În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce este în avantajul tău să mai și refuzi, chiar și în perioada Sărbătorilor. 
– Cum te ajută exercițiile de mindfulness atunci când ești stresat din cauza listei de cadouri și a meniului pentru masa de Crăciun.  


Poate că este vorba despre deadline-urile de la birou, despre modul în care încerci să te descurci cu orarele copiilor, despre posibilele restricții provocate de COVID, poate te gândești cum vei reuși să-ți împarți timpul cu cei din familie, cum poți planifica o strategie ca să depășești cu bine încercările de la masa de sărbători, poate te apasă examenele care te așteaptă, poate că ești singur… iar lista e una care continuă. 

Sezonul sărbătorilor aduce evenimente interesante, vacanțe, tradiții de familie amuzante însă, în aceeași măsură, poate fi extrem de stresant. Știu prea bine că acest moment al anului poate fi dificil, și acesta este motivul pentru care mi-am dorit să mă concentrez pe acele abilități și strategii care te pot ajuta să faci față stresului și, să sperăm, îți vor face sărbătorile amuzante, chiar și în timpul pandemiei. Mai jos vei găsi câteva sfaturi folositoare ca să poți scăpa nevătămat din momentele grele. 

1. Ai grijă să ai mereu ceva de făcut (adică o structură!). 

Să planifici și să structurezi reprezintă o strategie care se transformă în cea mai bună prietenă a ta în aceste perioade de anxietate și stres, așa că nu uita de ea! Poți să pui pe listă cât de multe sau cât de puține lucruri vrei, însă ideea este să te gândești bine înainte care ar fi acea proporție care ar funcționa cel mai bine pentru tine. Dacă ești singur în timpul sărbătorilor, gândește-te ce ți-ar plăcea să faci cu timpul tău. Spre exemplu, poți face un plan pentru fiecare zi, centrat în jurul unui eveniment principal. Mergi la biblioteca locală sau la un muzeu, ocupă-te de acele activități domestice pe care mereu ai vrut să le rezolvi, mergi la o cafenea sau citește o carte. 

Dacă ești genul care are un milion de lucruri de făcut și locuri de ajuns sau dacă jonglezi cu o serie de orare diferite, ți-aș sugera să-ți structurezi ziua în jurul unui moment de liniște, de calm. Și acesta poate fi orice: de la zece minute de practică de mindfulness la ascultarea podcastului tău favorit, în timp ce-ți bei cafeaua sau ceaiul de dimineață. 

De asemenea, poți să-ți programezi o oră în care să faci orice vrei: să te tunzi, să mergi la plimbare, să ieși la prânz de unul singur. Tot ce trebuie să faci este să-ți aloci timp pentru tine însuți și astfel (să sperăm!), vei remarca că rezervorul tău de energie emoțională se reîncarcă. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


2. Nu te complica. 

Gândește-te cum poți să-ți eficientizezi programul, deleagă sarcini altora sau chiar refuză sarcinile care nu sunt urgente sau presante. Atunci când faci asta, îți poți limpezi mintea și-ți poți pune la punct și programul, astfel încât să te poți ocupa de niște activități care-ți aduc cu adevărat bucurie. Dacă spui „da” oricui, mai ales în această perioadă a anului, nu vei face altceva decât să mai adaugi încă un strop în cana și așa plină a anxietății. 

E perfect OK să spui „nu”. Nimeni n-o să moară dacă primește un refuz, iar tu vei fi mai câștigat. În plus, chiar faci și altora un serviciu – acesta e un exemplu perfect de stabilire a limitelor pe care îl poți da prietenilor și familiei. Dacă ei vor vedea că tu trasezi niște limite, s-ar putea să facă la fel. Ce zici? Ai putea fi chiar un trendsetter

3. Cheia este mindfulness-ul. 

Vacanța de iarnă poate fi o povară pentru cineva care nu e tocmai fanul sezonului rece, întunecat și plin de veselie mai mult sau mai puțin forțată. O strategie de mindfulness relativ ușor de urmat este să ieși la o plimbare sau să stai pe terasă. Ești afară, în mijlocul elementelor naturii, iar ăsta poate fi o un indiciu suficient (vizual și senzorial), ca să te readucă în momentul prezent. Uită-te în jur și descrie ce vezi. Inspiră adânc și ia aminte la temperatură. Fii atent cum se simte aerul care intră prin nări, coboară spre plămâni și apoi este expirat pe gură. Simți aerul rece, înghețat? Sau ești conștient de aerul cald, uscat? Cum se simte acest flux de aer care-ți traversează corpul? Cum se simte atunci când expiri cu putere? 

Atunci când faci exerciții de mindfulness, dacă te ajută să ai pe cineva care să te ghideze, poți încerca să asculți un podcast despre mindfulness în timp ce stai afară (sau oriunde te simți tu mai confortabil). Exercițiile de mindfulness ne ajută să ne verificăm statusul și să ne întrebăm: „Cum mă simt și de ce lucruri am nevoie chiar acum să am grijă de mine însumi?”.

Toate cele trei abilități de mai sus funcționează perfect împreună. Important este ca tu să găsești o metodă care să te ajute să te simți mai ancorat în prezent. Și asta e cheia care-ți permite să creezi o structură și să-ți modifici programul așa cum ai nevoie.

Sper că aceste strategii vă vor fi utile pentru sezonul sărbătorilor. Ca întotdeauna, vă transmit cât mai multă energie bună. 

Citește și:

Cum să ții sub control bugetul de sărbători

Emoțiile din farfurie, de Sărbători

Author(s)

  • Angela Ficken

    psihoterapeută și antreprenoare

    Angela Ficken este o terapeută care te va provoca să lucrezi cu tine însuți ca să devii o versiune a ta mai fericită și mai sănătoasă. Este o ascultătoare activă și crede că oferirea de feedback este cea mai bună cale de a îndrăzni să schimbi tiparele comportamentale și cel mai important ajutor ca să te conectezi cu forța ta interioară, cu înțelepciunea și resursele interioare de care dispui. Pune întrebări și te va face să acționezi într-un mod atent, oferindu-ți un mediu de sprijin fără prejudecăți. Folosește câteva strategii de terapie ca să ghideze pacienții pentru a-și atinge scopurile: Cognitive Behavioral Therapy (CBT), Dialectical Behavioral Therapy (DBT), Supportive Psychotherapy, Exposure and Response Prevention (ERP).