În următoarele 3 minute vei afla:

– Care sunt cele două emoții dominante care ne blochează.
– De ce sacrificiul de sine și individualismul sunt valori fals glorificate. 


Voi răspunde la întrebarea din titlu din rolul meu de psihoterapeut. Dar, înainte de a ajunge la vreo concluzie, aș vrea să înțelegem ce convingeri și ce emoții se află în spatele dificultății de a cere ajutor. În plus, îmi doresc să împărtășesc care sunt efectele acestei dificultăți, așa cum le văd eu în practica din cabinet.

Există câteva mesaje pe care le aud frecvent și care sunt de fapt credințele care ne limitează:

Trebuie să mă descurc singur.

Sunt puternică. Sunt genul de om care rezolvă orice problemă. 

Mă fac de rușine dacă recunosc că nu mă descurc.

Ce-o să zică lumea?

Eu nu am nevoie de ajutor, sunt ok.

Nu poate nimeni să știe mai bine decât mine cum să-mi rezolve problemele.

Dacă cer ajutor, sunt slab.

Eu nu sunt așa, n-am avut niciodată astfel de probleme.

Nu sunt suficient de bună.

N-am vorbit despre problemele mele ca să nu-i sperii pe cei dragi.

Dacă ne uităm la aceste mesaje, ne putem da seama că sunt două emoții dominante care ne blochează: frica și rușinea. Frica de judecată, de respingere, de eșec, de a pierde controlul, de a fi văzut. Rușinea că ar fi ceva în neregulă cu mine și ceilalți vor vedea acest lucru. Plus neacceptare de sine și neputință.

Din păcate, combinația dintre aceste convingeri și emoții ne fac să stăm foarte mult timp în niște situații grele, chinuindu-ne să ne descurcăm singuri, până când ajungem într-un punct critic în care spunem “Nu mai pot”. Acest “Nu mai pot” se traduce, de obicei, prin depresie, atacuri de panică zilnice, stat închis în casă, insomnii crunte, abuz de alcool sau alte dependențe precum munca, jocurile de noroc sau cumpărături, pierderi de relații semnificative, burnout, somatizări și boli.

E trist că trebuie să ajungem atât de departe. Și mai trist e că sunt și persoane care ajung aici și tot nu cer ajutor. De aceea cred că e foarte important să începem să punem sub semnul întrebării aceste convingeri și aceste frici. Să ne deschidem mai mult. Să ne asumăm “riscul” de a fi vulnerabili, de a trece împreună prin greutăți, de a face mici pași diferiți, care să ne rescrie convingerile. Să împărtășim și cu ceilalți beneficiile pe care le-am avut atunci când am cerut ajutor.

Din fericire, lucrez în fiecare zi cu oameni care au ales (mai devreme sau mai târziu) să ceară ajutor. Și, deși aud toate mesajele de mai sus deseori, deși mă frustrez văzând câtă suferință s-a strâns până s-a ajuns la terapie, am și privilegiul de a vedea cum oamenii se schimbă și se vindecă, cum își transformă viața și relațiile, cu sine și cu ceilalți.

Vă dau și câteva exemple de schimbare a viziunii despre ce înseamnă să ceri ajutor: 

Am dovedit că sunt puternică, tocmai pentru că am cerut ajutor, în ciuda orgoliului meu și a încăpățânării de a mă descurca singură.

Mi-am dat seama că tot eu fac cea mai mare parte din efort, nu e ca și cum îmi poate rezolva terapeutul singur problemele. (Perfect adevărat)

E ok să accepți ajutorul când ai nevoie de el.

Acum le spun tuturor prietenilor să nu aștepte să se agraveze lucrurile așa cum am făcut eu.

Dacă are cine să te ajute, iar tu te opui pentru că trebuie să te descurci singură, ești într-un mod de supraviețuire.

Ce înseamnă să fii pe modul de supraviețuire? Înseamnă că toată energia este folosită pentru a te apăra (deseori de pericole care nu sunt reale) și că nu-ți vei putea folosi toate resursele interioare pentru a depăși dificultățile și a crește. Supraviețuire înseamnă mecanisme de protecție, iar aceste mecanisme, de obicei, întrețin problema, nu o rezolvă. Ele te izolează, te determină să te închizi în tine.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Iar noi oamenii nu suntem construiți să trăim singuri. Avem nevoie de comunitate, iar comunitatea înseamnă sprijin reciproc, împărtășire, comunicare, învățare unul de la altul, acceptare a diferențelor.

Cel mai puternic blocaj în a cere ajutor, în a ne deschide, vine din asocierea cu vulnerabilitatea, cu slăbiciunea. Însă, contrar așteptărilor, vulnerabilitatea apropie oamenii și facilitează relații sănătoase, autentice, în care ne înțelegem și ne acceptăm reciproc. Am văzut acest lucru foarte puternic în grupurile terapeutice cu care lucrez. Atunci când oamenii împărtășesc cele mai dureroase experiențe, ei se apropie incredibil de mult, se relaxează conștientizând că nu sunt singuri, își arată compasiune și se sprijină unii pe alții. 

Întrebarea este cât o să mai valorizăm sacrificiul de sine, chinul și trasul de noi, individualismul, descurcatul de unul singur. Când vom începe să favorizăm comunitatea și toate beneficiile pe care le aduce ea?

Din perspectiva mea, a cere ajutor e o dovadă de încredere – în mine, pentru că sunt conștient atât de calitățile mele, cât și de limitele mele și pentru că mă consider suficient de important pentru a merita să depășesc momente dificile; în ceilalți, pentru că simt că pot să mă bazez pe alții. 

A cere ajutor e o dovadă de maturitate. Evident, atunci când facem acest lucru din poziția de adult, nu din cea de victimă. Maturitatea vine cu asumare, cu înțelegerea propriilor limitări și a faptului că împreună suntem mai puternici.

A cere ajutor e o dovadă de respect de sine și de grijă față de sine.

A cere ajutor, mai ales într-o lume în care acest lucru e încă văzut ca o dovadă de slăbiciune, e o formă de CURAJ.

Am scris din perspectiva mea de terapeut, dar sigur că a cere ajutor nu se rezumă la a merge la terapie. Sunt multe alte situații și gesturi mici pe care le putem face pentru a ieși din mentalitatea limitativă de a fi perfecți și puternici pe cont propriu, și a ne îndrepta către ceilalți cu deschidere și încredere.

Citește și:

Să spui ”Nu mai pot” nu este o rușine

Autocompasiunea funcționează acolo unde autodisciplina dă greș

Author(s)

  • Laura Dima

    psihoterapeut

    Laura Dima este psihoterapeut cu formare în Terapia Cognitiv-Comportamentală și Hipnoză. Fascinată de mintea umană și de modul în care ea ne poate fi aliat sau sabotor, Laura îmbină în practica ei psihologia și neuroștiințele, pentru a-i ajuta pe oameni să trăiască mai conștient și să facă schimbările dorite în viața lor. Mai multe detalii despre activitatea ei găsiți pe site-ul ei https://www.lauradima.ro și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/LauraDimaPsihoterapeut/