În următoarele 5 minute vei afla:
– Care este diferența între consecințe și pedepse și care dintre ele ar trebui aplicate de părinți.
– Ce parte din creier este afectată chiar și de o palmă ușoară dată copiilor peste mână.
Am primit de foarte multe ori sfaturi pro „pălmuță la fund”: „Haide ca n-a omorât pe nimeni o pălmuță!!!” sau întrebări și priviri consternate: „Nu ți-ai lovit niciodată copiii?”, fără ca eu să fi deschis subiectul vreodată sau am auzit celebra zicală „o bătăiță bună și îi trece”.
Din păcate, cele mai recente studii arată cum violența fizică afectează dezvoltarea creierului. Chiar și o simplă palmă peste mânuță, aplicată frecvent sau din când în când, determină centrul din creier responsabil de percepția situațiilor amenințătoare să fie hipervigilent. În astfel de momente, procesul decizional are de suferit.
Oricum, noi, oamenii, tindem să luam cel mai mare procent de decizii pe fond emoțional. Stăm și gândim multe variante de scenarii, înainte să luăm o decizie, dar dacă ar fi să cântărim la ce ne gândim, am vedea că luăm în calcul diverse povești care ne-au impactat emoțional. Vecinul a pățit nu știu ce, pentru că făcut așa, la televizor am văzut că e posibil să pățesc ceva rău, dacă fac invers și tot așa. Avem senzația că ne-am gândit mult și că decizia este rațională, dar de fapt, am dezbătut situații cu impact emoțional și am luat decizii pe fond emoțional.
Acum, să ne imaginam cât de greu îi va fi să ia o decizie unui micuț care este hipervigilent la posibile amenințări. De cele mai multe ori, se va baza pe altcineva. Dacă la început este probabil în regulă, pentru că este ajutat de părinții care îi vor binele, ulterior se va baza pe anturaj sau pe alte persoane, care nu vor neapărat binele.
Tot cercetările ne arată că micuții care primesc pedepse corporale au mai multe șanse să dezvolte depresie, anxietate, probleme de comportament sau alte forme de tulburări emoționale. Nu doar pedepsele corporale au acest efect. Orice formă de pedeapsă schimbă percepția asupra felului în care copiii privesc lumea. Și, din păcate, după cum bine știm, pedepsele nici nu funcționează, ba mai mult trebuie crescute de fiecare dată.
Ceea ce este benefic de știut de către adulții care au în grijă copii este că există o diferență majoră între pedeapse și consecințe. Pedepsele nu au legătură cu situația care s-a petrecut. De exemplu, ce legătură are pedeapsa” nu mai primești desertul sau telefonul” cu faptul că micuțul nu și-a strâns lucrurile din casă sau că și-a făcut temele sau celelalte responsabilități, pe care le are conform vârstei. Din păcate, o astfel de pedeapsă îl face pe copil să urască acea responsabilitate și să strice și relația dintre copil și părinte.
Consecințele, în schimb, au legătura directă cu ceea ce s-a întamplat. Nu ți-ai strâns jucăriile, poate cineva a călcat pe ele și le-a stricat sau le-a pus undeva și nu le mai găsești, n-ai făcut tema, ai primit o atenționare de la profesor, pentru că relația copilului cu școala este reponsabilitatea lui, nu a părintelui, decât în cazuri în care este nevoie. Consecințele sunt atât pozitive, cât și negative, în funcție de atitudinea, acțiunea sau comportamentul pe care-l ai. Dacă mănânci, crești, ești liniștit; dacă dormi, ești odihnit; dacă îți îndeplinești resonsabilitățile de la școală, înveți mai multe. Copiii înțeleg foarte clar ce înseamnă o consecință atunci când îi intrebi: ”După ce bei apă, la un moment dat ai nevoie la…?”.
Consecințele nu sunt pedepse, ci sunt niște rezultate în conformitate cu felul în care acționezi. Pentru ca un astfel de model de parentaj să fie functional, avem nevoie de răbdare și consecvență, să nu ne mai grăbim nici să pedepsim, nici să facem noi în locul copiilor și să-i privăm de experiența succesului sau a eșecului.
Spre exemplu, dacă un copilaș mic încearcă să bage mâna în priză, iar noi alegem fie să-l lovim peste mânuță, fie să-l îndepărtăm, cu calm, bunăvoință, răbdare si compasiune, totodată oferind o explicatie – ținând cont că nu face ceva rău, doar experimentează, fără să știe că poate fi în pericol, copilul va repeta acel comportament, până și-l va însuși, până va fi el sigur că a înțeles ce se întâmplă exact. Atunci, dacă rezultatul este același, de ce să folosim ceva nociv, care va dezvolta în timp adevăratele probleme?
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Din păcate, mai trăim în epoca „Bătaia e ruptă din Rai” și-mi exprim îngrijorarea și chiar deznădejdea că există oameni care asociează abuzul fizic cu un concept ce se vrea pozitiv, tocmai cu scopul de a justifica fapta.
Zicala originală este chiar ruptă din miracolul vieții, ea sunând astfel: „Bătaia inimii e ruptă din Rai”, exprimând frumusețea vieții, dorința continua și perpetuă a iubirii, ce se află în fiecare pulsație plină de emoție a inimii, făcând din fiecare dintre noi un colțișor de Rai.
Îmi place să cred că primul nostru colțișor de Rai este chiar mama, cum spune și un vers dintr-o melodie, dragă mie: „Mamă frumoasă, primul meu Rai.” Îmi place să cred asta pentru că ai noștri micuți ne ascultă bătăile inimii, când sunt înconjurați de ființa noastră și așteaptă cu iubire fără margini să fie primiți de brațe calde și pline de înțelegere. Așadar, conceptul de Rai se vrea legat de bunătate, compasiune, dragoste necondiționată, de frumusețea mamelor, ce creează noi și noi bătăi de inimă, noi și noi colțișoare de dragoste înmiresmată.
Citește și:
10 comportamente toxice ale părinților care determină copiii să devină adulți disfuncționali