În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce e important să fie ordine în dulapurile din bucătărie luni dimineața.
– Cum să eviți panica din timpul săptămânii cauzată de întrebarea: ”Și eu cu ce mă îmbrac acum?”.


Cu toții cunoaștem sentimentul acela în care așteptam cu nerăbdare ziua de vineri (da, în sfârșit a sosit weekendul!). Și apoi, pe măsură ce weekendul trece, acest sentiment de emoție se transformă încet într-un sentiment de panică, când te gândești că ziua de luni este aproape.

Cu toții ne-am dori să existe un buton de pauză care poate fi activat cel mai probabil sâmbătă după-amiază. Din păcate, nu există nicio scăpare, pentru că ziua de luni o să vină oricum, dar cu siguranță există modalități prin care poți face zilele de luni mai frumoase. Cine știe, s-ar putea chiar să începi să aștepți cu nerăbdare ziua de luni!

Iată 5 lucruri simple pe care le poți face duminică seară pentru a te asigura că începi săptămâna cu o atitudine (mai) bună:

1. Listează prioritățile zilei de luni

Acordă-ți câteva minute duminică seară pentru a te gândi la cele mai importante trei lucruri personale și profesionale pe care vrei să le realizezi în ziua următoare și apoi planifică ziua în funcție de acestea. Ar putea fi lucruri foarte simple, cum ar fi să faci un antrenament, să-ți suni părinții sau să-ți comanzi o carte nouă

În ceea ce privește jobul, prioritățile tale ar putea fi: răspunde la e-mailul șefului tău la prima oră dimineața, trimite raportul la care ai lucrat până la ora 16 sau returnează apelul colegului tău înainte de prânz. Având priorități clare, te vei simți mai pregătit pentru ziua de luni și chiar pentru toată săptămâna.

Ce câștigi dacă faci acest lucru este că odată ce ai finalizat cele trei priorități, fie ele personale sau profesionale, vei aveai sentimentul de realizare care vine odată cu finalizarea a ceea ce ți-ai propus. Vei fi mult mai pregătit să abordezi alte sarcini și te vei simți mai productiv, pe măsură ce ziua de luni trece.

2. Verifică-ți calendarul pentru săptămâna care vine

De obicei, oamenii fac acest lucru luni dimineața, ceea ce ia din timpul necesar îndeplinirii altor sarcini importante. În plus, dacă faci acest lucru luni, e posibil să te simți copleșit atunci când vei vedea câte întâlniri ai aliniat pentru săptămâna în curs.

În schimb, dacă-ți revizuiești programului și calendarul pentru săptămâna care vine de duminică seară, vei avea o idee despre cum va decurge săptămâna ta. În acest fel, te vei putea pregăti mental pentru săptămâna care urmează.

Ai putea crede că acest lucru este stresant, dacă-l faci cu o zi mai devreme, dar de fapt poate reduce stresul. Dacă îți revizuiește programul din timp înseamnă că vei ști la ce să te aștepți și vei avea timp suplimentar pentru a te pregăti pentru ce alte sarcini ai de făcut.

Acest lucru îți va oferi, de asemenea, timp pentru a te asigura că incluzi câteva activități personale în timpul săptămânii. Poți programa o întâlnire cu prietenii sau poți programa o clasă de yoga pentru miercuri seară, de exemplu.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


3. Ordonează-ți și organizează-ți casa

Termenul „duminică leneșă” nu înseamnă că trebuie să stai și să nu faci absolut nimic pentru a profita la maximum de acea zi. Poate însemna timp suplimentar pentru a-ți organiza biroul de acasă, pentru a-ți face curat în dulap sau cel puțin pentru a împături acea grămadă de rufe care a stat pe pat în ultimele trei zile.

În timpul săptămânii, e puțin probabil să acorzi timp casei tale sau să aranjezi lucrurile în bucătărie sau în dulapul cu haine. Duminica este ziua perfectă pentru a realiza aceste mici proiecte de casă. Dacă faci acest lucru, vei întâmpina ziua de luni cu o casă mai curată și mai organizată și te vei simți instantaneu pregătit pentru a face față săptămânii care urmează.

În cazul în care lucrezi de acasă, ca și mine, poți strânge lucrurile care nu sunt la locul lor dimineața fix înainte de a începe lucrul. Pe mine mă ajută să lucrez cu spor dacă știu că lucrurile sunt la locul lor și nu-mi distrag atenția.

4. Pregătește-ți ținutele în avans

Acest lucru nu numai că poate fi o activitate distractivă de duminică, dar te va ajuta să economisești timp și nu vei mai fi stresat dimineața. În loc să-ți irosești diminețile gândindu-te cu ce te vei imbraca în ziua respectivă sau neștiind dacă acele lucruri sunt curate, folosește o parte din ziua de duminică pentru a dedica timp și a decide ce vei purta în următoarea săptămână.

Nu-ți face griji, ești liber să te răzgândești dacă vrei să porți altceva. Cel puțin vei știi că ai acea parte a săptămânii acoperită și-ți vei puteți concentra timpul și energia asupra altor lucruri mai importante.

Chiar și dacă lucrezi de acasă, știind din timp ce vei purta pentru Zoom call-urile pe care le ai zilnic, îți va oferi puțin timp dimineață să te bucuri de micul dejun, în loc să cauți cu ce anume te îmbraci.

5. Meditează și relaxează-te

Duminica este ziua perfectă pentru a te bucura de un program mai relaxat și pentru a te concentra pe tine. După ce ai trecut prin punctele de mai sus, acum este timpul să te concentrezi asupra sănătății tale mintale.

A avea grijă de tine nu este un lucru egoist, pentru că-ți va permite să oferi mai mult tuturor celor din jurul tău. Stabilește tonul săptămânii viitoare făcându-ți timp pentru a-ți pregăti mintea și corpul pentru orice aduce săptămâna.

O modalitate de a face acest lucru este prin meditație. Meditația reduce anxietatea, crește răbdarea și îmbunătățește conștientizarea de sine. Nu ești sigur cum să începi? Cel mai simplu mod de a medita este să găsești o poziție confortabilă și pur și simplu să te concentrezi pe respirația profundă pentru câteva minute. Există, de asemenea, o serie de aplicații și videoclipuri pe YouTube care te pot ajuta prin meditația ghidată. Pentru clase de yoga și meditații ghidate te poți uita pe canalul meu de YouTube. 

Pentru alții, relaxarea ar putea însemna să citească revista preferată timp de jumătate de oră sau să asculte un nou podcast. Orice lucru funcționează pentru tine și-ți permite să te relaxezi înainte de a face față unei noi săptămâni este ceea ce trebuie să faci.

Aceste cinci activități sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le poți face pentru a te pregăti pentru încă o săptămână. Cel mai important lucru de reținut este să-ți pregătești mintea și corpul pentru a putea privi viitorul cu o atitudine pozitivă.

Deși nu este întotdeauna ușor, să fii mai atent la ceea ce faci duminica pentru a construi o săptămâna mai frumoasă, cu siguranță te va ajuta. Altfel, zilele de luni pot fi ușor de gestionat și ar putea deveni zile pe care să le aștepți cu nerăbdare.

Citește și:

10 lucruri pe care să le faci în weekend pentru o săptămână mai bună

Cum pui capăt fricilor de duminică

Author(s)

  • Alexandra Negulescu

    fondatoare Mpower Yoga Studio, business coach

    Alexandra Negulescu este antreprenoare, profesor de yoga, fondatoare Mpower Yoga Studio și business coach. Timp de zece ani, a lucrat ca fashion buyer, iar în prezent predă yoga în propriul studio. Este pasionată să împărtășească yoga ca stil de viață. Când nu preda yoga, scrie pe propriul blog despre wellbeing, lifestyle, transformare și dezvoltare personală.