În următoarele 3 minute vei afla:

Ce fel de cursuri preferă introverții.
– Cum este asimilată mai ușor informația.


Pandemia de COVID ne-a schimbat în mod semnificativ stilul de viață, programul și modul de lucru, dar și obiceiurile de petrecere a timpului liber. O dată cu restricțiile de a ne întâlni în grupuri mari, de a ne expune la experiențe în comunitate, față în față, am fost nevoiți să căutăm variante alternative pentru a răspunde, totuși, la nevoia noastră de socializare și dezvoltare.  

Munca de acasă ne-a arătat că putem să ne creștem eficiența, dar și că ne putem organiza mai bine viața în jurul carierei. Am învățat să îmbinam optim timpul de familie cu timpul de muncă și cel dedicat propriei persoane. Și vreau să subliniez că observ în ultimul an o creștere a atenției către dezvoltare personală, introspecție și meditație, către activități ce au rolul de a susține sănătatea mentală și emoțională a individului.  

În acest articol va propun să analizăm relația noastră cu învățarea continuă și cu dezvoltarea personală. Eu, ca trainer, ca om a căruit carieră s-a clădit în sala de curs, între zeci și sute de oameni care vor să-și dezvolte abilitățile, să se cunoască mai bine și să evolueze personal și profesional, am resimțit într-un mod aparte schimbările din ultimul an.  

Cursurile din sală s-au mutat în online. Programele de training de două zile s-au transformat în programe ample de câteva săptămâni. Și este doar începutul schimbărilor în zonă de training, cursuri și coaching.  

90% din activitatea mea ca trainer și consultat s-a mutat în mediul digital. Dar cursurile online au și avantaje, și dezavantaje. Așadar, care sunt acestea?

Avantajele cursurilor online 

Cursurile online sunt mult mai acesibile. Sunt mai accesibile ca timp, bani, locație. Din orice punct ai privi, cursurile de dezvoltare personală și profesională au devenit mai ușor de parcurs de către majoritate. Dacă la cursurile din sală aveam participanți în proporție de 90% bucureșteni, acum am clienți din toată lumea. Dacă pentru un curs în sală oamenii își luau o zi liberă de la job pentru a participa, acum cursurile online sunt în special seara, în module mai scurte de câte 2-3 ore.  

Cursurile online sunt ușor de păstrat. Poți reveni oricând la materialele de curs, fie că este un Ebook, un video sau podcast. La unele cursuri ai acces pe viață, în timp ce cursul din sală rămâne o experiență trecută. Pentru o anumită categorie de cursuri, în speciale cele tehnice, varianta online poate fi chiar mai eficientă decât cursurul în sală, față în față. 

Cursurile online îți oferă intimitate. Iar acesta este un mare avantaj în special pentru oamenii introverți, care nu se simt confortabil în prezența unui grup mare de oameni, care nu vor să se expună sau să vorbească în public. Poți face oricând și oriunde un curs online, în zona ta de confort.  

 Pe lângă aceste avantaje, există totuși și o serie de dezavantaje în cursurile online. Orice formator știe că, pentru a crește eficiența procesului de învățare, este important ca participanții la curs să primească informația cu toate canalele de comunicare: vizual, auditiv și kinestezic (adică să facă efectiv lucrurile despre care se discută). Iar cursurile online ne limitează mult în special în această zonă.  


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Dezavantajele cursurilor online  

 Cursurile online înregistrate nu sunt interactive și gradul de “abandon” sau neparcurgere a materialelor este destul de mare. Ceea ce evident că scade și eficiența lor. În plus, este insuficient să “știu” cum să fac ceva, dacă nu fac efectiv acel lucru. Și, din păcate, pentru mulți, experiența de învățare se oprește la a afla ce-i poate ajuta, dar nu trec efectiv la fapte.  

Cursurile online au un impact emoțional mai mic, tocmai pentru că interactivitatea este mai scăzută, comunicarea non-verbală este redusă mult, iar atenția se pierde foarte ușor. La cursurile tradiționale, unde trainerul este față în față cu participanții, dinamica și energia grupului este mult mai ușor de păstrat, ceea ce duce la o asimilare mai ușoară a informației. De asemenea, apar mai ușor momentele de ”AHA” și se aprinde dorință de a studia ulterior.  

Cursurile online rareori lucrează în profunzime. Atunci când lucrez cu zece oameni timp de 16 ore, față în față, intrăm în profunzimea unui comportament și-l lucrăm suficient de mult, astfel încât să poate fi integrat de către participanți. În cursurile și programele online este mai dificil să urmărești procesele și pașii pe care-i fac participanții. Poate că aceasta este și una dintre cauzele pentru solicitările din ce în ce mai frecvente pentru ședințele de training 1 la 1. În astfel de interacțiuni, ajut punctual, personalizat și mai eficient un om să-și dezvolte abilitățile de comunicare, de exemplu, sau de leadership.  

Bineînețeles că experiența personală a fiecăruia poate fi diferită. Așa cum unii preferă cursurile online pentru intimitate, alții le preferă pe cele off-line pentru interactivitate. Din fericire, am învățat că putem să creștem, să învățam și să ne dezvoltăm îmbinând cursurile online, cu cărțile, ședințele de coaching și seminariile.  

Citește și:   

Cum te pregătești pentru interviul online de angajare

Psihoterapia online: avantaje pentru clienți și psihologi

Author(s)

  • Daniela Irimia

    trainer & consultant pentru dezvoltare profesională

    Daniela Irimia are o experiență de peste opt ani de training în companiile din România. Din 2009, este antreprenor și a fondat mai multe proiecte ce încurajează dezvoltarea personală și profesională. Din 2013, dezvoltă și implementează cursuri de comunicare, leadership, muncă în echipă, gestionarea timpului și a stresului în organizații în cadrul Vision Consulting. În 2017 a fondat femeiaindependenta.ro. Daniela este trainer certificat ANC și la nivel european în NLP (programare neuro-lingvistică). Susține workshop-uri și cursuri pentru dezvoltare personală și profesională, oferă mentorat și consiliere pentru dezvoltarea asertivității și a abilităților de comunicare.