În următoarele 5 minute vei afla:

– Care e diferența dintre iubirea de sine și egocentrism.
– De ce e important să te răsfeți, din când în când.


“Ești în avion cu copilul tău, se anunță o defecțiune și pasagerii sunt rugați să-și pună vestele de salvare. Cui îi pui prima dată vesta de salvare, ție sau copilului?”, a fost întrebarea pe care am primit-o la un training acum câțiva ani. “Copilului!”, am zis eu repede, crezând cu tărie că ăsta e răspunsul corect. “Greșit, ție! Ca să poți să ai grijă de copilul tău, trebuie în primul rând tu să fii în siguranță. Dar care e cea mai importantă persoană din viața ta?”, a urmat apoi întrebarea. “Mama!”, am răspuns fără să stau prea mult pe gânduri.

“Cea mai importantă persoană din viața ta ar trebui să fii tu.”

Pe moment n-am rezonat prea mult cu variantele de răspuns sugerate de trainer, însă peste câțiva ani, în urma unor experiențe pe care le-am trăit, am ajuns singură la acea concluzie: cea mai importantă persoană din viața mea sunt eu. Pentru că doar atunci când ești bine tu cu tine poți să-i ajuți și pe ceilalți și doar atunci poți să le dăruiești o iubire sinceră și necondiționată. 

Dificultatea de a te iubi

Iubirea de sine este un lucru pozitiv și se întâmplă atunci când te simți bine cu tine și te simți fericit cu viața ta. Iubirea de sine nu trebuie confundată nici cu egocentrismul și nici cu narcisismul. Însă mulți dintre noi nu suntem conștienți de diferența subtilă dintre acești termeni. Acesta este și motivul pentru care poate fi dificil să te iubești pe tine însuți și pentru care considerăm acest comportament drept unul negativ. Dar iubirea de sine este foarte importantă, îți crește încrederea și îți îmbunătățește calitatea vieții.

Pe de altă parte, mass-media ne impune adesea o imagine „mai mult decât perfectă” a fizicului și a idealurilor la care ar trebui să aspire toată lumea. Dar aceasta nu este în niciun caz realitatea, pentru că nimeni nu-i perfect, cu toții avem defecte. Important este să poți să te iubești pe tine însuți și să-ți accepți deopotrivă atât calitățile, cât și defectele. 

Dar cum îți poți crește iubirea de sine fără să cazi în capcana narcisismului? Cum să-ți recunoști și să-ți apreciezi calitățile cu care ai fost binecuvântat, fără să pari egocentric?

 Iată 7 idei cu ajutorul cărora să îți (re) câștigi iubirea de sine:

1. Nu te mai critica și iartă-te atunci când greșești

Probabil că și tu auzi adesea vocea aceea critică care-ți spune lucruri negative despre tine: că nu o să reușești sau că nu meriți. Când auzi acea vocea interioară, întreabă-te de unde provine. Cu cât vei găsi mai devreme sursa, cu atât vei putea rezolva mai repede acest conflict interior.

Ține cont că totul se întâmplă doar în capul tău și că e în puterea ta să-ți schimbi mentalitatea. Schimbă-ți perspectiva și începe să-ți spui lucruri frumoase. În loc să te critici în mod constant, încearcă să te lauzi mai des. Desigur, acest lucru poate dura ceva timp, deci fii răbdător cu tine. Indulgența este una dintre premisele iubirii de sine. Iar atunci când faci o greșeală, fii mai puțin dur cu tine. Din greșeli învățăm și creștem. Nu există eșecuri, există doar lecții.

2. Fii cel mai bun prieten al tău

Dacă un prieten de-al tău ar fi în suferință, cum ai reacționa? Cu siguranță că ai fi acolo pentru a-l susține, pentru a-l înveseli și pentru a-i asculta problemele. Dar de ce nu faci același lucru cu tine, în momentele dificile? Vorbește și poartă-te cu tine ca și cum te-ai purta cu cel mai bun prieten. Fii îngăduitor.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


3. Oferă-ți momente de răsfăț

Este important să ai grijă de oamenii pe care-i iubești, să le oferi din timpul și resursele tale. Dar să-ți faci timp pentru tine este la fel de important. Așadar, răsfață-te din când în când. Bucură-te de câteva ore în care să-ți aloci timp doar pentru tine: citește o carte care te așteaptă cuminte în bibliotecă, fă o sesiune de spa acasă, comandă-ți o cină bună, oferă-ți un buchet de flori. Pe scurt, oferă-ți orice activitate sau achiziție care te face fericit! 

4. Învață să ai încredere în tine

Când înveți să te iubești, înveți să crezi în tine, să-ți urmezi intuiția, să fii convins că ceea ce faci sau spui în fiecare zi este un act conștient, pe deplin ales.

5. Cunoaște-te pe tine însuți

Pentru a învăța să te iubești e important să te cunoști pe tine însuți. Pune-ți aceste întrebări: 

  • Ce fel de situație te face fericit? 
  • Care sunt lucrurile sau activitățile din viața ta care au un impact negativ? 

Odată ce ai analizat răspunsurile la aceste întrebări, vei fi gata să iei măsuri și să faci tot ce este necesar pentru a fi fericit în deplină conștientizare.

6. Stabilește limite

Te vei iubi mai mult atunci când stabilești limite și când spui nu lucrurilor, persoanelor sau activităților care te epuizează sau te rănesc fizic, emoțional și spiritual, sau nu reflectă cine ești tu cu adevărat.

7. Acceptă-te așa cum ești

Unul dintre cele mai importante lucruri este să te poți accepta așa cum ești, cu calități, defecte, moravuri… cu toate lucrurile care te fac om. Acest gen de acceptare poate fi o veritabilă provocare, dar e și cel mai important pas spre iubirea de sine. Fiind conștient de atuurile, dar și de imperfecțiunile tale, poți să te apreciezi pentru cine ești cu adevărat, fără a fi narcisist sau egocentric.

Citește și:

9 pași spre iubirea de sine

Schimbările mici pot avea un impact enorm asupra stimei de sine

Author(s)

  • Cristina Zarioiu lucrează într-o corporație, iar în timpul liber îi place să scrie. A publicat și lansat două cărți inspirate din propria viață,  Astăzi a fost o zi bună și Indecizii, iar pe site-ul ei cristinazarioiu.ro împărtășește lecțiile de viață învățate din propria experiență sau de la alții.