În următoarele 6 minute vei afla:
– De ce ai senzația că zilele de anul trecut au ”intrat în sac”.
– Care e legătura dintre socializare și funcțiile cognitive.
Zilele astea, gândul mi-a zburat la prima mea excursie la Barcelona. A fost acum zece ani și, probabil, n-a durat nici măcar o săptămână, dar mi-au venit în minte detalii, precum aroma aerului sărat și nefiresc de cald pentru aprilie, atmosfera de vacanță mare de pe Rambla, textura cearceafului apretat, prima oară când papilele mele gustative au făcut cunoștință cu Sangria, cum se adunau porumbeii lângă o fântână, elemente de arhitectură și de vegetație la întâmplare, și chiar cum arăta colecția Dolce&Gabbana din acea primăvară, cu maci mari și roșii pe pânză albă. În acea aproape o săptămână, am simțit că mi s-au format mai multe amintiri decât într-o lună întreagă, pentru că totul era nou, diferit, iar simțurile îmi erau captivate din toate părțile.
Anul 2020 s-a încheiat recent și, cu toate astea, dacă m-ar întreba cineva ce am făcut în pandemie, probabil ar trebui să mă uit în highlights pe Instagram să-mi aduc aminte. Iar în privat, m-am luptat cu efectele deprimante ale unei operații nereușite la ochi, mi-am pierdut temporar vocea și am suferit un accident de bicicletă – încă mă enervez când îmi amintesc cât de liniștită mergeam pe banda mea în seara aia cu ploaie deasă, când a intrat în mine o altă bicicletă, și cum mi-a luat o lună să mă recuperez după impactul cu pavajul. Noroc că am ocolit cu succes virusul.
Cu excepția evenimentelor nefaste și a unor mici bucurii, precum scurte călătorii, vizite, ieșiri sau descoperirea unor noi pasiuni, am avut cam aceeași priveliște, m-au vizitat aceeași porumbei, iar sumedenia de filme văzute mi s-au contopit în memorie, pierzându-și relevanța. Și probabil și aerul ar fi fost același, dacă nu l-ar fi vânturat vremea. Dar per total, a fost un an întreg dominat de monotonie și teamă… Parcurgându-l, am avut senzația că traversez eternitatea, deși acum, retrospectiv, mi se pare că a durat la fel de mult ca excusia menționată mai sus.
Și această percepție distorsionată a timpului are sens. E ca în cinematografie: în loc să stocheze fiecare cadru separat, algoritmii de compresie video vor începe cu primul cadru al unei scene și apoi vor stoca o serie de diferențe de la un cadru la altul. Și așa cum un film lent, contemplativ, cu scene lungi și camere fixe poate fi comprimat cu mai mare ușurință decât unul de acțiune, cu mai multe locații, contexte și personaje, în mod similar, o săptămână plină de experiențe noi, retrospectiv va părea mai lungă decât o lună petrecută în rutină. Pentru că diferențele ce separă o zi de alta vor fi mult prea nesemnificative și, astfel, creierul nu se va deranja să le dedice cadre speciale.
1. Lipsa stimulilor atrofiază “mușchiul memoriei”
Experiențele nu sunt doar o obsesie de mileniali, ci o sursă bogată de stimuli (spații, senzații, stimuli noi), care, la rândul lor, formează căi neuronale noi și oferă o perspectivă fresh. Formându-se amintiri, creierul e stimulat să înregistreze mai mult, să fie mai activ, mai prezent. De aceea, nu e de mirare că campionii de memorie ai lumii folosesc tehnica “metoda loci” sau palatului memoriei – o metodă de memorare în care se creează un spațiu imaginar, iar aceste e populat cu imagini reprezentând orice se dorește a fi amintit. Drept urmare, învârtindu-ne într-o bulă strâmtă pe parcursul pandemiei și evitând contactele sociale și evenimentele cu care am fi putut face asocieri noi, ne-am atrofiat “mușchiul memoriei”.
„Încercarea de a-ți aminti ce ți s-a întâmplat când există diferențe puține între zile este ca și cum ai încerca să cânți la un pian când nu există taste negre, care să te ajute să te orientezi”, explică Catherine Loveday, profesor de neuroștiințe cognitive la Universitatea din Westminster într-un articol publicat pe BBC Future.
Iar Veronique Bohbot, neurolog la Universitatea McGill din Canada, a constatat că, dacă viața oamenilor devine repetitivă pe măsură ce îmbătrânesc, utilizarea hipocampului (componentă din sistemul limbic care joacă un rol important în trecerea informației din memoria de scurtă durată în memoria de lungă durată, precum și în navigarea în spațiu) scade.
2. Emoțiile negative distorsionează amintirile
Mai multe studii au arătat că emoțiile negative, cauzate de stres și depresie, contribuie la distorsionarea amintirilor. Stările negative resimțite pe o perioadă îndelungată, inclusiv depresia sau tulburarea de stres post-traumatică, ne modifică percepția asupra evenimentelor înregistrate, conform dr. Charles Brainerd, cercetător și profesor de cogniție umană la Universitatea Cornell: „Să ai în permanență o dispoziție nefavorabilă nu este util pentru amintirea detaliilor vieții tale. Evenimentele care amplifică substanțial nivelul de stres al oamenilor duc la o codificare slabă a evenimentelor, pe măsură ce le experimentăm, ceea ce duce la crearea amintirilor false”, a explicat omul de știință. Conform acestuia, emoțiile alimentate de pandemie s-ar califica cu siguranță ca emoții negative, genul care pot să ne deformeze memoria.
3. Știrile false duc la amintiri false
Un studiu recent desfășurat de cercetătorii irlandezi, care a inclus peste 3.700 de subiecți, a examinat modul în care știrile fabricate despre COVID-19 au afectat acuratețea amintirilor participanților. Mulți au raportat amintiri false legate de știrile despre coronavirus, deși fuseseră avertizați de la început că o parte dintre poveștile prezentate vor fi false. Ba mai mult, au adăugat și detalii care nu erau prezente în știrile fabricate special pentru studiu. „Acest lucru demonstrează ușurința cu care putem planta aceste amintiri complet fabricate, chiar și în ciuda unui avertisment explicit că s-ar putea să li se fi arătat știri false”, explică dr. Loftus, Gillian Murphy, cercetător la Universitatea College Cork din Irlanda în revista Psychological Science.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Alte concluzii au arătat că persoanele care au reușit să evalueze în mod obiectiv informațiile despre COVID-19 au avut mai puține șanse să-și creeze amintiri false și au făcut cu mai multă ușurință diferența dintre poveștile adevărate și cele false. Pe de altă parte, participanții care se credeau foarte doocumentați pe subiectul COVID-19 au fost mai predispuși să raporteze câte o amintire pentru orice știre, fie fabricată sau reală. În mod surprinzător, participanții care s-au simțit mai anxioși cu privire la pandemie au avut mai puține șanse să raporteze amintiri false. Însă, indiferent în ce categorie te-ai încadra, e foarte probabil să-ți fi fabricat amintiri false, sau să fi considerat anumite știri false drept reale.
4. Izolarea alterează funcțiile cognitive
Mai multe studii au descoperit că izolarea socială cronică e asociată cu declinul cognitiv. Un studiu din 2013 a măsurat funcția cognitivă în două momente din timp pe un eșantion de peste 6.000 de persoane senioare. Oamenii care au raportat mai puține contacte sociale la începutul studiului au înregistrat o scădere mai mare a funcției cognitive, măsurată prin fluența verbală și memorie, după patru ani. Iar studii mai recente au adăugat greutate teoriei. Un studiu din 2019, realizat pe mai mult de 11.000 de persoane, a arătat că persoanele care au raportat o izolare socială prelungită au suferit o scădere peste medie a funcției memoriei în termen de doi ani de la desfășurarea evenimentului.
5. Însuși coronavirusul ne-ar putea afecta memoria
Probabil că vor trece mulți ani până când vom ști cu certitudine dacă COVID-19 a afectat memoria persoanelor infectate, spre deosebire de unele simptome ușor de observat, precum pierderea gustului sau a mirosului. Însă unii cecetători susțin că unul dintre efectele pe termen lung ale coronavirusului ar fi declinul funcției cognitive și implicit a memoriei, deoarece în formele severe, COVID-19 presupune o eliberare masivă de semnale inflamatorii. Dar cum ne poate afecta inflamația sinapsele neuronale?
Atât creierul, cât și sistemul imunitar au evoluat pentru a se adapta în urma experiențelor, pentru a neutraliza pericolul și pentru a maximiza șansele de supraviețuire. În creier, schimbările conexiunilor dintre neuroni ne permit să stocăm amintiri și să ne schimbăm rapid comportamentul pentru a scăpa de amenințări, pentru a căuta hrană sau oportunități sociale, în timp ce sistemul imunitar s-a specializat în reglarea răspunsul inflamator și producerea de anticorpi împotriva agenților patogeni.
Iar potențiala conexiune dintre COVID-19 și efectele pe termen lung ale bolii asupra memoriei se bazează pe observațiile altor afecțiuni. De exemplu, mulți pacienți care se recuperează după un atac de cord sau după o operație de bypass, raportează deficite cognitive de durată, care se accentuează în timpul îmbătrânirii. O altă boală ce dă complicații cognitive similare este septicemia, o disfuncție a mai multor organe declanșată de infecție.