În următoarele 7 minute vei afla:
– Care este motivul principal pentru care căsătoria ne (mai) folosește.
– De ce sunt conflictele inevitabile și necesare într-o relație.
De câte ori n-ai auzit, ca adult, faptul că o hârtie (adică certificatul de căsătorie) nu schimbă cu nimic relația și sentimentele celor doi parteneri de cuplu?
Oare cum au fost afectate emoțional, psihologic, cuplurile care în anul 2020 (anul debutului pandemiei) își aveau planificate ceremoniile de căsătorie (cu cel puțin un an în urmă) și au fost forțate, majoritatea, să și le amâne?
Câte filme/comedii romantice ai vazut în adolescență, tinerețe și oare cum ți-au influențat părerile și convingerile despre ce înseamnă relațiile de cuplu și faimosul “fericiți până la adânci bătrâneți” (happily ever married)? Și, în același stil, îți mai amintești o parte dintre poveștile copilăriei noastre cu prinți și prințese și nunți mari, împărătești?
Realitatea este că o mare parte dintre filmele romantice, poveștile copilăriei și, în zilele noastre, unele emisiuni TV (gen ”Burlacul” și altele asemenea) se încheie cu momentul (re)găsirii celui iubit, după o serie de dificultăți și încercări, acesta zice DA și apoi intuiți ce urmează, nu-i așa? Un sărut, o îmbrățișare strânsă și, adesea, o ceremonie de căsătorie fastuoasă cu toți cei care contează în viața celor doi îndrăgostiți. Și primul mit: urmează o viață plină de fericire, împlinire și “împreună” până când moartea ne va despărți. Și al doilea mit, pe care-l regăsim atât printre cei căsătoriți, cât și în rândul celor necăsătoriți: ”Dacă muncești suficient de mult, poți faci orice relație să funcționeze”, un soi de “dragostea învinge tot”. Însă ambele perspective sunt o fantezie, bineînțeles.
De ce?
Un prim argument, care nu este deloc unul psihologic, ci doar un reper din contactul cu realitatea ne spune că rata divorțurilor la noi în țară este în creștere: un divorț la fiecare 3,5 căsătorii încheiate în 2020. Față de anii ’90, unde regăseam un divorț la fiecare 6 căsătorii (și, de fapt, această tendință se regăsește în toată lumea). Dar cine se gândește la divorț atunci când își dorește să fie cerută/cerut (doar trăim vremuri moderne, nu-i așa?) în căsătorie? Însă “ceva” se întâmplă cu parcursul și dezvoltarea relațiilor de cuplu din zilele noastre.
Și urmează al doilea argument, psihologic și centrat pe dinamica interioară, pe care-l regăsim atunci când doi oameni intră într-o relație semnificativă, profundă și de durată: pur și simplu este nevoie de suficient de mult sprijin, o continuă dezvoltare psiho-emoțională a fiecărui partener și a relației, lucrul la rezolvarea pattern-urilor nevindecate de traume ale fiecărui partener și prezența unor “abilități de viață” (printre care empatia, asertivitatea, curajul, centrarea pe sine, diferențierea). În mai puține cuvinte: avem nevoie să muncim atât la noi înșine, cât și la relație. Nici o relație nu este ceva fix, stabil, chiar dacă nevoia oamenilor este ca orice relație să fie fixă, numită și implicit nimic să n-o clintească din loc. Relațiile se construiesc. Sunt entități dinamice, care și ele parcurg anumite etape de dezvoltare.
Să le luăm pe rând:
Ce poate să sprijine suficient de mult construcția și dezvoltarea unei relații? Poate nu o să fiu aprobată de cei care susțin că NU au nevoie de o hârtie (certificatul de căsătorie) sau o semnătură pentru bunul mers al relației lor, însă căsătoria are această funcție principală de securitate și sprijin pentru o relație. De ce?
Acesta este din punctul meu de vedere și motivul principal pentru care căsătoria ne (mai) folosește: lumea (compusă ca niște cercuri concentrice din noi înșine în mijloc, apoi membrii familiei și apropiații, urmând apoi cei mai departăți de noi) știe cum să se raporteze la noi atunci când suntem căsătoriți. Și asta ne poate ajuta și simplifica viața. Din punct de vedere legal, al sănătății, al implicării și angajamentelor, odată căsătoriți, lucrurile (cel puțin în teorie) sunt mai simple și statusul acesta ne garantează niște drepturi, dar și niște obligații. Chiar și cei care se căsătoresc sunt de acord cu aceste drepturi și obligații – ”de bunăvoie și nesiliți de nimeni” au hotărât să se căsătorească. Și, prin prisma acestor drepturi și obligații, știm cu toții cât costă (uneori foarte mult) să te răzgândești, atât emoțional, cât și financiar.
Printre drepturi menționez grija, protecția, respectul, constanta colaborare, egalitatea partenerilor, ajutorul la “bine și la rău” (emoțional, dar și material) pe care le aștepți de la partenerul pe care l-ai luat în căsătorie. Printre obligații: cea mai importantă consider că este aceea în care muncești, te implici în și la dezvoltarea acestei relații, astfel încât ea să crească într-adevăr și să se dezvolte. Ce înseamnă asta? Fix acele drepturi pe care ești îndreptățit să le primești de la partener, dar pe care te angajezi să le oferi la rândul tău celuilalt. Și aici lucrurile se complică și poate unii au încercat să iasă din această complicație, considerând că o hârtie nu le servește la nimic (însă cu sau fără o hârtie, o relație are nevoie să evolueze, cei doi parteneri fiind obligați la schimbare, altfel relația nu supraviețuiește).
De ce se complică lucrurile? Pe scurt, avem nevoie să trecem dincolo de perioada Fermecată, cum o numește Dr. Sue Johnson (în cartea Sensul Iubirii. Revoluția științifică a relațiilor de dragoste), când doi oameni sunt îndrăgostiți nebunește și aproape că se comportă ca și când ar fi obsedați unul de celălalt și își arată “cel mai bun EU” și fel de a fi. Și este perfect normal la început și așa suntem construiți. Căutăm, cu o foame uriașă, apropierea, contactul și nu suntem construiți să funcționăm în izolare și singurătate. Iar trecerea de această etapă Fermecată face referire la ceea ce John Gottman (celebrul psihoterapeut și cercetător de cuplu) spunea: “o căsnicie durabilă se bazează pe abilitatea unui cuplu de a-și rezolva conflictele, care sunt inevitabile în orice relație” (și, aș completa eu, cu “necesare”; avem nevoie de conflicte ca să ne gestionăm diferențele).
Astfel, suntem obligați să ne dezvoltăm psiho-emoțional pe parcursul căsniciei/relației noastre, pentru a ne descurca cumva cu toate acele diferențe din viața de zi cu zi și conflictele normale care apar atunci când ieșim din “luna de miere”. Și-l descoperim pe cel/cea cu care suntem sau ne-am căsătorit diferit/ă de cel/cea cu care credeam că am intrat în relație sau ne-am căsătorit.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
O relație nu este despre ceea ce se întâmplă într-o singură zi, fie ea cea de căsătorie (apropo de presiunea uriașă care planează asupra celor doi, când își organizează un astfel de eveniment), sau despre o hârtie sau despre începutul unei relații. Ceea ce ține o relație în viață sunt munca de zi cu zi la această relație, conectarea și gestionarea diferențelor. Așa cum spunea Esther Perel, “Love is a verb” (Iubirea este un verb”).
Și aici intervin și pattern-urile nevindecate de traume pe care fiecare dintre noi le aduce în relație/căsătorie. Poate știți și voi povești despre acele “du-te vino-uri” ale unor cupluri care se pare că nu reușesc nici împreună, nici separat să funcționeze. O poveste foarte valoroasă, cu multe lucruri de învățat, este și eseul Ioanei Burtea, apărut în revista DOR (Decât o revistă, nr 45, Totul se așază, baby), din care am rămas cu ideea că “problemele de intimitate și de comunicare se rezolvă în relație. Nu în singurătate” și că “unele relații eșuează, oricât ai încerca să le salvezi”.
Iar a salva o relație implică, de fiecare dată, să te salvezi pe tine și să-ți dezvolți acele “abilități de viață” care sunt necesare într-o relație cu un altul, în care măștile și “cel mai bun EU” de la început nu mai pot funcționa. Foarte multe căsnicii sau relații ale clienților se încheie atunci când cei doi nu se mai pot întoarce la perioda de început și nu reușesc, din pozițiile de indivizi separați, de sine stătători să-și răspundă, să-și asume și să accepte răspunsurile la întrebările:
- În ce fel de relație vrei TU să fii? Care este viziunea TA despre această relație sau mariaj? De ce sunteți împreună?
- Ce va fi necesar din partea TA pentru ca acest lucru să se întâmple?
Să ne amintim: dezvoltarea unei relații bune nu este o decizie unilaterală. Sunt sute de decizii luate zilnic. Nu te hotărăști o singură dată să investești în relația ta. Decizi de fiecare dată când NU îi ceri schimbarea partenerului tau, fără să te gândești la propria schimbare. Deci, ce este necesar din partea TA pentru a crea o relație înfloritoare?
- Care sunt dificultățile/problemele TALE interne care interferează cu a face ceea ce este necesar pentru a obține relația în care vrei TU să fii?
- De ce obiceiuri, atitudini, emoții ar fi important pentru TINE să te eliberezi/vindeci pentru a deveni partenerul care aspiri să fii?
Toate aceste întrebări invită la multă introspecție și știm (mai ales la noi) cât de tinere sunt psihologia, psihoterapia și preocuparea oamenilor să se caute în interior. Poate că un proces de consiliere psihologică pre-căsătorie ar fi parte dintr-un plan mondial de redresare ale acelor statistici care, sincer, descurajează pe orice om mai rațional și pragmatic să se căsătorească. Însă să nu spui niciodată niciodată! În focurile iubirii și ale fazei Fermecate cu toții cred că suntem dispuși să securizăm cu orice preț acea relație și prezența acelei persoane, care ne schimbă atât de mult compoziția creierului și a emoțiilor (aidoma unui drog) și care pare că ne satisface nevoia de atașament și, deopotrivă, de siguranță.
Vorba unui cântec actual drag mie, cântat de PINK, care mi se pare că atinge nevoia noastră ancestrală de a fi împreună cu cineva: “Cover me in sunshine / Shower me with good times /Tell me that the world’s been spinning since the beginning / And everything will be alright” (”Acoperă-mă în soare / Spală-mă cu vremuri bune / Spune-mi că lumea se învârte de la început / și totul va fi bine”). Urmând în etapa următoare de creștere a relației să ne trezim la realitate și să luăm, pas cu pas, fiecare zi a restului vieții noastre, care va fi să fie împreună.