În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce este mai simplu să găsești empatie pentru o prietenă decât pentru un partener.
– Care este prețul iubirii pe termen lung.


Am auzit, de curând, un soi de anecdotă, mai degrabă o pildă extrasă din practicile noastre de zi de zi. Și anume: imaginează-ți că prietena ta cea mai bună îți spune că vrea să-și ia un an sabatic să cutreiere lumea, să se regăsească, să descopere cine este. Ce faci? Tu, femeie dragă, cum ești plină de iubire și compasiune, fără îndoială că-ți vei susține prietena, o vei încuraja să facă ceea ce simte, să-și facă curaj și să-și urmeze inima, pasiunile, visul. 

Ce se întâmplă, însă, dacă partenerul tău de viață vine seara acasă și-ți spune același lucru? Îl vei încuraja, oare, cu la fel de mult aplomb, să-și urmeze inima și să facă ceea ce simte? Răspunde-ți sincer și privindu-te în oglindă, până ajungi să vezi răspunsul din suflet. Îl vei încuraja să o facă, cu inima deschisă? Aceeași întrebare este valabilă și pentru bărbați. 

La cele mai multe dintre noi, când iubitul, soțul deschide o discuție despre “timp cu sine”, în compania unor prieteni sau singur, în mintea noastră se activează o grămadă de frici și nesiguranțe, care vin buluc, ca ielele în noaptea de rusalii. Se deschide o întreagă serie de “40 de întrebări”, toate roșii, care mușcă din noi ca și cum ar fi fost înfierate în carnea noastră de o mâna necruțătoare: ”Dar de ce vrea să facă asta?”, ”Oare mă mai iubește?”, ”Dar sigur merge acolo?”, ”Dar de ce nu mă ia și pe mine?”, ”Dacă are pe cineva?”, ”Oare vrea să divorțăm?”. 

Simțim că ne iubim partenerul, băgăm mâna în foc pentru asta, dar în momentul în care apare ideea de “distanță” între cei doi, din ființa noastră se înalță amenințător o umbră neagră, un temnicer care nu s-ar da în lături de la nimic, doar pentru a perpetua senzația de siguranță în cuplu. De unde apare aceasta creatură? De ce această teamă de a nu fi abandonate, respinse, înlocuite? De ce apare această stare de egoism?

Deși nu este considerată oficial o fobie, frica de abandon este probabil una dintre cele mai des întâlnite și cea mai nimicitoare dintre frici. Incapacitatea de a gestiona această frică duce la modificări de comportament care, ulterior, vor avea un impact negativ asupra relațiilor noastre și se vor finaliza cu materializarea inevitabilă a acesteia. 

Lipsa unei prezențe constante a unuia dintre părinți, moartea cuiva drag sau divorțul părinților duce la activarea rănii de abandon. Mai mult, mitologia, poveștile copilăriei abundă de istorioare cu iubiți separați de destin sau de oameni răuvoitori, abandonați, alienați, de parteneri lăsați în urmă de cel care pleacă să cucerească lumea. Aceste mituri și legende au devenit parte din conștientul colectiv, parte din modul nostru inconștient de gândire, din tiparele noastre comportamentale. Fiecare dintre noi are un mit personal – unul care nu este împărtășit cu ceilalți, dar care este bine înrădăcinat în ființa noastră. 

Mai este apoi goana aceasta continuă după jumătatea noastră, după sufletul geamăn sau pereche, puternic susținută de tot ce înseamnă spațiu public (rețele sociale included), care te fac să te simți incompletă și insuficientă fără un bărbat lângă tine. Articolele despre “Cum să faci un bărbat să te iubească” , “Cum să-l faci să nu plece de lângă tine, “5 semne că te înșală” hrănesc nesiguranțele noastre și generează teama de singurătate, ca și cum a sta singură este o boală, un defect genetic și contagios, pe deasupra. 

Credința limitativă că alegerile partenerului au legătură cu tine și vorbesc despre tine ne îndeamnă, de asemenea, să filtrăm incorect și incomplet situațiile din viața noastră, să tragem concluzii care, de multe ori, nu au nicio legătură cu realitatea. 

Religia și tiparele defectuoase de gândire susținute de societate cu privire la statutul femeii, precum și ideea că o femeie are nevoie de un bărbat ne fac să ne activăm ori de câte ori partenerul aduce în dicuție ideea de “time out”. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Ce aș face eu?

Mi-am pus și eu întrebarea ce aș face dacă partenerul meu mi-ar spune ca-și dorește un an sabatic, o călătorie în jurul lumii. Am stat să analizez atât cu mintea, cât și cu inima, care ar fi reacția mea reală, necenzurată. Femeia care sunt astăzi l-ar încuraja să o facă și, în același timp, și-ar întinde o mică plasă de siguranță (“Dacă avem nevoie să dăm de tine – eu și fetele – ai fi accesibil?“, “Pentru cheltuielile comune, am putea conta în continuare pe tine?”, “Cât crezi că va dura această perioadă?“,  “Am primi vești din când în când de la tine?“ și, în ultimă instanță: “Crezi că această pauză va avea impact asupra relației noastre?”, deși sunt pe deplin conștintă că n-ar putea răspunde cu adevărat la această întrebare). Și cred că aici e portița spre “focurile iadului”, faptul că știm în noi, în adâncul nostru, că a lua distanță de cei dragi, de mediul tău, ieșirea din zona de confort aduce transformare. Inerent, inexorabil, irevocabil. Omul care face această călătorie este într-o căutare reală de sine, într-o poveste inițiatică, al cărei final nu avem cum să-l anticipăm. Și atunci, frica de abandon din acest caz ascunde, de fapt, teama de necunoscut. Nu știu ce va urma. Nu știu cum va fi. Nu știu cum mă voi simți. Este un salt în necunoscut.

Este aceeași teamă pe care o resimt mamele atunci când le pleacă copii de acasă. Sunt conștiente că cei doi nu mai sunt una, că fiecare dintre ei capată oarecum identitate proprie, că nu se mai definesc unul prin celălalt, iar acolo, departe, ieșiți din “sfera lor de control”, copiii vor trece printr-o metamorfoză, vor deveni cineva “nefamiliar”, “necunoscut”, iar mintea noastră se simte în singuranță doar când avem control, când putem anticipa și creiona scenarii. Pentru că, în fond, scopul minții noastre este supraviețuirea. Da, atât este de banal. Mintea este setată să supraviețuim. 

Apoi, m-am întrebat cum m-aș simți eu dacă mi-aș dori să-mi iau un an sabatic, să descopăr cine sunt și înspre ce mă îndrept, iar el, în numele iubirii, m-ar opri, mi-ar aminti de obligațiile mele, m-ar înlănțui cu responsabilitățile mele ca mamă și ca soție. 

Întrebarea este, dincolo de orice scenariu, în cuplu: avem Curajul de a ne pune cu adevărat în pielea celuilalt și de a ne stabili ca scop al vieții noastre binele celuilalt? Putem, oare, să vedem relația ca pe o entitate și de a o respecta ca atare? Putem oare să ne sondăm emoțiile din perspectiva celuilalt? Cred cu tărie că singurul exercițiu care ne ajută cu adevărat și care ne pune față-n față cu realitatea ființei noastre este să ne punem în papucii celuilalt. Iar dacă pantoful se potrivește…. începe o nouă poveste de viață.

Citește și:

Cum ne găsim timp pentru noi?

De ce nu avem capacitatea de a renunța la oameni

Author(s)

  • Beatrice Căițanu

    terapeut theta healing, lucrător prin arte combinate și maestru reiki

    Beatrice Căițanu este terapeut theta healing, lucrător prin arte combinate și maestru reiki. A absolvit cursul de tehnician nutriționist în România, apoi a înțeles că, dincolo de kilogramele în exces, se află traume și emoții nedigerate, convingeri limitative, frici, rușine și vină. Beatrice lucrează în prezent cu femei din țară și din străinătate, pentru a le susține în identificarea emoțiilor, în gestionarea lor, în identificarea programelor și a convingerilor limitative care le împiedică să aibă viața pe care și-o doresc. A dezvoltat o serie de programe, meditații și carduri intuitive, instrumente practice în călătoria spre sinele autentic, spre cine suntem cu adevărat, dincolo de povestea pe care ceilalți au spus-o despre noi. Ultimul an l-a dedicat adaptării terapiilor alternative la lucrul cu copiii și așa au luat naștere cardurile Emoții Vindecătoare. Ele conțin 52 de activități centrate pe emoții și sunt deja folosite în câteva școli din țară, în centre speciale și acasă. Mai multe despre activitatea lui Beatrice găsiți pe pagina sa de Facebook https://www.facebook.com/beatrice.caitanu/ și pe dialogurivindecatoare.ro.