În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce compatibilitatea se construiește în timp.
– Cum ne influențează modelul de relație oferit de părinții noștri.
Un anumit grad de incompatibilitate există în mod cert în orice relație și nu este un lucru rău că există, deoarece de multe ori poate aduce un strop de culoare și de dinamism relației. Dacă un anumit grad de incompatibilitate poate exista, nu putem spune același lucru și despre sentimentul de nesiguranță.
Dacă incompatibilitatea poate duce automat la anumite certuri sau conflicte deschise, care ar putea fi tolerate, lipsa siguranței în relație conduce la rupturi, care nu mai pot fi recuperate și, uneori, nici vindecate. Compatibilitatea nu este ceea ce trebuie să căutăm într-un partener ca și cum am merge într-un magazin la cumpărături, ci ea se construiește în timp. Iar așteptarea ca cineva să fie compatibil înseamnă o așteptare irealistă, deoarece presupune să căutăm partenera sau partenerul perfect pentru că doar așa putem fi fericiți, ca în povești, „până când moartea ne va despărți”.
Cel mai des aud întrebările „Ce face ca o relație să funcționeze?”, „Care este acel ingredient care poate salva o relație?”. Sunt întrebări aflate în mintea multora dintre noi și pe care ni le adresăm destul de des, mai ales atunci când se încheie o relație, deoarece simțim nevoia de claritate, de clarificări pentru a putea ști ce nu a funcționat și la ce ar trebui să fim atenți să cultivăm în relația următoare. Răspunsul nu este unul simplu și își are rădăcini mult mai adânci în noi și în dinamica relațiilor, precum și în modul în care creăm relații.
Credințele noastre despre cum ar trebui să ia naștere o relație și cum ar trebui să fie ea ne influențează alegerea partenerului și climatul relațional în care acceptăm să rămânem. Contează cum ne-am simțit în relațiile noastre și cum au gestionat părinții noștri relația lor, deoarece de multe ori putem vedea în relația părinților noștri cum își gestionează nesiguranța și teama de a rămâne singuri, fie prin acceptarea situației – și atunci am putut observa instaurarea unei distanțări emoționale–, fie prin conflicte deschise.
Relația părinților noștri este primul model de relație la care suntem expuși încă din cei mai fragezi ani de viață: ne naștem într-o relație și tot într-o relație învățăm să ne simțim în siguranță sau nu, învățăm să recunoaștem dacă suntem în locul potrivit, alături de persoana potrivită și cum se simt oamenii într-o poveste de iubire adevărată. Adesea, nu ne considerăm parte a poveștii de iubire a părinților noștri, dar în realitate suntem mult mai mult parte din ea decât vrem să acceptăm sau să ne dăm seama.
Nevoia de a fi într-o relație și de a crea conexiune cu o altă persoană, de a ne baza pe o altă o altă ființă umană pentru a fi protejați, îngrijiți, alinați, este o nevoie înnăscută, iar această nevoie poartă numele de atașament, concept intens cercetat în ultimii ani de către cercetătorii din psihologie. Studiile recente au demonstrat că suntem configurați neurobiologic să căutăm refugiu în relații și, tocmai de aceea, atunci când ne este greu, căutăm în jurul nostru și ne orientăm către acele persoane care ne pot răspunde nevoilor emoționale, care ne pot auzi, asculta, vedea și îmbrățișa în acele momente în care ne simțim pierduți și fără busolă.
În funcție de experiențele de care avem parte în relațiile interumane și de felul în care acestea își găsesc locul în mintea, trăirile și corpul nostru, ele vor face ca relațiile noastre să fie caracterizate de un atașament mai mult sau mai puțin sănătos. A ne simți în siguranță în relațiile noastre, fie că vorbim de cele cu familia noastră, cele romantice sau cele cu prietenii noștri cei mai apropiați ne face să fim mai rezilienți în fața situațiilor neplăcute, ne face mai puternici și ne dau curaj. Nimic nu este mai vindecător și nu ne oferă capacitatea de a lua decizii îndrăznețe, de a face schimbări mari în orice domeniu al vieții noastre. Atunci când ne simțim în siguranță în cuplu ne simțim liberi de a ne exprima și de a fi noi înșine, renunțăm la măști și ne arătăm cum suntem cu acele părți mai bune, mai copilăroase, dar și cu acele părți de care ne îndoim, de care ne rușinăm.
Încrederea este acel principiu și, în același timp, ingredientul pe care-l căutăm, pentru ca relațiile noastre să funcționeze, care pare că există în relațiile noastre, până la situații când chiar trebuie demonstrată. Este cea care ne permite să ne simțim în siguranță alături de partenera/partenerul nostru și să aprofundăm iubirea. Tot ea este cea care face ca prietenia și intimitatea sexuală să înflorească.
Relațiile de cuplu reprezintă spațiul în care putem crește, ne putem dezvolta și ne putem vindeca, dar să nu uităm că nu ne putem deschide și nu ne putem simți în siguranță dacă nu ne simțim înțeleși sau acceptați, pentru că nimic nu ne face să ne simțim mai puternici decât o relație bazată pe siguranță emoțională.
Cu toții ne dorim să fim văzuți, auziți și să contăm, să ne simțim apreciați de o altă ființă, acestea fiind nevoi esențiale universale, indiscutabile într-o relație care se vrea a dura toată viața.
Cu alte cuvinte, pentru a ști dacă suntem în locul potrivit și alături de persoana potrivită, este nevoie să ne lăsăm să simțim mai mult pentru a observa dacă spațiul dintre noi este definit de siguranță, respect, compasiune și blândețe. Dacă pot fi eu și tu poți fi tu, iar noi să fim noi acest lucru se simte și reprezintă o dovadă de autenticitate și de asumare a vulnerabilității, împreună.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Când trăiesc cu teama că nu sunt suficient de bun/ă pentru partenerul meu, că trebuie să fac schimbări care nu sunt în acord cu modul meu de a vedea viața doar pentru a câștiga atenția, aprecierea și acceptarea celuilalt, sau dacă mă port într-un anume fel doar pentru a nu fi abandonat/ă, respins/ă, în momentul acela mi-am pierdut autenticitatea și nici nu am câștigat mai multă siguranță. Studiile cele mai recente arată că, dacă ne-am uita cu mai multă blândețe și răbdare la imperfecțiunile celuilalt, atunci ne-am simți mai în siguranță
Avem nevoie să ne simțim liberi în sensul în care ni se permite și suntem încurajați să ne continuăm procesul de creștere personală și de descoperire de sine.
În viața fiecăruia dintre noi apar perioade marcate de dificultăți de tot felul și în orice plan, tocmai de aceea este esențial pentru vindecarea noastră și confortul nostru emoțional să știm și să vedem că celălalt rămâne în mod conștient alături de noi, că nu se sperie de greul nostru, nici nu fuge, nici nu ne judecă, nici nu ne critică, nici nu ne pedepsește, ci rămâne lângă noi și ne ține de mână sau în brațe atunci când totul este prea copleșitor și până când greul devine suportabil. Dacă atunci când mă duc către partenerul meu să caut sprijin, să îi spun ce mă deranjează sau mă doare, însă el a învățat să nu se deschidă atunci când se confruntă cu o situație inconfortabilă, ci să se retragă așteptând ca lucrurile să se liniștească, intervine un blocaj în comunicare, un „conflict” între două persoane cu nevoi total diferite: una care evită comunicarea, cealaltă care o caută cu ardoare. Și nimic nu doare mai mult decât respingerea, mai ales când aceasta vine de la o persoană de atașament, foarte importantă pentru tine atunci când îți este foarte greu. Mai nociv decât un răspuns negativ este lipsa unui răspuns într-o relație de orice natură ar fi ea.
Pentru a ne simți în siguranță într-o relație, este nevoie să alegem în mod conștient să rămânem în relații cu oameni care ne aduc liniște în agitație, în durere, în haos și, când nu știm cum va arăta ziua de mâine, cu oameni de lângă care știm că putem pleca, dar pe care la întoarcere știm că îi vom găsi așteptându-ne cu entuziasm și curiozitate, fără să ne fie frică de ei și de judecata lor, atunci putem spune că am găsit refugiul corabiei noastre în portul dătător de speranță și siguranță.
Citește și:
De ce ne alegem parteneri nepotriviți și cum putem schimba asta?