În următoarele 3 minute vei afla:
– De ce nu ne alegem vocația, ci suntem aleși de vocație.
– Cum s-au raportat oamenii la profesie în ultimele sute de ani.
Nu am să încep cu începutul, ci cu mijlocul: cu mijlocul vieții. Unul dintre palierele cele mai afectate în criza de la mijlocul vieții, pe lângă sau alături de relații, este palierul profesional. Foarte multe persoane ajung să-și reviziuiască drumul profesional pe care se află, să-și pună la îndoială alegerea pe care au făcut-o demult, poate prea demult ca să mai fie relevantă în prezent, să-și (re)descopere abilități și talente care par să sugereze o cu totul altă direcție de urmat. Și atunci, merită să ne întrebăm: cum ne alegem profesia? Există oare un termen de valabilitate al unei alegeri profesionale? Ce ne face să ne reorientăm profesional? Cum știm dacă/când suntem pe drumul nostru?
Față de trecut, profesia, meseria, cum vrem să-i spunem, a ajuns să însemne mult mai mult astăzi. Dacă până nu demult, scopul unei meserii era să ne îndeplinească nevoile de pe primul și cel mult al doilea palier al piramidei lui Maslow: hrană, siguranță, cămin, în prezent, căutăm într-o profesie să urcăm până în vârf, pentru a ajunge la auto-realizare, căutăm ”împlinirea” profesională, nu doar o sursă de venit, căutăm apartenență, iubire, putere, relații, stimă de sine, sens. Nu doar că ocupă mai mult spațiu și timp din viața noastră, dar reprezintă (tot mai) mult din cine suntem. A devenit, în esență, o problemă de identitate.
Profesia nu mai este ceva ce facem sau ce avem, ci reprezintă cine suntem. De-asta a crescut miza și de-asta, într-un fel, problema profesiei se acutizează la mijlocul vieții, o dată cu întrebarea ascunsă în adâncul crizei: ”eu cine sunt?”. O întrebare la care, desigur, nu putem răspunde decât foarte vag în primii anii ai tinereții…Atunci alegem orbește, în funcție de repere de cele mai multe ori exterioare, în consonanță cu ce vor alții.
Pe de altă parte, identitatea noastră nu este un monolit, ci aș reprezenta-o mai degrabă ca pe un univers sau chiar multivers în care părți din noi gravitează în jurul unui centru, al unei esențe. De-asta, cred că putem, cu ușurință, să avem mai multe profesii în viață, în axa cărora, de fapt, se află ceva unic, ceva al nostru, pe care l-aș numi vocație și care nu se dezvăluie la prima vedere. Putem parcurge mai multe profesii ca într-o mișcare de ”revoluție”, fiindcă ele reprezintă părți din noi înșine pe care avem nevoie să le trăim și care vin să ocupe, uneori, prim-planul. Este ca și când tranzităm părți din lumea noastră interioară și poposim, când și când, pe câte o planetă mai mare pe care ajungem să o locuim o vreme. Este important să ne dăm voie să avem aceste experiențe, chiar dacă sunt parțiale și neîmpinitoare, pe moment. Ele fac parte din drumul nostru către cine suntem și putem afla cine suntem doar trăindu-ne. O ”reorientare” profesională este, de fapt, o recentrare interioară, dacă înțelegem că nu în afară se află răspunsul căutărilor noastre, ci înăuntru.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Profesia o alegem – este un act conștient. Iar alegerea o facem, la început, cu partea, nu cu întregul. Când alegem o profesie nu ne cunoaștem încă prea bine, nu ne-am încheiat dezvoltarea emoțională, cognitivă, nici măcar biologică (presupunând că ele se încheie vreodată), suntem centrați extrem de mult pe exterior, suntem încă (mult) prea expuși influențelor familiei, mediului, societății. Însă călătoria abia începe, iar alegerea este doar un punct de plecare, nu neapărat destinația. Metafora călătoriei ne poate ajuta să eliminăm presiunea de face alegerea bună sau cea potrivită. De altfel, am putea să ne întrebăm ce înseamnă o alegere bună?
Spre deosebire de profesie, vocația este strâns legată de nucleul identității noastre. De cele mai multe ori, nu o alegem, ci ne alege; este acolo, înăuntrul nostru, de la început. Putem să o simțim atunci când facem ceva care ne absoarbe complet și pierdem noțiunea timpului, ceva care ne umple de energie și/sau ne dă un sens mai larg decât cel strict personal. Acestea sunt momente cărora merită să le acordăm o atenție specială, să le observăm și să înțelegem ce ne comunică, pentru că ele ne spun ceva despre noi și dinăuntrul nostru. Vocație vine de la latinescul vocare și înseamnă chemare. Cred că vocația este o chemare la care este important să răspundem. Dar, pentru asta, trebuie să facem liniște în noi pentru a o asculta.
Putem să avem mai multe profesii de-a lungul vieții, dar vocația este una singură și o căutăm în diferite momente și locuri, uneori fără să știm. Ea nu capătă formă neapărat într-o profesie; dar e un caz fericit atunci când se întâmplă și ne dă sentimentul de împlinire. De-asta, poate că, de fapt, nu alegem, ci suntem aleși, sau ajungem să fim pe un drum profesional dintr-un concurs de împrejurări, al căror sens ni se poate dezvălui abia mai târziu, fiindcă, după cum spunea Kierkegaard, ”life can only be understood backwards, but it must be lived forwards”.
Citește și:
De ce e important pentru copii să-și aleagă singuri viitorul