În următoarele 3 minute vei afla:
– Ce dezvăluie despre conștiinciozitatea ta șablonul tău de somn.
– Cum ți se poate modifica ritmul circadian de-a lungul vieții.
Rutina noastră de somn-trezit este, de multe ori, definită în termeni de alb și negru: fie faci parte din categoria celor care se scoală cu noaptea în cap, ori te culci odată cu răsăritul. Dar un nou studiu publicat în Journal of Personality and Social Psychology arată că aceste tipare nu doar că omit să ia în calcul programul de somn al majorității oamenilor, ci și că locul unde te situezi tu – poate între cele două extreme – ar putea să-ți indice unele lucruri despre personalitatea ta.
Cercetătorii de la City University of New York au analizat date provenind de la 16.647 de persoane pentru a investiga „matinalii” și „nocturnii” – a se citi cei care au tendința de a se trezi prea devreme sau cei care iubesc să se culce târziu noaptea – și au ajuns la concluzia că de aceste obiceiuri zilnice sunt legate cele cinci elemente fundamentale ale personalității fiecăruia dintre noi, numite în psihologie The Big Five : conștiinciozitatea, extraversiunea, deschiderea, charisma și nevroza.
Cercetătorii au descoperit astfel că „păsările de noapte” tind să fie ceva mai puțin conștiincioase decât cei care se trezesc devreme, așa cum explică Science of Us într-un articol bazat pe aceste analize. Cei predispuși să stea mai târziu noaptea sunt, de asemenea, mai deschiși și mai extrovertiți, caracteristici explicate prin faptul că „au mai multe oportunități (și mai mult timp) să socializeze”, spune psihologul și autorul Anastasiya Lipnevich de la City University of New York în textul publicat de Science of Us.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Și mai surprinzător, cercetătorii au aflat că între 70 și 80% dintre oameni aparțin ambelor categorii – se trezesc devreme și se culcă târziu și doar 10-15% se potrivesc perfect descrierii de „matinali” sau „nocturni”. De asemenea, preferința noastră de a ne culca mai târziu sau de a ne trezi mai devreme se schimbă pe parcursul vieții noastre. Copiii și persoanele trecute de 50 de ani sunt, în general, matinale, în timp ce tinerii în jur de 20 de ani stau mai mult treji noaptea.
Rezultatele arată, de asemenea, un aspect interesant despre rutina noastră zilnică. Cei mai mulți dintre noi nu ne potrivim descrierii de „persoană matinală”, iar faptul că ne străduim să fim una și să ne trezim cu noaptea în cap nu o să ne ducă prea departe.
Concluzia e că dacă vrei cu adevărat să-ți atingi potențialul maxim, trebuie să-ți asculți corpul și să-ți respecți ritmul circadian natural, care îți va indica cu precizie când și cât ar trebui să dormi.
Citește și:
8 lucruri pe care să le faci după 8 seara. Dacă vrei să ai succes!
Filosofia japoneză Ikigai: bucuria de a te da jos din pat dimineața