În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum să disociezi burnout-ul și depresia de ideea de „rușine” sau de „labilitate”.
– Cum se regăsește depresia într-unul dintre romanele clasice ale literaturii române.


Dacă vrei să studiezi percepția colectivă asupra emoțiilor umane, un bun exercițiu este să citești comentariile oricărui articol mainstream despre depresie. Sau, mai rău, acoladele care apar când o personalitate publică vorbește despre episoade depresive sau despre epuizare.

„Depresie? Epuizare? Astea sunt pentru bogați, sunt mofturi, oamenii de rând n-au timp de depresii”. 

”Lasă că bunicul și bunica dădeau cu coasa opt ore pe zi, creșteau 10 copii și nu mai știau de epuizare”.

”Ce motiv ar avea X sau Y să fie epuizați sau depresivi, la ce viață frumoasă au?! Eu ce să mai zic, că muncesc 10 ore pe X lei?!”.

Toate pornesc dintr-o preconcepție generalizată, anume faptul că a recunoaște o limită fizică sau psihică este o rușine și un stigmat al celor slabi, incapabili să-și gestioneze viețile. 

Tocmai de asta, mulți oameni nu cer ajutor și nu conștientizează severitatea stărilor prin care trec, fiindcă se tem de eticheta de „labili” sau de „instabili psihic”. Și sigur nu vor să audă pentru a mia oară cum străbunicul a trecut prin războaie și n-a mai făcut depresie sau cum oamenii din Africa n-au timp să fie epuizați sau deprimați.

Dacă tristețea e o emoție pasageră, depresia este o tulburare afectivă. La fel, oboseala nu are legătură cu burnout-ul, acesta din urmă reprezentând o afecțiune medicală.

Depresia e precum o ceață de gânduri negative care te paralizează, astfel încât nu mai poți răspunde provocărilor lumii exterioare. Un dezechilibru în chimia creierului este adesea asociat depresiei, de aceea se și resimte ca un nor negru care încețoșează gândirea, percepțiile, totul.

Burnout-ul este tot o ceață, dar una care acționează mai întâi asupra corpului, făcându-te să simți că viața curge pe slow-motion și că toate reacțiile tale vin decalat, ca și cum ar exista un „lag” între tine și lume. Sau, o analogie pe care eu am găsit-o teribil de reală, la fel ca în acele coșmaruri în care vrei să fugi și picioarele nu te ascultă. 

Rolul ajutorului specializat este să te ajute să depășești această ceață debilitantă, înainte ca ea să capete o viață proprie în interiorul vieții tale. Și, tocmai de asta, se impune să exterminăm anumite mituri care perpetuează rușinea în locul nevoii de a cere ajutor.

Mitul 1: „Bunicii noștri n-au mai știut de depresie și de burnout”

În cartea „Spent”, a medicului american Frank Lipman, acesta explică faptul că generația actuală este supusă unui stres diferit față de toate generațiile de dinainte, o uzură care nu ne face să ne simțim doar obosiți, ci „stinși”, ”consumați”  fizic și psihic. 

Strămoșii noștri aveau factorii lor de stres, dar și o conexiune strânsă cu ritmurile naturii. Respectau cadența firească a zilei și al nopții, dar și ciclicitatea sezoanelor. 

Întunericul era semnalul de mers la somn, lumina semnalul de trezire, iar navigarea sezoanelor se făcea adaptând alimentația și activitățile specifice fiecărei perioade.

Chiar dacă încă avem imprimate în ADN aceste tipare, trăim total defazat față de ritmul naturii. Lucrăm nopțile sau abia furăm patru-cinci ore de somn, iar dimineața nu ne trezește lumina zorilor, ci a douăzecea alarmă pe telefon. 

Alimentația noastră e bogată în mâncare procesată, iar orele de masă au ajuns un mit în sine. Mâncăm când apucăm, peste tastatură, ronțâind sticks-uri în timp ce parcurgem ultimul Excel.

Suntem sedentari, ne petrecem zilele în lumina neoanelor din open-space și avem în buzunar un smartphone care ne face accesibili lumii întregi, la orice oră. Ca un magazin deschis 24 din 24.

Cum poate fi burnout-ul ceva surprinzător sau depresia o rușine, când în ultimele decenii am dat peste cap complet ritmurile circadiene ale corpului nostru, responsabile cu funcții esențiale precum reglarea tensiunii arteriale, echilibrarea nivelului hormonilor, ba chiar și rezistența la durere?

De exemplu, în funcție de nivelul de lumină, creierul dă undă verde pentru eliberarea hormonilor, iar neurotransmițătorilor le trimite semnale specifice pentru a fi în alertă sau în „hibernare”. Când noi trăim perpetuu în lumina albastră a smartphone-ului, cum mai putem face vreo comparație cu strămoșii noștri și cu stilul lor aliniat la ciclicitatea naturii?

În plus, un argument pe care îl dau uneori ca răspuns la mitul „strămoșilor care nu știau de depresie” este… Ana din romanul Ion al lui Rebreanu. Cu toții l-am studiat la școală și totuși, în niciun comentariu dintre zecile pe care le-am citit, n-am întâlnit o informație simplă și esențială: faptul că toate simptomele Anei, soția lui Ion al Glanetașului, se potrivesc teribil de bine cu depresia. Deloc întâmplător, după ce în 300 din cele 450 de pagini ale cărții Ana este înfățișată drept o femeie agresată, abuzată, mereu plânsă, stând în tăcere și privind în gol sau abia răspunzând cu voce stinsă urletelor și brutalităților soțului ei, în ultima parte a cărții, Ana se sinucide prin spânzurare, lăsând în urmă un copilaș abia născut. 

Chiar și în vremurile în care rasa umană și natura coexistau într-o simbioză totală, oamenii nu erau scutiți de experiențe traumatice și forme de depresie. Faptul că nu erau diagnosticate și tratate nu înseamnă că noi, oamenii secolului XXI, am inventat depresia, pentru că nu suntem la fel de „stoici” precum strămoșii noștri. 


Noi, spre deosebire de ei, putem primi ajutor.

Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Mitul 2: ”Depresia e pentru cei bogați”

În 1993, psihiatrul indian Vikram Pattel își termina stagiatura în Londra și se muta pentru doi ani în Harare, Zimbabwe, pentru a studia incidența depresiei în țările sărace. La momentul respectiv, printre psihiatri circula teoria conform căreia locuitorii țărilor defavorizate nu suferă de depresie, ci de inechitate socială.

Altfel spus, vrei să faci fericit un om sărac? Dă-i un job mai bun, mâncare pentru copii, servicii medicale, acces la apă curată. Dacă îi rezolvi aceste nevoi, nu va mai cunoaște vreo umbră de tristețe în viața lui.

Odată ce a început să lucreze cu pacienții și să-i întrebe despre viețile lor, Pattel a aflat că ceea ce ei numeau în limbajul local „kufungisisa” nu era decât varianta africană pentru ceea ce în clinica din Londra se numea „epuizare”, „burnout”, „depresie” sau „anxietate”.

Deși studiul lui trebuia să fie o demonstrație pentru ipoteza originală a „inechității sociale”, Pattel a concluzionat că depresia este o „experiență umană fundamentală”, deloc diferită de durerea fizică. 

„Chiar dacă oamenii cer ajutor în feluri diferite sau gestionează situația diferit, cu toții simt durerea fizică și psihică în același mod”, explică Pattel, devenit între timp o voce recunoscută pe tema depresiei în medii defavorizate.

Chiar dacă oamenii nevoiași nu au de multe ori resursele sau răgazul de a se opri și a conștientiza o depresie sau o stare e epuizare nu înseamnă că ea nu are aceleași efecte debilitante.

Ar trebui să tindem către ajutor specializat cât mai accesibil tuturor, nicidecum la negarea depresiei sau a epuizării, doar pentru că unii reușesc să „le ducă pe picioare”, cu costuri enorme pentru propria persoană.

Mitul 3: ”Ce motiv are vedeta X să fie depresivă, la câți bani are?”

Acest argument se bate cap în cap cu „depresia e pentru bogați”, deși cei care neagă depresia și burnout-ul le folosesc adesea împreună.

Raționamentul este unul simplist și neagă practic existența unei dimensiuni emoționale, dincolo de cea materială: „Dacă X are mașini, case, conturi consistente și o viață fără griji, ce-i mai trebuie altceva?!”.

Ultimii ani au adus un val de sinucideri în rândul vedetelor internaționale – chef-ul Anthony Bourdain, designerul Kate Spade, solistul Linkin Park Chester Bennington sau celebrul  actor de comedie Robin Williams, și inclusiv România a avut unele cazuri intens-mediatizate.

Un studiu publicat în 2018 în jurnalul de psihologie „Nature Human Behavior” releva că, odată atins un anumit nivel de venituri (95.000 de dolari, la nivel mondial), „mai mulți bani tind să fie asociați cu o satisfacție a vieții mai mică și cu o stare de bine mai redusă”.

Paradoxal, o creștere exponențială a veniturilor nu înseamnă o creștere exponențială a fericirii, ci mai degrabă o plafonare a acesteia. 

Mai precis, odată ce treci de un anumit nivel financiar, fericirea se mută în lucrurile care nu țin de bani: emoții pozitive, experiențe, relații interumane, forme de împlinire sufletească. Dacă ele lipsesc, toți banii din lume nu le pot compensa.

În cazul celor bogați și celebri, latura emoțională este adesea deficitară, iar menținerea unor prietenii sincere și a unor relații dezinteresate este chiar mai dificilă decât pentru restul lumii.

Cercetătoarea Elizabeth Lombardo a scris o carte numită From Entitlement to Intention: Raising Purpose-Driven Children, în care explică incidența bolilor psihice și a abuzului de substanțe în rândul copiilor din familii înstărite, folosind metafora „roții de hamster”. 

Deși credem că lucrurile materiale ne vor face fericiți, pe măsură ce acumulăm mai multe posesiuni în defavoarea unor relații interumane satisfăcătoare, în mintea noastră își face loc o întrebare supărătoare: „Și acum… ce?!, Ce mai cumpăr? Unde mai plec? Ce mai fac?”.

Următorul lucru trebuie să fie mereu mai mare, mai spectaculos, mai scump, pentru a oferi o eliberare temporară de endorfine care să „păcălească” fericirea, în lipsa unei vieți emoționale satisfăcătoare.

Aceasta este „roata de hamster” despre care vorbește Lombardo. O roată adesea poleită cu aur și cu spițele din platină bătută în diamante, dar totuși o roată, de pe care unii nu reușesc să se desprindă decât cu prețul propriei vieți.

Citește și: 

Cronica unui burnout anunțat

Dependența de muncă poate cauza burnout

Author(s)

  • Diana Cosmin

    jurnalist de lifestyle

    Diana Cosmin este jurnalist de lifestyle cu experiență de peste 15 ani în presa scrisă. După ce a fost redactor-șef pentru mai multe publicații din print, din 2016 se ocupă de propria platformă de lifestyle, FineSociety.ro, unde scrie despre tot ce-i fin și fain.