În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce optimismul perpetuu poate fi și dăunător.
– Care sunt limitele gândirii pozitive și de ce afirmațiile pozitive nu-ți garantează o viață lipsită de probleme.
Am fost crescuți să credem că oamenii se uită mereu la partea luminoasă și îi ajută pe ceilalți să facă acealași lucru. Cât de des a venit copilul tău la tine cu o poveste despre cât de rănit, de dezamăgit și chiar de umilit se simte, iar primul tău răspuns a fost să redefinești povestea și să o reinterpretezi într-o nouă cheie pozitivă? Eu una obișnuiam să fac asta tot timpul cu copiii mei.
Mesajul pe care l-am primit nu este greșit, dar privirea îndreptată către partea luminoasă se numește optimism și reprezintă o trăsătură care merită cultivată. Să fii încrezător în ceea ce privește viitorul reprezintă chiar definiția optimismului, însă pozitivitatea este o atitudine. Una care are o intenție admirabilă, dar pe care mulți dintre noi o practică într-un fel care este, adesea, nefolositor și chiar dăunător.
Cele trei feluri în care această aromă a trăsăturii pe care o voi numi Pozitivitate Negativă apare în viețile noastre sunt redefinirea, raționalizarea și refuzul. Știu asta bine, pentru că le regăsesc în mod regulat în coaching. Lucrez cu un profil psihologic special și, chiar dacă clienții mei au vârste diferite, aceștia sunt ambițioși, curajoși, sunt bărbați și femei cu o gândire profundă, care vor să treacă de la ambiguitate și nesiguranță la acțiune puternică și concentrată. O viață întreagă de optimism nu i-a adus mai aproape de claritate, ceea ce este o condiție prealabilă pentru a trece la acțiune în mod efectiv. I-a făcut membri drăguți, cooperanți și agreabili ai societății, dar i-a lăsat cu o întrebare profundă și adesea îngrozitoare: ”Oare asta-i tot?!”.
Gândirea pozitivă își are locul ei în viețile noastre. Trebuie să fie folosită în doze mici pentru a ne ajuta să trecem peste durerea temporară, dar mulți dintre noi au transformat-o într-un obicei omniprezent și adesea opresiv. Atunci când sunt hotărât să termin un Ultra-maraton și mă aflu, bineînțeles, în chinurile durerii, normal că încep să reformulez, să raționalizez și chiar să-mi neg sentimentele cu scopul de a termina cursa.
Dar sunt atent să nu transform această tactică temporară și necesară într-o strategie de viață. Sunt momente când folosirea acestor abilități ne ajută să trecem peste o perioadă grea. Dar dacă te trezești că afișezi un zâmbet în mod obișnuit și ești pozitiv atunci când ar trebui să exprimi un cu totul alt răspuns, atunci îți vei face lumea mai mică și mai puțin autentică.
Și apoi sunt momente când să fii pozitiv este de-a dreptul crud. Atunci când cineva suferă, nu este pozitiv, ci mai degrabă total lipsit de sensibilitate să spui ceva care începe cu: ”Da, dar …”.
Atunci când spunem ”Asta vă trece, vei merge mai departe, el se află acum într-un loc mai bun și a trăit o viață plină…”, intenția noastră este să fim pozitivi și de ajutor, dar reformularea și raționalizarea fac doar ca acea persoană să se simtă invizibilă, iar durerea ei neapreciată.
Suntem foarte brutali atunci când întoarcem acest obicei spre interior și ne forțăm gândurile și emoțiile să se supună, folosind recunoștința drept armă.
Clienta mea, Linda (numele clienților sunt mereu schimbate), are o casă și o familie frumoase. Stă foarte bine din punct de vedere financiar și are capacitatea de a călători și de a-și permite propriile hobby-uri. Dar în momentele liniștite, când își poate auzi vocea liniștită și mică din mintea ei, aceasta îi șoptește: ”Asta-i tot?”.
Linda vrea mai mult. Vrea să se simtă liberă să spună tot ce-i trece prin minte fără frică. Vrea o relație mai adâncă, mai conectată și mai interesantă cu soțul ei. Vrea să-și transforme hobby-ul de a crea mâncăruri unice, sănătoase și delicioase în propria afacere. Vrea să comunice cu copiii ei adulți într-un fel nou, care să le intensifice relația în calitate de persoane cu aceleași drepturi. Dar mai mult decât toate acestea, vrea mai mult de la Linda! O Linda care ocupă mai mult spațiu în lume și care se simte bine cu asta.
Recunoștința este o practică transformativă și care schimbă vieți, dar poate fi și un paznic al închisorii. Pentru Linda, fiecare incursiune în cele mai adânci nevoi și dorințe ale sale este întreruptă de un fel de Pozitivitate Negativă, camuflată drept recunoștință. O voce implacabilă care-i spune că ar trebui să fie satisfăcută și recunoscătoare pentru toate pe care le are. Într-un fel, să vrei toate acele lucruri s-a transformat în să fii nerecunoscător pentru tot ceea ce ai. Este pur și simplu o credință neadevărată și periculoasă care ne împiedică să ne construim o viață care are exact măsura potrivită pentru fiecare dintre noi: o viață care depinde de noi să o păstrăm, să o celebrăm și să ne simțim bine cu ea.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Încetează să mai consideri pozitivitatea egală cu optimismul și recunoștința
Cultivă optimismul și devino din ce în ce mai încrezător în ceea ce privește viitorul tău. Cultivă-ți recunoștința și devino mai atent cu darurile, cu binecuvântările și victoriile tale. Celebrează-le necondiționat! Și nu te scufunda pe tine și pe ceilalți în acel tip de pozitivitate perpetuă care este un văl subțire pentru frica de a nu fi capabil să-ți conduci emoțiile inconfortabile și nedorite.
În loc de asta, trece la gândirea posibilității. Iată cum arată conversația din capul nostru atunci când ne informăm în privința contextului posibilității:
- Vreau să-mi deschid o afacere și să fac proprii mei bani!
- Ce??? Uită-te la ce viață frumoasă ai! Ar trebui să fii recunoscătoare pentru tot ce ai! De asemenea, te vei transforma într-o mamă rea și vei strica toate lucrurile bune pe care le ai deja în viața ta.
- Și dacă nu se va întâmpla așa?
”Și dacă…” este o poartă de acces din două cuvinte pentru atingerea oceanului adânc și bogat numit posibilitate, spre deosebire de rămânerea în apele puțin adânci și anemice ale pozitivității.
Atunci când decidem să experimentăm ceea ce este posibil și chiar să construim dovezi pe asta, pătrundem în puterea nesfârșită a creativității noastre, ceea ce generează propriul nivel de energie. Această energie puternică și unică se eliberează doar atunci când ne jucăm cu imaginația și începem să vedem lumea dintr-un punct de vedere complet diferit.
Deodată lumea noastră devine mai spațioasă, mai plină de resurse și mai generoasă. În timpul procesului, devenim mai mari și vedem cum ocupăm mai mult loc chiar înainte de a face vreun pas sau de a porni vreo acțiune în vederea scopului nostru. Adesea dorim să intrăm în acțiune pentru a schimba un element al vieții noastre interne și externe și suntem împiedicați de credința că nu știm cum să o facem.
”Cum să” vine întotdeauna după ”vreau să”. Cum să știm ce dorim dacă permitem ca Pozitivitatea Negativă să ne conducă gândirea și să ne distragă de la ceea ce contează cu adevărat pentru noi? Dându-i frâu liber, acest obicei ne va menține mereu plăcuți, drăguți și, din păcate, tânjind mereu după viața pe care știm că ne-am născut pentru a-i da naștere.
Lasă loc posibilităților în loc să fii cucerit de pozitivism și vei constata că viața ta se va transforma!
Citește și:
Psihologie (aproape) pozitivă: patru pași pentru realiști
9 lecții esențiale pe care trebuie să le înveți până la jumătatea vieții