În următoarele 5 minute vei afla:

– Ce este antrenamentul neuronal.
– Cum poate ajuta în managementul stresului, anxietății, lipsei de somn, dar și pentru ameliorarea simptomelor din autism și ADHD.


Mișcarea și exercițiile fizice sunt modul în care ne antrenăm corpul pentru a fi mai flexibil, mai sănătos și în deplină formă. Tot astfel, după cum au descoperit specialiștii în neuroștiințe, ne putem antrena și mintea pentru a elimina o serie de probleme – așa cum sunt efectele stresului intens, anxietatea, depresia, tulburările de somn, migrenele sau chiar pentru a ameliora simptome asociate autismului sau ADHD.

Acest ”fitness mental” se numește antrenament neuronal și este produsul a mai bine de 30 de ani de studii aprofundate în neuroștiințe la universitățile de prestigiu din întreaga lume. Am descoperit această metodă pe când mă aflam în căutarea unei soluții pentru propria mea problemă de sănătate: în 2008 am fost diagnosticat cu o formă agresivă de tinnitus, ale cărei simptome includ un foarte puternic țiuit în ambele urechi, fără a exista o sursă exterioară – practic, e un țiuit auzit doar de cel afectat. Această problemă mi-a dat complet viața peste cap și am apelat la zeci de specialiști din diverse domenii și colțuri ale lumii pentru a găsi o rezolvare. Ea a venit sub forma antrenamentului neuronal și a întregii științe care stă în spatele acestei metode, pe care am descoperit-o  la unul dintre cele mai importante centre ale inovației mondiale, adică de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) . 

În 2018 am finalizat acolo pregătirea cu unii din cei mai puternici cercetători din lume din domeniul Neuroleadership (Neuroscience Applied in Leadership). De la ei am învățat să utilizez și să dezvolt aceste protocoale de creștere a performanței cognitive și management eficient al stresului, pe care le folosim în centrul pe care l-am deschis în București, și unde știința se întâlnește cu tehnologia de ultimă oră pentru a oferi programe de antrenament personalizate.

Antrenamentele sunt asistate de calculator, iar metoda presupune ca parametrii neurofiziologici selectați ai clientului să devină vizibili pentru calculator, iar apoi să fie  încorporați în dezvoltarea protocoalelor de management al stresului și al augmentării performanțelor cognitive și de proces. Acest lucru se întâmplă prin intermediul senzorilor plasați pe cap, care măsoară activitatea electrică a creierului. Informațiile colectate astfel sunt procesate prin intermediul unui program în care un parametru oglindește variațiile semnalului electric măsurat. În urma analizei complexe pe care o facem cu ajutorul unui soft foarte performant, putem identifica disfuncțiile la nivel de rețele neuronale responsabile de simptomele resimțite de client. E important de spus că zonele cerebrale sunt responsabile cu diverse funcții, astfel încât totul se personalizează, pornind de la modul în care se amplasează senzorii la fiecare pacient și sfârșind, desigur, cu protocolul terapeutic.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Pentru că multă lume se întreabă dacă acest tip de colectare de date este invaziv, trebuie spus că, prin acest sistem, activitatea creierului este măsurată, fără a fi influențată în niciun fel. În plus, procesul este pasiv, complet nedureros. Tot ce trebuie să facă pacientul este să mențină contactul vizual cu monitorul pentru o durată scurtă de timp. Apoi, datele colectate sunt interpretate prin intermediul soft-ului și astfel realizăm Brain Mapping-ul, practic ”harta” modului în care creierul funcționează la momentul T0. 

După acest prim pas, pe baza datelor, dezvoltăm protocolul terapeutic, care ia forma unui joc pe calculator. Pacientul joacă acest joc, fără a folosi mouse-ul, tastatura sau altă metodă de control direct, doar ”cu puterea minții” și astfel, pe nesimțite, își modifică undele cerebrale pentru a controla jocul. Treptat, prin repetiție, reușește să creeze noi rețele neuronale, de această dată adecvate, care au puterea să elimine simptomele resimțite. Iar creierul, care funcționează pe baza recompenselor, învață că această schimbare dorită a modelelor de unde cerebrale atrage după sine recompensa dorită. În medie, sunt necesare cam zece ședințe pentru a obține rezultate de durată. Iar aceste rezultate se traduc printr-un creier mai stabil, pe de o parte, ceea ce ajută în managementul stresului, și mai flexibil, pe de altă parte, cu impact excelent în creșterea performanțelor cognitive și de proces.

De când am deschis centrul din București, ne-au călcat pragul sute de persoane: oameni chinuiți de migrene de ani buni, manageri foarte stresați care nu mai dădeau randamentul dorit, părinți cu copii diagnosticați cu TSA sau ADHD, persoane cu grad ridicat de anxietate, care făceau des atacuri de panică. Iar rezultatele obținute în urma ședințelor recomandate de terapie au fost absolut remarcabile.

De exemplu, o fetiță de opt ani, diagnosticată cu autism de la vârsta de trei ani, a ajuns în centru cu părinții ei, fără a putea vorbi, fără a face contact vizual, într-un cuvânt, fără a fi ”prezentă” decât foarte rar. La început, a trebuit să se acomodeze cu casca cu senzori. I-am făcut un Brain Map și am observat disfuncțiile la nivel neuronal. Pe baza acestei „hărți a creierului” am realizat, împreună cu colegii mei din SUA, protocolul neuronal personalizat folosit în antrenamentul neuronal. Apoi am început să lucrăm. Inițial a trebuit să improvizez pentru a o face să fie atentă la monitor și să devină interesată de ceea ce se întâmpla pe ecran, însă după trei ședințe, durata de timp în care era cooperantă a crescut semnificativ, astfel că, la a cincea ședință, era atentă aproximativ 75% din timp.  

Imediat după ce gradul de atenție la joc a crescut, au apărut efectele pozitive: a început să lege din ce în ce mai multe cuvinte, să interacționeze mai frecvent și pe perioade mai lungi de timp cu părinții și cu sora ei mai mică. Factorul de diferențiere sau, cum spunem noi, “trecerea graniței” de la copilul cu autism la copil funcțional, este dată de capacitatea de a putea face și menține contactul vizual și de a se angaja într-un proces de comunicare eficient, funcțional, cu părinții sau terapeutul. Iar în acest caz suntem pe drumul cel bun, mai ales că părinții continuă să o aducă la terapie, iar efectele se văd pe zi ce trece.

Un alt caz din aceeași arie este cel al unui băiețel de șase ani, diagnosticat cu ADHD de la vârsta de trei ani. Părinții mi-au povestit că nu poate comunica eficient și e tot timpul în mișcare, ceea ce era vizibil de la prima întâlnire. După ce am realizat Brain Map-ul, am constatat că simptomele sunt cauzate de faptul că nu doarme cum trebuie. Am antrenat rețelele neuronale responsabile de aceste simptome, iar după șapte ședințe a reușit performanța de a sta liniștit și de a colora o cărticică preț de 45 de minute. Ceea ce a constituit un adevărat miracol pentru parinții lui. Totodată, după 15 ședințe, limbajul lui a devenit mai coerent și a început să înțeleagă mult mai bine ce anume doresc părinții de la el.

Nu doar copiii sunt receptivi la antrenamentul neuronal, ci și adulții. Stresul prelungit, incertitudinea zilei de mâine, perioada plină de provocări pe care o parcurgem din primăvara lui 2020 și care nu pare să se încheie curând, traumele din copilărie, toate acestea pot duce la migrene, anxietate, atacuri de panică, depresie, burnout. 

Am avut de curând cazul unei doamne aflate într-o funcție de conducere la o companie multinațională. Acum are 46 de ani și are migrene de la 22, refractare la orice fel de tratament și medicamentație. Migrenele apăreau în urma întâlnirilor stresante la muncă. După zece ședințe, a început să înțeleagă de unde a pornit totul.  A putut să  ”vadă” migrena severă  ca o psiho-somatizare a unei traume profunde suferite în adolescență. După alte 15 ședințe, a reușit să asimileze și să învețe ce avea de învățat de la migrene, iar acestea au dispărut. Am continuat cu zona de creștere a capacității de gestiune de proceselor de management cu cât mai puțină risipă de energie mentală. Plus, ca un bonus, viața personală și de familie a avut de câștigat, pentru că a învățat cum să se deconecteze de la presiunea și stresul de la muncă după orele de program și să se dedice în totalitate familiei în timpul petrecut acasă. Totodată, a reușit să preia controlul asupra emoțiilor sale și să nu mai fie influențată de factori perturbatori în emiterea de rezoluții și soluții la problemele din contextul profesional.

Nu întotdeauna vin la noi persoane cu probleme de acest fel, ci și manageri care doresc să-și crească perfomanțele la job. De exemplu, avem în terapie un antreprenor de 38 de ani care, în urma antrenamentului neuronal, a reușit să îmbunătățească procesul de colectare, procesare și utilizare a informațiilor din context. Mai pe românește, i-am crescut capacitatea de a intui contextul în care se află și care sunt deciziile corecte ce trebuie luate pentru o eficiență sporită. Am reușit să-l ajutăm, prin intermediul antrenamentului neuronal, să se odihnească mult mai bine și să refacă rapid după episoade de stres intens. După ce a reușit să-și eficientizeze dialogul interior, a înțeles mult mai bine cum să-și organizeze timpul și cum să-și prioritizeze activitățile, cu impact direct asupra creșterii performanței în muncă.

Dacă ar fi să concluzionez, antrenamentul neuronal înseamnă monitorizarea și lucrul pe cinci zone principale: creșterea gradului de atenție și concentrare, îmbunătățirea controlului emoțional, încetinirea declinului cognitiv, creșterea calității somnului, refacerea funcțiilor creierului afectate după episoade de stres intens, chiar dacă a trecut mult timp de la incidentul inițial.

În acest fel, prin utilizarea componentelor hardware și software aflate la intersecția a trei arii importante de cercetare – Neuroștiință, Psihofiziologie și Tehnologia Informației, reușim să depășim mentalitatea învechită care tratează problemele individului doar cu medicamente sau psihoterapie și ajungem direct la sursa numeroaselor afecțiuni ale timpurilor moderne. Dacă ar fi să fac o paralelă, nu ne mai limităm la a încerca să reparăm doar ”hard-ul” organismului, ci avem posibilitatea să vedem care sunt erorile de ”soft” apărute și să le corijăm, pentru a crește calitatea vieții și pentru a spori performanțele individuale.

Citește și:

Oare ești de fapt dependent de stres?

3 metode prin care poți gestiona contaminarea emoțională

Author(s)

  • Costin Dămășaru

    fondator Neuro Performance Enhancement Center

    Costin Dămășaru este Doctor în Management, licențiat în Psihologie și a obținut un Masterat în administrarea afacerilor. A absolvit MIT (Massachusetts Institute of Technology) din Boston, SUA, în cadrul programului de Executive Education - Neuroscience for Leadership. Acolo a lucrat cu cercetători de renume la nivel global, în domeniul îmbunătățirii performanței neuronale, folosind tehnologia Brain Mapping - Brain Computer Interface. Este fondatorul și directorul general al Centrului de Cercetare în Augmentarea Performanțelor Neuronale (www.npecenter.com/ro), având misiunea de a ajuta oamenii să-și acceseze imensa putere de vindecare a creierului și să își atingă potențialul maxim.