În următoarele 6 minute vei afla:
– Care este cecul în alb pe care l-ai primit când te-ai născut.
– Ce căutăm, de fapt, în compania oamenilor care nu ne plac.
Când alergi după fericirea croită după tiparele altora, te înhami la o muncă de Sisif. Șansele să ajungi în vârful muntelui cu legendarul bolovan și să te poți odihni, odată atinsă destinația, sunt extraordinar de mici. Spre nule. Pentru că nici destinația, nici bolovanul nu sunt, de fapt, ale tale. Așa că piatra o va lua din nou la vale, iar tu vei porni după ea, într-un etern război al absurdului. Ce-ar fi să lași piatra să se ducă și să te-ntrebi care este, de fapt, visul tău. Ce-ți aduce ție bucurie, satisfacție profesională și împlinire personală?
De ce nu suntem conștienți ce ne dorim cu adevărat
Pentru cei mai mulți dintre noi, este vorba despre o rană interioară: o ruptură gravă între stima de sine și ceea ce am bifat în raport cu așteptările pe care cei din jur (părinți, adulți, profesori etc) le-au creionat despre noi. Trebuia să devii medic și ai ajuns altceva? Încerci, involuntar, să dovedești că alegerea unui alt drum profesional este la fel de inspirată? Oprește-te! Fă pace cu tine, acceptă că succesul are multe fațete și, mai ales, îmbrățișează gândul că, atunci când te-ai născut, ai primit un cec în alb: stima de sine nu are legătură cu satisfacerea ambițiilor celor din jurul tău.
Într-un fel sau altul, ne pică fisa tuturor că valoarea de sine se cucerește: la grădiniță, prin coloratul în interiorul conturului. Apoi, prin note bune. Mai apoi, prin curaj, frumusețe, cumințenie, succes în carieră, succes în mariaj, bani, casă, mașină, vacanțe, statut, recunoaștere… Nu-i așa că devine amețitor? Ca să faci ordine în mintea și sufletul tău, ai nevoie să afli ce-ți aduce ție, personal, stimă de sine. Vei vedea, senzația năucitoare se va ridica precum o pâclă densă și va face loc clarității. Fericirea nu se află la distanța unui nou deadline bifat cu succes, ea e prezentă în tine chiar în momentul în care lucrezi la proiectul respectiv, cu condiția intrinsecă să-ți placă ceea ce faci. Ceea ce presupune să fi ales să faci ceea ce faci în primul rând pentru tine, nu ca să-ți asiguri doza de acceptare și iubire de care avem cu toții nevoie.
Când te conduc în viață valori pe care le simți ale tale, șansa să fii un om împlinit crește enorm. Și de aici vor veni succesul profesional, mulțumirea sufletească, echilibrul și stima de sine.
Un cadou pe care-l primim cu toții, la naștere
Imaginează-ți când se naște un copil: va plânge dacă are nevoie de căldură și hrană, va plânge dacă îi lipsește ceva sau dacă simte un disconfort. Plânsul său este o metodă de comunicare, singura pe care o are în acea perioadă vulnerabilă. Niciun bebeluș din lume nu se va întreba dacă merită să fie hrănit, schimbat sau legănat. Intuiește că are dreptul să-i fie acoperite nevoile pentru că există. La fel, dacă ai lua, într-un exercițiu extrem, un președinte de stat și un oier și i-ai prezenta într-un spațiu lipsit de context, ai avea doi oameni și atât. Valoarea noastră umană, primordială, derivă din faptul că ne-am născut (unii, mai cinici, ar spune că și finalul ne aduce, de fapt, în aceeași ipostază de egalitate tulburătoare). Stima de sine e naturală. Valoarea pe care credem că o avem derivă din aptitudini pe care le dobândim (sau nu) ulterior și, de cele mai multe ori, ele sunt sursa nefericirii noastre, dacă uităm exact acel detaliu al stimei de sine ca atare (să ne gândim doar la drama sportivilor care suferă accidentări și nu mai pot practica ceea ce îi definea. Sunt ei, oare, mai puțin valoroși ca ființe umane? Unde găsesc puterea de a se reinventa?)
Nu te păcăli: și tu, și eu suntem supuși judecăților exterioare. Cum facem, însă, să ne redobândim stima de sine și ce câștigăm odată ce reușim?
1. Nu vei mai simți nevoia să ai mereu dreptate.
Circulă un meme adorabil cu noul produs lansat de Apple, soțul perfect: iDreptate. Nevoia de a avea mereu dreptate se leagă, de regulă, de relația cu părinții. N-ai urmat visul pe care-l croiseră pentru tine? Trebuie să le dovedești că ai dreptate. Și trebuie să dovedești, în general, că ai dreptate. Ah, ce cursă obositoare și ce înfrângere personală când se întâmplă, de fapt, să n-ai dreptate.
Gândiți-vă ce risipă teribilă de energie: cei mai mulți dintre noi ajungem în punctul de a dovedi că am avut dreptate atunci când părinții noștri nu mai au atât de multă influență asupra felului în care ne percepem. Să tragi o viață ca să dovedești că nu ai greșit urmându-ți visul înseamnă o viață în care, în loc să te bucuri că l-ai urmat, te-ai luptat inutil cu standarde care nu-ți aparțin.
2. Nu mai alergi după fericire.
Am cunoscut o femeie care avea, teoretic, tot ce ți-ai putea dori: un soț care o iubea până în punctul de a-i oferi cadou o afacere (fără să ceară să fie profitabil), doi copii sănătoși, casă cu piscină, vacanțe, cursuri de dezvoltare personală, ajutor în casă, șofer. Și totuși, era nefericită. Inițial, am considerat că nefericirea ei este ceva imposibil de cuprins cu mintea. Ceva foarte frustrant, văzut din afară. Apoi, am înțeles: fericirea nu este o destinație spre care să alergi, ci un drum, o călătorie. Fericirea nu se câștigă când ajungi undeva, ci în timp ce trăiești viața cu provocările și bucuriile ei mărunte. Dacă ești atent, o vei descoperi chiar lângă tine și se va manifesta în fiecare zi. Ea nu stă în ce ai, ci în ce ești. Iar în situația respectivei femei, de fapt tocmai acele lucruri servite pe tavă îi luau satisfacția de a le fi obținut: de unde o stimă de sine scăzută.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
3. Nu vei mai vâna viitorul perfect.
Vrem, nu vrem, cădem în capcana viitorului perfect. Cel în care se aliniază stelele și reușim să bifăm tot ceea ce societatea spune că trebuie bifat ca să fii fericit. Am auzit de multe ori oameni în jur spunând că amână să facă un copil până când vor avea ce să-i ofere: o casă perfectă, condiții materiale impecabile (dar oare nu este copilul un factor de motivație extraordinar?). Și oameni care amână să dea ce au mai bun, profesional, până când vor ajunge la job-ul de vis (dar oare nu ajungi la jobul de vis dând tot ce ai mai bun?). Și cum poți avea garanția că acel viitor perfect te va face fericit cu adevărat? Ce garanții ai că lucrurile stau așa și că trebuie să amâni bucuria pentru un moment incert din timp? Surpriză: invariabil, mâine devine azi.
4. Nu vei mai alerga după oamenii care nu te plac.
Stima scăzută de sine te face, invariabil, să devii fascinat de oamenii care nu te plac. Într-un fel, le dai dreptate (nici tu nu te placi prea mult).
Dana Olariu, psiholog, explică: ”Pare un paradox: eu nu mă plac, îmi petrec vremea cu oameni care nu mă plac, simt lucrul ăsta și, totuși, mă străduiesc să le plac, fac eforturi să le demonstrez că sunt îndeajuns, că merit atenție, că sunt valoros. Pentru că, dacă le-aș demonstra lor toate aceste lucruri despre mine, poate aș ajunge și eu să cred asta. Măcar un pic.
Însă nu este așa, căci o voi lua mereu și mereu de la capăt, cu aceiași oameni sau cu alții, cu același rezultat, pentru că răspunsul pe care-l caut, acceptarea de sine, bucuria de sine, valorizarea, nu se află în exterior, la ceilalți, ci, în primul rând, în interior, la mine.
Mai mult, în încercarea de a-i face pe oameni să mă placă, voi renunța la nevoile mele, mi le voi nega, pentru a le putea satisface pe ale lor. Făcând asta, mă voi simți din ce în ce mai rău cu mine, căci undeva în subconștient va exista ideea că mă nedreptățesc, că-mi fac rău, voi fi dezamăgit de mine. Așa că voi avea în continuare o părere proastă despre mine, voi încerca în continuare să iau validare doar de la ceilalți, validare care mi-ar putea aduce puțină liniște, dar pe care n-aș accepta-o nici dacă ar apărea, pentru că, de fapt, nu cred că o merit. Un cerc vicios din care, dacă nu îl observ, nu voi reuși să mă eliberez.
Pentru a ieși din acest cerc vicios și a putea să mă văd, să mă cunosc așa cum sunt, e nevoie să-mi fac o imagine cât mai autentică despre mine, prin propriii mei ochi, să-mi conștientizez atât calitățile, cât și limitările, să le evaluez cât pot de realist, să observ ce pot schimba și ce nu, să învăț să accept ce nu pot schimba și să fac ceva în privința aspectelor la care pot lucra.
Sună simplu în teorie. În realitate, este un drum lung, presărat cu obstacole. Stima de sine este un subiect complex, cu rădăcini adânci, din copilărie. Însă pe drumul acesta aflu, printre multe altele, că merit să mă înconjor de oameni care mă plac, care mă ajută să cresc și să-mi fie bine și că am voie să renunț la a căuta în ceilalți dovezi care să-mi întărească părerea proastă despre mine”.
Dana Olariu este psiholog cu formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală. A ales acest drum crezând cu tărie că putem să ne schimbăm povestea și scenariile vechi de viață, deseori pline de renunțări și eșecuri, că putem învață din situațiile grele pentru a găsi în noi cele mai bune resurse. În viziunea Danei, psihoterapeutul nu este un sfătuitor, ci un partener de drum, alături de care descoperim cum să fim protagoniștii unor povești mai frumoase, mai pline de satisfacții, cum să ne adaptăm și să facem față schimbărilor, cum să ne bucurăm de ceea ce este bun în noi și în jurul nostru.
Citește și:
Viața nu este chiar așa cum ar trebui să fie și asta e în regulă!