În următoarele 5 minute vei afla:
– Care sunt avantajele şi dezavantajele terapiei faţă în faţă şi ale celei online.
– Care sunt principalele modalităţi de eficientizare a terapiei online.
Titlul articolului de faţă este al unuia dintre capitolele cărţii Psihoterapia online. Teorie şi practică, apărută în vară la Editura Trei. Cartea este o colecţie de articole şi interviuri realizate de mai mulţi terapeuţi şi se adresează, mai ales, specialiştilor, dar şi publicului larg, aducând în discuţie atât avantajele terapiei online, cum este cazul capitolului menţionat mai sus, dar şi părţile mai puţin bune, evidenţiate de terapeuţii care nu îmbrăţişează cu acelaşi entuziasm ieşirea din spaţiul conţinător al cabinetului.
În cadrul articolului de faţă vom trece în revistă argumentele pro, dar şi pe cele contra, care sunt nu atât un impediment în calea trecerii la online, cât o atenţionare privind acele aspecte care pot face procesul terapeutic mai puţin eficient şi care, conştientizate şi asumate, îşi pot diminua influenţa.
De menţionat că volumul a fost scris înaintea confruntării la nivel mondial cu pandemia, situaţie care a dus, în cea mai mare parte, la mutarea în online a procesului terapeutic. În acest context, este vorba despre a alege între a întrerupe procesul terapeutic, pentru o perioadă necunoscută de timp, şi a trece în online. Dat fiind faptul că situaţia actuală generează în sine multă anxietate, accentuează izolarea, produce incertitudine referitoare la starea de sănătare proprie şi a celor dragi, creează dificultăţi financiare, scoate la suprafaţă probleme de familie etc., este firesc faptul că a crescut cererea pentru serviciile de psihoterapie. Prin urmare, terapeuţii, oricât de tradiţionalişti, s-au adaptat şi au constatat că procesul terapeutic poate funcţiona şi în această manieră.
Aşa cum spuneam însă mai sus, a deveni conştienţi de minusuri, a discuta despre ele în cadrul şedinţei de terapie şi a identifica, pe cât posibil, soluţii, nu poate decât să fie (tuturor celor implicați) de folos.
Cadrul
Un prim punct important adus în discuţie este cel referitor la diferenţa dintre spaţiul reprezentat de cabinet şi spaţiul personal al pacientului, din care acesta se poate conecta cu terapeutul. Cabinetul, cu tot ce are acesta asociat în mentalul colectiv referitor la procesul terapeutic: locul sigur, constant, amenajat cu grijă, conform personalităţii terapeutului, nu mai există.
“Cadrul psihoterapeutic este o combinaţie de elemente concrete şi subiective, al căror rol este acela de a oferi continuitate, consecvenţă şi conţinere” (p.21). În terapia online, cadrul nu mai poate fi controlat de către terapeut, care pierde “abilitatea de a garanta un mediu securizant, aşa că partea leului în ceea ce priveşte menţinerea unor limite sigure şi asigurarea propriilor nevoi privitoare la mediu îi revine pacientului” (p. 20), fapt care-i conferă acestuia o mai mare responsabilitate. Astfel, este necesar ca pacientul să se asigure, pe cât posibil, că nu va fi înterupt în timpul şedinţei şi, de asemenea, este benefic pentru constanţa procesului ca şedinţele să se desfăşoare de fiecare dată în acelaşi spaţiu.
Avantajul pentru pacient este cel al timpului economisit pentru deplasarea la cabinet, deşi, de multe ori, acest timp ar putea fi binevenit pentru pregătirea emoţională pentru şedinţă şi pentru integrarea trăirilor după şedinţă. Pacientul poate, în schimb, să-şi ia puţin timp înainte şi după şedinţa online, iar terapeutul îi poate pune în vedere această acţiune, benefică pentru proces.
Prezenţa fizică
O altă diferenţă de prim ordin este reprezentată de prezenţa fizică, existând teorii care “susţin că ceea ce funcţionează în terapie sunt nu doar cuvintele, ci şi reglarea reciprocă, de la creier la creier, de la corp la corp. Uneori, aceste teorii se focalizează pe comunicarea între emisferele noastre drepte şi alteori pe sistemul nervos periferic. […] Mirosul şi feromonii sunt, de asemenea, importanţi, iar în cadrul online lipsesc” (p. 14).
Cu toate acestea, anumite mesaje nonverbale pot fi sesizate. Contactul vizual, tonul vocii, observarea expresiei faciale, care se poate face chiar mai bine online, toate acestea devin principalele mijloace de comunicare în afara cuvintelor. Mai mulţi autori din această carte îi încurajează pe terapeuţi să discute cu pacienţii despre dezavantajele reprezentate de lipsa prezenţei fizice, să le solicite informaţii privind senzaţiile lor corporale în timpul şedinţei şi să comunice, la rândul lor, „în mod adecvat propria experienţă corporală, pentru a modela confortul în ceea ce priveşte conştientizarea corpului” (p. 116). Pentru a optimiza capacitatea de transmitere a limbajului nonverbal, unii autori recomandă să existe o distanţă puţin mai mare faţă de camera video, ceea ce permite observarea unei mai mari părţi din corp.
Diferit este şi faptul că, în terapia online, fiecare se vede şi pe sine însuşi pe ecran, ceea ce poate activa o componentă narcisică. Una dintre autoare consideră însă că „prezenţa vizuală comună a terapeutului şi pacientului pe ecran are, în majoritatea cazurilor, potenţialul de a forma un sentiment de împreună, […] un parteneriat, o apropiere şi o fuziune” (p. 124).
Tehnologia
În cadrul terapiei online pot apărea dificultăţi tehnice, care duc la întreruperi şi chiar sistări ale şedinţei de terapie. În această situaţie, terapeutul şi pacientul “sunt două fiinţe umane care depind una de cealaltă, pentru a forma o comunicare continuă. Întâlnirea cu dificultăţile tehnice ale terapeutului poate induce aspecte ale umanităţii şi vulnerabilităţii acestuia, încurajând astfel raportarea la el ca la un subiect. Aceasta permite, dintr-un stadiu timpuriu al relaţiei, resimţirea plăcerii unei întâlniri şi a cooperării dintre doi subiecţi” (p. 133).
Autorii sugerează o serie de măsuri care pot fi luate pentru diminuarea riscului reprezentat de dificultăţile tehnologice. Astfel, e bine să fie discutată cu pacientul posibilitatea ca, în cazul unor întreruperi de ordin tehnic, să fie folosită o altă platformă de comunicare sau să se facă trecerea la un apel telefonic.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Empatia şi intimitatea
Empatia poate fi definită pe scurt ca deschidere faţă de experienţa unei alte persoane. “Empatia formează fundamental intersubiectivităţii, al comunităţii şi este forma de relaţionare umană autentică, indiferent de mediu. Rezultatul? Fiecare dintre aceste medii – individual şi de grup, offline şi online – are propriul mod distinctiv în care apare empatia şi în care reuşeşte sau dă greş” (p. 69). Cu alte cuvinte, există obstacole în calea stabilirii unei bune relaţii terapeutice atât în offline, cât şi în online, iar reversul este, de asemenea, valabil.
Intimitatea este dată de împărtăşire, de capacitatea pacientului de a se deschide faţă de terapeut, dar şi a terapeutului de a se dezvălui, atât cât este benefic pentru stabilirea unei bune relaţii terapeutice. La fel, acest lucru se poate face atât online, cât şi offline sau poate eşua în ambele variante. “Prezenţa terapeutului presupune imersiunea, pasiunea, atenţia sa, implicarea sa emoţională […]. Iar aceste condiţii pot fi asigurate şi în online” (p. 15).
Cartea este organizată în patru secţiuni, fiecare dintre ele fiind încheiată cu o serie de sfaturi practice:
- Consideraţii generale referitoare la terapia online;
- Terapia online de cuplu şi de familie;
- Terapia online de grup;
- Consultanţa online în domeniul organizaţional.
Unul dintre autori povesteşte cum un pacient al său îi spune, la finalul fiecărei şedinţe: “consideră că asta e o îmbrăţişare!”. Rolul benefic al contactului fizic a fost evidenţiat de foarte multe studii. Cu toate acestea, în contextul limitelor impuse în relaţia terapeutică online, dar şi al pandemiei în general, puterea terapeutică a acestor cuvinte nu poate fi de neglijat.
