În următoarele 3 minute vei afla:

– De ce e bine să ai și e-mail-uri necitite. 
– Ce credea Albert Einstein despre inteligența sa. 


Productivitatea redusă este o problemă de concentrare. Cu alte cuvinte, dacă vei continua să te lași distras, nu vei progresa niciodată. Iar dacă ești distras de aplicații și notificări, va trebui să te gândești la o altă abordare a muncii. 

Concentrarea, un element prețios pentru finalizarea unei munci adevărate, devine tot mai mult o artă pe cale de dispariție. 

”Dacă încerci să devii mai productiv, nu analiza cum îți petreci timpul. Fii atent la ce-ți consumă atenția”, scrie Adam Grant, psiholog organizațional la Wharton și autorul cărții Originalii. 

Dacă s-a dovedit că felul în care lucrezi nu funcționează, proiectează un sistem diferit care să înregistreze progrese vizibile în fiecare zi – un sistem care să-ți crească eficiența și randamentul. 

Viața ta actuală și cariera reprezintă cumulul tuturor lucrurilor în care ai investit timp concentrându-te. Dacă nu ești mulțumit de nivelul tău de productivitate, schimbă sistemul care o conduce. 

Noile unelte și tehnologii sunt menite să ne ajute să lucrăm mai bine, mai rapid și mai inteligent, dar suntem adesea distrași de ele. 

Multe aplicații care, teoretic, ar trebui să ne ajute să ne îmbunătățim productivitatea, fiind menite să ne facă viețile mai bune și mai eficiente, de fapt stau în calea muncii aprofundate și reale. 

Nu poți să te oprești să răspunzi acelor notificări. Ambiția de a nu avea niciun email necitit reprezintă o capcană în calea productivității, care te obligă să te întrerupi tot timpul. 

Cum să-ți îndeplinești sarcinile de lucru atunci când nu te poți abține să reacționezi la aproape orice notificare?!

Oamenii cu adevărat productivi își hrănesc concentrarea și ignoră lucrurile care le-ar putea distrage atenția 

”Nu e vorba că sunt mai deștept, ci doar mă aplec asupra problemelor puțin mai mult timp”, spunea cândva Albert Einstein. 

Mulți oameni n-au un plan real de a-și termina o treabă importantă – nu sunt neapărat leneși. Pur și simplu nu știu cum să înceteze să mai hrănească lucrurile care le distrag atenția.

Iar distragerea atenției este unul dintre cele mai mari obstacole care ne împiedică să ne terminăm treburile. ”Concentrarea este arta de a ști ce să ignori”, susține James Clear. 

Cal Newport, autorul cărții Deep Work (Concentrarea ca superputere într-o lume a perturbărilor), susține că puterea de a te concentra reprezintă noul IQ. El spune că oamenii care ”își cultivă abilitatea de a se concentra, fără a ceda distragerilor, vor progresa” în noua lume a muncii. 

Pentru a-ți hrăni concentrarea, delimitează sarcinile urgente de cele esențiale. Și, ce e și mai important, identifică acele lucruri care-ți distrag atenția și felul în care ele îți înfometează concentrarea. Identificarea elementelor care-ți distrag atenția te poate ajuta să-ți dai seama cum îți pierzi concentrarea. 

Pentru fiecare sarcină care necesită concentrare, identifică posibilele elemente disturbatoare și oprește-le înainte de a intra în starea de concentrare. 

Cei care se concentrează profund în munca pe care o desfășoară și-au dat seama că notificările, indiferent de cât e important este mesajul, le fură din concentrare, iar pentru a putea intra din nou în acea stare, le va lua de două ori mai mult timp. 

”Pentru a avea rezultate performante, trebuie să lucrezi pe perioade extinse cu o concentrare maximă asupra unei singure sarcini, departe de orice distragere a atenției”, spune Newport. 

Creează limite sănătoase în ceea ce privește munca, astfel încât să te poți concentra în totalitate asupra sarcinilor importante. Construiește un sistem care ”să înfometeze” lucrurile care te distrag. Creează limite intenționate care să-ți permită să-ți asumi starea de concentrare. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Atunci când ești ”ocupat”, fii în totalitate ocupatfolosește căști, oricând este posibil. Pune-ți telefonul deoparte, întoarce-l cu fața în jos și blochează notificările. Ai drept scop să blochezi lucrurile care te distrag din interior și din exterior. 

Abilitatea de concentrare pentru 30/40/60 de minute este singura diferență dintre oamenii cu adevărat productivi și cei care se chinuiesc pentru a face ca lucrurile să meargă. 

Evaluează-ți munca și găsește intervalul de timp pentru concentrare care ți se potrivește. Gradul tău de concentrare determină rapiditatea cu care progresezi. 

Pentru a fi productiv, structurează-ți ziua în ”porții” de muncă. Începe-ți ziua cu o intenție în minte. Care este acel lucru pe care doresc să-l îndeplinesc astăzi? După ce l-ai identificat, începe-ți sesiunile de concentrare fix cu acel lucru! 

Aranjează-ți mediul în care-ți desfășori activitatea astfel încât să-ți susțină starea de concentrare. Și plănuiește pauze intenționate între sesiunile de concentrare. 

”O perspectivă finală asupra prioritizării presupune să devii disciplinat cu ceea ce nu rulează în prezent. Asta înseamnă să nu te gândești atunci când nu trebuie să faci asta, să devii disciplinat în a nu acorda atenție sarcinilor care nu sunt urgente decât dacă sau până când este chiar esențial să faci asta”, scrie David Rock în cartea sa Your brain at work (Creierul la treabă). 

Concentrarea în muncă este un obicei. Să lucrezi pe perioade lungi este un lucru care se dezvoltă în timp. Dar poți începe chiar de azi. Muncește mai concentrat în fiecare zi, și astfel vei deprinde un obicei care să te ajute să-ți îndeplinești treburile în fiecare săptămână. O rutină mai bine pusă la punct reprezintă obiceiurile secrete ale oamenilor foarte eficienți. 

Citește și:

Cum să-ți prelungești capacitatea de concentrare

Cum să-ți menții concentrarea dacă lucrezi (și) de acasă