În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce este important să-ți urmezi mai degrabă corpul și ritmul decât agenda.
– Care este legătura dintre bucurii și nevoi.
În luna martie a anului trecut am avut un borcan de recunoștință în familie. Puneam unul-două bilețele pe săptămână, dar îmi amintesc că-mi aducea multă energie bună într-o perioadă plină de incertitudini.
Așa că, atunci când am citit de grupul „Ce a mers bine azi?”, inițiat de colega mea Cristina Dinu Popa, m-am gândit că este un exercițiu potrivit pentru o stare de spirit mai bună. Participarea în acest grup mi-a adus însă nu doar mai mult pozitivism, ci și mai multă conștientizare, pentru că m-a determinat să mă gândesc mai mult la nevoile mele și la ce este important pentru mine în această perioadă a vieții.
Deși știam că este esențial să ne conectăm și să găsim în viața noastră ce ne face și ce ne aduce bine și le recomandam adesea clienților să facă asta, ba chiar obișnuiam deseori să-mi luminez propriile zilele înnorate cu mici bucurii, exercițiul acesta făcut constant timp de o lună de zile mi-a adus mai multă conștientizare despre ce am cu adevărat nevoie în această perioadă. Studiile arată că e nevoie de minim 21 de zile de repetiție pentru a introduce un nou obicei în viața noastră, de a face dintr-o acțiune specifică un automatism. Așa că l-am practicat cu regularitate și a devenit un fel de reflex. Cred că a fost o singură zi în care mi-a venit greu să scriu, deși și atunci am găsit cel puțin un lucru pentru care eram recunoscătoare, doar că mi-a venit greu să rămân concentrată asupra lui.
Bucuria și recunoștința sunt strâns legate între ele. În capul meu aproape că se suprapun. Deseori le folosesc ca sinonime. Însă, deși recunoștința are mai multe valențe, ea izvorăște și se întoarce tot în bucurie. Pentru că recunoștința, pentru a avea efecte pozitive, trebuie să fie specifică și să ne aducă cu adevărat zâmbetul pe buze sau senzație de liniște și plin în corp. Nu este o consemnare obiectivă și lipsită de emoție, ci dimpotrivă. Pe de altă parte, acordând mai multă atenție momentelor care ne bucură, ajungem să fim mai recunoscători pentru ce se întâmplă bun în viața noastră, chiar și în perioadele mai puțin fericite. Și fiind mai recunoscători, devenim mai fericiți. De altfel, și neuroștiința ne confirmă faptul că exercițiile zilnice de recunoștință aduc un plus de serotonină, dopamină și oxitocină și cultivă reziliența, practic capacitatea de a face față mai bine stresului.
Bucurii mici sau „bucurii mari”?
Când scriam bilețele sporadice în borcanul cu recunoștință, treceam mai degrabă o sumă a lucrurilor care mergeau bine, parcă mă uitam mai des la obiective și îmi venea să le las să se adune. Exercițiul bucuriei parcă m-a făcut mai conștientă de lucrurile simple. M-am întrebat dacă asta vine din frecvența cu care scriam sau din etapa de viață în care mă aflu acum și aș spune că e câte puțin din amândouă.
Bucuria este uneori o consecință a faptului că ne îndeplinim obiectivele, dar nu ne îndeplinim obiective în fiecare zi… deseori e nevoie de multe zile și ba chiar de frustrare ca să ajungem unde ne-am propus. De aceea, merită să ne întrebăm, oare lucrul la aceleași obiective ne aduce tot bucurie? Ne bucurăm când încheiem un proiect important, pentru care primim laude, recunoaștere sau o mărire de salariu, dar ne bucurăm și când lucrăm la el? Ne aduce bucurie să citim o carte din care primim noi informații despre ceea ce ne interesează sau când am găsit o idee valoroasă pentru un proiect la care lucrăm? Care reușite cu adevărat ne bucură și cum e drumul spre ele? Harta mare a obiectivelor ne ofera un ghidaj, dar e important ca aceste obiective să le acordez la bucurie sau să-mi fac loc și pentru bucurie printre ele.
Ce ne bucură și ce avem nevoie?
Ce am descoperit pe propria piele este că bucuriile ne conectează la nevoi. Poate sunt perioade din viață în care ne bucură să fim în mulțime și poate sunt perioade în care ne bucură mai degrabă liniștea. Sau poate lozul câștigător este o combinație între mai multe.
Urmărind ce-mi venea să notez la final de zi despre ce mi-a adus bucurie, mi-am dat seama că am nevoie de odihnă, de momente de liniște, doar ale mele, de momente în afara presiunii, obiectivelor și sarcinilor. Mi-am dat seama că-mi fac munca cu plăcere și că primesc mult din asta, dar că bucuria aceasta poate să pălească dacă se transformă în oboseală și epuizare. Practic, mi-am dat seama cât de importantă este nevoia mea de echilibru și de a păstra timp pentru mine, în care să-mi urmez mai degrabă corpul și ritmul, decât agenda.
Mi-am dat seama și că topul priorităților poate să varieze de la o perioadă la alta, dar că ignorarea a ceea ce este cu adevărat important poate să ne ducă în zona de lipsa de satisfacție, deși poate bifăm multe lucruri pe lângă.
Exercițiul bucuriei este un barometru foarte bun pentru a vedea lucrurile care cu adevărat ne încarcă, dacă ne urmărim starea sufletească și nu ceea ce credem că ar trebui să ne încarce. Pentru unii, bucuria trebuie să vină fără presiune, alții au nevoie de spotaneitate, iar alții poate de planificare pentru a se putea lăsa pradă momentului.
A fost și un moment bun să observ laturile bucuriilor mele și importanța diversității în viața mea. Deși proporția variază, este important să nu neglijăm laturile noastre diverse (cea profesională, cea de mamă, cea de parteneră, cea de prietenă, cea de fiu sau fiică, cea de soră sau frate).
Când una lipsește prea mult sau nu este luată în calcul, poate să ducă la epuizare sau neîmplinire, mai ales atunci când apare un dezechilibru în zona în care investim prea mult.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Bucuria simplă este lozul câștigător
”Bucură-te de lucrurile mici, căci ele pot fi lucrurile cu adevărat mari!”, zicea un citat găsit pe internet al scriitorului Robert Braul, care m-a făcut să mă gândesc la bucuria momentului și la un top al regretelor oamenilor pe patul de moarte pe care l-am citit.
Privind retrospectiv, mai degrabă regretăm șansele pe care le ratăm, perioadele pe care uităm să le trăim, timpul pe care nu-l mai putem întoarce și nu faptul că nu ne-a crescut venitul cu 10% într-un an. Bucură-te de adulmecatul bebelușului sau de mângâiat animalul de companie, de orele lungi la cafea cu cineva drag sau de plimbarea din parc, de râsul, forfota, liniștea, libertatea… de azi. Învață bucuria autentică de la copii, ei sunt cei mai buni profesori. De la ei putem învăța să ne jucăm și să ne bucurăm de fiecare moment. Iar dacă nu aveți vreunul prin preajmă, există tot timpul un copil interior care abia așteaptă să fie luat la joacă.
Bucuriile tristeții
Pentru că viața curge, atunci când vei exersa ceva suficient de mult, va fi imposibil să nu te întâlnești și cu reversul medaliei. Exercițiul bucuriei nu va ocoli momentele de tristețe, pierderile, doliile, secătuirile sufletești, neîmplinirea sau neputința. Și nici nu este acesta scopul. Scopul este să ne putem găsi oaze de liniște, chiar și atunci când intrăm în iernile vieții, cum spune Katherine May în Iernile Sufletului: „Pe măsură ce zilele devin mai scurte, aducem lumină în casă ca să gonim diferitele tipuri de întuneric care ne dau târcoale în ea. Caut lumânări prin dulapuri, atârn ghirlande luminoase în cele mai întunecate colțuri și încep să-mi depăn din nou povestea, chiar dacă numai pentru mine”.
Lecția lucrurilor simple este salvatoare când simți că nu mai poți, ești la capătul puterilor sau ai pur și simplu o zi mai puțin bună. O cană de ceai sau de cafea, o carte, o plimbare, o lumină aprinsă, un rând scris pe un caiet, niște șosete groase în picioare și o pătură confortabilă ne pot aduce o mică bucurie și un plus de confort, care să ne ajute să înfruntăm vâltoarea zilei. Uneori, este nevoie doar de ritm și de lucruri simple. Când facem loc tristeții și ne găsim confortul interior să o trăim, bucuria va apărea și ea, puțin câte puțin, până când va lumina din nou.
Citește și:
Exercițiul care mi-a schimbat viața
Lecții de la filozofii antici pe care le poți aplica în viața de zi cu zi