În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum se formează, în mod natural, responsabilizarea unui copil.
– De ce va suferi, odată ieșit în societate, un adolescent obișnuit să aibă lumea la picioare.


Motivul pentru care copiii se schimbă când intră în etapa adolescenței este acela că-și doresc să nu mai fie tratați că niște copii, dar încă nu sunt pregătiți să-și asume responsabilitățile vieții de adult. Ei fac față cu dificultate emoțiilor care vin la pachet cu această perioada de tranziție, trec prin schimbări fizice și psihice care le modelează personalitatea, sunt dezorientați, nu înțeleg ce se întâmplă în interiorul lor. Adolescenții sunt în căutarea identității de sine, simt presiune din partea părinților, a profesorilor și a societății în general. Încearcă să-și găsească locul și rolul în lumea pe care o explorează cu propriile resurse afective și cu modelele pe care le-au primit din partea părinților.

Părintele poate rămâne și prietenul adolescentului său

Din punctul meu de vedere, poți fi prietenul adolescentului tău dacă și numai dacă, până când el a ajuns în această etapă, i-ai oferit sprijinul tău, i-ai cultivat încredere în capabilitatea lui, curajul că poate face față provocărilor, dacă i-ai fost aproape când a avut nevoie de cineva care să-l asculte (chiar dacă, poate, ce-ți povestea ți se părea neimportant la momentul respectiv), dacă l-ai înțeles și i-ai transmis că ideile și opiniile lui contează, l-ai încurajat să-și facă prieteni și te-ai străduit să devii și prietenul prietenilor lui.

De ce ne lovim atât de mult de NU

Adolescenții doresc să simtă că sunt semnificativi, că ei dețin puterea și controlul. Când simt că nu sunt respectați, că ceilalți se poartă cu ei ca și cum ar fi doar niște copii care nu știu ce vor, când se simt într-o poziție de inferioritate, apare lupta de putere. Un astfel de comportament este menit să-i transmită părintelui: “Nu mă poți obligă să cooperez cu tine!”. Și realitatea este că nu-l putem determina pe adolescent să coopereze făcându-l să se simtă rău.

Cum ventilezi furia, nervii sau frustrarea, ca părinte

Când simțim că emoțiile ne copleșesc, cel mai bine este să recunoaștem deschis ce simțim și să luăm o pauză, “să ieșim de pe câmpul de luptă”. Abia apoi, după ce ne-am liniștit, să analizăm și să vedem cine ne-a mai făcut să ne simțim în felul acesta de-a lungul timpului și cum putem vindeca acea rana, astfel încât să le transmitem adolescenților noștri siguranță emoțională, iubire, grijă și respect. Singura modalitate de a ne asigura că tânărul nostru adolescent se va îndrepta către noi când va avea probleme reale este aceea de a-l trata tot timpul cu respect, fără a-l critica sau judeca, oferindu-i un mediu încurajator, permițându-i să-și asume responsabilități și să coopereze.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Cum poți baleta între limite sănătoase, libertate de alegere și ”bătălii” care merită duse

Deși limitele nu sunt pe placul adolescenților, acestea îi fac să se simtă în siguranță. Libertatea de alegere le-o oferim în momentul în care le expunem care sunt avantajele și dezavantajele unei anumite situații și le permitem să ia propriile decizii. Indiferent cât ne-am dori să-i protejăm, nu-i putem împinge în direcția pe care noi am vrea să o urmeze și nu putem trăi în locul lor. 

Indicat ar fi ca acele conflicte minore cu care ne confruntăm în relație cu adolescenții să fie dezamorsate încă de la început, prin transmiterea încrederii în adolescent și în faptul că se poate descurca singur, asumându-și consecințele faptelor sale (de exemplu, dacă nu-și va face temele, consecința logică a acestui fapt este că va fi sancționat de către profesor). 

În privința acelor aspecte care sunt esențiale în transformarea adolescentului într-un adult responsabil, cu interes social și capabil să facă față provocărilor vieții, după ce i-am prezentat care sunt potențialele greșeli, îi permitem să tragă propriile concluzii, dar rămânem aproape, pentru cazul în care va avea nevoie de susținerea noastră plină de empatie și lipsită de critică. De asemenea, ajută mult principiul conform căruia „cădem de acord că, în anumite situații, nu vom fi de acord”.

Adolescentul: matur, dar așteaptă să i se facă omletă. Asumarea responsabilității

Ciudat este că, așa cum noi, părinții de adolescent, observăm că ei, adolescenții, consideră că ar trebui să se comporte ca adulții, dar să beneficieze și de privilegiile vieții de copil, așa și adolescenții consideră că părinții le trasează responsabilități de adult, dar îi tratează în continuare ca pe niște copii.

Din fericire, lucrurile nu sunt atât de complicate pe cât par. Dacă și de o parte și de cealaltă există bunăvoință, respect și înțelegere reciprocă, sunt convinsă că fiecare tabără va avea doar de câștigat. Dacă nu reușim, totuși, să câștigăm cooperarea adolescentului în felul acesta, există și posibilitatea să-i transmitem acestuia că, dacă are convingerea că se poate descurca la fel ca un adult și că nu mai are nevoie de ajutorul, limitele și ghidajul nostru, este timpul ca el să-și asume responsabilitățile unui adult și să funcționeze că atare. Copiii și adolescenții nu trebuie convinși să-și asume responsabilități, ci trebuie să primească încă de mici mesajul că ei sunt importanți în cadrul familiei (și, mai târziu, în cadrul societății), iar contribuția lor este importantă. Asta le transmite că ei sunt capabili să participe, la fel ca toți ceilalți membri ai familiei, la bunul mers al lucrurilor. Le dă sentimentul de apartenența la grup, fie că vorbim de familie, de școală sau de societatea extinsă. 

Nu ne putem aștepta ca un adolescent să devină responsabil peste noapte, atâta vreme cât, până atunci, noi am fost permanent la dispoziția sa, făcând în locul lui lucruri pe care le poate face singur sau rezolvând în locul lui diverse activități, nepermițându-i să se comporte responsabil și cooperant. 

Nu este niciodată prea târziu să ne retragem și să-i permitem viitorului adult să contribuie, să înțeleagă faptul că ceilalți nu sunt obligați să-l servească pe el și să-i satisfacă nevoile. De foarte multe ori, adolescenții îmi spun, în cadrul ședințelor de terapie, că în afară casei sunt mult mai responsabili și atenți cu lucrurile lor, dar că acasă au avut permanent pe cineva care s-a ocupat să le îndeplinească nevoile și cererile. Iar problema principală este că tânărul adolescent are aceleași așteptări din partea celorlalți, consideră că el are valoare doar dacă îi pune pe ceilalți în serviciul lui. Când realizează că oamenii din jur nu sunt dispuși să facă în locul său lucrurile pe care le făceau mama și tata, apar sentimente de descurajare și eșec. Când apare inadecvarea, convingerea greșită din partea adolescentului este: “Orice aș face, voi eșua. Mai bine nu fac nimic, decât să risc un eșec!”.

Așadar, vă încurajez să le permiteți copiilor să rezolve sarcini prin casă încă de când încep să meargă în picioare. În felul acesta, vor capătă încredere în ei, vor avea curaj să facă lucruri, nu se vor simți în poziție de inferioritate față de restul oamenilor din jur. Când facem lucruri în locul copilului, îi transmitem mesajul: “Tu ești prea mic, nu poți face la fel de bine ca mine acest lucru”. Permiteți-le copiilor să contribuie și veți avea adolescenți pe care nu va trebui să-i convingeți să-și asume responsabilități!

Citește și:

De ce se culcă adolescenții târziu?

Salvatorii copiilor noștri: eroi sau victime?

Author(s)

  • Cristina Mihaela Răileanu

    psiholog clinician și psihoterapeut adlerian

    Cristina Mihaela Răileanu este psiholog clinician și psihoterapeut adlerian, membru al Colegiului Psihologilor din România. A participat la programe de voluntariat pentru copii cu nevoi speciale și este inițiatorul și coordonatorul mai multor serii de programe de dezvoltare personală pentru copii și adolescenți. A lucrat, timp de 14 ani, într-un Spital Clinic de Urgență. Colaborează cu un Cabinet medical de Psihiatrie pediatrică. A urmat programul de formare profesională/complementară în Psihologie și Psihoterapie adleriană/individuală și are un Master în Psihodiagnoză cognitivă și consiliere psihologică. A finalizat programe de pregătire post-universitare pe domenii specializate ale psihoterapiei cu specialiști recunoscuți pe plan național și internațional.