În următoarele 5 minute vei afla:
– Care dintre fricile noastre stă la baza multora dintre comportamentele toxice.
– De ce o relație sănătoasă reflectă gradul de autonomie al ambilor parteneri.
Relație toxică Vs. relație sănătoasă
Cu toții ne aflăm în relații. Ne dorim relații. Și asta, dacă s-ar putea, veșnic fără de cusur și perfecte. Cu atracție maximă, cu înțelegere permanentă, cu sprijin și respect reciproc. Relația perfectă există. Doar că partenerii implicați în ea nu s-au născut încă.
Când vorbim de relație, vorbim și de timp. Ne gândim la părinți, la copii, la iubiți și la soți, la prieteni, la profesori, la ajutor. Vorbim de persoane, de tipul conexiunii, de experiențe și funcționarea psihică diferită a persoanelor implicate în relație. De aceea, tipul de relație depinde de omul care o va construi și se va manifesta diferit.
Și cum de-a lungul vieții, fără să ne dorim acest lucru, ne oferim în mod inconsecvent grijă și afecțiune în relația noastră cu noi înșine, tot așa procedăm și în celelalte relații. La modul general, nu ne aflăm într-o delimitare clară, atunci când ne situăm în relații strict toxice. Sau relații strict sănătoase. De aceea, uneori, o relație sănătoasă, trece și printr-o etapă de toxicitate. O relație toxică se poate transforma și poate deveni o relație sănătoasă. După cum, alteori, separarea poate fi cea mai bună soluție pentru a ameliora suferința. E o graniță tare fină a delimitării a ceea ce ne face bine, de ceea ce ne face rău.
Iar asta se explică prin faptul că relația în sine este o entitate: are dinamică. Și, ca orice entitate, are nevoie să fie îngrijită, plimbată, iubită. Iar acest lucru este posibil doar prin conectare. Conectarea permanentă atât la nevoile și dorințele proprii, cât și la nevoile și dorințele celuilalt. De altfel, multe dintre comportamentele noastre toxice provin din frica de a nu fi deconectați. Frica intensă că nu vom putea supraviețui. Din durerea și furia reprimată, din disperarea că nu primim ceea ce avem nevoie, din tendința de a nu ne baza pe sine, de a renunța la sine și de a renunța la nevoile proprii.
Cum identific dacă etapele relației mele sunt preponderent sănătoase sau predominant toxice?
O relație sănătoasă este vie. Asta înseamnă că, în dinamismul ei, ea se modifică. Știm că e sănătoasă, pentru că poate fi reflectată de gradul sporit de autonomie. Adică răspunde nevoilor de simbioză și autonomie ale ambelor persoane: “Eu funcționez pe cont propriu, dar împreună cu tine formăm un sistem”. De asemenea, presupune empatie. Asta înseamnă că mă pot pune cu ușurință și în locul celuilalt. Acest lucru mă va ajuta să rezonez emoțional cu partenera/ul, generând un minim de conflict.
Relația sănătoasă conține nivelul de stres gestionabil, reglabil și se dezvoltă. Se ating atât scopurile comune, cât și cele diferite ale celor doi parteneri. Toate aceste aspecte împletite conferă vitalitate. Psihiatrul Murray Bowen (1913-1990) a fost cel care ne-a vorbit în cercetările sale, despre diferențierea sinelui. Despre Eu fuzional/ separat/ nediferențiat/ Eu diferențiat. Adică despre capacitatea de a funcționa autonom, în timp ce te afli într-o relație semnificativă, promovând teoria transgenerațională. Așadar, relația devine toxică atunci când capacitatea de decizie, analiză, trăire se îndreaptă exclusiv asupra partenerului. Tocmai gradul redus de diferențiere a propriului Eu este ceea ce mă determină să aleg să rămân agățată într-o relație toxică. E un fel de ”noi să rămânem și la bine și la greu”. Gradul de diferențiere redus nu se referă la activitățile diferite ale partenerilor. Ci la un ”noi” obligat să simtă la fel, să dețină, de exemplu, până și un cont comun în rețelele de socializare. Un fel de ”Nu mi-e bine, dar continui să rămân”, o îngăduire a insecurității să continue.
Când gradul de diferențiere este mic, partenerul de cuplu gândește și se comportă astfel: ”Noi trebuie să simțim la fel, să facem la fel, pentru că altfel nu simt că mă iubești”. Este formula de funcționare nediferențiată, simbiotică. Oglindirea atașamentului anxios, al eului fuzional nediferențiat. Al celui care se mulează cu celălalt, care decide în funcție de părerea celuilalt. E așteptarea ca binele tău să vină din partea partenerului. Și totodată acuza ”pentru că tu… sunt eu nefericit(ă)”! Și da, în acest caz, relația este una toxică. Poate avea ca repercusiuni fie închiderea emoțională: ”Noi nu eram așa!”, ”Ne-am răcit!” sau proiecția în familie. De obicei, aflați în această situație, oamenii nu caută soluțiile disfuncționale în relația cu sine, în relația cu partenerul. Ci își vor îndrepta, eventual, atenția asupra copiilor rezultați în relația lor.
Mai există și varianta evitantului, care menține relația, ca fiind tot una toxică. Al partenerului care fuge de celălalt, pentru că este singura formă de a-și păstra autonomia. Așa ajung aceștia să facă ceva, să se refugieze în hobby, pentru că de fapt eul lor este fuzional separat. Și, în final, ajungem de unde am pornit: către relația sănătoasă, reflectată de atașamentul securizant al eului diferențiat. Este momentul în care preiei informația atât de la tine, cât și de la partener. Fuzionezi cu tine și cu celălalt. Rămâi deschis/ă să fii diferit/ă și să relaționezi sănătos.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Cum pot părăsi o relație toxică?
De multe ori, separarea, gândită în modul „eliberării”, „evadării” „renunțării” atinge suferințe și mai vechi. Unele legate de abuzul fizic și/sau emoțional. Sau poate chiar de abandon. De aceea, vine cu neputință și furie intensă. E mult mai folositor ca ”renunțarea” să fie privită ca o ”reprioritizare” a tuturor elementelor ce au adus sensibilitate în relația cu propria persoană și, implicit, cu celălalt.
Ca să poți parăsi, ai nevoie să mergi pe firul acelor sensibilități, fără să fii nevoit să te agăți de o altă relație, în afara celei cu tine. Să constați la ce anume ești sensibil/ă. Să explorezi cum s-a format gradul de diferențiere pe care l-ai dezvoltat în toate celelalte relații la care nu te-ai gândit. Să te întrebi de ce anume ai, cu adevărat, nevoie. Să te întrebi ce-ți trebuie. Ce poți tu să faci. Unde anume nu e suficient din ceea ce-ți trebuie ție.
Multe din aceste descoperiri le poți face singur/ă. Însă cu cât mai mult relația a trecut prin numeroase etape toxice, cu atât mai mult sprijinul specializat te-ar ajuta să vindeci și să crești. Și asta pentru că ai nevoie să știi că: TU ești cine ești Tu, la persoana I singular. Să identifici alături de terapeutul tău, resursele tale personale, relaționale. Să identifici nevoile tale de simbioză și autonomie. Să te desprinzi din cercul vicios în care te învârți atrăgând din ce în ce mai mulți oameni. Să conștientizezi că victimele nu sunt doar victime. Și ele devin agresori. Și nici măcar nu sunt conștiente de această dinamică, pentru că sunt strategiile lor de supraviețuire. Nu, chiar n-ai nevoie de efortul de a fi puternic/ă. Cum nici suferința, plângerea și lamentarea despre condiția proprie nu ajută. Recunoaște și admite răul făcut și trăit, conștientizează propriile părți sănătoase, forța ta personală. Spune DA și NU adecvat, construind limite adecvate.
Terapeutul este responsabil de procesul terapeutic și folosește mecanismele relaționale cu tine. Vestea bună este legată de viitor. Relația ta sănătoasă, la care ți-ai îngăduit să lucrezi, va fi cea care te va însoți multiplicată, dincolo de cabinet.