În următoarele 3 minute vei afla:

– Care au fost două dintre deciziile care au schimbat viața Cristinei. 
– Ce avem în comun cu toții, chiar dacă nu conștientizăm.


Thrive Global: Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață?

Cristina Bălan: Cred că instinctul de supraviețuire și dragostea m-au urnit chiar și în cele mai negre dimineți. Faptul că văd fiecare dimineață ca pe o pânză albă pe care putem picta o zi așa cum ne-o dorim. Liniștea, fericirea și motivația vin din interior, iar elementele externe ne perturbă doar când în interior e dezechilibru.  

TG: Cum prioritizezi lucrurile când ai multe de făcut?

CB: În funcție de dispoziție și de situație, mă străduiesc să le fac pe cele de care depinde bunăstarea generală a familiei. Lucrurile care aduc un plus, fie el material, psihic sau fizic.  

Prioritizez mai cu seamă nevoile copiilor, de când sunt mamă. Și-mi place să pregătesc din timp lucrurile, dacă știu că se aglomerează. Gândesc în avans și caut să-mi ușurez munca atât cât pot.  

TG: Care e secretul tău pentru o viață mai bună?

CB: Munca. Și în planul fizic, dar și în cel mental și emoțional. Să te cunoști pe tine este un secret care îmbunătățește calitatea vieții, așa că recomand meditația și introspecția, căutările interioare, întrebările și asumarea punctelor slabe. Să fii obiectiv și sincer cu tine, chiar dacă nu-ți convine adevărul. Abia de acolo începe evoluția.  

TG: Când simți că ești prea stresată sau prea copleșită de viață, ce faci ca să ieși din acea stare?

CB: Am câteva “unelte” pe care pe folosesc pentru a ieși dintr-o stare proastă: respirația, meditația, motivația. Folosesc aromoterapia, meloterapia, cam orice activitate care îmi ridica vibrația: pictat, cântat, dansat, alergat, privit cerul, joaca, mă “exorcizez” prin lucruri care îmi par intense și rezonează cu starea interioară. Scriu, compun muzică sau versuri. Caut să conștientizez ce simt și de ce. De mulți ani, mă antrenez să-mi recunosc adevăratele surse de nervozitate, pentru că de multe ori refulăm fără să fim conștienți de anumite trigger-e. Avem tot felul de frustrări, traume și experiențe care ne duc pe calea stărilor negative și e important să le recunoaștem și să le vindecăm.  

TG: Cum scapi de gândurile rele? Ce-ți aduce optimismul, mai ales în această perioadă?

CB: Am obiceiul să-mi asum gândurile rele, să le permit să apară în loc să lupt cu ele și apoi să le anulez cu gânduri pozitive, fie că ascult muzică cu frecvență înaltă, fie că mă pun la joacă cu copiii, fie că port o discuție cu mama, soțul sau o prietenă. Este imposibil să n-ai gânduri negative, dar undeva am citit eu că gândurile pozitive sunt mai puternice decât cele negative și aleg să cred în reușita binelui asupra răului, în cele din urmă.  

Așa că-mi repet, de câte ori e nevoie, “Iartă-mă. Îmi pare rău. Mulțumesc. Te iubesc”. Mi se par puternice aceste cuvinte. Mă liniștesc. E important să înveți să te liniștești, mental. Câte am reuși dacă am învăța să ne folosim corect și sănătos creierul!  

TG: Care este pentru tine semnalul de alarmă că ai pus prea multă presiune pe tine, că ai ajuns la capătul puterilor?

CB: Cred că niște atacuri de panică, depresie și anxietate au fost semnale de alarmă serioase, în cazul meu. Pe lângă stimă de sine scăzută, lipsă de iubire și tendința auto-distructivă (de exemplu vicii, inclusiv mâncatul compulsiv)

TG: Ce sfat ți-ai da ție, cea de la 20 de ani?

CB: Greu de răspuns la asta. Cred că m-aș sfătui să nu mă subestimez în unele aspecte și să nu mă supraestimez în altele. Să fiu cât se poate de obiectivă și de sinceră cu mine. Să nu caut mereu să le fac pe plac tuturor și să accept alte percepții și păreri, chiar dacă le consider greșite.  

TG: Spune-ne o mică schimbare, pe care ai făcut-o în viața ta, ca să te conectezi mai bine cu ceilalți.

CB: Am învățat să las de la mine, chiar și când consider că am dreptate. Uneori, oamenii trebuie înțeleși, acceptați și atât. Caut să înțeleg și perspectiva celuilalt, să conștientizez că toți avem nevoie de validare, de conectare

TG: Faci ceva anume ca să-ți menții concentrarea?

CB: Atunci când fac ceva, mă implic total. Fie că gătesc, fac lecții cu copiii sau scriu versuri, concentrarea mea e la cote înalte mai tot timpul. Rar se întâmplă să nu fiu absorbită de ceea ce fac. Îmi place să fac treaba ca lumea. Adică ori o fac, ori nu. Pe jumătate, nu prea știu. Probabil că de aici și presiunea de care vorbeam. Perfecționistă? Posibil. Sufăr dacă ceva nu e cum trebuie, adică la standarde înalte. Probabil e și mândrie la mijloc. În orice caz, concentrarea mi-o mențin ecranând “zgomotul de fond” și intrând cu totul în activitatea pe care o fac. Meditația ajută.    

TG: Care e cartea care ți-a schimbat viața?

CB: Sal Rachele, “Viața la frontiera cunoașterii

TG: A existat un moment de cotitură în viața ta? Un moment în care ai simțit că ești în fața unei alegeri importante?

CB: Am avut mai multe momente de cotitură în viață, chiar din adolescență. Începând cu întrebarea mamei: “Ce părere ai dacă m-aș despărți de tatăl tău?”, pentru că era o alegere și din partea mea, mama punând preț pe ceea ce doresc și eu. Analizând lucrurile cu mintea fragedă de atunci, i-am spus mamei că alegerea mea e ca ea să fie fericită și împlinită, orice ar însemna acest lucru.  

Mai recent, am stat în fața deciziei de a da viață sau nu unor copilași cu sindrom Down.  

Conștientă fiind de faptul că unii oameni vor consideră asta un blestem, alții o nebunie, inconștiență, crimă etc. Am gândit la un alt nivel decât cel strict social, material.  

TG: Când a fost ultima dată când ai simțit că ai eșuat și cum ai depășit momentul?

CB: Simt că eșuez ca mamă de fiecare dată când îmi pierd răbdarea. Depășesc momentul cerând iertare copiilor și explicându-le că sunt un om care mai are multe de învățat și că mă străduiesc zi de zi să fiu mai bună.  

Ca să dau și un exemplu concret, am simțit un mare eșec atunci când am fost la un casting pentru un musical și n-am primit un rol. Am depășit momentul, spunându-mi că n-am fost potrivită pentru acel rol și că altcineva se bucură să-l primească, iar pentru mine vor fi altele, mai potrivite. Vreau să practic cât se poate de des iubirea față de aproape și să simt bucurie pentru reușitele colegilor și semenilor mei, în loc să mă înveninez pentru eșecurile mele. Iar când eu am o reușită, altul are un eșec. Echilibru.  

TG: Care este ultimul lucru pe care îl faci seara înainte de culcare?

CB: Ultimul lucru pe care-l fac e să pup copiii de noapte bună și să ne spunem “te iubesc”. Apoi, în gând, mulțumesc pentru ziua care a trecut și pentru cea care va veni. Mulțumesc pentru fiecare șansă nouă de a fi cine cred că pot fi și de a face tot ce simt să fac. Mulțumesc pentru tot ce am realizat, pentru familia pe care o am, pentru tot ce pot gusta, simți, auzi sau vedea. Sunt o norocoasă să fiu înconjurată de mult frumos și bun.  

TG: Împărtășește-ne un citat care te motivează.

CB: ”La final, totul va fi bine. Dacă nu e totul bine, încă nu e finalul”. Atât de simplu și de ambiguu.

TG: În ce momente ți-a folosit empatia și cum o cultivi?

CB: Cel mai mult mi-a folosit empatia în relațiile cu oamenii care au situații mai dificile.  Pentru cei care sunt în suferință, empatia celor din jur e crucială și poate salva vieți. Mulți confundă empatia cu mila, așa că ar trebui făcută o diferențiere. Pentru că a fi empatic nu înseamnă să-ți fie milă de cineva, ci să înțelegi prin ce trece. Cumva, să mergi un metru în papucii acelui om. Pe scurt, să-ți pese. Atât. Să-ți pese.

Cristina Bălan a debutat în trupa Impact. În 2015, a câștigat Vocea României, aducând trofeul în echipa lui Tudor Chirilă. Este mama gemenilor Matei și Toma (șapte ani).

Citește și:

Amalia Enache, prezentatoare de știri: ”Am grijă mereu să simt că-mi aparțin eu mie în continuare”

Emil Rengle, coregraf: ”Sunt atent să-mi hrănesc mintea cu frumos”