În următoarele 4 minute vei afla:

– Care este recordul pentru cea mai lungă perioadă fără somn.
– Cum reușesc păsările să doarmă în timp ce zboară.


Ne petrecem o treime din viață dormind, dar cu toate astea, majoritatea lucrurilor pe care le știm despre somn au fost aflate în ultimii 25 de ani. Însă cercetările continuă și studiile (atât despre somnul nostru, cât și asupra comportamentului animalelor) ne oferă mai multă claritate asupra acestui subiect, pe cât de misterios pe atât de fascinant.

1. Este normal să avem tresăriri atunci când adormim

De multe ori, exact când suntem pe punctul de a adormi, corpul nostru tresare și putem avea senzația că suntem în cădere liberă. Deși nu se cunoaște exact mecanismul prin care apar aceste tresăriri, sunt mai multe teorii care încearcă să le explice. Una dintre cele mai interesante explicații ar fi cea legată de evoluție. Astfel, mamiferele care dorm în poziții dificile (în copaci, pe crengi, etc) au dezvoltat aceste restabiliri ale poziției pentru a evita căderile în timpul somnului. Altă teorie spune că, atunci când suntem foarte obosiți fizic și ațipim, creierul trimite aceste semnale către musculatură pentru a se asigura că funcționează normal.

2. Toată lumea visează

Deși majoritatea oamenilor nu pot să-și amintească mereu acest lucru, atât copiii, cât și adulții visează în fiecare noapte, iar în timpul unui somn normal visează în reprize de 5-20 minute, putând însuma un total de aproape două ore pe noapte. Totuși, mai mult de 95% din visele pe care le avem într-o noapte sunt uitate în mai puțin de cinci minute după trezire. Acest aspect este explicat fiziologic: lobii frontali, părțile creierului care sunt legate de formarea memoriei, sunt inactivi în timpul somnului REM, în care apar visele.

3. Recordul pentru cea mai lungă perioadă fără somn este de 11 zile (264 ore) consecutive

Acest record este deținut de un student american de 17 ani care, în 1946, a participat la un experiment ce avea ca scop înțelegerea efectelor lipsei somnului la oameni. Deși în aparență singurele efecte imediate au fost tulburările de concentrare, de atenție, de memorie și de dispoziție, există o oarecare lipsă a datelor concrete legate de starea fizică a acestuia. Din 1946 până în prezent au mai fost publicate perioade de lipsă a somnului chiar mai lungi decât aceasta, ajungând până la aproape 19 zile consecutive. Nu sunt însă date exacte care să confirme efectele în aceste cazuri.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


4. Câinii din rasa bulldog și pug sforăie

Din cauza conformației craniului și a structurilor moi ale gâtului, câinii din rasele menționate sunt predispuși să sforăie, și chiar să sufere de apnee obstructivă în somn. Inventatorul dispozitivelor cu presiune pozitivă (cunoscute generic sub denumirea de CPAP) a încercat aceste aparate la câini, abia apoi le-a folosit la pacienții săi. Există de asemenea  o parte a chirurgiei veterinare care se ocupă cu tratamentul problemelor de respirație ale câinilor din aceste rase.

5. Liliecii sunt unele dintre animalele care dorm cel mai mult

Un studiu care a urmărit timpul de somn la diferite animale a concluzionat că animalele care petrec cel mai mult timp dormind sunt liliecii. Aceștia dorm în jur de 20 ore în fiecare zi. Din topul animalelor care dorm mult fac parte și Koala, care dorm în jur de 15 ore pe zi și mai petrec încă aproximativ 5-6 ore odihnindu-se. Se pare că acest program foarte static este datorat alimentației acestora, bazată pe frunze de eucalipt, care nu le oferă foarte multă energie pentru a face altceva.

6. Somnul este o nevoie pe care o au toate animalele

Până în acest moment nu a fost identificat nici un animal care să nu doarmă. Deși fiecare specie are caracteristici diferite ale somnului, odihna reprezintă una dintre nevoile de bază, precum respirația și alimentația. Variațiile legate de durata somnului și felul de a dormi sunt importante, de la aproape două ore cât doarme o girafă la 15-20 de ore, cât doarme un koala. Un fapt interesant este legat de somnul păsărilor, care s-ar părea că pot dormi în timp ce zboară, folosind pe rând câte o singură emisferă cerebrală.

7. Odihna de calitate ne poate ajuta să ne menținem în formă


Un somn de calitate ne poate ajuta să ne menținem greutatea, menținând la un nivel optim hormonii care reglează apetitul. Astfel, o durată a somnului mai mică de 6-7 ore poate să ne creasca dorința de a consuma alimente nesănătoase.

Citește și:

Dr. Ioan Bulescu, specialist în somnologie: ”Somnul este legat strâns de sănătatea psihică și emoțională”

Actuala criză a somnului

Author(s)

  • Ioan Bulescu

    Medic Specialist ORL – competență în Somnologie, doctor în Științe medicale

    Dr. Ioan Bulescu este medic Specialist ORL (competențe: somnologie nivel 1 şi nivel 2, chirurgie endoscopică ORL, laser în ORL, audiologie clinică), Doctor în Științe Medicale, Asistent Universitar UMF Carol Davila – Disciplina de Anatomie, și membru al European Sleep Research Society, cea mai prestigioasă Societate de Somnologie din Europa. Medicul efectuează la clinica Medicum consultații de specialitate, dar și endoscopii în somn (în colaborare cu medicul anestezist), fiind unul dintre primii medici care au practicat acest tip de procedură în România și unul din promotorii chirurgiei somnului la noi în țară. În practica actuală, Dr. Bulescu indică această ivestigație pentru toți pacienții care caută o soluție non-CPAP pentru tratamentul sindromului de apnee în somn. Vizitează https://www.drioanbulescu.ro/.