În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum să ții panica la distanță, atunci când urmează să iei o hotărâre importantă.
– De ce e bine să amâni procesul decizional pentru acele situații care nu cer o rezolvare imediată.


În 2004, mi-am părăsit jobul de corporate marketing, pe care-l făceam deja de 18 ani, și am decis să-mi schimb total cariera. Studiam ca să devin terapeut de cuplu și de familie și am început să fac și un master în acel domeniu de activitate. Mai aveam doar un an până să-mi termin studiile, când am început să mă îngrijorez, obsesiv, de pașii pe care urma să-i fac după absolvire.

Zi și noapte, îmi sunau în cap întrebări de genul: „Ar trebui să lucrez pentru serviciile de asistență socială, ar trebui oare să fiu independentă?”; „Ce-ar fi să-mi deschid un cabinet doar al meu?”; „Oare mi-aș permite acest lucru sau ar trebui s-o apuc pe altă cale?”; „Dacă merg pe varianta asta, oare ar trebui să mă asociez cu alți câțiva oameni și să deschidem un cabinet, sau mai degrabă să mă alătur eu unuia deja existent?”; „Când ar trebui să încep demersurile pentru a-mi deschide propria afacere?”.

Întrebările continuau să-mi răsară în minte, iar eu nu vedeam nici un final să se apropie și nici un fel de răspuns la orizont. Opțiunile mi se tot amestecau în cap și asta mă făcea să fiu extrem de nervoasă. Am întrebat persoanele din jurul meu ce părere au despre un lucru sau altul, însă răspunsurile lor nu mi-au rezolvat dilema. Nu puteam să nu mă gândesc la faptul că e suficientă o singură acțiune greșită și totul avea să se prăbușească, iar asta se datora faptului că făcusem o mulțime de mișcări nepotrivite în viața mea de corporație, care m-au rănit cu adevărat și m-au îndepărtat de ceea ce-mi doream să fiu. Așa că nu puteam, în nici un fel, să mă hotărăsc ce-aș vrea să fac cu viața mea.

În acea perioadă, am avut o discuție cu colega mea, Trudy Griswold, și i-am împărtășit dilema cu care mă confruntam, iar ea mi-a dezvăluit, la rândul ei, câteva sfaturi care mi-au schimbat viața. I-am urmat sfatul și, din acea zi, îl ofer și eu, la rândul meu, oricui are nevoie – clienților, colegilor de la curs, familiei și prietenilor, ori de câte ori aceștia se simt prinși în vârtejul gândurilor care nu-i lasă să se decidă în legătură cu ceea ce vor face în etapa viitoare a vieții lor.

Iată ce mi-a zis Trudy, cum am interpretat eu acest sfat și cum l-am folosit de-a lungul anilor.

Atunci când te afli în mijlocul unei perioade de indecizie și confuzie totală (ceea ce numesc eu „un vârtej”, mulțumită unui client care mi-a împărtășit acest termen), o perioadă care privește un lucru foarte important în viața ta, cu care nu știi cum să procedezi, fă un pas în spate și examinează-ți procesul de decizie ca pe un întreg. Pune-ți următoarele trei întrebări importante.

1. Am suficiente informații ca să decid?

De foarte multe ori, ne învârtim în jurul unei probleme, ne punem milioane de întrebări, încercând să luăm o decizie corectă, când, de fapt, nu avem suficiente date sau informații, studii și experiență ca să ajungem la o concluzie potrivită. Eu aveam în fața mea un an întreg de studii, incluzând o lungă perioadă de internship la o clinică din cadrul universității, dar și un post de intern, unde am lucrat direct cu o agenție de servicii sociale, care oferea servicii terapeutice pentru tot felul de clienți. S-a dovedit că, după aceste stagii de internship, multe dintre întrebările pe care le aveam au căpătat un răspuns. Pe scurt, aveam nevoie de un an în plus de experiență și de exercițiu, înainte să mă pot decide care va fi următorul pas pe care-l voi face după absolvire.

2. Trebuie să mă hotărăsc chiar acum?

În al doilea rând, întreabă-te: este neapărat necesar să iau această decizie azi sau luna aceasta, sau chiar anul acesta? Dacă lucrurile nu stau așa, încetează să te mai chinuiești. Poate că nu e încă timpul să te decizi. Gândește-te bine dacă chiar trebuie să te hotărăști acum sau poți pune această decizie pe agenda ta în calendar, mai încolo, și să treci peste.

Spune-ți că te vei gândi din nou la această chestiune, atunci când va fi nevoie să o faci, și scoate-ți din minte problema. În plus, asigură-te că vei avea mai multă experiență și cunoștințe, atunci când vei fi nevoit să te decizi. E important, însă, pe de altă parte, să vrei, și să insiști, să înveți mai mult în această perioadă, astfel încât, atunci când va sosi momentul, să iei o decizie, să ai toate datele la dispoziție pentru a o face. Dacă mă uit în urmă, dacă aș fi decis ce vreau să fac atunci când eram îngrijorată și măcinată de gânduri (cu un an înainte de absolvire), probabil că aș fi luat o hotărâre eronată, având în vedere informațiile și cunoștințele care mi-ar fi lipsit.

3. Chiar e treaba mea să decid asta?

În cele din urmă, întreabă-te dacă lucrurile la care tot te gândești stau în puterea ta să le schimbi, sau dacă ele doar reușesc să te destabilizeze, atunci când trebuie să iei o decizie. De cele mai multe ori, devenim atât de implicați în viața și alegerilor celorlalți, încât uităm că problema nu e, în primul rând, una pe care trebuie s-o rezolvăm noi. Dacănu punemlimite, devenim mult prea legați de ceilalți, și ne asumăm atât alegerilor lor, cât și problemele, alegerile, problemele și suferințele lor ca și cum ar fi ale noastre. Și vom avea probleme reale în a decide unde se sfârșesc problemele și deciziile lor și unde încep ale noastre.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Spre exemplu, în povestea pe care v-am spus-o mai devreme, mă gândesc că e foarte posibil să fi intrat în panică și să mă agit în legătură cu viitorul meu doar pentru că am auzit că unul dintre colegii mei de la master a decis să apuce pe o cale pe care eu deja o refuzasem. Prin urmare, probabil că am devenit obsedată de ideea că am făcut o greșeală, atunci când am luat acea decizie și că, poate, n-ar fi fost rău să fac și eu aceeași alegere ca cea a colegului meu.

Este interesant ce fac cei din jurul nostru, însă e o greșeală să crezi, automat, că ceea ce fac ceilalți poate fi o alegere potrivită și pentru tine. Ceea ce fac ei e treaba lor, nu a ta. Deciziile bune și alegerile excelente trebuie să fie în acord cu valorile tale unice, cu talentul și cu pasiunile tale, cu scopurile tale înviață, cu oamenii cu care-ți place să colaborezi, cu modul în care vrei să-ți conduci echipa, și așa mai departe.

Al doilea aspect al acestei chestiuni vizează obiceiul pe care-l avem, de multe ori, de a ne preocupa de viețile altor oameni când, în realitate, n-ar trebui să ne intereseze asta. Spre exemplu, imaginează-ți că o prietenă îți spune că a fost concediată, fără nici un motiv. Îți cere sfatul și, după ce i-l dai, nu te poți opri să nu te gândești la ce ar trebui ea să facă sau cum ar trebui să reacționeze. Ești pur și simplu atras în acest vârtej emoțional, uitând, la un moment dat, că nu e problema ta și că nu trebuie s-o rezolvi tu.

În concluzie, atunci când te chinui să iei o decizie importantă, este esențial să te dai un pic înapoi, să examinezi mai bine acțiunea în care te implici și să alegi cea mai bună cale de rezolvare a situației. Dacă ai grijă de toate aceste lucruri, în final vei reuși să iei niște decizii care să te satisfacă și să te ajute într-un mod mult mai profund în viitor. Iar sănătatea ta mentală și emoțională îți va fi recunoscătoare.

Fragment din seria Kathy Caprino „The Most Powerful You”. Kathy Caprino este autor al The Most Powerful You: 7 Bravery-Boosting Paths to Career Bliss. Ea ajută femeile să devină lideri mai buni și să-și construiască o carieră de succes prin programul Career & Leadership Breakthrough.

Citește și:

5 decizii smart pe care pandemia m-a forțat să le iau cu privire la traiul sustenabil

Denise Rifai: ”Iau decizii curajoase, pentru că am principii clare”

Author(s)

  • Kathy Caprino

    coach, speaker și autoare pe teme de carieră și de leadership

    Kathy Caprino este coach de carieră și leadership, scriitoare și speaker, iar misiunea ei e de a ajuta femeile de carieră să își regăsească curajul de a-și construi vieți împlinite, de succes, atât în sfera profesională cât și în cea personală. În trecut a fost Vice Președinte într-o multinațională, e terapeut de cuplu și de familie și autoarea cărții Breakdown, Breakthrough. Kathy este fondatoarea companiei Kathy Caprino, LLC și a unor cursuri online despre carieră, Amazing Career Project. Colaborează cu publicațiile Forbes, Thrive Global și LinkedIn pe subiecte despre leadership-ul femeilor și a apărut în peste 100 de publicții de renume, la televiziuni și la posturi de radio. Următoarea sa carte, The Most Powerful You, va apărea în vara anului 2020.