În următoarele 4 minute vei afla:

– Cum îți afectează ranchiuna sistemul circulator și pe cel imunitar.
– Care e primul pas spre iertare.


Când renunți la resentimente, începi să crești. Și de-abia atunci, sufletul tău se poate vindeca. Inima se poate deschide din nou pentru ceilalți atunci când lași în urmă ranchiuna. E momentul acela în care încetăm să ne mai percepem drept victime și ne vedem, în schimb, drept învingători. Și nu, asta nu reduce din responsabilitatea pe care i-o atribui celuilalt. Însă, e important să te asiguri că nu te răzbuni pe nimeni, nici pe tine, nici pe celălalt.

Oamenii ne pot răni, însă nu au putere asupra noastră.

Iertarea ne eliberează de suferință și ne scoate din ghearele trecutului. Furia își are justificarea ei. Ranchiuna este de înțeles. Dar ai întotdeauna la dispoziție opțiunea unei vieți mai bune, mai fericite. 

Atunci când iertăm, o facem pentru noi înșine, și nu în beneficiul celui care ne-a rănit. Este cea mai sănătoasă și mai puternică opțiune de viață. Chiar și așa, asta nu înseamnă că cel care ne-a făcut rău ar trebui să facă, în continuare, parte din viața noastră. Însă, fără să încercăm, nu vom ști niciodată dacă putem sau să mergem cu adevărat mai departe. 

Uneori, cei care greșesc, regretă. Fiecare dintre noi ne dorim să primim o a doua șansă. Așadar, găsește loc în inima ta și desprinde-te de resentimente. Atunci când o porți cu tine prin viață, nu numai că nu vei ajunge nicăieri mai repede, ci, probabil că îți va încetini ritmul evoluției personale. 

Treci peste nevoia de a dovedi ca ești cel mai bun sau că ai dreptate tot timpul. Treci peste pornirea de a pune mereu nevoile tale pe primul loc. Renunță la ranchiună chiar dacă evenimentele încă te afectează

De ce nu îți este de folos ranchiuna?

Studiile au demonstrat că oamenii încrâncenați în negativitate au mai puține șanse de a ierta, au tensiunea arterială mai mare și un risc crescut de a muri din cauza unor afecțiuni cardio-vasculare. De asemenea, trăirile negative influențează sistemul imunitar și metabolismul, precum și funcționarea organelor. 

În general, starea de bine a organismului nostru nu este influențată de suferința pe care ne-a provocat-o altcineva prin acțiunile sale, ci, mai ales de faptul că rămânem blocați în resentimente și nu putem vedea dincolo de ele. Ajungem să fim mult mai conectați cu problema, decât cu soluția acesteia.

Ajungem să ne mințim pe noi înșine, spunându-ne că suntem bine, atunci când, în realitate, simțim că totul este pe cale să se prăbușească. Dacă existența ta este dominată de furie, îți scurtezi speranța de viață. Și îi diminuezi calitatea. 

Atunci când suntem blocați în ranchiună, nu numai că există consecințe asupra funcționării noastre organice, ci riscăm să dezvoltăm, în egală măsură, și depresie sau anxietate. Suntem nefericiți, triști și liniari. Suntem furioși și asta pune presiune asupra situației. Și există această credință larg răspândită că stresul ar fi dăunător sănătății, atât celei fizice, cât și celei mentale. Sistemul imunitar poate claca dacă nu iei o atitudine față de cel care ți-a greșit.

Când urăști pe cineva, ura crește exponențial în interiorul tău și hrănește furia, cea care te face să îți dorești ca cel care te-a rănit să sufere la rândul lui. Și te împiedică să vezi ce poți face ca să-ți fie mai bine. Astfel, s-ar putea să te trezești rănindu-i, la rândul tău, pe cei din jur, pentru că nu poți ierta și nu te poți vindeca. Ba chiar poți deveni cea mai urâtă variantă posibilă a ta dacă perseverezi în convingerea că celălalt a intenționat să îți facă rău și că nu a fost o greșeală. 

Atunci când nu poți renunța la resentimente, riști să te concentrezi exclusiv asupra laturii negative, ceea ce te va împiedica să trăiești o viață plină de bucurie și recunoștință. 

Transformându-te într-o persoană ranchiunoasă, poți ajunge să dezvolți relații nesănătoase, caracterizate, mai ales, prin reticență și secretomanie. Și să nu îți poți asuma propria autenticitate și vulnerabilitate, de teama posibilelor consecințe negative. 

Devenim din ce în ce mai meschini atunci când stăm cu pumnii încleștați. Și în mod reciproc, creștem atunci când trecem peste ceea ce a fost și avem curajul să trăim viața care ne-a fost hărăzită. 

Cum să renunți la resentimente

Renunțarea la resentimente poate fi un proces lung și dificil, dar care merită din plin să fie parcurs. Ai putea încerca unele dintre tehnicile descrise mai jos pentru a depăși suferința și a-ți acorda iertarea. 

1. Renunță la mentalitatea de victimă

Pentru a trece peste resentimente e necesar să lași în urma ta mentalitatea de victimă și să îți dai voie să suferi, amintindu-ți că ranchiuna nu face decât să prelungească procesul de vindecare. Stabilește-ți niște limite și începe prin a vizualiza cum eliberezi furia pentru a te vindeca.

În loc să rămâi o victimă, caută să te transformi în eroul propriei povești, lăsând în urmă pica, pentru a te pregăti să îți trăiești viața la maxim. 

2. Nu te gândi la afirmațiile celui care ți-a făcut rău

Concentrează-te mai puțin pe acuzarea celui care ți-a făcut rău și mai mult asupra intențiilor sale. Viața nu este întotdeauna colorată în alb și negru. Și respectivul a suferit și poate că nu a intenționat să îți facă rău. Dacă astfel stau lucrurile, poți șterge cu buretele tot ce a fost. Adevărul este că, dacă în lumea asta am putea elimina cumva problemele de comunicare, ar fi mult mai puține inimi frânte și în general, mult mai puțină suferință. 

Încearcă să identifici o cale de comunicare cu celălalt, dacă este posibil, și să înțelegi perspectiva sa asupra situației și asupra lucrurilor care s-au întâmplat. Pentru asta s-ar putea să fie necesar să iei distanță ca să înțelegi că nu tot ceea ce fac alții are legătură cu tine. Uneori poate fi vorba despre cum se simte acea persoană sau despre o situație dificilă cu care aceasta se confruntă. Acordă-i premisa nevinovăției înainte de a o transforma într-un personajul negativ din povestea ta. 

3. Fii blând

Poți începe prin a spune: ”Hai să stăm de vorbă! Ce s-a întâmplat? Îmi spui că totul e în regulă, dar aș vrea să îmi spui ce simți cu adevărat.” Oricărui om îi pică bine o astfel de abordare. În plus, o face să lase garda jos. Poate că ceea ce a făcut nu te viza pe tine. Sau poate că da. Dar dacă îi vei vorbi astfel, nu vei avea ce să regreți. Este cea mai bună cale de abordare indiferent de felul în care stau lucrurile și îi vei arăta că ești un om matur dacă nu vei riposta instinctiv atunci când încearcă să îți intre pe sub piele. Folosește, în schimb, cuvintele. 

Poți, chiar să îi oferi ajutor, dacă are nevoie de așa ceva. 

4. Dacă simți că nu mai are rost, ieși din relație

Nu contează dacă tu crezi sau nu că oamenii se pot schimba. Dă-i celuilalt ocazia să îți demonstreze că este mai mult decât suma propriilor greșeli. Și dă-ți-o și ție! Să fii om înseamnă să faci loc vindecării și bunului simț. Chiar dacă cineva a greșit, nu înseamnă că acel om nu are și laturi bune. 

Atunci când cineva a făcut un lucru care te-a rănit foarte tare în mod intenționat, este în regulă să renunți la acea relație. O viață împlinită depinde și de relațiile bune pe care le ai cu cei din jurul tău. Dacă acea relație nu mai este pentru tine o sursă de energie pozitivă, ești liber să îi întorci spatele și să cauți o altă relație, mai bună. Odată ce vei scăpa de resentimentele pe care le simți față de acea persoană, vei descoperi că ai mult mai multă energie la dispoziție de investit în noi apropieri. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


5. Privește iertarea ca pe o super-putere

Dacă apare contextul în care poți da cuiva prezumția de nevinovăție, profită de ea, pentru și ție ți-ar plăcea să ai parte de ea. Să lași în urmă supărarea nu înseamnă să fii o persoană slabă. Din contră! E nevoie de forță ca să poți să o iei de la început, să ierți, să lași binele să fie norma. E nevoie de forță pentru a renunța la orgoliu în favoarea empatiei. Nu ai cum să știi cum a decurs viața acelei persoane și cum de a ajuns ea în acel punct. Tot ce poți face e să-i fii alături în măsura disponibilității tale. Ba poți chiar să ajuți acea persoană să se schimbe în bine. 

Gânduri finale

Dacă nu ai altă variantă, fii binevoitor fără să aștepți nimic în schimb. Chiar dacă drumurile voastre se separă, lasă deoparte resentimentele față de celălalt și față de tine însuți. 

Odată ce reușești să ierți și să mergi mai departe, viața ta va fi mai împlinită și mai liberă. Vei descoperi că suferința s-a atenuat, că nu mai ești la fel de furios și că te simți mai puternic în calitatea de erou al poveștii tale. 

Nu vei ști niciodată cum îți poate fi de folos cineva mai târziu dacă nu îi dai acum această șansă. Resentimentele îți scurtează viața, dăunează sănătății și distrug relațiile. Dacă treci peste supărare, poți fii sigur că vei avea o viață mai fericită. 

Renunțarea la resentimente te face să crești. Și de-abia atunci, sufletul tău se poate vindeca. Inima se poate deschide din nou pentru ceilalți atunci când lași în urmă ranchiuna. E momentul acela în care încetăm să ne mai percepem drept victime și ne vedem, în schimb, drept învingători. Și nu, asta nu reduce din responsabilitatea pe care i-o atribui celuilalt. Însă, e important să te asiguri că nu te răzbuni pe nimeni, nici pe tine, nici pe celălalt.

Oamenii ne pot răni, însă nu au putere asupra noastră. 

Citește și:

Ce ne învață psihologia despre iertare?

Să ierți ceea ce nu poate fi iertat