În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum să îndepărtezi din viața ta șabloanele negative.
– De ce să-ți tratezi gândurile pesimiste ca pe un copil care-și pierde cumpătul.


Unul dintre video-urile mele favorite, din toate timpurile, este sesiunea de psihoterapie a lui Bob Newhart, intitulată „Stop It”. 

În acest clip, o femeie vine la un terapeut nou și, atunci când începe să vorbească despre problemele pe care le are, se confruntă cu același răspuns sec. „Oprește-te”, îi spune terapeutul. De fiecare dată, pacienta este șocată și nu poate să accepte o soluție atât de simplă. Ea s-ar fi așteptat să discute, pe larg, toate amănuntele care au condus-o către acea problemă pe care o are și, totuși, terapeutul o întrerupe, mereu, cu aceleași două cuvinte. „Oprește-te”. 

Este genial. Trebuie să recunosc că am încercat și eu această manevră în propria viață, în acele momente în care-mi dădeam seama că obiceiurile și gândurile mele negative îmi subminau bucuria și starea de bine. Iar aceste gânduri negative recurente variau de la a cădea în capcana comparațiilor cu alții la sentimentul general de respingere, de la gândul că sunt copleșită de lucrurile din jur la o stare generală de supărare. 

Atunci când m-am uitat în oglindă și mi-am spus simplu „oprește-te!” (cu multă convingere și autoritate în glas), am fost uimită să văd cum acea parte din mine invadată de gândurile negative începea să cedeze teren. 

Exact ca pacienta din video, vocea negativistă întreba: „Ce vrei să spui cu asta, cum adică să mă opresc?”, iar eu îi repetam: „Vorbesc serios, oprește-te”. Mă credeți sau nu, poți să îndepărtezi din viața ta aceste șabloane negative cărora le cazi pradă doar rostind cele două cuvinte magice; trebuie însă să crezi în ele și să dovedești intenția de a te ține de cuvânt. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


OK, trebuie să-ți aduci aminte că nu vorbim aici despre bolile mentale diagnosticate ca atare: discutăm despre acele gânduri de fiecare zi care ne sâcâie și care nu ne permit să fim în cea mai bună formă. Acele gânduri și șabloane de comportament care ne seacă de energie. Cele care ne acaparează mințile și emoțiile, făcându-ne să credem că sunt reale. Trebuie să le controlăm, să le aruncăm pe fereastră. Atunci când un copil își pierde cumpătul, nu cedezi ușor, nu-i așa?! N-ai de ce să o faci. Așa că de ce n-ai opune aceeași rezistență acelor părți din tine care se poartă ca niște vrăjitoare nemernice și-ți strică buna dispoziție? 

Este extraordinar să te gândești câți dintre noi se blochează în astfel de obiceiuri negative, și câți dintre noi le alimentează pe măsură ce se auto-critică, se gândesc la ele, le împărtășesc cu prietenii și trăiesc fiecare zi ca și când aceste tipare ar fi reale și ar conta. Știm amândoi – și eu, și tu – că multe dintre acele gânduri negative nu sunt adevărate, așa că trebuie să ne folosim puterea să le ținem în frâu, să le arătăm cine este la comandă cu adevărat. Așadar, îți recomand cu multă căldură să te uiți la video, să identifici unul dintre gândurile negative care te fac să te simți aiurea, care îți provoacă teamă sau te îngrijorează – și să nu faci altceva decât să te privești în oglindă și, cu toată puterea de care ești în stare, să ridici vocea și să spui: „Oprește-te!”. Și să spui asta din nou și din nou, până când răgușești și nu te mai ține vocea. 

Cu toții deținem puterea asupra gândurilor noastre negative care revin. Folosește două cuvinte simple pentru a le face să dispară. Și, odată cu ele, orice altceva care îți provoacă tristețe. Te rog, împărtășește cu mine unul dintre aceste obiceiuri negative cu care te confrunți și spune-mi cum ți-ai folosit autoritatea și forța pentru a le face să dispară din viața ta. Hai să ne sprijinim unul pe celălalt și să ne dăm seama ce simplu este să te desprinzi de obiceiurile negative și să-ți revendici mai multă libertate. 

Citește și:

Cum m-am vindecat de anxietate în 6 pași

Folosește zilnic afirmațiile pozitive pentru a-ți îmbunătăți calitatea vieții

Author(s)

  • Agapi Stassinopoulos

    scriitoare, speaker motivațional, facilitator Thrive Global

    Agapi Stassinopoulos este autor de succes și un speaker ce inspiră oamenii din întreaga lume. În penultima sa carte, Unbinding the Heart: A Dose of Greek Wisdom, Generosity, and Unconditional Love vorbește despre înțelepciunea acumulată în urma aventurilor și a experiențelor din viața sa. Iar în cel mai recent volum, Wake Up to the Joy of You: 52 Meditations and Practices for a Calmer, Happier Life își invită cititorii într-o călătorie și îi provoacă să renunțe la ceea ce nu funcționează, construindu-și, în schimb, viețile la care au visat dintotdeauna. Agapi a studiat la Londra, la Royal Academy of Dramatic Art și apoi a obținut diploma de Master în Psihologie la Universitatea Santa Monica. În trecut, a scris cărți despre Arhetipurile grecești, Cum iubesc Zeii și Zeițele și Conversații cu zeițele, care au devenit documentare de largă circulație. În prezent, ține workshop-uri pentru Thrive Global, companie fondată de către sora sa, Arianna Huffington, cu misiunea declarată de a ne ajuta să ne schimbăm modul de a lucra și de a trăi. Agapi a susținut și a organizat sesiuni de meditație pentru multe organizații și companii, printre care și ABC Carpet&Home, Women's Health Magazine, Museum of Modern Art, IBM Watson, SAP, Pandora Radio, CVS Corporate, Weight Watchers, PepsiCo, Google, Nike, Starbucks, Fortune Health Conference, The Heart Association și multe altele. Își împarte timpul între New York și Los Angeles, dar este născută și a crescut în Atena, Grecia.