În următoarele 5 minute vei afla:

– Care sunt calitățile liderilor desăvârșiți.
– Cât de importantă este carisma atunci când ești la cârma unei echipe.


Leadership-ul este unul dintre cele mai populare subiecte de discuție din sfera managementului. Cu toate acestea, puțini sunt liderii desăvârșiți și nu îi poți auzi foarte des vorbind despre munca lor, tocmai pentru că sunt foarte ocupați exersând-o, adică, gestionând oameni. 

Leadership-ul înseamnă să ai o viziune despre cum ar trebui să fie lucrurile și să îți încurajezi angajații să își atingă potențialul maxim

Experiența pe piața recrutării de personal demonstrează că sunt foarte puține companiile care contribuie la punerea în valoare a potențialului angajaților. Principalele cauze sunt stilul de conducere învechit, teama și reticența în a stimula liderii. Iar unele dintre explicațiile acestor probleme au legătură cu miturile care s-au construit în jurul acestui concept. 

Mitul este o idee falsă, însă, despre care se crede că ar fi adevărată. Din nefericire, miturile despre care vom discuta în continuare îi împiedică pe managerii înțelepți să facă ceea ce știu ei mai bine să facă.

Mitul 1: Leadership-ul este un talent rar, pe care îl au foarte puțini

Multă lume crede că te naști lider, nu că devii. Și nu este adevărat. Mai potrivit este aforismul: “Leadership-ul nu se predă, ci se fură.” Așadar, încă mai ai o șansă! Sunt mult mai mulți decât credem cei care au potențialul de a deveni buni organizatori. Precum multe alte abilități, și capacitatea de a conduce are nevoie de timp pentru a se rafina, de exercițiu și de corectarea greșelilor. Calitatea esențială care face unii oameni să fie buni lideri este capacitatea de a empatiza. De acord, nu este unică! Cea de-a doua calitate este aceea de a găsi un sens, de a-ți putea asuma o misiune. Liderul este cel care definește un obiectiv și le indică celorlalți direcția de mers. Întrebarea este dacă ei îl vor urma sau nu…

Mitul 2: Liderul trebuie să fie o persoană carismatică

Da, mulți lideri sunt carismatici; de exemplu, au calități individuale excepționale și autoritate. Oricum, la o examinare mai atentă, se dovedește că majoritatea liderilor de succes nu sunt persoane carismatice. Majoritatea personalitățile celebre din lume au tot soiul de probleme și de defecte. Abilitățile sociale sunt mai importante pentru un lider decât cele tehnice. Ceea ce te face carismatic și admirat este munca ta și misiunea pe care ți-ai asumat-o. Reciproca nu este valabilă, însă. 

Desigur, un lider carismatic depune mai puțin efort, apelează la mai puține resurse pentru a obține rezultatul vizat. Însă stilul de management administrativ funcționează la fel de bine, mai ales în domeniile tehnice. Pe de altă parte, stilul carismatic de conducere este mai vulnerabil, pentru că se centrează pe personalitatea liderului. Dacă persoana pățește ceva, întregul sistem poate colapsa. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.


→ Săptămânal la tine în inbox.

Mitul 3: Leadership-ul eficient se bazează pe control și manipulare

Deloc adevărat! Cel mai eficient stil de conducere se bazează pe exemplul personal, inspirație, respect și capacitatea de a lua decizii rapid. 

Leadership-ul are legătură mai degrabă cu viitorul decât cu trecutul. ”Liderul, cel pentru care ai merge în direcții în care singur nu ai avea curajul să te îndrepți singur.” Principalele funcții ale liderului sunt acelea de salvare și sontinuitate, slimentare și îngrijire, rațiune și ghidaj (conform A. Kalabin). Aceste funcții se bazează pe nevoile umane de bază: autoconservare și supraviețuire. 

Oamenii își urmează liderul pentru că îi împărtășesc viziunea și misiunea.

Un lider eficient își ajută oamenii să devină mai buni decât sunt. Iar asta duce la construirea unui mediu profesional atractiv, la fidelizarea și motivarea angajaților. 

Mitul 4: Liderul este o persoană cu o poziție înaltă/ de rang înalt/ cu titulatură /cu grade 

Adevăratul leadership nu are legătură cu poziția persoanei. Se bazează pe implicare, eficiență și oportunitate. Mulți dintre noi au cunoscut lideri care au ajuns în această poziție fără să o merite, ceea ce demoralizează angajații și dăunează organizațiilor. Cele mai prolifice companii încearcă să identifice și să investească în creșterea cât mai multor lideri cu putință. Compania Gore & Partners practică leadership-ul natural prin exemplu. În cadrul acestei organizații, nu se numesc lideri. Angajații sunt lăsați să se evidențieze în mod firesc. Oamenii se polarizează în jurul celor pe care îi respectă, a celor ce pot deveni un exemplu, de la care au ce învăța și pe care îi pot imita. 

Mitul 5: Liderii buni sunt mai școliți decât restul lumii

Nu este nicio legătură între numărul de diplome, prestigiul școlilor urmate și nivelul calităților manageriale. Când vine vorba despre conducerea oamenilor, cel mai bun profesor este experiența, iar cel mai bun factor de progres este voința. 

Se spune că educația formală te va ajuta să-ți câștigi existența, în timp ce școala vieții te va învăța cum să faci bani; dar contează și puterea voinței. După cum probabil că știi, cei mai cunoscuți business guru și politicieni nu sunt întotdeauna cei cu merite academice deosebite. Însă au crezut că: ”școlile de business construiesc modele minunate ale unei lumi care nu există” (P. Drucker). Educația formală înseamnă să înveți regulile. Experiența înseamnă să descoperi excepțiile. Iar liderii străluciți își construiesc propriile reguli. 

Concluzie

Armatele moderne ale țărilor dezvoltate au cele mai bune programe de dezvoltare în domeniul leadership-ului. În cadrul acestora, toată lumea începe, invariabil, de jos. Treptat, evoluezi și ești evaluat cu atenție. Responsabilitățile cresc pe măsură ce capeți din ce în ce mai multă experiență. Iar experiența este consecința săptămânilor și a lunilor de pregătire teoretică și practică. 

Testul unic pentru a identifica liderii autentici este timpul petrecut de fiecare la conducere, în zona de ostilități. Numai acolo, persoana poate învăța să gestioneze relațiile și conflictele, într-un ritm accelerat. Să păstreze echilibrul între obiectivul comun și nevoile individuale. Războiul, din nefericire, îl așează, pe fiecare pe poziția care i se potrivește în viață.

Modelul armatei de dezvoltare a stilului de conducere nu poate fi considerat, fără îndoială, unul impecabil – însă, până la această oră este unul pe care organizațiile corporatiste nu au reușit încă să îl atingă.

Citește și:

Lider sau manager: unde te plasezi pe scara valorilor de conducător

Self leadership: arta de a prelua controlul asupra propriei vieți