În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce e important să faci demersuri pentru a obține ce dorești decât să vorbești despre ce-ți dorești.
– Cum te molipsești cel mai ușor de obiceiurile bune ale oamenilor super-eficienți.


În urmă cu doi ani și jumătate, am luat o hotărâre care urma să-mi schimbe întregul curs al carierei: m-am auto-provocat să cunosc, în fiecare săptămână, câte o persoană nouă care avea o activitate despre care eu credeam că este cool. 

Decizia în sine a fost atât de bună, încât pot spune că echivala cu greutatea ei în argint. Ce a făcut-o să-și crească valoarea (la aur) a fost să cooptez o parte dintre persoanele cu care am vorbit într-un grup de comandă. 

Pe repede înainte până în ziua de astăzi: acum conduc două grupuri care sunt alcătuite din oameni creativi de succes, câțiva coach-i, antreprenori. Când vine vorba atât despre carierea mea profesională, cât și despre fericirea mea personală, nimic n-a fost mai bun decât formarea acestor grupuri. Iar acest proces mi-a făcut munca mult mai amuzantă și mai plăcută. În plus, am căpătat însă și un loc rezervat, în fiecare zi, chiar în primul rând al vieții, observând comportamentul oamenilor care au demonstrat că pot face ceea ce trebuie făcut, repede și bine. 

Mai jos, iată cele 5 aspecte care au ieșit în evidență. 

1. Oamenii productivi nu așteaptă ca lucrurile să le fie oferite pe tavă. 

Când am alcătuit prima dată aceste grupuri, am fost uimit să văd cât de multe lucruri au reușit să facă membrii ei într-o singură zi, în ciuda faptului că mulți dintre ei aveau familii, copii și mai multe afaceri pe care le gestionau.

Nu mi-a luat mult, însă, să descopăr care era principalul motiv pentru care acești oameni au reușit să mă impresioneze: în loc să aștepte aprobări de la alții și oportunități care să le fie puse în față, ei cereau lucrurile de care aveau nevoie. 

Poate că ți se pare că asta e la mintea cocoșului. Însă gândește-te doar cât timp din viața ta irosești fie îndoindu-te de deciziile tale, fie vorbind despre ce ai vrea să capeți în loc să faci ceva ca să obții ceea ce-ți dorești. 

Oportunitățile apar sub multe forme. Însă toate au un lucru în comun: ne sunt oferite de către alți oameni. Oamenii productivi, oamenii care țintesc sus, aceștia înțeleg acest lucru. Și, în loc să se teamă, ca noi toți, să acționeze, dacă își doresc ceva, ei numără doar până la 1 și pleacă după acel ceva. 

Regretatul Steve Jobs avea dreptate: „Cei mai mulți oameni nici n-o să ridice receptorul. Cei mai mulți n-o să sune și nici n-o să ceară ceva. Și asta îi deosebește pe oamenii care fac lucruri de cei care doar visează la ele”. 

2. Nu le permit celor din jur să le fure din energie. 

Dacă vrei să fii productiv, să ai un spațiu în care alții să nu te deranjeze nu mai e un lucru de genul „ar-fi-drăguț-să-am”, ci se transformă într-o necesitate. Să ajungi în acea stare în care să poți munci din greu și să te concentrezi la maximum nu înseamnă doar să-ți închizi telefonul și să-ți înfrânezi pornirea de a verifica, măcar pentru o vreme, e-mailul. Este vorba, în aceeași măsură, despre cum poți învăța să reduci (și chiar să ignori) perturbările enervante ale fiecărei zile. 

Oricare dintre noi este prins în trafic, la un moment dat. Toți primim, uneori, critici. Fiecare om are conflicte cu cei cu care lucrează și chiar cu cei pe care îi iubește. Diferența apare atunci când, în momentul în care trebuie să muncească, oamenii productivi se concentrează doar la ce e în fața lor și la ce trebuie rezolvat, în loc să se plângă de problemele din jur. Productivitatea presupune, mai întâi, un management bun al energiei. Nu permite acțiunilor negative ale celor din jur să-ți fure din energie și din gânduri. 

3. Știu că a fi conștient de momentul în care trebuie să se oprească e la fel de important ca a găsi motivația pentru a începe. 

Oamenii productivi îmbrățișează mantra lui Jocko Willink, „Disciplină înseamnă libertate”. Însă asta nu presupune doar să găsești în fiecare zi motivația pentru a începe să faci ceva. Ci, în aceeași măsură, sau poate chiar mai important, înseamnă și să-ți dezvolți un soi de auto-control, care să-ți permită să te oprești. Atunci când ziua de muncă e gata, oamenii productivi își reamintesc că au făcut destul. Și nu trebuie să-i strige nimeni de trei ori ca să vină la cină. Ei au învățat că cel mai eficient mod să aibă idei și să facă niște conexiuni bune este să se transforme în acea persoană care își permite să se deconecteze din când în când. 

Din punctul meu de vedere, acest obicei este cel care îi separă pe amatori de profesioniști. Carierele noastre se întind pe o lungă perioadă de timp. Iar oamenii productivi au mare grijă de ei. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


4. Nu așteaptă să învețe din greșeli. 

Recent, eram cu un client într-o discuție telefonică, care îmi spunea că încearcă să lanseze un curs online. Ca orice om care face ceva pentru prima dată, își dorea ca totul să fie perfect. Ce nu-și dăduse seama, însă, – o chestiune care apare mereu în discuție atunci când lucrăm cu oameni productivi – era că, dacă îți dorești să faci ceva bine, trebuie să fii deschis să înțelegi ce faci greșit. 

Oamenii productivi iubesc faza aceea în care primesc feedback. 

Poți să-mi spui ce fac greșit?

Poți să-mi spui ce fac bine?

Te rog, îmi poți spune care e acel lucru pe care aș putea să-l explic mai bine? 

Ei fac asta pentru că nu-i interesează cine are dreptate. Îi preocupă doar ca lucrurile să fie făcute așa cum trebuie. 

Însă să nu vă închipuiți cumva că aleargă toată ziua cerând în stânga și-n dreapta feedback de la Tom, Carl sau Sally. Dacă oamenii productivi au înțeles ceva, acest lucru este importanța de a pune întrebarea potrivită celei mai competente persoane dintr-un domeniu. Așadar, atunci când vine vorba despre a lua decizii, puține lucruri îți pot salva mai mult timp decât un grup de sfătuitori avizați și de încredere. 

5. Își iau notițe despre ce sau cine îi încetinește.

E foarte important, desigur, să știi exact ce trebuie să faci atunci când te apuci de muncă. Oamenii productivi se gândesc mai întâi, însă, la ce n-ar trebui să facă. Și asta pentru că înțeleg că, de multe ori, niște lucruri mici te pot distrage de la atingerea scopului final. 

  • Ce mi-a distrus energia astăzi?
  • Cine m-a făcut să mă întristez azi? 
  • Îmi folosesc timpul eficient?
  • Acest lucru, în particular, mă va încetini în proces? 

Cei mai productivi oameni pe care îi cunosc eu își pun mereu aceste întrebări. Ei știu că cel mai eficient mod de a-și crește viteza de lucru este să identifice lucrurile care îi încetinesc și apoi să se străduiască din răsputeri să le elimine din jurul lor. 

Nu subestima niciodată puterea unei liste „stop-doing”. 

Atunci când am pus bazele acestor grupuri, scopul meu inițial era să-mi fac niște prieteni noi și să strâng legăturile cu cei vechi. Însă am primit mai mult decât atât. Lucrând zi de zi cu oameni care nu doar vorbesc, ci și fac lucruri valoroase pentru clienții și audiența lor, am reușit să fac același lucru și pentru mine. 

Un truc ca să fii mai productiv nu poate niciodată să concureze cu situația în care îi cunoști personal pe acei oameni care fac deja lucrurile pe care vrei să le faci și tu. Va fi doar o chestiune de timp până ce te vei molipsi și tu de obiceiurile lor bune.   

Citește și:

Cele șase stiluri de leadership

7 diferențe între angajați și antreprenori

Author(s)

  • Michael Thompson

    performance and communication coach

    Michael Thompson locuiește în prezent în Barcelona. Articolele sale despre cum se intersectează afacerile și starea de bine au fost publicate și făcute cunoscute prin intermediul platformelor Fast Company, INC, Elephant Journal, Thought Catalog și Thrive Global. Îl găsești pe blogul său: www.mikethompsonblog.com.