să continui să faci progrese în munca ta. Pauzele scurte îți permit să te reîncarci cu energie, să-ți eliberezi mintea de tot felul de gânduri și să te pregătești pentru următoarea activitate. 

10. Identifică-ți obișnuințele de lucru!

Nu suntem cu toții la fel. Unii oameni sunt mai productivi dimineața, în timp ce alții lucrează mai bine între 4 și 7 după-amiaza. Trebuie să identifici obișnuințele tale de lucru și orele la care dai cel mai bun randament. Atunci când faci acest lucru, îți poți ajusta orarul și îți poți estima mai bine timpul de care ai nevoie și sarcinile pe care le poți duce la bun sfârșit. 

Dacă vrei să fii mai productiv la job, amintește-ți că acest lucru nu se va întâmpla peste noapte. Trebuie să fii conștiincios în respectarea constantă a tehnicilor descrise mai sus, astfel încât ele să-ți intre în reflex. Odată ce îți schimbi obiceiurile de muncă, să te concentrezi la ceea ce ai de făcut nu va mai fi atât de greu ca înainte. 

Citește și:

Tehnica pomodoro, antidotul împotriva procrastinării

3 strategii de productivitate dacă nu-ți plac regulile

Author(s)

  • Stephanie Adobo

    scriitor freelancer la Upwork

    Steph Adobo a studiat la University of Phoenix și a scris despre modul în care tehnologia și inovațiile vor creiona viitorul. A scris articole în reviste print și online, care acoperă o plajă largă de subiecte, de la tehnologie, joburi online și viața femeilor.