În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum ți se poate schimba viața, odată ce slăbești.
– Care sunt motivele pentru care cedăm ispitelor culinare.


Fiecare lucru pe care îl facem în viață ține de o decizie – una singură – a noastră. Dacă ești supraponderal, este pentru că alegi să fii așa.

Stai, nu sări în sus, dă-mi voie să-ți explic!

N-am spus că ești supraponderal pentru că așa ți-ai dorit să fii. Nu ți-ai dorit să iei în greutate, însă ai ales să o faci, în mod indirect.

Într-o lume perfectă, mănânci numai atunci când creierul îți spune că îți este foame. Însă, dacă ai mai multe kilograme în plus, este posibil să îți fi educat creierul să vrea mâncare, și nu numai atunci când îți este foame, ci și în alte situații, în mod egal. Poate că mănânci pentru că ești stresat și mâncarea te mai liniștește. Poate că te plictisești, iar mâncarea te ajută să-ți umpli golul existențial. Poate că ți-ai propus să nu ratezi nicio ocazie la care se și mănâncă, precum petrecerile sau ieșirile la masă cu cunoscuții. 

Nu cred că oamenii se hotărăsc de la început să ”se îngrașe”. Însă, luăm decizii care, într-un final, ne conduc acolo. Aceste alegeri – acțiunile pe care le demarăm – se bazează pe niște gânduri care le preced. Așadar, dacă gândurile sunt adevărații inculpați, înseamnă că e ceva în neregulă la ce și cum gândim. Iar lucrul acesta devine, în special, vizibil, atunci când te hotărăști să încerci să slăbești. Te trezești, atunci, că ai de luptat împotriva unor idei ”binevoitoare”, blocate în mintea ta și foarte greu de depășit – și chiar și foarte greu de identificat. 

În experiența mea (am slăbit 45 kg), am recunoscut 3 idei principale, foarte puternice, care s-au tot repetat de-a lungul timpului și care s-au tot pus în calea succesului meu de a slăbi. Să le recunosc a fost jumătate din bătălie. Cealaltă jumătate a fost să le demontez și să îmi construiesc, în locul lor, altele noi, și mai bune. 

Iată ideile și modul de a le veni de hac.

1. ”Mai pot amâna o vreme sau ”Pot oricând să o iau de la capăt”

De să nu începi chiar azi? Te-ai gândit cu adevărat la asta? Ce te împiedică să începi (sau să continui) chiar azi? E teama că o să ratezi ocazia de a mânca acel lucru de care îți este poftă acum? Sau nu ai suficientă motivație? De obicei, gândul acesta apare după câteva zile în care ai mâncat sănătos. Entuziasmul din primele zile s-a cam risipit, iar creierul începe să croșeteze tot felul de gânduri caraghioase în încercarea de a te convinge să cedezi tentației de a mânca ceva nesănătos.

Știind că poți oricând să o iei de la început, o să ți se pară rezonabil să te lași pradă ispitei și să iei o decizie greșită. Te vei convinge singur că nu e o idee proastă atâta vreme cât intențiile tale sunt cele bune. Dar am o veste pentru tine! Oricare ar fi trăirile pe care încerci să le eviți căzând în ispită acum, vor fi acolo și data viitoare când o vei lua de la început. Și pentru a progresa, mai devreme sau mai târziu, tot va trebui să le confrunți. 

Cum îi vii de hac:

Rămâi conectat la clipa prezentă! Fii acolo! Cu acest gând în minte, vei putea amâna tentația – în mare, înspre orice moment care nu este cel de acum. Nu te concentra asupra întregului proces de slăbire, adică, nu te raporta la un viitor potențial pentru a lua decizii acum. Propune-ți doar să câștigi bătălia acestei clipe. 

Dacă simți că ceva te macină și ai vrea să mănânci pentru a scăpa de disconfort, înseamnă că ți se ivește ocazia de a rămâne prezent, de a lua decizia potrivită și de a-ți înfrunta emoțiile. Dacă nu te lupți cu ele acum, va trebui să o faci mai târziu. Așa că, mai bine, fă-o chiar acum!

2. ”Mă accept așa cum sunt și sunt fericit în pielea mea”

Cine ești tu? În a cui piele vrei să fii fericit?

Îți poate părea o întrebare nepotrivită, dar ți-a pus-o vreodată? Răspunsul te-ar putea surprinde, sau s-ar putea să îți dai seama că nu ai un răspuns foarte clar. 

Chiar și așa, obiectivul nu este acela de a fi fericit. Fericirea trebuie să apară ca o consecință a altor lucruri. Trebuie să apară firesc. Obiectivul, în cazul acesta, trebuie să fie acela de a deveni cea mai bună versiune a ta – iar corpul tău trebuie să reflecte și el acest lucru. Trăind viața într-o altă versiune, mai puțin satisfăcătoare decât cea mai bună versiune a ta, ai ajuns să mănânci aiurea și să iei decizii neinspirate care au dus la excesul ponderal. E important să fii fericit în pielea ta, însă, persoana la care te uiți în oglindă acum nu ești tu, cel adevărat. Devino tu însuți! Și fii fericit în adevărata ta piele!

Pierderea în greutate nu te va transforma ”ca prin magie” în tu-cel-adevărat, însă. La fel ca fericirea, pierderea în greutate va fi un efect secundar al unei vieți trăite în coerență cu tine însuți. Însă, primul pas este acela de a te regăsi. Și da, acest lucru este posibil. 

Cum îi vii de hac:

Iartă-te pentru că te-ai îngrășat. Așa a fost să fie! Ceva nu a funcționat perfect în viața ta și ți-a influențat în mod negativ gândurile, iar ele au condus la anumite acțiuni. Oricare ar fi fost aceste lucruri care nu au mers bine, e necesar să le identifici și să le adresezi. Iar primul pas este acela de a te ierta pe tine. Cel de-al doilea este să te iubești. Vorbesc despre iubire de sine profundă, adevărată, autentică. 

Pentru a face aceste două lucruri în mod concret, începe prin a-ți repeta aceste două fraze: ”Mă iert.” și ”Mă iubesc.”. Repetă-ți-le până când creierul tău învață să le accepte ca pe niște gânduri ”obișnuite”. Poate suna ciudat, însă, în timp, vei descoperi că devin din ce în ce mai eficiente. 

3.”Sunt, pur și simplu, gras/ă”

Dacă ești gras de mult timp, așa cum am fost și eu, îți devine din ce în ce mai ușor să gândești că ”așa sunt eu”. Atunci când privim în oglindă ani la rând și vedem versiunea noastră supraponderală, creierul o înregistrează pe aceasta și se obișnuiește cu ea. Și pe măsură ce se obișnuiește cu ea, gândul că ”așa sunt eu” se furișează și se cuibărește în mintea ta. Începi, astfel, să crezi că aceasta este normalitatea ta și că niște kilograme în plus fac parte din ceea ce ești tu. 

Credințele noastre sunt consecința repetiției în timp a unor idei. Cele care apar cel mai adesea și care se păstrează constant devin ”normalul” nostru. Și devin filtrul prin care alte idei sunt evaluate și acceptate în mintea noastră. (Acesta este motivul pentru care am sugerat exercițiul de mai sus). Gândurile noastre ne modelează sau remodelează literalmente creierul

Atunci când îți spui ”sunt gras/ă”, mintea trimite un mesaj către creier. Repetat adesea, acest gând se sedimentează și devine piatră de temelie pentru eșafodajul tău psihic – adică devine realitate. Și, pe măsură ce trece timpul, se poate transforma în însuși miezul ființei tale. 

Cum îi vii de hac:

Cum ar fi dacă, în loc să îți spui ”Sunt gras/ă”, ți-ai spune ”Sunt suplu/ă”? Cum ar fi dacă ți-ai repeta mereu în cap gândul acesta? Cum ar fi dacă nu i-ai mai permite cuvântului ”gras/ă” să existe în mintea ta vreodată? Într-un final, creierul tău va ajunge să creadă că ești suplu. Și alegerile tale vor începe să reflecte această credință. 

De acum înainte, nu mai permite vreunui gând cu tentă depreciativă despre tine însuți să îți intre în minte. Contracarează cu ceea ce îți dorești să fie adevărul despre tine. La fel cum corpul are nevoie de timp pentru a se transforma și mintea are nevoie de timp. Antrenează-ți în mod constant mintea cu astfel de gânduri și vei vedea, în timp, cum se produc schimbările în interior. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Gândurile noastre sunt puternice. Și până la urmă, ajung să determine cine suntem noi și cum arătăm. Ne putem da silința să le ținem piept și putem lucra pentru a ne construi o voință puternică, sau putem pune o bază nouă, solidă, pe care să construim mai apoi. E nevoie de timp. La fel cum, pentru a slăbi și a te menține, e nevoie de efort susținut în timp și creierul are nevoie de răbdare pentru a accepta și integra noile premise. Nu se întâmplă peste noapte. 

Însă, POȚI face asta! Poți acționa asupra modului în care creierul tău percepe realitatea și asupra gândurilor pe care le generează. Este necesar, în acest sens, să ții regim cu ”iubire de sine” și să îi oferi minții tale ”nutrienții” potriviți. Permite-le să existe în mintea ta doar acelor gânduri care susțin ceea ce ești tu cu adevărat, persoana la a cărei construcție lucrezi. Asta înseamnă cu mult mai mult decât un corp armonios. Înseamnă un creier mai bun și un TU mai bun – cel autentic. 

Citește mai mult:

5 dileme despre micul dejun, elucidate

Ghid Thrive: totul despre nutriție

Author(s)

  • Autor al cărții For Real This Time (www.forrealthisti.me/book), antreprenor, speaker și mândru soț și tată.