În următoarele 5 minute vei afla:

– La ce să fii atent atunci când îți structurezi un CV.
– Ce să eviți să faci în timpul unui interviu.


Aplici la diverse joburi, mergi la interviuri, dar nu se finalizează nimic? Vrei să știi unde s-ar putea să greșești?

Mă ocup de recrutare de peste 15 ani, uneori în roluri dedicate, alteori ca responsabilitate subsumată altor roluri din sfera HR (Resurse Umane).

Pot spune că am văzut probabil mii de CV-uri în decursul acestui timp, după cum am și condus câteva sute de interviuri. Față de acum 20 de ani, când informația era mult mai puțină, acum sunt, însă, disponibile cu mult mai multe resurse: internet, consilieri de carieră, consultanți din agențiile de recrutare. Cu toate astea, persistă anumite erori de abordare din partea candidaților. 

Haideți să le examinam pe cele mai frecvente:

CV-ul

Scopul unui CV este acela de a te “distinge” din mulțimea candidaturilor, de a transmite un mesaj clar recruiterului în ceea ce privește profilul tău și potrivirea cu rolul pentru care ai aplicat.

Tocmai de aceea:

  • Orice CV, dar în special cele prin care se aplică pentru poziții superioare nivelului entry-level, ar fi bine să includă un rezumat de una-două fraze privind profilul candidaturii și aspirațiile profesionale ale aplicantului.
  • CV-ul nu ar trebui să depășească două-trei pagini. Sunt foarte rare cazurile în care avem foarte puțini candidați pentru o poziție, de regulă sunt cel puțin câteva zeci. Dacă mai luăm în considerare și faptul că, de regulă, recrutăm pentru mai multe poziții în același timp (de regulă, un minim de 10-15 proiecte pentru un recruiter in-house sau dintr-o agenție), devine clar că timpul alocat citirii inițiale a unui CV este de maximum câteva minute.
  • CV-ul trebuie să prezinte informații relevante. Nu interesează să citim eseuri glorificatoare despre activitatea cuiva, prezentarea detaliată se va face în cadrul etapei următoare, a interviului.
  • Informația trebuie să fie actualizată: dacă ai început un rol nou acum câteva luni, este o dovadă de onestitate să-l treci în CV. 
  • Nu uităm să trecem în CV informații esențiale, precum limbile străine cunoscute, mai ales în cazul candidaturilor care presupun cunoașterea unei alte limbi. De multe ori, în astfel de cazuri, reprezintă un plus să trimitem versiunea CV-ului în limba respectivă, mai ales că, în multe companii internaționale, se fac acum recrutări de la distanță, de către un profesionist care, de  cele mai multe ori, nu cunoaște limba locală.
  • Ca aspect, CV-ul trebuie să aibă caractere suficient de mari încât să fie lizibil (mi s-a întâmplat să văd marime de “9”), o fotografie tip business (am văzut fotografii de la petreceri, inclusiv poze de mireasă) și fără excese cromatice. Cred că ați înțeles ideea: nu vrem să-i cerem celui care trece prin zeci de aplicații zilnic să depună un efort suplimentar pentru CV-ul nostru. 
  • Dacă rolul este de nivel mai senior, este indicat să incluzi două-trei realizări concludente în domeniul tău de activitate, prezentând și aspectele cuantificabile (de exemplu, ”am încheiat proiectul X  cu Y săptămâni înainte de termen, ajutând la economisirea unei sume Z pentru bugetul companiei”).

Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Interviul

În ceea ce privește partea de interviu, ea trebuie să completeze armonios mesajul CV-ului, respectiv de ce tu ești acel candidat potrivit, ce anume calități te recomandă pe tine și nu pe altcineva pentru rolul respectiv, acel personal branding de care se discută din ce în ce mai mult în ultima vreme.

De aceea:

  • Prin toate răspunsurile pe care le oferi, ai in vedere să reflecte acel mesaj despre tine pe care l-ai inclus în CV.
  • Fii autentic. Este o graniță fină între a avea încredere în tine și a fi bombastic, uneori chiar arogant. Chiar dacă ai realizat multe în domeniul tău, până la urma ești, la rândul tău, interesat să faci o impresie bună la interviu, altfel n-ai fi fost de acord să fii acolo, nu-i așa?!
  • Nu divaga, răspunde la obiect la întrebările puse. Pe lângă faptul că o persoană care dezvoltă prea mult devine greu de urmărit, ia în considerare  faptul că cel care susține interviul are, de regula, mai multe puncte pe listă pe care le dorește atinse în discutie. Și că, de asemenea, interviurile sunt programate conform unor intervale, întârzierile cu un candidat le pot decala pe următoarele (majoritatea interviurilor țin în jur de o oră).
  • Încearcă să fii cât de structurat poți: asta reflectă un mod de gândire organizat. De exemplu, dacă ești rugat să relatezi o situație dificilă pe plan profesional, cu care te-ai confruntat, rezumă clar: care erau contextul și cerința pe care a trebuit să o îndeplinești, cum ai contribuit și eventual ce ai învățat din toată experiența. Nu intra în detalii foarte specifice domeniului tău, dacă ești într-una din primele faze ale selecției, cu o persoană din departamentul HR sau recruiter, pentru că foarte probabil nu le va înțelege, neavând pregatirea necesară (lasă asta pentru discuția cu managerul direct!).
  • Definește-ți un interval de așteptări salariale. Cam toate companiile lucrează în prezent cu bugete, este firesc să primești această întrebare chiar de la prima discuție și, până la urmă, în cazul unei nepotriviri, este un aspect în beneficiul tău: îți va economisi timp. Ia în considerare și un nivel minim satisfăcător (pe lângă cel dezirabil), mai ales dacă-ți dorești mult acel rol sau să lucrezi în compania respectivă.

În final, aș mai adăuga o concluzie personală: există un candidat potrivit pentru aproape orice tip de rol, dar și invers. Lumea în care trăim ar fi probabil mult mai veselă dacă am identifica mai bine ce ni se potrivește și am căuta să lucrăm în domenii care ne plac cu adevărat. 

Citește și:

29 de întrebări geniale pe care trebuie să le pui la finalul interviului de angajare

Cum te pregătești pentru interviul online de angajare

Author(s)

  • Andra Ardeleanu

    expert senior HR

    Andra Ardeleanu este absolventă de Psihologie a Universității București, cu 18 ani de experiență în Resurse Umane în diverse roluri cu expunere internațională: HR Business Partner, HR Manager, Consultant Executive Search într-o agenție de recrutare, Recruitment Lead Regional. Este pasionată de interacțiunea cu alți oameni, de diversitatea culturală și, nu în ultimul rând, de învățarea continuă. Crede că, deși trăim într-o lume pragmatică, guvernată de cifre și obiective, activitățile de Resurse Umane (HR) pot fi conduse astfel încât să îmbunătățească experiența angajaților și punând într-adevăr în practică acele cuvinte frumoase despre valorizarea oamenilor din structura unui business. Andra Ardeleanu oferă consiliere în redactare CV și definire “personal branding”. O găsiți pe LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/andra-ardeleanu-a1884b1/