În următoarele 7 minute vei afla:
– Ce este tehnoferența și cum ne afectează ea viața de familie.
– De ce putem spune că trăim epoca de aur a parenting-ului.
”Nu pot sta departe de telefon”, scria în urmă cu patru ani Ian Sherr de la CNET. ”Și mă tem că asta i-ar putea face rău fiului meu în vârstă de doi ani”. Sherr verbaliza astfel direcția pe care au luat-o lucrurile în familie în relație cu timpul petrecut pe ecrane. În ultimii ani, pe măsură ce am devenit mai conștienți de consecințele neintenționate ale pătrunderii tehnologiei în toate aspectele vieții noastre, discuțiile în legătură cu timpul petrecut pe ecrane, atunci când suntem alături de membrii familiei, s-au concentrat, mai ales, pe timpul petrecut de copii și adolescenți. Și asta nu e deloc lipsit de importanță. Acum știm că timpul petrecut excesiv pe ecrane are efecte negative asupra sănătății mintale a copiilor. Și mai știm că este asociat cu probleme de atenție, dificultăți de interacționare socială, și chiar cu un risc crescut de suicid.
Dar acum aflăm, în sfârșit, ce efecte are asupra copiilor utilizarea ecranelor de către părinți. La fiecare etapă de dezvoltare a copiilor, prezența ecranelor – termen cunoscut sub numele de ”tehnoferență” – are consecințe profunde. Colegiul Hunter și The Graduate Center din cadrul Universității din New York au realizat un studiu creând o versiune digitală a paradigmei Feței Inerte. Acesta din urmă este un fenomen datând din anul 1975, când psihologul Edward Tronick a demonstrat că, după câteva minute de interacțiune cu fața mamei, lipsită de orice expresie, un bebeluș ”devine rapid atent, dă semne de îngrijorare și își orientează fața și corpul departe de mama lui, cu o expresie facială retrasă, fără speranță”. Nu este că mama ar fi absentă. Pentru că ea e acolo, dar de fapt nu e acolo. Este o descriere aproape perfectă a modului în care ecranele afectează interacțiunea umană. Iar pe măsură ce oamenii de știință au avansat cu cercetarea în versiunea digitală a acestui experiment, rezultatele au fost, în mare măsură, similare. Atunci când mamele erau atente la ecrane, copiii erau mai tulburați, explorau mediul înconjurător mai puțin și își reveneau mai greu atunci când mamele abandonau telefoanele. ”Rezultatele sugerează că, la fel ca oricare altă formă de retragere maternală și lipsă de răspuns, folosirea telefoanelor mobile poate avea un impact negativ asupra funcționării socio-emoționale a copilului mic și a interacțiunilor părinte-copil”, afirmă coautorul Tracy Dennis-Tiwary.
Un alt studiu arată cum afectează folosirea ecranelor relația pe partea părinților. Cercetătorii de la Departamentul de Pediatrie al Centrului Medical din Boston au observat comportamentul părinților și copiilor în 15 restaurante de tip fast-food din Boston, fiind atenți la modul în care folosirea telefonului de către părinte a schimbat dinamica interacțiunii cu copilul. Rezultatul? ”Părinții absorbiții de propriile dispozitive ignorau adeseori comportamentul copilului pentru o perioadă, apoi reacționau cu un ton mustrător, dădeau instrucțiuni repetate într-o manieră robotică… păreau insensibili la nevoile exprimate ale copiilor… sau foloseau răspunsuri de natură fizică (o femeie a lovit piciorul copilului pe sub masă; o altă femeie a împins un băiețel când acesta încerca în mod repetat să-i ridice fața din ecranul tabletei). În general, ”părinții foarte absorbiți de ecrane au avut reacții dure la comportamentul inadecvat al copiilor”. Este ca și cum n-ar fi tolerat să fie întrerupți din dependența lor de ecrane.
Așadar, acum știm că folosirea ecranelor de către părinți afectează interacțiunile cu proprii copii, dar cum se manifestă asta în comportamentul copiilor? Iată ce s-au decis să exploreze cercetătorii de la Universitatea din Michigan. Deși studiul a fost unul observațional și s-a bazat pe raportare directă din partea părinților, acesta a confirmat conexiunea deficitară între copiii și părinții care petreceau timp pe ecrane în prezența copiilor. ”Putem demonstra că până și o durată de timp redusă, aparent normală, petrecută de părinți pe ecrane, a fost asociată cu probleme comportamentale mai serioase ale copiilor, care pot avea o relevanță serioasă pentru sănătatea publică”, au concluzionat autorii studiului. Studiul a mai evidențiat că 48% dintre părinți erau conștienți de întreruperile cauzate de timpul petrecut pe ecrane în relația cu copiii lor, și numai 11% au declarat că nu petrec timp pe ecrane în prezența copiilor.
Evident, comportamentul neplăcut al copiilor poate fi extrem de stresant. Și oare către ce ne îndreptăm atunci când suntem stresați? Către dispozitivele noastre, ceea ce creează un fel de spirală a tehnoferenței. ”Rezultatele noastre sugerează că telefoanele mobile și alte dispozitive digitale reprezintă mijloace prin care părinții scapă de stres”, au scris autorii, dar ”în același timp, pot înlocui oportunitățile de conectare părinte-copil, importante mai ales pentru sănătatea și dezvoltarea copilului.”
Copiii probabil că nu știu că sunt prima generație care trebuie să intre în competiție cu tehnoferența, dar ceea ce știu cu siguranță este că nu le place asta deloc. Anul trecut, o învățătoare din Louisiana le-a dat elevilor ei din clasa a doua ca temă să scrie despre lucrurile pe care aceștia și le-ar fi dorit să nu fi fost inventate. Patru din 21 au ales telefoanele mobile. ”Nu-mi place telefonul, pentru că părinții mei stau pe telefon în fiecare zi”, a scris unul dintre ei. ”Urăsc telefonul maică-mii și mi-aș fi dorit să nu fi avut vreodată unul”.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Toate dovezile pe care le avem la dispoziție sugerează că aceasta este o opinie care câștigă tot mai mult teren în rândul copiilor. Psihologul clinician Catherine Steiner este autoarea lucrării The Big Disconnect: Protecting Childhood and Family Relationships in the Digital Age (Marea Deconectare: Protejând copilăria și relațiile de familie în era digitală). Pentru această carte, Catherine a intervievat peste o mie de copii, părinți și profesori, pentru a afla ceea ce simt în legătură cu rolul pe care ecranele îl joacă în viața lor. ”Copiii de toate vârstele – de 2, 15, 18 sau 22 de ani – foloseau aceleași fraze pentru a descrie cât de greu le este să se bucure de atenția părinților lor, atunci când aveau nevoie de ea – erau triști, furioși, nervoși, frustrați”, spune Steiner. Se plângeau că părinții lor erau concentrați pe ecrane ”ca un cor de copii de toate vârstele, ca și cum ar vorbi de apariția unui frate mai mic în viața lor, numai că acum nu este vorba de un nou membru al familiei – ci este un ecran nou, este un dispozitiv”.
Iar fenomenul are dimensiuni globale. Dintr-un amplu studiu internațional, care a analizat comportamentul a peste 6.000 de părinți și copii din țări din America de Nord și de Sud, Asia și Europa, a reieșit că peste jumătate dintre copii au spus că părinții își verifică telefoanele mult prea des, iar 32% dintre copii au mărturisit că în acele momente se simțeau ”neimportanți”.
Iar unii copii aleg să riposteze. Ca să folosim o parafrază child-friendly din Network (Rețeaua) – un filmdespre pericolele reprezentate de ecranele de orice tip, aproape ciudat de comic astăzi – copiii sunt enervați la culme și n-au de gând să mai înghită chestia asta. În urmă cu patru ani, la Hamburg, în Germania, Emil Rustige, un puști în vârstă de șapte ani, încurajat de părinții lui, a organizat un protest, la care au participat în jur de 150 de persoane, în care s-a scandat sloganul: ”Jucați-vă cu MINE, nu cu telefoanele voastre mobile”. Prima demonstrație a fost un adevărat succes. ”Nu-mi place că tata se joacă tot timpul cu telefonul lui”, a declarat Yivi Schmitt, o protestatară în vârstă de șase ani, pentru cotidianul Frankfurter Allgemeiner Zeitung. Tatăl ei, prezent și el în public, a recunoscut că ar trebui ”să se analizeze cu atenție”.
De fapt, toți ar trebui să facem asta – nu doar individual, ci și la nivel de societate. Nu este doar o problemă de comportament individual. De aceea, ne-am bucurat de veștile bune atunci când Manchaster a devenit primul oraș din Marea Britanie care a introdus un program național de sănătate publică menit să reducă nivelul tehnoferenței între părinți și copii. ”Te duci în jurul Manchasterului și Salfordului și ești martorul unor încercări incredibile din partea copiilor de a capta atenția părinților lor și de a comunica cu ei, în timp ce aceștia sunt evident cu mintea în altă parte”, spune Michelle Morris, logopedă și consultantă la Salford Royal NHS Foundation Trust. Inițiativa include texte despre momentele în care comunicarea fără dispozitive este deosebit de importantă și sfaturi despre cum să o faci, precum și instruire pentru profesioniștii din domeniul sănătății, pentru ca aceștia să poată oferi sprijin părinților.
Totuși, ar trebui să lărgim contextul conversației despre ecrane și familii. Și trebuie să o facem într-un mod în care să conștientizăm consecințele serioase ale fenomenului care se petrece sub ochii noștri, fără să-i punem la zid pe părinți. O întreagă generație nu s-a trezit peste noapte și a decis să fie o generație de părinți distrași și dezinteresați. De fapt, ca să fim cinstiți până la capăt, este o generație mai conștientă decât oricare de dinaintea ei de valoarea implicării părinților în relația cu copiii și bebelușii, a contactului vizual, a discuțiilor cu cei mici și foarte mici, a lecturii dinainte de culcare, a jocului împreună. Da, să fii părinte poate fi epuizant, dar acum trăim epoca de aur a parenting-ului.
Sau, cel puțin, a conștientizării și angajării. Pentru că, în același timp în care am descoperit ce-i face pe copiii noștri să înflorească și să se dezvolte armonios, am descoperit și celălalt lucru – sub forma acestor incredibil de puternice și seducătoare dispozitive – descoperire care face ca acordarea atenției noastre copiilor noștri (despre care știm că au atâta nevoie de ea) să fie o provocare mai mare ca niciodată. Pentru că tehnologia a devenit un alt membru al familiei, unul către care ne îndreptăm în mod obișnuit, din foarte multe motive, printre care cel mai important este și că ne ajută să scăpăm de stresul cauzat de provocările de a-i crește și de a avea grijă de ceilalți membri ai familiei.
Întrebarea este cum să trecem de la conștientizare la acțiune. Nu este o opțiune să ne prefacem că nu există problema. ”Nu poți să-i spui mereu copilului tău că este mai important decât telefonul”, spune Judith Myers-Walls, profesor emerit la Universitatea Purdue. Dar putem să ne întrebăm: ”Cum pot să ofer copilului meu un model pozitiv de utilizare a tehnologiei?”. Pentru Ian Sherr, de la temerile căruia am pornit la începutul acestui articol, în legătură cu efectele pe care le-ar putea avea durata îndelungată de timp petrecut de el, ca părinte, pe ecrane asupra fiului său, Theodore, cheia stă în echilibru. ”Dacă pare că Theodore se joacă în treaba lui, atunci e în regulă să stau un pic pe telefon”, scrie el. ”Dar trebuie să fiu atent la asta. Pot să mă joc pe telefon, dar totuși să fac pauze regulate ca să verific ce face, să-i spun că trenulețul pe care l-a construit arată super cool, să-l îmbrățișez și apoi să mă întorc la ce făceam”.
În plus, sunt încrezătoare că, indiferent ce-am face noi acum, există semne care ne arată că generația următoare va fi mai înțeleaptă în îndreptarea lucrurilor. Iată cum descrie Sherry Turkle, profesoară la MIT și autoarea lucrării Reclaiming Conversation, ce i-a spus fiul ei, în vârstă de 15 ani. ”Într-o zi, își va dori să crească o familie, dar nu așa cum părinții lui l-au crescut pe el (cu telefoane în timpul mesei, și în parc, și în timpul evenimentelor sportive de la școală), ci în felul în care părinții lui credeau că-l cresc – fără telefoane în timpul meselor și cu multe conversații animate de familie”.
După cum scria regretata poetă Mary Oliver, ”atenția reprezintă începutul devotamentului”. În același timp, atenția este în miezul a tot ceea ce ne face să înflorim. Este puntea dintre noi și restul oamenilor. Iar familia este locul în care are cea mai mare nevoie să i se acorde importanță.
Citește și:
Să fii părinte e mai greu ca niciodată: de aceea am creat programul Thriving Kids
Cum e afectat creierul copiilor de timpul petrecut în fața ecranelor?