În următoarele 3 minute vei afla:
– Cum te poate ajuta să te uiți la una dintre pozele tale de când erai copil.
– Ce putem face pentru a limita impactul credințelor limitative.
Ți-ai spus vreodată vreuna dintre aceste fraze:
Nu sunt suficient de bun / bună.
Eu nu știu (nu pot) să înot / dansez / vorbesc limbi străine.
Sunt prea bătrân / tânăr pentru asta.
Nu pot, ce o să zică lumea?!
Mai bine cu diavolul pe care-l știi decât cu cel pe care nu-l știi.
Nimănui nu-i pasă de mine.
N-am suficient timp
Pot, n-am nevoie de nimeni.
Probabil că da, cei mai mulți dintre noi avem credințe care ne pun bețe în roate, cum se spune, care ne limitează.
Ce sunt credințele limitative
Credințele limitative sunt acele convingeri ale noastre care ne împiedică să ne atingem obiectivele, dorințele, să ne manifestăm întreaga potențialitate. Aceste credințe ne pot face să nu intrăm într-o relație, să nu abordăm pe cineva, să nu ieșim dintr-o relație, să nu căutăm un job unde să ne fie bine, să nu ne afirmăm, susținem un punct de vedere.
Ce putem face pentru a limita impactul credințelor limitative
Nu e simplu să trecem de aceste credințe care ne limitează. În primul rând, e important să ni le recunoaștem, să fim conștienți că le avem. Apoi, să căutăm să identificăm ce este în spatele fiecăreia dintre aceste credințe.
De exemplu, ce este în spatele lui: “Eu nu sunt bun(ă) la sport?”. Poate că cineva, părinte, bunică, profesor, ți-a spus că nu ești bun(ă), acum mulți ani, și ai rămas cu acea convingere. Apoi, ce înseamnă “nu sunt bun(ă)”? Poate că, dacă ne apucăm la 40 de ani de tenis, nu vom deveni Simona Halep. Dar, cu practică, perseverență, disciplină, avem șanse de a fi buni.
Un alt exemplu: ”Eu nu pot să conduc mașina, sunt anti-talent”. Poate că un părinte ți-a spus asta, iar această afirmație ți-a rămas agățată-n minte, o lași să te definească. Tu ai permis de condus, ai dat examen ca să-l iei, ai luat multe ore ca să înveți. Dar, cumva, vocea tatălui sau a mamei este cea care domină și o lași să-ți spună că nu poți. Mai mult, parcă a devenit și vocea ta.
Un alt pas important e să scoți această credință în afara ta, să-ți imaginezi că te desprinzi de ea, că o iei și o pui în exterior, pe masă. Tu nu ești acea credință. Dacă acea credință este doar o scuză ca să nu faci ceva, atunci e bine să urmezi îndemnul Nike: Just do it!.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Dacă, însă, e mai mult de atât, atunci nu ezita să cauți sprijin. Un psihoterapeut, un coach cu experiență te poate ghida. Aș adăuga o altă idee: pune un ”încă” la afirmațiile prin care te auto-limitezi:
Nu pot încă.
Nu știu încă; nu înot / conduc / vorbesc engleză încă.
Scopul este să te repoziționezi față de o situație. Dacă nu știi engleza, poți să înveți, poți să mergi la un curs. Nu-l vei citi pe Shakespeare în original într-un an, dar vei putea comunica în această limbă.
Mindset-ul este esențial. Când ne spunem că nu știm, nu putem, nu avem încredere, nu suntem suficient de buni, nu ne mai dăm voie să explorăm alternative. Mintea noastră este asemenea animalelor închise în cușcă, la circ. Acestea nu aveau voie să se miște decât în câțiva metri pătrați, nu puteau face decât anumite mișcări determinate de spațiul restrâns. Nimeni nu vrea să aibă o minte pusă în cușcă, nelăsată să îndrăznească, să zburde, să imagineze posibilități, să facă diverse conexiuni, să gândească și să se răzgândească.
Uneori, ajută să reflectăm asupra noastră, să ne oprim si să analizăm ce ne bucură, ce ne supără, ce scoate din noi ce e mai bun sau ce e mai rău, ce ne întristează. Meditația ajută, dacă funcționează pentru tine.
Apoi, să încercăm și să gândim mai pozitiv. Nu sunt un fan al pozitivismului cu orice preț. Prefer să mă uit critic la o situație, să văd ce merge și ce nu, să iau distanță, să analizez ce poate fi bun și ce e rău. Dar, uneori, recunosc că mintea ne poate juca feste și ne poate ecrana partea luminoasă a situației, a cuiva, a noastră.
Ajută și să ne vorbim nouă în temeni buni, cu empatie, compasiune, cu drag. Îmi place să dau exemplul acesta: gândește-te la copilul care ai fost; uită-te la o poză de-ale tale de când erai mic / mică. Imaginează-ți că te întâlnești cu acel copil și-l iei în brațe, îi spui vorbe cu drag, îl apreciezi, îl încurajezi. Copilul acela merită să-i arăți aprecierea și iubirea ta, așa cum ai face-o, desigur, și probabil că o faci, și cu alți oameni. Acel copil ești tu, deci vorbește-i încurajator, cu atenție, sprijin și prietenie.
O altă idee este să încercăm ceva nou. Dacă ai in jur oameni care fac ceva diferit de tine, explorează, roagă-i să te includă. De exemplu, dacă cineva din cercul tău vrea să sară cu parașuta, mergi cu el/ ea, poate gândul de a face și tu ceva de acest fel te va ispiti. Sau măcar cu balonul.
Nu uita că ai în jur oameni cărora le pasă de tine, care te apreciază, chiar dacă nu-ți spun prea des (sau unii niciodată). Dacă nu te-ar aprecia, nu ți-ar fi prieteni, n-ar vorbi cu tine. Cere-le ajutorul, din când in când. Toți avem nevoie de ajutor, avem nevoie de ceilalți, nu trăim singuri pe lume, deși poate că avem acest sentiment uneori.
Pune-ți în birou, într-un loc, imagini, îndemnuri care să-ți amintească să te repoziționezi. Știu, sună forțat, dar uneori avem nevoie să facem eforturi, să avem un stimul exterior. Altfel putem fi copleșiți și uitam să ne uitam din exterior la noi, la o situație, să gândim critic, să ne obiectivăm.
Te invit să te gândești la credințele ce te limitează și să încerci câțiva din acești pași. Iar dacă pot să sprijin în vreun fel, atunci scrie-mi pe email.