În următoarele 4 minute vei afla:

– De ce e importat să-ți construiești o comunitate.
– Cum te poți motiva când ți se face teamă.  


Cuvântul ”libertate” îți sună obsesiv în cap. Te-ai hotărât să renunți la job-ul convențional de la 9 la 5 după-amiaza și simți că zburzi de fericire, alergând nestingherit cu mâinile fluturând deasupra capului. Bine, hai, fără ultima bucată, cea cu mâinile în aer, dar ești încântat și ai toate motivele să fii. 

Să te lansezi pe cont propriu, indiferent de domeniul tău de activitate, este un pas important și, în același timp, o perspectivă înfricoșătoare. 

Te inundă tot soiul de trăiri și nu prea știi ce să faci cu ele. Mintea produce tone de idei despre care să fie primul pas și cum să faci să începi. 

Știu exact cum e. Am fost și eu acolo. De fapt, mi se întâmplă adesea să mă întorc din nou acolo. O să-ți împărtășesc din experiența mea și o să te sfătuiesc în legătură cu provocările pe care urmează să le întâlnești, o să-ți spun cum să-ți controlezi trăirile ca să nu dai pe-afară și o să-ți dau și câteva sfaturi practice despre cum să faci să depășești situațiile cu care te vei confrunta. 

1. Mărunțișurile: îndoielile freelancer-ului legate de lansarea pe cont propriu


Presupun că cei mai mulți avem parte de îndoieli, chiar și atunci când lucrăm în cadrul unor organizații. Dar să lucrezi pe cont propriu chiar e greu! E de-ajuns să ai un timp mort și îndoielile vor începe să se insinueze în sufletul tău. Aceste sentimente nu sunt altceva decât Sindromul Impostorului și vorbesc aici despre o treabă cunoscută și documentată. Da, da, chiar are un nume! Și probabil că ai mai auzit de el și altă dată. Dacă nu l-ai experimentat pe pielea ta până acum, te poți considera norocos.

Fii sincer cu tine tot timpul și cu toate că e foarte important să fii în contact cu ceea ce simți, nu lăsa gândurile și senzațiile să preia controlul asupra ta. Ești o persoană minunată, te pricepi să faci lucruri extraordinare și lumea vrea să lucreze cu tine!

Poate că pare o prostie, dar am momente când reușesc să-mi țin trăirile sub control doar cu ajutorul unei mantre precum ”Strălucești din interior” sau ”Ești extraordinară, ești minunată și te pricepi de minune”.

Trebuie să ai grijă de tine și să te tratezi cu blândețe. Ai pornit pe drumul acesta pentru că aveai ceva de oferit. Încă mai ai. Ține-o tot așa și mergi înainte. Lasă îndoielile deoparte. Dă-ți voie să fii îngrijorat cinci minute și apoi scutură-te și mergi mai departe. 

2. ”Seceta” freelancer-ului: folosește timpul cu înțelepciune

Sunt șanse destul de mari să n-ai tot timpul foarte mult de lucru. Cel puțin, nu la început. Și să știi că până și cei mai buni profesioniști au perioade în care n-au de lucru. În mod evident, e important să ții cont de asta din punct de vedere practic, însă e la fel de important și să fii pregătit emoțional pentru astfel de vremuri. Pentru că sunt momentele în care îndoiala de sine începe să-ți sape încrederea și riști să cazi din punct de vedere psihic. 

Ai putea, în astfel de momente, să te apuci de făcut lucrurile acelea care nu presupun cheltuieli și pentru care n-ai reușit să-ți faci timp până atunci. Dacă tot ai timp liber, o altă idee ar fi să te apuci să-ți faci strategii și să te gândești la tine și la afacerea ta. 

Mie îmi place să scriu, așa că mă ocup de blog-ul personal, dar și de alte publicații de pe piață, iar asta îmi antrenează abilitățile și îmi ține mintea ocupată și trăirile în echilibru. Pe de altă parte, activitatea profesională nu este totul. Hai să fim sinceri: dacă ai fi fost angajat, ți-ai fi luat și câteva pauze și te-ai fi dus să mănânci la prânz, fără îndoială. De ce n-ai face lucrurile care te încântă, ca să scutești timp?
Ieși la o plimbare, uită-te la un film, întâlnește-te cu un prieten, termină de citit cartea aceea începută demult, citește-ți ziarul preferat, dansează pe piesele tale favorite sau mergi la sala de sport

Dacă lucrezi de acasă, sfatul acesta este fix pentru tine! Îți va face bine să-ți iei o pauză programată. Vei dobândi o nouă perspectivă și mai multă claritate. Nu trebuie să te simți vinovat câtuși de puțin!

S-ar putea, chiar, să descoperi că cele mai bune idei îți vin atunci când te simți relaxat. 

3. Fă-ți o familie de freelancer-i și caută compania celorlalți 

E esențial să rămâi conectat la lume. Unii se bucură de singurătate. Alții au nevoie de compania celorlalți. Eu m-am învățat să mă simt bine și când sunt singură, dar recunosc că inima mea freamătă atunci când am cu cine să schimb o vorbă. Să ai companie nu se referă exclusiv la oamenii din jurul tău; poate însemna și comunitatea pe care te zbați să o construiești online. Pe unii dintre cei mai apropiați prieteni de-ai mei i-am cunoscut online și abia apoi ne-am întâlnit și offline. Pe alții, nu i-am întâlnit încă față-n-față, mai ales din cauza întinderii uriașe de apă care ne separă. Dar adevărul este că, online, nu numai că te poți promova din punct de vedere profesional, ci îți poți face și un grup de persoane de încredere, care vor fi acolo pentru tine.

Construiește-ți propriul ”trib” și bucură-te de comentariile oamenilor, de schimburile cu ei și de implicarea emoțională.

4. Nu lăsa gândurile să-ți vină de hac: străduiește-te să fii mereu pozitiv

E mult mai ușor de spus decât de făcut, știu. E și mai ușor de spus atunci când ai succes în cariera ta de freelancer. Dar nu este deloc ușor când creierul uman este obișnuit să vadă mai ales ce e rău și tu ești într-un punct în care lucrurile nu prea merg. Dacă vei depune puțin efort și-ți vei propune să vezi și părțile bune ale vieții, vei reuși să vezi cum apare soarele dintre nori (cu puțină meditație sau antrenament mental e posibil să-ți și iasă).

Trebuie să crezi în bine și să înțelegi că, deși azi pare să fie o zi proastă, mâine urmează o nouă zi. Asta nu înseamnă că azi e deja mâine! Dar înseamnă că ziua de mâine va veni și va aduce cu ea ceva mai bun. Așadar, rezistă pe poziție! Dacă îți vei ține mintea setată pe pozitiv și nu-i vei permite să se ducă prea departe sau prea adânc în gânduri negative, o să-ți păstrezi optimismul și curajul de a depăși vremurile grele. 

5. Freelancer-ul trebuie să crească învățând continuu

Adevărul este că drumul acesta nu se termină niciodată. Și nici n-ar trebui. Pentru că nimeni nu se naște învățat și sunt foarte multe modalități de a învăța. Asta ne face mai puternici și mai pricepuți. Nu e nevoie să alegi mereu varianta cea mai costisitoare. Există o grămadă de cursuri gratuite dintre care poți alege și există oferte educaționale accesibile, din care vei învăța incredibil de multe lucruri. Dacă te înscrii la un curs, parcurge-l până la capăt și apoi afișează-ți noua calificare cu mândrie, oriunde poți. Nu te feri să te lauzi singur, pentru că e ceva pentru care ai muncit mult. 

Tu ești afacerea ta dar, în același timp, ești și propria investiție. Îndemnul de a fi blând cu tine însuți se extinde și în această sferă. Dacă ai citit ceva interesant, împărtășește informația cu comunitatea ta, fie ea online sau offline. Scrie o postare, scrie pe blog și spune-ți opinia sau perspectiva asupra respectivei teme. Nu te ascunde după ceea ce percepi a fi nepriceperea ta într-un anumit domeniu pentru a refuza provocările. Ceea ce nu știi, poți învăța! Ceea ce vei învăța, îți va fi de folos!

6. Caută bucuria în fiecare pas al călătoriei tale

Drumul unui freelancer este plin de suișuri și coborâșuri. E foarte important să-ți construiești un grup sudat în jur, atât în mediul offline cât și online, care să se bucure alături de tine când ești fericit și să te susțină la greu. 

E crucial să ai cu cine vorbi ca să-ți păstrezi echilibrul și să nu o iei razna cu toate gândurile care ți se îngrămădesc în cap. Perspectiva unei alte persoane îți poate fi de folos și funcționează ca un moment de iluminare, de claritate. 

Ieși din zona de confort ca să nu te trezești că te învârți în cerc sau că ești blocat. Dar, în același timp, nu uita că doar tu ai, real, răspunsurile la propriile întrebări. De cele mai multe ori, ajunge să fii tu însuți. Pentru că pe tine te vinzi, de fapt, iar plasa ta de salvare sunt abilitățile tale. 

S-ar putea să nu fie mereu așa cum ai visat. Însă bucură-te de călătorie! Pune-ți centura de siguranță și navighează dincolo de ceea ce credeai că este posibil. 


Citește și:

10 moduri inteligente de a-ți descoperi adevăratul scop în viața

3 moduri prin care să treci peste respingerile din carieră

Author(s)

  • Amber L Smith

    Content Writer | Writer | Copywriter|Writing Consultant la Simplyamberlou

    Mereu hotărâtă să creeze materiale de promovare captivante pentru tine, brand-ul tău și afacerea ta, care să lase publicul cu gura căscată.