În următoarele 7 minute vei afla:

– De ce trebuie să încetezi să trăiești pentru a-i mulțumi pe ceilalți. 
– În ce mod imaginarea unui viitor ideal îți diminuează energia. 


Citatul de mai jos ne arată într-un mod incredibil felul în care majoritatea oamenilor își trăiesc viața: 

”Îți petreci întreaga viață prins în labirint, gândindu-te cum vei scăpa într-o zi și cât de minunat va fi, iar imaginea acestui viitor te ajută să continui, dar nu o faci niciodată. Te folosești doar de viitor, pentru a scăpa de prezent”.  – John Green 

Ce faci acum? Și cum contribuie asta la viitorul tău? 

Din când în când ne așezăm și ne gândim la ce trebuie să facem în continuare. Reflectăm la fostele noastre acțiuni și la rezultatele acestora, la situația noastră actuală și la ce ar trebui să facem în continuare. 

În timp ce aceștia sunt pași logici, neglijăm faptul că, dacă adăugăm lucruri în viața noastră, acest lucru înseamnă că trebuie să și scoatem alte lucruri. La urma urmelor, avem o cantitate limitată de timp și de energie într-o zi. Dacă vrem să începem să facem ceva, mai întâi trebuie să încetăm să facem alt lucru. 

Și sunt toate șansele, pentru că sigur ai câteva obiceiuri rele în viața ta. Le-ai putea considera inofensive, dar sunt chiar acele lucruri mici care pot fi nocive pe termen lung. 

Acestea sunt cele 20 de mici obiceiuri ”inofensive” care-ți fac mai mult rău decât ai putea crede: 

1. Încetează să mai visezi la viitor cu ochii deschiși 

Conform cercetărilor, să visezi la un viitor ideal îți diminuează nivelul de energie, motivându-te mai puțin să-ți urmărești, de fapt, visurile. Așadar, când devine nociv să-ți imaginezi viitorul și când îți este de ajutor? 

Gândește-te la diferența dintre cele două așa cum te gândești la a avea fantezii versus a prevedea viitorul. Atunci când ai fantezii, îți imaginezi ceva atât de îndepărtat de realitate, încât este dificil sau imposibil să acționezi. Pe de altă parte, să prevezi viitorul înseamnă să vezi consecințele reale ale acțiunilor tale zilnice. 

Atunci când ajungi să faci diferența între cele două, vei fi învățat cum să mergi mai departe în loc de a pretinde doar că o faci. 

2. Încetează să mai cauți motive pentru a începe ceva

Cădem în capcana ideii că există un moment perfect pentru urmărirea unui scop. Poate că așteptăm până când carierele noastre au ajuns la un anumit nivel, până când am strâns destui bani sau cineva ne-a dat permisiunea să facem ceva. Și atât timp cât anumite circumstanțe sunt mai bune decât altele, stelele nu se vor alinia pentru a crea scenariul perfect. 

Un cunoscut de-ai mei spunea odată că nu există niciodată momentul perfect pentru a întemeia o familie, pentru că întotdeauna va exista ceva care ne va sta în drum. În mod similar, nu va fi niciodată momentul perfect pentru a începe să lucrezi la ideea ta, să încerci ceva nou sau să deprinzi ceva nou. Cel mai bun moment este chiar acum. Pe drum vei face greșeli și vei continua să înveți. 

3. Încetează să mai aștepți ca o situație să se schimbe

Atunci când ești blocat în rutină, poți ajunge într-un cerc vicios. Te simți la pământ, așa că nu faci nimic pentru a schimba situația, ceea ce te va face să te simți și mai rău. Odată ce ajungi în acest ciclu, toate componentele vieții tale încep să le apese pe celelalte. 

Dacă te simți blocat, concentrează-te pe un singur lucru pe care-l poți face azi. Înainte de a putea să alergi, trebuie să mergi. Îmbunătățește un singur element al vieții tale mai întâi. 

4. Încetează să mai faci lucruri doar pentru a te integra

Atunci când încerci să te schimbi doar pentru a te integra, poți doar să te prefaci pentru un timp. După un timp, vei obosi. Poate că alergi după o carieră care nu se potrivește cu personalitatea ta pentru că e prea renumită sau poate că rămâi într-o situație neplăcută de teama schimbării. 

Cu cât vei depune mai mult timp și efort, cu atât mai dificil îți va fi să reduci pierderile. Fii cinstit cu tine. Dacă trebuie să îți schimbi interesele, valorile și credințele pentru a te integra undeva, atunci te afli în locul greșit. 

5. Încetează să mai trăiești pentru a-i mulțumi pe ceilalți 

Da, trebuie să ai grijă de oamenii din jurul tău, de familia ta și de cei din anturajul tău. Dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să faci lucrurile doar cu scopul de a-i mulțumi pe ceilalți. 

Urmezi un drum doar pentru că asta se așteaptă de la tine? Acționezi într-un anumit fel doar pentru a obține aprobarea din pareta cuiva? Dacă vei transforma mereu așteptările celorlalți într-o prioritate, spre propria nemulțumire, vei sfârși prin a te uita în urmă cu resentimente. E timpul să iei o pauză și să evaluezi ce anume dorești!

6. Încetează să mai dai vina pe ceilalți

Uneori chiar este vina altcuiva atunci când s-a întâmplat ceva rău. Dar ce putem face? Să dăm vina pe ceilalți este un exercițiu inutil care nu rezolvă nimic. În schimb, creează și mai multă mânie și nu face nimic care să te determine să înaintezi. 

Dacă cineva a greșit față de tine, lasă deoparte acele sentimente amare și mergi mai departe. Iartă. Concentrează-te, în schimb, pe acțiunile tale! Atunci când începi să acționezi, devii mai responsabil pentru ceea ce se întâmplă în viața ta. 

7. Încetează să te mai îngrijorezi în privința lucrurilor pe care nu le poți controla

Anxietatea este foarte răspândită astăzi, cu toate evenimentele care se întâmplă în viețile noastre și în afara lor. Anxietatea cronică se manifestă prin simptome fizice precum problemele de respirație, ulcerele și bolile de inimă. 

Deși există un număr infinit de lucruri în legătură cu care te poți îngrijora, există un număr finit de lucruri pe care le poți controla. Amintește-ți că nu poți schimba ceea ce alții pun sau gândesc despre tine. Nu poți decide asupra acțiunilor pe care le adoptă ceilalți sau asupra felului în care ele te afectează. Ceea ce poți face, însă, este să decizi care este următorul tău pas. 

8. Încetează să te mai concentrezi asupra lucrurilor legate de tine pe care nu le poți schimba

Sunt anumite lucruri la tine pe care nu le poți schimba, precum locul și momentul nașterii tale. Fără îndoială, unii dintre acești factori îți influențează mult viața. 

Dar atunci când rămâi blocat în ei, îți pierzi atenția asupra altor părți ale vieții tale cum ar fi atitudinea, acțiunile și oportunitățile care ți se deschid. Acceptă lucrurile pe care nu le poți schimba, astfel încât să începi să lucrezi la cele pe care le poți schimba. 

9. Încetează să mai insiști asupra vechilor greșeli

Cu toții avem momente în trecutul nostru care, după o analiză asupra lor, ar fi putut fi făcute mai bine sau diferit. Din când în când mă întreb dacă lucrurile ar fi ieșit mai bine dacă aș fi făcut alegeri diferite. 

Cu toate acestea, îmi repet să nu rămân blocată în trecut. În loc să reflectezi asupra lucrurilor pe care nu le poți schimba, folosește-te de greșelile recute pentru a te gândi în mod proactiv la cum ai face lucrurile astăzi. Eșecurile pot fi folosite în avantajul tău dacă ești dispus să le transformi în lecții pentru viitorul tău. 

10. Încetează să mai cauți scurtături 

Unele metode sunt mai efciente decât altele. De exemplu, să lucrezi cu un antrenor pentru a fi în formă este mai bine decât să te forțezi să mergi la sală. Dar nu asta am vrut să spun prin ”scurtătură”. 

O cunoștință de-ale mele vânează mereu cele mai bune oportunități de afaceri fără să muncească. Asta însemna că nu-și face timp pentru a câștiga încrederea celoralți, lipsindu-i răbdarea să vadă rezultatele și luând decizii grăbite, fără a se gândi la consecințe. 

Dacă urmărești un scop care altora le-a luat mult timp, energie și dedicare, nu va fi distractiv și palpitant în același timp. Nu mai vâna iluzii. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


11. Încetează să te lași distras de noi capricii

Oamenii, locurile și lucrurile noi sunt mereu interesante. Cu toate acestea, după o expunere repetată, chiar și cele mai incitante lucruri își pierd din strălucire în cele din urmă. Începi să te uiți în jur și să te întrebi dacă acea nouă oportunitate este mai bună sau dacă ar trebui să renunți la ceea ce ai pentru a porni în căutarea altui lucru. 

Dar înainte de a face acest lucru, amintește-ți că orice lucru are și dezavantaje. Deși este posibil să găsești o situație mai bună, poți la fel de bine să sfârșești prin a-ți da seama că lucrurile nu sunt atât de interesante așa cum păreau odată. 

12. Încetează să mai neglijezi prezentul

Mințile noastre sunt atât de ocupate să hoinărească în tot felul de locuri încât uităm ceea ce se află chiar în fața noastră. Rămânem prinși în amintirile noastre, în aspirațiile și fanteziile noastre. În acest proces întrebuințăm greșit timpul pe care îl avem și ratăm prezentul. 

Dacă mergi într-o excursie, bucură-te de peisajul verde din jurul tău și de sunetele calme ale naturii. Dacă lucrezi la ceva, încetează să mai visezi la minunata ta vacanță. Ar fi tragic să te uiți înapoi la evenimentele importante și să realizezi că mintea ta a fost tot timpul în altă parte. 

13. Încetează să mai faci lucruri fără nicio pauză

Simți în mod constant că trebuie să faci ceva sau că ai un fel de plan de realizat? Deși în mod normal considerăm aceste lucruri drept însușiri pozitive, ele devin problematice atunci când nu reușim să ne oprim și să ne întrebăm ”de ce?”. 

În trecut, m-am trezit prinsă într-o activitate fără să mă gândesc dacă era pasul corect pe care trebuia să îl fac. Dacă descoperi că ai anumite rutine, gândește-te unde te-au condus și ce te-a determinat să le alegi de la bun început. Ai făcut lucruri sau ai profitat de ocazie pentru că au fost avantajoase pentru tine sau doar pentru că sunt convenabile?

14. Încetează să mai faci promisiuni deșarte

Sunt puține lucruri mai dezamăgitoare decât atunci când cineva face promisiuni, dar nu se ține niciodată de ele. În cele din urmă, cuvintele acelei persoane își pierd înțelesul și devin lipsite de încredere. Dacă vrei să ajuți pe cineva, gândește-te cu atenție la ce implică acest lucru înainte de a te oferi să îl faci. 

În mod interesant, persoanele care vorbesc cel mai tare sfârșesc, adesea, prin a face cel mai puțin. Data viitoare când vei dori să faci ceva, preia inițiativa și dă o mână de ajutor. Lasă rezultatele să vorbească de la sine. 

15. Încetează să mai vânezi obiecte în căutarea fericirii

Poate fi contraintuitiv, dar atunci când cheltuiești bani pe experiențe, obții o satisfacție mai mare decât când dai banii pe obiecte fizice. Experiențele, dată fiind natura lor temporară, creează amintiri dragi. De asemenea legăm legături strânse cu oamenii și locurile pe care le întâlnim în călătorii pe mare sau în excursii. 

Cu toate acestea, obiectele își pierd strălucirea inițială pe măsură ce ne obișnuim cu ele. Așa că dacă vrei să te răsfeți, gândește-te să te înscrii la un curs, în loc să îți mai cumperi încă un obiect de decor. 

 16. Încetează să mai iei lucrurile de-a gata

Este ușor să acceptăm că lucrurile și oamenii pe care îi avem sunt de-a gata. Devenim orbi la ceea ce avem până când pierdem acele lucruri. Atunci când iei lucrurile de-a gata, nimic din ceea ce ai nu te poate mulțumi. 

Pentru a combate acest lucru, iată ceva ce eu practic: le spun ”mulțumesc” oamenilor de câte ori e posibil. Asta înseamnă că le mulțumesc oamenilor pentru feed-back-ul lor, pentru că mă anunță în legătură cu un lucru sau pentru un gest frumos. 

Atunci când îi mulțumești cuiva, cealaltă persoană se simte apreciată și tu devii automat mai recunoscător, chiar și pentru lucrurile mici. După un timp, ceea ce te înconjoară începe să devină mai luminos. 

17. Încetează să-ți neglijezi sănătatea

Atunci când ești prins în vârejul vieții, sănătatea poate fi dată la o parte. Pentru a face mai multe lucruri, te privezi de somn și sari peste antrenamentul obișnuit. După o dimineață obositoare, bei băutura aceea cu zahăr pentru că ai nevoie de un boost de energie. 

Din nefericire, efectele obiceiurilor rele în ceea ce privește sănătatea nu apar decât după mai mulți ani. Institutul național pentru probleme cardiace, pulmonare și sanguine recomandă să îți măsori colesterolul la fiecare 5 ani începând cu vârsta de 20 de ani, ceea ce înseamnă că sănătatea nu este o problemă  pe care să o lași ”pe mai târziu”, ci ceva care trebuie să fie abordat chiar astăzi.

18. Încetează să te mai dai într-un carusel emoțional

Nu lăsa toate lucrurile să te afecteze. Dacă ți se întâmplă ceva extraordinar, bucură-te atât cât durează. Dacă ți se întâmplă ceva neplăcut, să știi că acest lucru va trece. 

Amintește-ți că atât lucrurile bune, cât și cele rele sunt în număr limitat. Chiar și atunci când au loc schimbări permanente, ne obișnuim cu ele și ne întoarcem treptat la nivelul de bază al fericirii noastre. Oamenii sunt creaturi remarcabil de reziliente. 

 19. Încetează să-i mai lași pe ceilalți să stabilească cât valorezi

Atunci când cineva te laudă, te simți incredibil de satisfăcut. Din nefericire, respingerea și cuvintele dure au un efect contrar înzecit. Te simți deodată dezumflat pe măsură ce devii mai neîncrezător în forțele proprii. Amintirile îți pot diminua nivelul de încredere pe măsură ce îți continui viitoarele demersuri.  

Dar ideea este următoarea: fiecare are opinii diferite. Ceea ce o persoană detestă, o altă persoană poate iubi cu adevărat. Cine ești tu și ce faci tu nu va mulțumi pe toată lumea. Decide singur cât valorezi. 

20. Încetează să-i mai lași pe ceilalți să-ți seteze standardele

Atunci când oamenii îți spun să încetezi să mai încerci așa de mult, te întrebi dacă nu cumva au dreptate. Atunci când ei îți arată ce este aceptabil, este mult mai simplu să cobori ștacheta pentru tine decât să ridici standardul pentru alții. 

Ne regăsim spunând: ”Ăla și ăla au făcut așa, așa că trebuie să fie OK”. Dacă există o nepotrivire între standardele tale și ale altcuiva, atunci este timpul să petreci mai mult timp cu acei oameni care te ridică la nivelul la care îți dorești să ajungi. 

Nu te uita înapoi ca să-ți dai seama că ai visat tot timpul cu ochii deschiși

Este atât de ușor să rămâi blocat visând cu ochii deschiși în privința acelui viitor iluzoriu, frumos, perfect. Acel viitor în care în sfârșit ai scăpat de situația prezentă în care erai prins. Acel viitor în care toate problemele tale sunt rezolvate. 

Din nefericire, această visare acționează asemenea gratiilor care te țin prizonier. Și dacă nu vei face un pas curajos către a face acel ceva pe care ți-l dorești cu adevărat, atunci într-o zi te vei uita în urmă și vei realiza că nu a fost decât un șir de fantezii. 

Un gram de acțiune valorează infinit mai mult decât o tonă de fantezii. Ce vei înceta să faci astăzi pentru a porni spre ceea ce-ți dorești să obții cu adevărat?

Citește și:

8 lucruri pe care să le faci după 8 seara

Când simți că nu mai poți, pierde controlul!

Author(s)

  • Melissa Chu

    editor jumpstartyourdreamlife.com

    ”Scriu pentru a învăța oamenii cum să trăiască mai bine, cum să lucreze cu mai mult spor și cum să nu treacă neobservați”.