În următoarele 3 minute vei afla:

– Care sunt domeniile de business care vor avea mereu căutare.

– De ce să privești lucrurile optimist, dar să ai și un plan B.


“Fiind în concediu de creștere a copilului, m-am gândit să…”. Așa încep poveștile mamelor care au devenit antreprenoare. Sunt cele care au ales să-și schimbe profesia, cu toate provocările care vin la pachet, în favoarea avantajului de a lucra pe cont propriu.

“Momentul decisiv a fost în timpul concediului de maternitate, când a început să-mi crească anxietatea legată de întoarcerea la birou. Îmi doream să pot petrece mai mult de două ore pe zi cu fetița mea, să nu vin acasă obosită, dar în același timp să mă simt eu împlinită de munca mea, să nu-mi fie greu să muncesc”, mărturisește Ioana Stănescu, fost IT-ist, actualmente consultant în somnul bebelușilor. 

Un trend ascendent

În ultimii zece ani, numărul mamelor care aleg să devină independente financiar pornind propria afacere este în creștere. Conform cercetărilor mele, aproximativ 75% dintre mamele cu studii superioare, care erau mulțumite de job-ul anterior rolului de mamă, își doresc să aibă propria afacere. Dintre acestea, aproximativ 50% nu se mai întorc la fostul loc de muncă, devenind antreprenoare

Decizia de a deveni antreprenoare este una importantă și dificil de luat, consecințele asupra întregii familii fiind luate în calcul de către mamele care înțeleg că urmează perioade de incertitudine financiară. “Să renunți la un venit fix, la stabilitatea financiară, la confort, în favoarea unui vis scris pe o hârtie poate fi riscant, atât pe plan personal, dar și profesional. Însă am avut și am susținerea soțului meu, alături de care am și pus bazele băcăniei noastre, fără de care nu aș fi reușit”, spune Alina Tomescu, fostă corporatistă în domeniul resurselor umane. 

Entuziasm, stoicism și încredere în sine

“La început, a fost ușor. Aveam mult entuziasm și multă dorință de a face lucruri, dar pe parcurs a devenit greu și solicitant, cu multe încercări eșuate pe care le-am înscris la capitolul <<lecții de viață>>”, spune Bianca Medovarschi despre începutul Booklandia, mica librărie online pusă pe picioare, după ce a renunțat la cariera de peste cinci ani ca director regional în vânzări, în domeniul IT, regiunea de sud-est a Europei. Cele mai mari provocări ale unei mame care devine antreprenoare sunt legate de frica de eșec și de lipsa pregătirii în domeniul antreprenorial, plus supra-aglomerarea cu sarcini administrative. “Inițial fost greu să le fac eu pe toate, de la logo la site, articole, promovare pe social media, programări, facturi, consultații, sprijinul zilnic oferit familiilor cu care lucram. Apoi am început să împart treburile cu alții, dar mi-a fost greu să învăț să spun ”nu” sau ”nu acum”. Aveam nevoie să impun limite de timp ca să pot să rezist eu pe termen lung și să fiu în același timp și o mamă odihnită și conectată la copilul ei”, ne spune Ioana Stănescu.

Pași mici spre antreprenoriat

Cât despre a face pasul către antreprenoriat, mamele sunt de acord că cel mai important aspect e să începi cu pași mici. Chiar dacă ai un plan detaliat, e nevoie să existe (măcar) schițat și un plan B, plus multă răbdare și perseverență. 

Iată sfaturile Alinei Tomescu pentru mamele care vor să schimbe statutul de angajată cu cel de antreprenoare: 

  • Investește în tine! Participă la cât mai multe evenimente de dezvoltare personală, de comunicare, dar mai ales de socializare. Te vei dezvolta frumos și vei avea mai multă încredere în tine.
  • Fii curajoasă, crede în visul tău și îndrăznește! Noi ne-am vândut locuința, stăm încă în chirie, însă nu am renunțat la visul nostru!
  • Mergi la cursuri de antreprenoriat! Alege cursuri practice, nu cu oameni care citesc din cărți, ci cu oameni care au experiență, care sunt ei înșiși antreprenori și care sunt dispuși să își spună povestea pentru ca alții să aibă de unde învăța.
  • Alege un contabil bun. El este oglinda afacerii tale! 
  • Și, poate cel mai important, nu uita sa fii mamă pentru copilul tău!

Există o serie de aspecte suplimentare pe care ar trebui să le iei în calcul dacă și tu ești mamă și te gândești că ideea ta de afaceri poate deveni principala sursă de venit. Gândește-te bine ce este diferit în ceea ce vrei să întreprinzi? Vii cu un produs total nou sau cu unul îmbunătățit? Activezi într-o arie geografică în care acest produs nu există? Tu însăți ești expertă în acel domeniu? Iată tot atâtea elemente pe care să le iei în calcul dacă vrei să devii antreprenoare. Află care este nevoia căreia îi răspunde produsul sau serviciul tău. 

Există trei domenii mari în care afacerile vor avea mereu căutare: sănătate, relații și bani. Sigur că orice afacere are șanse de reușită, dacă este pasiunea ta și dacă oferă o soluție la o nevoie reală, însă cele din domeniile menționate anterior sunt mai căutate. Întreabă-te realist cât timp vei aloca afacerii? Idilic, toate mamele speră că vor avea mai mult timp de petrecut cu copilul. Și, totuși, trebuie să știi că în primul an de funcționare, timpul alocat afacerii va fi probabil mult mai lung decât cel planificat anterior, mai ales dacă afacerea este mica și dacă obiectivele sunt îndrăznețe.

Buget și locație

Există două coordonate de care trebuie să ții cont încă de la început. Care este bugetul de care ai nevoie? Ia în calcul toate cheltuielile pe o perioadă de un an – de la cheltuieli de înființare, ambalaje, servicii de contabilitate, până la transport și telefonie – în scenariul pesimist al lipsei profitului. E nevoie, de asemenea, pe lângă toate aceste cheltuieli, să ai la dispoziție, sub formă de economii, măcar salariul tău lunar pe o perioadă de 10-12 luni. 

Apoi, stabilește unde se va desfășura afacerea. De cele mai multe ori, exact din dorința de a fi aproape de copiii lor, mamele tind să lucreze de acasă. Această decizie poate fi avantajoasă din punct de vedere al bugetului, pentru că se economisesc bani, însă dezavantajoasă din punct de vedere emoțional și social, prin lipsa delimitării exacte a spațiului destinat afacerii și familiei și lipsa conexiunii offline cu un colectiv. Acestea ar fi primele aspecte pe care ar trebui să le lămurești înainte de a începe o afacere și de a deveni mamă antreprenoare. 

Cu perseverență, pasiune, încredere și curaj, visul tău poate deveni o sursă stabilă de venit pentru familie și de echilibru pentru tine.


Citește și:

Te simți vinovat(ă) că muncești în loc să stai cu copilul? Știm perfect cum e!

3 tipuri de autolimitări care ne sabotează succesul

Author(s)

  • Dana Lupșa

    antreprenoare, lector la Fundația Calea Victoriei

    Dana Lupșa predă de 18 ani discipline din sfera managementului, antreprenoriatului și comunicării la Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor (Universitatea Transilvania din Brașov), are un doctorat în management și două masterate, dintre care unul în domeniul managementului și altul în domeniul imaginii. A format peste 3.500 studenți și oameni de afaceri, a conceput și a implementat campanii de imagine, inclusiv pentru Camera de Comerț și Industrie din Brașov, are propria afacere de doi ani în domeniul comunicării și imaginii, a construit, în șase ani, brand-ul Asociației Happy Moms, care acum funcționează în șase orașe, realizând singură, timp de un an, toate activitățile executive și de management. În prezent, este și lector la Fundația Calea Victoriei, unde susține cursul Cum poţi deveni un manager mai bun.