În următoarele 5 minute vei afla:
– Cum influențează discursul interior modul în care percepem un eveniment neplăcut pe termen mediu și lung.
– Ce poți afla despre tine când stai în fața unei uși închise.
Tuturor ni se închid uși în nas și toți oamenii își mai închid ușile în față și singuri. Important este ce faci după. Stai în fața ușilor închise și-ți plângi de milă? Mai bine aprinde lanterna și observă că pe acel coridor mai sunt o sumedenie de alte uși.
Te invit, așadar, să descoperi cum să găsești ușa potrivită la care să bați sau pe care să o deschizi cu ușurință. Uneori, vei avea surpriza că altcineva o va deschide pentru tine și te va invita ceremonios înăuntru.
De ce apar ușile închise în viața noastră?
Poate pentru că locuința era temporară și ne-a expirat termenul de închiriere (metaforic vorbind, înțelegi tu ce vreau să zic!). Poate pentru că deja am livrat pizza la adresa aia și nu mai e nevoie să ne întoarcem acolo, pentru că, pur și simplu, treaba noastră s-a terminat cu acea ușă. Poate pentru că ne-am străduit prea tare să pătrundem într-un spațiu care nu ne (mai) era destinat. Sau poate că, dacă nu se închidea ușa asta, nu am fi căutat o alta sau altele și am fi bătut pasul pe loc.
Suntem obișnuiți să deschidem aceleași uși. Mereu și mereu. Doar că așa nu evoluăm, nu aflăm mai nimic despre cine suntem, cu adevărat. Ce putem face, fi, avea. Pentru noi, pentru cei dragi și pentru cei pe care alegem să îi sprijinim.
Și, dacă insistăm în a urma rețeta bine-cunoscută, viața începe să ne cam închidă ușile în nas ca să ne trezească la realitate. O perspectivă pe care am îmbrățișat-o, aflată de la un coach ”deghizat”, este aceea că nu suntem nici calitățile, nici defectele noastre. Suntem mult mai mult de-atât.
Păi, dacă așa stau lucrurile, de ce atâtea uși închise? Ei bine, pentru că pe acel coridor infinit există o multitudine de alte uși gata pentru a fi deschise. La alegerea noastră. Sunt ușile care ne pot duce către acest ”mult mai mult de-atât”.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Cum se întâmplă asta?
Să spunem că:
- Relația de iubire romantică cu partenerul pe care îl credeai pe viață tocmai s-a sfârșit, pentru că el/ea a închis ușa. Sau poate chiar tu.
- Sau ai fost concediat/ă, cu sau fără explicații.
- Sau copilul tău iubit te-a mințit și simți că s-a închis ușa încrederii între voi.
- Și tot așa…
Prima posibilă reacție? Uimire, frustrare, poate dorință de răzbunare, discursul interior dominat de gândul că ”iar am dat-o în bară”, ”uite încă o dovadă că nu sunt bun/ă de nimic”. Cât poate să dureze? De la câteva minute la câteva luni, poate ani… în funcție de eveniment și de ce credem noi că s-a întâmplat, de fapt.
A doua posibilă reacție? Vinovăție: sigur e ceva ce am făcut eu greșit”, ”e din cauza mea, puteam să fac mult mai bine de atât”. Termen de expirare? Generos: de la câteva zile, la câteva luni sau ani.
A treia reacție, după ce am depășit primele două etape. ”Hmmm… care sunt beneficiile, avantajele a ceea ce s-a întâmplat?”, ”Cum m-a ajutat această ușă închisă, de fapt, să evoluez?”.
Revenind la exemplele de mai sus, să spunem că ajungi la concluzia că:
- Din acea experimentare a relației, ai învățat despre tine/ai înțeles ce ai cu adevărat nevoie și ce alegi, cu adevărat, să oferi. Ești gata să deschizi o nouă ușă, potrivită evoluției tale;
- Din acea experimentare a jobului ai învățat despre tine/ai înțeles care sunt limitele tale personale, fricile tale și misiunea ta. Ești gata să deschizi o nouă ușă;
- Din acea experimentare a relației părinte-copil ai înțeles care îți sunt limitările pe care le-ai preluat de la părinții tăi și ce ai de schimbat. Ești gata să deschizi o nouă ușă;
- Și tot așa…
Cum putem să accelerăm procesul și să luminăm mai repede celelalte uși?
Iată câțiva micropași aici:
- De fiecare dată când se închide o ușă, acordă-ți câteva minute/ore/zile să conștientizezi asta. (Aha, am înțeles, ușa asta s-a închis!). Stai puțin aici și contemplează realitatea faptică. Nu ceea ce simți, ci simpla închidere a ușii. Acceptă că s-a închis pentru totdeauna (dacă asta e situația).
- Acceptă ceea ce simți pentru că ușa s-a închis. Poate fi dureros, da. Dar numai acceptând ceea ce simți, cu totul, poți merge lin mai departe.
- După ce accepți și asta, du-te în interiorul tău și întreabă-te așa: ”Dacă ușa asta închisă ar fi o oglindă, ce aș vedea în ea?”. Fără judecată, critică sau învinovățire. Întreabă-te dacă, oare, nu îți faci singur/ă ceea ce crezi că-ți face sau ți-a făcut X când a închis ușa. Pasul ăsta va fi plin de aha-uri și conștientizări. Acceptă că așa stau lucrurile acum. Abia din acest punct le poți schimba.
- Ce am învățat/înțeles despre mine în această experiență? Care sunt 20 (da, ai citit bine, douăzeci) de beneficii ale acestei uși închise?
- Și, în final:
Cum arată noua ușă pe care vreau să o deschid?
Ce livrez eu când se deschide?
Cine sunt eu, cel/cea care bate la această ușă?
De ce aleg să bat la ușa asta? Sau de ce aleg să deschid ușa asta?
Ce alta ușă vreau să deschid?
Rolul ușilor închise e să ne arate infinitatea celorlalte uși pe care putem alege să le deschidem. Putem rămâne blocați în fața acelei uși sau putem aprinde lanterna de la telefon să luminăm culoarul și să deschidem o altă ușă.
Ca orice altceva în această viață, doar noi putem alege continuarea. Împrejurările exterioare sunt doar un pretext. Adevărata putere (telefonul și lanterna) sunt la noi. Și, dacă le pierdem, e mereu cineva care să ne ajute.
Spor la deschisul ușilor!
Citește și:
6 motive pentru care ești demotivat și cum îți găsești motivația