În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum să nu cumperi un uscător de păr și un aparat de făcut sandvișuri când ți s-a stricat, de fapt, televizorul.
– De ce este important să faci diferența între nevoi și dorințe. 


Fenomenul Black Friday a luat amploare în România în ultimii ani, din fericire nu cu isteria pe care o vedem la alții, însă firmele de livrare vor face ore suplimentare cel puțin două săptămâni. 

Cum să faci cumpărături și să nu-ți cheltui toți banii? Iată câteva idei. 

Îmi aduc și acum aminte de primul Black Friday pe care l-am prins din greșeală: fix în acea dimineață s-a stricat televizorul vechi pe care-l aveam și am decis ca, în drum spre casă, să cumpărăm unul nou. Abia am găsit loc de parcare și mall-ul era plin de lume, încercam să înțelegem ce se întâmplă. 

Am văzut afișele mari cu reduceri și denumirea de Black Friday, mi-am amintit imaginile de la televizor cu oameni care făceau cozi imense în alte țări, apoi dădeau buzna la cumpărături. Ne-am bucurat că am prins fix acea zi și asta pentru că deja cochetam cu ideea unui nou televizor, știam care sunt prețurile și reducerea afișată era semnificativă, ocazie cu care ne-am luat și un cântar și un aparat de cafea. 

În ultimii ani însă, am observat la câteva magazine o creștere de preț înainte cu o lună de Black Friday pentru ca procentul de reducere să aibă impact mai mare. Una e să vezi că mașina de spălat pe care o doreai are 10% reducere, deci mai stai cu cea veche și cumperi alta când este cazul, și cu totul altfel vei lua decizia când vezi 30% sau 40% reducere, când mai prinzi așa o reducere, așa că o vrei imediat. 

1. Nu contează procentul de reducere, contează banii pe care-i scoți din portmoneu. 

Procentul ia ochii și ne face să cumpărăm lucruri de care nu avem nevoie, la care nici nu ne gândeam, dar în fața cărora este greu de rezistat când vezi semnul de %. 

Așa te poți alege cu încă un uscător de păr, cu un aparat de gătit la aburi pe care nu o să îl folosești în veci, cu cine știe ce aparat electrocasnic pe care te vei chinui să-l vinzi mai apoi pe grupuri sau site-uri la jumătate de preț numai să te scapi de el și să nu mai ocupe loc degeaba prin casă. 

Când intri într-un magazin întreabă vânzătorul unde găsești produsul pe care-l cauți, altfel ți se vor lipi de mână tot felul de lucruri și asta înseamnă bani plătiți pe ce te gândești că ai nevoie, la un moment dat. 

Dacă faci cumpărăturile online, să nu crezi că tentația este mai mică, din contră, e ca un joc de calculator, plătești cu cardul, e ca și cum doar te-ai distrat, vei simți lipsa banilor când vin facturile lunare sau rata la casă, prin urmare folosește direct butonul search, caută produsul de care ai nevoie și nu zăbovi prea mult prin site, tentația e la un click distanță.

2. Fă o listă, caută variante și abia apoi cumpără ce ai nevoie.

Îți sugerez să faci o listă cu toate produsele de care ai nevoie, așa vei știi cum să cauți exact ce ai nevoie. 

Dacă ești la buget redus, poți apela la prietenii tăi care nu se pot opri din cheltuit și simt nevoia să-și cumpere în fiecare an o nouă cafetieră și încă un sandwichmaker, îi știi tu care sunt. Ei au produse perfect funcționale și care le ocupă loc prin bucătărie, le-ai face un serviciu să-i scapi de ele. Așa că anunță-ți lista de nevoi în gașca de prieteni, înainte de a apela la cumpărături din magazine.

Nu înlocui produse încă funcționale și cumpără produse de care chiar nu te poți lipsi, dacă te-ai descurcat fără o oală minune atâta timp poate nu e o urgență să o cumperi.

3. Fă diferența dintre nevoile tale și dorințele tale.

Un televizor cu diagonala mai mare sau un sistem de sunet mai performant nu este o nevoie, nici o rochie nouă sau un telefon ultimul model, acestea sunt dorințe. Asigură-te că ai suficienți bani ca să-ți satisfaci astfel de dorințe: dacă nu, nici nu te gândi la ele. 

Oricât de tentante ar fi ofertele de credit doar cu buletinul sau plata în rate fără dobândă, instrumente menite să te facă să crezi că tocmai ai primit acele produse cadou, îți recomand să nu apelezi la ele, te vei bucura trei zile, dar vei regreta trei ani. Nu merită schimbul, oricât de mult vei încerca să te convingi apoi singur de asta. 

Nu cădea în astfel de capcane, strânge bani și pregătește-te de următorul Black Friday, crede-mă, în fiecare an se ține. Și mai am un secret, îl citești la sfârșit, așa că ai răbdare cu acest articol, dar și cu banii tăi. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


4. Caută cel mai bun preț. 

Fă un studiu de piață referitor la produsele de pe lista nevoilor. Stai în fața calculatorului și caută produsul de care ai nevoie, apoi cu codul de produs (denumire, marcă, model) caută produsul și la alte magazine de profil, verifică prețurile. 

Pentru că aparatul nostru de cafea datează din perioada în care nu făceam cumpărături online și nici studiu pe internet, am verificat prețurile, am găsit pentru același aparat pe care am pus ochii prețuri între 999 lei și 1520 lei, pentru un singur aparat electrocasnic zic că diferența e semnificativă. 

În plus, chiar și în cazul în care prețurile sunt la fel, verificați la final coșul de cumpărături, ar putea apărea o taxă de procesare și transport pentru fiecare produs în parte și la finalul comenzii cu câteva produse să se adune o sumă considerabilă. 

Am încercat să comand câteva produse electronice de pe un site bine cunoscut. Pentru că mulți dintre cei mari și faimoși revând unele produse, site-ul e folosit ca metodă de promovare, ei preiau comanda ta și o dau mai departe către vânzătorul de bază, așa că fiecare dintre produsele mele venea de altundeva și m-am trezit cu o sumă de 88 lei în plus pentru procesare și transport. Am anulat comanda și am mers într-un alt magazin, fizic, de unde mi-am cumpărat produse similare. 

Când ești la magazin și verifici un produs înainte să îl cumperi, gândește-te dacă are sens să îl iei online în cazul în care este mai ieftin, s-ar putea cu taxa de transport să ajungi la același preț așa că îl poți lua direct din magazin sau diferența să fie semnificativă și să merite cumpărat online. 

5. Ai grijă de bani.

Unele magazine pot avea transport gratuit pentru comenzi mai mari de o anumită sumă, vezi dacă acest lucru te avantajează, dar nu încărca coșul de cumpărături cu 200 lei doar ca să nu plătești 15 lei transport. Pare că nici nu ar trebui să menționez asta, nu-i așa? Ei bine, ați fi surprinși câți oameni pică în plasa lui ”mai adaugă produse de 189 lei în coș pentru a primi transport gratuit”.

Decide să cumperi doar ce este pe lista de nevoi bine gândită înainte de a ajunge la magazin sau de a deschide toate site-urile pline de anunțuri care-ți iau ochii. 

Banii dispar într-o clipă și le trebuie mult timp să apară înapoi, fiți chibzuiți și nu cheltuiți aiurea! 

Știu că tentația este mare și când ai prieteni sau prietene care îți bombardează mesageria cu print screen cu ce chestii tari și la super preț și-au luat, îți vine să uiți de orice limită de bani și să-ți faci de cap, să ai și tu ce trimite înapoi. 

Totuși, nu o face, amintește-ți ce am zis: trei zile de bucurie nu merită trei ani (sau pe cât o fi plata aia în rate) de stres lunar. Bucură-te pentru ei, dar și pentru chibzuința de care dai dovadă, fără să te lauzi însă, vei părea un spărgător de gașcă. 

În final vă mai spun un secret, care rămâne între noi. 

Oferte speciale sunt tot timpul! Shhhhh…

Dacă ratați Black Friday, o să vină peste o lună reducerile de Crăciun Ho,ho,ho!!!, apoi marile reduceri din Ianuarie, apoi cele de Valentine`s day în februarie notate pe inimi mari roșii, cele de Mărțișor cu șnur capsat la orice etichetă, după o scurtă pauză vine iepurașul de Paște cu oferte notate pe ouă colorate, apoi ofertele de vacanță și cele de final de vacanță, iar toamna va aduce următorul Black Friday. 

Aveți grijă de bani, fiți chibzuiți, ne așteptă vremuri dificile în următoarea perioadă și banii contează, nu cheltuiți mai mult decât este cazul! 

Să fiți bine și sănătoși, oriunde vă aflați. 

Citește și:

Cum să fii neamț: învățăturile unui german neaoș despre finanțele personale

5 motive care te fac să cheltui excesiv

Author(s)

  • Anamaria Ciuhuță 

    Expert financiar Thrive Global România

    Cu o experiență de 20 de ani în domeniul financiar bancar, este trainer de peste 12 ani, la care adaugă experiența de blogger, speaker, realizatoare de emisiuni TV live, antreprenor și mamă. Iubește oamenii pozitivi, copiii, cărțile, pisicile și liniștea. Este fascinată de psihologie și de relația oamenilor cu banii. Îi găsești articolele pe financialparenting.eu.