În următoarele 3 minute vei afla:
– De ce e preferabil ca filmul să bată viața.
– Când devine gelozia o patologie.
Cum mare parte din trăirile noastre sociale s-au mutat pe Netflix, filmele ne influențează mai mult ca oricând comportamentul (da, și pe cel romantic). Adăugăm romanele pe care le citim, paginile de Instagram pe care le urmărim și avem rețeta perfectă pentru micile derapaje de comportament care idealizează dragostea și ne deformează percepția asupra sa.
Mi s-a întâmplat să mă pierd complet în ițele unui serial doar ca să mă surprind, apoi, proaspăt revenită în lumea reală, că nu înțeleg de ce nu arăt ca eroina principală din poveste sau de ce sunt întrebată de jumătatea mea ce să scoată de la congelator ca să gătim a doua zi. Stai așa: dezghețatul pulpei de curcan nu are nimic romantic, nu creează cadrul unei discuții despre iubire și nici nu seamănă cu decorul din Bridgerton: un fel de sirop romantic simpatic de evadat din rutina zilnică. Simon Basset nu avea dileme legate de caserole înghețate, ce se întâmplă cu viața mea?!
În cele mai multe scenarii, cuplul se iubește, se ceartă și se împacă la modul cel mai pasional. Înlănțuiți de dragoste și gelozie, protagoniștii urmează o cale seducător de previzibilă: se îndrăgostesc, află secrete pe care nu apucă să și le mărturisească, deoarece se sărută, se despart dramatic și se împacă fastuos. Cum se traduc toate aceste întâmplări în viața noastră de cuplu? Prin așteptări complet nerealiste și printr-o acută nevoie de a reveni cu picioarele pe pământ, chiar dacă ne rămâne capul în nori.
Dragostea reală, pe termen lung, nu se caracterizează nici prin crize romantice, nici prin gesturi teatrale. Este fix despre a stabili ce caserolă de carne dezghețăm mâine, cine caută în debara sania copilului și despre a face toate aceste lucruri cu drag, acceptare și înțelegere. Iată 5 tipuri de comportamente care sunt pe placul scenariștilor, dar care nu ne fac bine în viața reală de cuplu.
1. Dacă ne certăm cu pasiune, ne iubim cu pasiune
În filme, marile certuri sunt urmate de suferință și de celebrul sex de împăcare. În viața reală, întâlnim mai degrabă uși trântite, tăceri apăsătoare și parteneri morocănoși, care au nevoie de timp să se calmeze. De fapt, certurile nu validează iubirea, ci sunt pur și simplu o parte inevitabilă din viața de cuplu. Confruntările devin o portiță spre adevăruri ținute sub preș, atâta timp cât generează comunicare empatică. Dacă am privi cu mai multă atenție eroii din filme, probabil ne-am prinde că au de-a face cu probleme mai complexe decât pasiunea arzătoare: insecurități, imaturitate emoțională, lipsă de respect, șantaj emoțional.
2. Ne ascundem emoțiile ca să ne păstrăm misterul
Eroii din filme au o răbdare infinită: nu spun ce simt, suferă în tăcere. Acest comportament animă intriga de pe ecran. În viața reală, să ascunzi când te simți furios sau rănit nu face decât să ducă la un cumul toxic de frustrări: partenerul tău are dreptul să știe cum te simți, iar iubirea statornică ne transformă în prieteni buni care pot comunica și pe teme sensibile.
3. Ne așteptăm ca partenerul să ne echilibreze emoțional
Este, poate, una dintre cele mai la îndemână capcane ale vieții în cuplu. Prinși în mrejele iubirii, facem un transfer de responsabilitate pe persoana iubită, punându-i în cârcă mai multe roluri decât avea Sergiu Nicolaescu în propriile filme.
Alina Boroș, psihoterapeut, explică: ”Relațiile sunt ca un dans în care partenerii se armonizează reciproc. O relație se bazează pe interdependență emoțională (starea mea de bine este influențată de starea emoțională a celuilalt și ceea ce simt și fac eu îl influențează pe cel de lângă mine). Poți avea o zi proastă la birou, ești trist/ă, furios/ă, obosit/ă și ajungi acasă, unde partenerul/a te așteaptă pregătit/ă să te îmbrățișeze, cu un zâmbet larg pe față. Este foarte probabil ca starea ta să se schimbe. Sau vii foarte bine dispus/ă acasă și-ți găsești parterul/a trist/ă, furios/ă: crezi că starea ta se va schimba? Poate nu te vei alinia emoțiilor celuilalt, dar cu siguranță starea ta de bine se va diminua. Partenerii care sunt conectați emoțional se simt unul pe celălalt, știu cum să răspundă nevoii celuilalt, știu cum să se susțină.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Așteptarea ca partenerul să ne ajute în procesul de autoreglare emoțională este una realistă, însă cuvântul cheie este „autoreglarea”, procesul intern este al fiecăruia dintre noi și munca este a noastră. Este în regulă să ne simțim în siguranță, să ne manifestăm în fața partenerului nostru, dar dintr-o poziție de vulnerabilitate, vorbind deschis despre ce se întâmplă în interiorul nostru.
Uneori, pentru a ne regla emoțional este suficient ca cineva să fie acolo să ne asculte activ, să fie prezent și conștient că emoțiile sunt ale persoanei din fața sa, să-și domolească vocea critică, să evite să intre în propriile frici. Altfel, sunt foarte mari șansele ca un conflict să apară. Disponibilitatea emoțională clădește siguranța relațională, crește încrederea de a putea fi vulnerabil și încrederea în celălalt, dar dacă emoțiile sunt copleșitoare și dacă nimic din ce face partenerul tău nu pare să fie suficient pentru a te liniști, cea mai bună soluție este să apelezi la un specialist. Partenerii se însoțesc, se susțin unul pe celălalt în procesul de autoreglare emoțională, dar nu pot face asta în locul celuilalt”.
4. Facem glume care rănesc
Umorul este o latură importantă în viața de cuplu: detensionează situații, creează intimitate, amuză. Însă e foarte simplu să rănești omul pe care-l cunoști cel mai bine din lume, știi exact ce butoane să apeși. Diferența între tachinare și sarcasm este una fină: tonul vocii, limbajul non-verbal și motivul pentru care spunem ceva fac toată diferența. Cert este că, la o introspecție atentă, știm exact dacă remarca noastră amuză sau rănește: nu suntem într-un sitcom, nu trebuie să facem publicul să râdă sau să aplaude. De fapt, ne putem răni reciproc foarte ușor.
5. Ne transformăm în detectivi
Gelozia arată cam la fel și-n filme, și-n viața reală. Alina Boroș spune că o trăiesc în egală măsură și femeile, și bărbații: ”Se zice că o femeie geloasă este mai abilă decât un agent FBI în a descoperi indicii care să-i confirme teoria. Experiența din cabinet mi-a arătat că și bărbații sunt la fel de abili, atunci când încep să simtă gelozia.
Gelozia este o emoție fireasă, nu este nimic rău s-o simțim. Disfuncțional este, însă, comportamentul manifest. Se poate întâmpla să simțim gelozie atunci când partenerul/partenera se bucură de atenția altcuiva, conversează, poate cam mult, cu cineva de la muncă, în afara orelor de program sau dintr-o dată devine mai atent/ă la aspectul fizic.
Gelozia este foarte des legată de iubire sau chiar de confirmarea acesteia. De fapt, ea este mai degrabă un semn al nesiguranței în relație și este asociată cu o încredere de sine scăzută, cu sentimentul de neadecvare, cu nevrotismul (tendința de a manifesta emoții fluctuante), cu credința despre sine de a nu fi suficient/ă, cu tendința de a te compara cu ceilalți.
Gelozia aduce cu sine durerea că poți pierde persoana de atașament, frica că vei rămâne singur, furia că ai fost înlocuit, că ți-a fost luat ce era al tău.
Interesant este că gelozia apare prima dată în relație cu mama. Dacă ea nu știe cum să creeze spațiul de siguranță de care copilul are nevoie, durerea, frica și furia de atunci îl vor însoți în relațiile viitoare. Gelozia nu apare doar în relații de iubire romantică, ci în toate relațiile de atașament. Gelozia este periculoasă în formele ei patologice, foarte multe cazuri de violență domestică sunt din cauza geloziei excesive a unuia dintre parteneri, iar în cazuri extreme se poate ajunge la așa numitele crime pasionale. Persoanele geloase sunt posesive, au tendința de a limita autonomia partenerilor, sună des, controlează, au tendința de a limita relațiile partenerilor cu ceilalți – prieteni, familie.
Amintește-ți că în viață nu există certitudini, posibilitatea de a pierde persoana iubită este reală. Însă cu cât o vei ține mai strâns, închisă într-o colivie, cu atât mai mare va fi dorința ei de a evada. În loc să investești atât de multă energie pentru a forța pe cineva să te iubească, alege să înțelegi, să devii conștient de nevoile tale, de mecanismele interioare, de credințele limitative care declanșează gelozia și învață cum să le gestionezi”.