În următoarele 3 minute vei afla:

– Care sunt motivele pentru care critică oamenii.
– Cum poți răspunde la critică.


Haideți să fim sinceri! Avem în cap un organ, popular numit creier, ahtiat să-și dea cu părerea. Și să aibă dreptate. Fiecare dintre noi suntem prizonierii viziunii personale (și subiective) despre lume și viață. Nu avem altfel cum pune ordine în haosul realității obiective. Ne dăm cu părerea pentru a ne putea valida principiile și valorile. Oricât de deschiși la cap am crede că suntem, mai devreme sau mai târziu vom echivala diferit cu greșit. 

Uneori, ne ținem gura și atunci nu contează pentru lumea din afara noastră. În cazul ăsta ne frustrăm noi. Alteori, alegem să ne spunem punctul de vedere și, cu dreptatea de partea noastră (nu?!), îi spunem celuilalt ce nu e bine.  Aici intră în scenă măria sa critica. Asta-i viața, nedreaptă! Te pune să alegi între a te frustra pe tine sau pe celălalt. Ca orice pe lumea asta, ambele variante vin la pachet cu avantaje și dezavantaje.

Carevasăzică, critica e o experiență atât universală, cât și dureroasă. Reacția la critică poate declanșa emoții greu de îndurat (rușine, frică sau furie) sau îți poate zgâlțâi semnificativ temelia părerii despre tine (stima de sine). Totuși, te poate face și să te gândești la lucruri dintr-o perspectivă nouă ori să-ți asumi schimbarea care să ducă la o versiune mai bună a vieții tale. Actul de a critica poate avea ca scop o luptă pentru putere sau controlul social, dar poate fi la fel de bine un act de comunicare (chiar dacă neîndemânatic ) al unui punct de vedere bine intenționat. 

Inteligența emoțională fix asta presupune: să identifici corect nuanțele comunicării, procesând contextul în care se petrec lucrurile. Complicat? Ei bine, ce naiba e simplu când vine vorba de rasa umană?! În loc să ne plângem, haideți să trecem la treabă. Eu aș zice să facem așa: mai întâi să vedem care sunt (în general) motivele  pentru care critică oamenii. Să vedem apoi care sunt întrebările la care ai nevoie să-ți răspunzi, pentru a decide dacă critica e demnă de luat în seamă și cum să răspunzi la critică. 

Motivele pentru care suntem criticați

Așadar, care ar putea fi motivul pentru care te critică cineva. Să începem cu contextul personal, cel al familiei. Pe locul întâi se află „pentru că le pasă”. Părinții tăi sunt cei care dau startul, ștafeta fiind preluată de restul oamenilor apropiați de mai târziu.  Mulți dintre noi trăim cu impresia că critica ambiționează sau motivează. 

Următorul motiv pe listă ar fi frustrarea, care se generează atunci când oamenii nu primesc ce cred că au nevoie sau li se cuvine – atenție, dragoste, timp, ajutor, respect.  Omul ajuns aici are de ales între a cere (dar a se arăta vulnerabil) sau a arăta cu degetul ce i se cuvine. Și ziceți voi dacă nu e mult mai ușor să arăți cu degetul. Tot în context personal,  mai primești critică și atunci când omul de lângă tine se simte intimidat sau nesigur și, în loc să recunoască asta, supracompensează prin încercarea de a te face pe tine „mic”, în loc de a face efortul de a deveni el „mare”. 

Vine și rândul convingerilor, fie ele politice, fotbalistice sau de stil de viață – aici intervine ”diferit” = ”greșit”, la pachet cu încăpățânarea de a te aduce pe „calea cea bună”. Testarea limitelor figurează și ea pe listă, mai ales la critica de jos în sus, adolescenții fiind super pricepuți la folosirea criticii în încercarea de a negocia cu părinții.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


În contextul profesional, pe locul întâi se află competiția. Atunci când oamenii simt că pot fi depășiți în cursa promovării profesionale, o să încerce (conștient sau ba) să mai „niveleze” din diferențe. Vor reacționa la fel și dacă se simt intimidați sau amenințați. Atenție, asta nu presupune ca tu să vrei să-l ameninți sau intimidezi, ci doar ca omul (fie el șef sau doar coleg) să se perceapă în pericol din punctul de vedere al competiției profesionale.  Nu în ultimul rând, nesiguranța profesională face ca omul să se teamă de greșeală  și determină cetățeanul să încerce să dea vina pe altcineva, respectiv pe tine. Sigur că omul care te critică poate face asta și ca răzbunare sau încercare de a te umili.

Când este cazul să acționezi

 Să trecem acum la întrebările care te ajută să decizi dacă, atunci când ești criticat, ce auzi e relevant pentru tine și, mai ales, dacă e cazul să acționezi în vreun fel. Din cum reiese  până acum, motivele criticii au legătură cu cel care critică. Totuși, atunci când persoana sau contextul sunt importante pentru tine, e poate util să te gândești cu ce contribui la reacția celui care te critică. Așadar, pare că persoana care te critică are intenții bune, vrea să te ajute? Există vreo parte corectă în ce auzi? Ai contribuit cu ceva la situație? Contextul ales este cel al comunicării între patru ochi sau în public? Dacă este public, care e relevanța audienței alese și cum îți aperi poziția sau imaginea? E oare vorba de sentimente rănite sau de nevoi neadresate? Pare că ar vrea să găsească o soluție sau pare dispusă să asculte și punctul tău de vedere? Diferența de opinie poate fi reconciliată? Percepția persoanei despre situație e corectă sau e subiectivă? Pare dispusă să audă o altă perspectivă sau să-ți ofere dreptul la alegere?

Eu cred că răspunsurile de la întrebările de mai sus sunt menite să te ajute să faci diferența între omul bine intenționat și neîndemânatic la comunicare, dar care merită înțelegere, și membrul de familie narcisist sau bully-ul de la serviciu cu care va fi util să setezi niște limite ferme sau cu care nu merită să-ți bați capul.

Dacă suntem în varianta constructivă, reafirmarea unor intenții pozitive și asumarea contribuției personale la situație (dacă există) e o strategie bună, în majoritatea situațiilor. Mai ales în context personal, ajută să lași omul să vadă că te străduiești să-i înțelegi punctul de vedere sau preocupările, chiar dacă nu ești întotdeauna de acord cu ele. La fel, poți aprecia grija pe care ți-o poartă, chiar dacă o să fie nevoie să audă că nu urmează să aplici ce auzi. Când vine vorba de adolescenți, ajută să le reflecți că nu ai o problemă să auzi ce nu le convine, cât timp mesajul e livrat cu un limbaj corespunzător și vine la pachet cu disponibilitatea de a negocia constructiv.

Concluzia? Eu o numesc „blestemul adultului”, respectiv cele minim treizeci de secunde de exercitare a liberului arbitru. Ce vreau să spun cu asta? Știți proverbul ăla cu „dacă doi îți spun că ești beat, te duci să te culci”? Ei bine, hai să-l reformulăm. Dacă doi îți spun ca ești beat, te gândești dacă ai băut, cât și cum se încadrează asta în principiile tale despre lume și viață, și care sunt dovezile că exagerezi. Abia pe urmă te duci la culcare. Sau le spui sa se ducă ei.

Nu-mi rămâne decât să închei cu înțelepciunea lui Neil Gaiman: „Dacă oamenii îți spun că ceva nu funcționează sau este greșit din punctul lor de vedere, cel mai probabil au dreptate. Dacă însă îți spun exact ce anume nu e ok și, mai ales, exact ce să faci altfel, cel mai probabil bat câmpii”.

Citește și:

11 formule toxice pe care trebuie să le eviți

Oferă feedback, dar fă-o constructiv!

Author(s)

  • Miruna Stănculescu

    psihoterapeut

    Miruna Stănculescu este un fost corporatist psihoterapeut, cu formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală și hipnoterapie. Îi place să se descrie ca psihoterapeut drept un purtător de felinar, care însoțește oameni în călătoria lor interioară spre lucruri pe care nu știau că le cunosc. Poți afla mai multe despre ea pe www.mirunastanculescu.ro