În următoarele 7 minute vei afla:

– Ce înseamnă să-ți oferi white space și odihnă activă.
– De ce e important să-ți accepți emoțiile, fără să te identifici cu ele.


Creativitatea și motivația sunt resurse necesare succesului în orice domeniu, însă cu toții avem momente în care ne simțim neproductivi, cu bateriile goale, sau experimentăm blocaje. Ca adulți cu joburi și responsabilități zilnice, nu prea avem opțiunea de a ne aduna jucăriile și de a amâna totul pe mâine, așa că e important să ne dezvoltăm abilitatea de a ne remonta.

Am întrebat 12 profesioniști care sunt strategiile la care apelează pentru a-și recâștiga energia, motivația și seva creativă:

1. Practică recunoștința

Sunt foarte bucuros să vă spun și, plăcut surprins, recunosc, că cel mai la îndemână “procedeu” prin care reușesc, în orice situație, să-mi găsesc pacea interioară este Recunoștința. Recunoștința că pot să iert, de exemplu. Să mă iert, mai ales. Recunoștința că pot, cel puțin, să-mi doresc să nu-i mai judec pe alții. Unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am învățat în ultima vreme este capacitatea de expansiune și de evoluție a recunoștinței, în sensul că, atunci când te simți recunoscător pentru ce ești, ajungi instantaneu să te simți recunoscător că poți să simți recunoștința. Te rostogolești în propria recunoștință, extinzându-te și dezvoltându-te împreună cu ea. Atunci când am stări mai puțin echilibrate, să spunem, recurg la memoria prezentului pentru a-mi aminti recunoștința.

Adrian Teleșpan, Scriitor

2. Încarcă-ți bateriile creative cu white space

Când mă simt neproductiv, probabil asta înseamnă că am nevoie de o pauză și că, probabil, procrastinarea e o reacție inconștientă de încărcare. Așa că-mi iau una. Iar pentru reîncărcarea bateriilor, îmi place să-mi ofer ceea ce Brene Brown numește white space: ore sau zile pe care ți le blochezi pentru a nu face nimic anume. Sunt un mare treat zilele/momentele acestea, grozav mă încarcă. Apoi, când mă simt blocat creativ, atunci de obicei mă enervez; și încep să pun întrebări incomode. De obicei, întrebările acelea trebuiau puse și nu le punea nimeni, mai ales împreună cu echipa, și căutarea răspunsurilor duce invariabil la deblocare.

Sebastian Olar, Director de Creație Publicitară Circles Colab

3. Nu chiuli de la ora de sport

Când tu alegi jobul și nu el pe tine, ai marele noroc să-ți găsești ușor motivația zilnică. Domeniul în care lucrez și echipa numeroasă din care fac parte mă țin în priză permanent. Chiar daca sunt și sarcini repetitive, nici o zi nu seamănă cu alta, când ai 200 de colegi care așteaptă soluții de la tine. Dar asta nu înseamnă că nu pic și eu în capcana demotivării… Ba mai mult, atunci când lucrezi cu foarte mulți oameni, ai nevoie de o resursă infinită de răbdare. Iar aici intervine rolul sportului, pe care-l practic de câteva ori pe săptămână și care mă ajută să-mi găsesc echilibrul emoțional. Iar când se întâmplă să-mi pierd entuziasmul, prefer să-mi iau o zi-două pentru mine, să mă odihnesc și să reconsider situația, să-mi amintesc care sunt motivele pentru care am ales acest job, să fac o evaluare a motivelor care m-au adus în starea de demotivare, să fac câteva lucruri care-mi fac plăcere și de care n-am timp în mod normal. Și, eventual, să mă și recompensez cu ceva.

Loredana Florea, Manager Saloanele Gett’s

4. Dă-ți voie să-ți trăiești emoțiile

Suntem cu toții oameni și cred că, atunci când n-avem chef de muncă sau resurse creative, este important să ne oferim permisiunea de a trăi aceste momente. Personal, în ultimele luni, am avut multe momente de acest gen și am fost tentat să mă blamez pentru ele. Dar am constatat că, dacă respir adânc, mă privesc cu compasiune și-mi dau voie să trăiesc acea emoție fără a ma identifica cu ea, mai devreme sau mai târziu, ea trece, lăsând loc unei vibratii mai înalte. Cu alte cuvinte, permit emoției să existe, fără să mă opun și fără să mă identific cu ea. Cum îmi recâștig echilibrul? Depinde. Uneori cu o meditație sau o carte bună, alteori cu un pic de nostalgie: muzică veche, fotografii din excursii, o discuție cu un prieten. De cele mai multe ori, o plimbare în natură este terapeutică. Și aproape întotdeauna, mă remontează joaca cu copilul meu sau timpul de calitate petrecut în cuplu.

Sorin Stoica, CEO agenția de turism Eturia

5. Încearcă escapismul migalei

Deși ocupația mă ține mereu în priză, pentru că am mereu contact direct cu oamenii, mi se poate întâmpla să am o pasă mai ciudată, în care simt că nu am aceeași tragere de inimă. Și atunci, pentru a mă remonta, eu trebuie să fac lucruri migăloase de la pictat, până la cusut, sau mă apuc de un proiect de reorganizare a lucrurilor. Activitățile de acest gen mă ajută să mă detașez complet de gânduri și-mi oferă mindfulness. Sau, dacă-mi permite timpul, condusul mașinii prin oraș, sau chiar până la mare, spontan, mă deconectează enorm.

Dana Miricioiu, Chirurg Plastician Class MediSpa

6. Îmbrățișează un copac

Când n-am inspirație sau chef de lucru, ceea ce se întâmplă rar, mă opresc și-mi refac energia, pentru că nu ajung nicăieri cu o baterie goală. Dacă trebuie să-mi revin rapid și n-am mult timp la dispoziție, primul lucru pe care-l fac este să-mi mișc corpul și să-l scot la aer. Dacă am cum, iau un copac în brațe, pentru că e ca o priză la care mă încarc. Involuntar intru, măcar preț de câteva minute, într-o stare de liniște, mindfulness, în care nu mă mai gândesc la nimic. Pauza de la gânduri este ca un restart plus refresh la soft-ul din capul nostru. Apoi, dansul îmi schimbă starea de spirit instantaneu, fie o ședință de yoga sau o plimbare lungă. Dacă vorbim de un blocaj creativ grav și de epuizare, atunci e nevoie de timp mai mult pentru recuperare și nu e de glumit cu asta. La mine funcționează meditația și drumețiile în natură, într-un loc retras, departe de oraș. Mă liniștește profund să stau pe malul râurilor și timpul petrecut la munte e cel mai rapid și mai eficient remediu pentru burnout. După contactul prelungit cu liniștea și energia naturii, mai toate blocajele se rezolvă de la sine.

Anca Negescu, CEO Curandera


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


7. Apucă-te de o sarcină ușoară

Anul acesta e greu din toate motivele de pe lume. Iar școala de acasă cu munca de acasă cu viața de acasă nu fac casă bună. Așa că am trecut prin multe momente în care, din motive de burnout, mi-am pierdut cheful, motivația, pofta de muncă și aplombul creativ. La mine nu funcționează clasicele pauze, schimbările de peisaj etc., pentru că mă gândesc obsesiv la motivul blocajului (workaholic girl present), așa că am încercat mai multe strategii și am observat că cele de mai jos mă ajută:

  • Să-mi permit acest micuț meltdown; să-mi aloc 5, 10 sau 30 de minute în care să recunosc că mă simt crappy, neproductivă sau lipsită de creativitate.
  •  Încerc să mă ridic peste momentul de blocaj și să vizualizez the bigger picture: este parte din jobul meu, pe care-l ador; este o prezentare pentru un client care o să aprecieze o soluție creativă etc.
  •  Mă reapuc de muncă, dar cu o sarcină ușurică, rapidă, despre care știu că-mi iese repede și bine.
  • For the final touch – apelez la cercul de colegi apropiați, cu care am dezvoltat o rutină de “plânge pe umăr/be your number one cheerleader; ne îmbărbătăm, ne încurajăm, schimbăm două glume și sunt ready to rock on.

Alexandra Dimitriu, Managing Director Starcom Media

8. Oferă-ți o zi la spa

Când mă simt lipsită de energie și de productivitate, mă ajută foarte mult odihna, mai ales odihna activă. Dacă ar fi să fac un top al celor mai eficiente tehnici de a trece peste un blocaj care te afectează profesional, aș face o vizita la piscină, thermarium (saună) și un masaj spa. Recomand oricui. Partea tristă este că, de obicei, oamenii îmi spun că n-au timp să se relaxeze la spa, când tocmai acest lucru îi ajută să-și sporească creativitatea și să lucreze cu drag și productivitate. Inclusiv eu sunt deseori prinsă în paradigma muncii fără sfârșit și uit că pot beneficia și de efectele minunate ale lumii wellness. Așadar, am învățat să-mi fac o prioritate din a programa săptămânal un moment wellness. Dacă programul nu-mi permite să ajung la un spa, îmi creez mici ritualuri wellness acasă, precum o cadă cu săruri aromatice, un self masaj, inhalații cu uleiuri esențiale pure, mereu cu o muzică liniștitoare pe fundal. Îmi las grijile deoparte măcar pentru o seară și investesc în mine. A doua zi sunt mult mai liniștită și pregătită emoțional pentru provocarea care, cu o zi în urmă, mi se părea atât de apăsătoare.

Ioana Rebenciuc, Hotel & Spa Manager Tisa Spa Resort

9. Rememorează amintirile frumoase

Trebuie să recunosc că primul instinct, atunci când nu mai am chef de muncă sau mă confrunt cu un blocaj, este să navighez pe rețelele de socializare. Mi-am dat seama, însă, că acest lucru nu mă ajută la nimic și devine, deci, o pierdere de timp, care doar îmi adâncește starea inițială. Am învățat, pe parcurs, că am nevoie de aer proaspăt sau, mă rog, așa cum este el în București. Un drum până la cel mai apropiat supermarket, de unde iau și ceva care-mi place, mă ajută de multe ori să merg mai departe. La fel de bine funcționează și o discuție „ca între fete”, cu una dintre prietenele mele, sau să răsfoiesc prin pozele mai vechi din diferite destinații.

Adelina Toader, Jurnalist Ziarul Bursa

10. Evadează prin intermediul lecturii

De cele mai multe ori, sunt într-o alergare continuă, între responsabilități care decurg din calitatea de părinte, viața socială în general și viața profesională, astfel încât momentele de relaxare pură sunt chiar rare. Tânjesc după ele, fiind conștientă de beneficiile cu care vin la pachet, dar prioritățile și urgențele de toate felurile nu-mi lasă libertate de alegere din acest punct de vedere și pentru că nu înțeleg sau nu știu să mă relaxez „pe repede înainte”. Însă ritmul de viață alert și cu activități zilnice numeroase, a căror desfășurare presupune aproape de fiecare dată și implicarea altor persoane, își spune cuvântul și se dovedește a fi stresant pe măsură și există momente când mă simt neputincioasă și depășită să duc la bun sfârșit până și sarcini uzuale. Am învățat că cea mai bună metodă, nu numai pentru a mă deconecta, ci și pentru a pune lucrurile în perspectiva corectă, este aceea de a lua distanță, cel puțin pentru o perioadă scurtă, și bineînțeles cea mai la îndemână activitate pentru a mă distanța este cititul. Mă ajută să evadez și, la întoarcere, să văd lucrurile mai clar, mai „roz” și să le iau mai ușor. Bineînțeles, odată cu trecerea timpului, voi găsi și soluții și idei la care nu mă gândisem inițial. În aceeași măsură, mă ajută și plimbările lungi în parc, când sunt captivată de natură, nu de gândurile mele.

Marilda Lici, Notar

11. Întoarce-te către lumea interioară

Cred foarte mult în beneficiile creativității. De ce? Pentru că ne ajută în viața de zi cu zi, pe toate palierele ei. Creativitatea aplicată sau pragmatică este traseul de la idee la realitate, capacitatea de a aduce un plus personal, original, autentic. În cursurile mele sau dialogurile personalizate pe care le am cu clienții am observat: unora le este teamă să-și observe latura creativă, iar altora le este frică de judecata celorlalți.  Ce faci când n-ai inspirație? Chef de muncă? Te întorci către lumea interioară, te observi și apelezi la instrumente de stimulare a creativității. Mai concret? Apelezi la un evantai de metode SOS Creativitatea mea: de la cele mai simple, precum a utiliza un playlist personal cu melodii care te activează, până la a recurge la un set de tehnici de introspecție creativă: îți cunoști intervalul orar în care creezi cel mai bine și știi care sunt simbolurile vizuale care te scot din blocajul temporar. Nu te sfii să recurgi nici la factorii de poveste: invită creativitatea în viața ta, biroul tău/proiectul tău cu o atmosferă demnă de creator. Răsfoiește o carte, oprește-te asupra unui cuvânt, joacă-te cu el. Ieși din rutina lui nu pot crea.

Anca Ghinea, Expert în creativitate, kreatoria.ro

12. Ajută un coleg cu o sarcină

Atunci când simt că n-am niciun spor și nu mă pot concentra la proiectele mele, mă ofer să ajut un coleg cu o sarcină. Când simt că ajut pe cineva în mod direct, mă simt energizat, stimulat, și mă pot întoarce ulterior la sarcinile mele, chiar dacă sunt mai puțin interesante. Dacă mă întrerup din muncă și-mi iau o pauză propriu-zisă, atunci ajung să mă detașez complet de ceea ce făceam și ajung să procrastinez, însă ajutând pe cineva îmi mențin concentrarea în sfera jobului, și mă motivez.

Adrian Săndulescu, Software Developer

Citește și:

Flow – cheia productivității, dar și a fericirii

Cum să rămâi creativ în pandemie

Author(s)

  • Lavinia Gogu

    editorialist

    Thrive Global România

    Lavinia Gogu este jurnalist, iar de-a lungul carierei a scris despre sănătate, nutriție, wellness, fitness, psihologie, spa, travel, skincare, beauty și lifestyle. A lucrat pentru mai multe publicații, precum revista ELLE sau eva.ro, dar o poți găsi și pe pe blogul personal, www.laviniagogu.ro. Lavinia s-a alăturat echipei Thrive Global România, având rolul de editorialist.