În următoarele 3 minute vei afla:

– Cum îți poți îmbunătăți relația cu dispozitivele astfel încât acestea să nu-ți mai deturneze atenția.
– Ce poți face atunci când te trezești de dimineață, în loc să te uiți la telefon.  


Chiar și înainte de pandemie, ne petreceam o mare parte din ziua de lucru făcând orice altceva, în afară de a ne concentra pe ceea ce avem de făcut. Un raport realizat de Institutul Global McKinsey a arătat că doar 39% din timpul unei zile de muncă este petrecut lucrând propriu-zis la ducerea unei sarcini la bun sfârșit. Restul sunt e-mailuri, monitorizarea informațiilor, discuții cu colegii, plus toate celelalte găuri negre care ne înghit timpul și ne consumă atenția.

Acum, pe măsură ce pășim în noua lume curajoasă a muncii hibride, vom avea nevoie de noi instrumente și strategii pentru a ne concentra la ceea ce contează cel mai mult. Indiferent dacă te întorci la birou la vechiul program, lucrezi de acasă sau ai optat pentru un program hibrid, acest ghid te va ajuta să-ți stabilești prioritățile, să înveți cum să gestionezi distragerile și să reușești să-ți menții concentrarea. În plus, vom explora și câteva concepții eronate, dar foarte des vehiculate, despre cum să eviți tot felul de stimuli care concurează pentru atenția ta, dar și cum să te concentrezi cu ajutorul Micropașilor, adică acei pași mici, dovediți științific, pe care poți să începi să-i pui imediat în aplicare pentru a-ți construi obiceiuri care să-ți îmbunătățească viața.

Profită de primele ore ale dimineții!

Felul în care ne petrecem primele ore după ce ne trezim ne influențează decisiv restul zilei. Activitățile și evenimentele cu care ne începem ziua dau tonul pentru tot ce va urma. Chiar înainte de a-ți pune mintea la treabă și de a face un plan cu sarcinile zilei, amintește-ți să te concentrezi asupra ta, ca să-ți începi ziua într-un mod pozitiv. Asta ar putea însemna fie că meditezi, fie că faci mișcare și antrenament, fie că scoți câinele la plimbare, fie că faci niște întinderi sau doar că-ți savurezi cafeaua în tăcere. Ce trebuie să reții este că orice rutină de dimineață pe care o implementezi trebuie să fie una care să ți se potrivească, în funcție de modul în care-ți funcționează mintea și corpul.

Când te trezești, nu-ți începe ziua uitându-te în telefon. În loc să-ți verifici mail-ul sau să scrolezi prin fluxurile de social media, ceea ce-ți poate induce emoții negative, acordă-ți măcar un minut pentru a te concentra asupra intențiilor tale din acea zi.

Dimineața, notează-ți sarcinile prioritare ale zilei. Să decizi ce este important și ce nu este vital pentru a-ți reduce nivelul de stres și pentru a-ți îmbunătăți productivitatea.

Blochează-ți un interval de timp în calendar (ideal dimineața) pentru activități care necesită un nivel maxim de concentrare. Comunică-le asta și colegilor tăi, ca să știe să nu te întrerupă decât în situații extreme. Cercetătorii sunt de părere că un interval de timp între 75 și 120 de minute în care lucrezi concentrat este optim pentru productivitate. Dacă nu-ți permiți un interval atât de lung, chiar și 30 de minute vor face o diferență!

Pune tehnologia la locul ei!

Când vine vorba de concentrare, relația noastră cu tehnologia reprezintă un adevărat paradox: aceleași dispozitive care ne ajută să muncim ne și fac să ne pierdem timpul, distrăgându-ne atenția de la muncă.

Conform unui studiu realizat de Irvine, Universitatea din California, e nevoie de 25 de minute pentru a ne putea întoarce la starea de concentrare pe care o aveam înainte de a fi fost întrerupți. Iar atunci când dispozitivele din jurul nostru ne atenționează non-stop cu actualizări și notificări, efectul acestor întreruperi este cumulativ. Cu ajutorul Micropașilor putem crea ritualuri care să îmbunătățească relația noastră cu tehnologia, permițându-ne să ne păstrăm energia și concentrarea.

Ia o scurtă pauză de la tehnologie, măcar o dată pe zi, pentru a te concentra mai bine și pentru a-ți reduce nivelul de stres! Stabilește-ți un interval în care nu te uiți nici pe rețelele de socializare, nu-ți citești nici e-mail-ul, astfel încât te poți conecta cu adevărat cu tine însuți și cu cei pe care-i iubești!


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Calculează cât timp petreci pe telefon! Acordă-ți câteva minute pentru a stabili care sunt aplicațiile care-ți consumă cel mai mult timpul și cât din acest timpar putea fi folosit mai înțelept, într-un mod care să-ți fie cu adevărat benefic.

Renunță la orice fel de dispozitiv măcar în timpul uneia dintre ședințele sau întâlnirile la care participi într-o zi. Astfel, vei fi mai concentrat și mai productiv, iar echipa ta va fi mai creativă, fără notificări și distrageri de la telefoane și computere.

Stabilește limite și priorități!

E posibil ca, în orice moment, zeci de sarcini și proiecte să ne solicite atenția, dar putem prelua controlul asupra timpului nostru prin stabilirea unor limite și priorități, care ne ajută să ne concentrăm asupra a ceea ce contează cu adevărat (și să spunem nu la ceea ce nu e important).

Desigur, vor exista întotdeauna sarcini ivite pe moment pe care trebuie să le rezolvi rapid. Dar te poți concentra în continuare pe propriile priorități ale zilei și nu pe cele mai recent primite sarcini, care-ți solicită ”zgomotos” atenția, selectând pe baza a ceea ce contează cel mai mult pentru tine. Aplică o singură strategie: dă-ți seama când ești cel mai productiv în timpul zilei și planifică-ți cea mai solicitantă și semnificativă sarcină în acest interval.

Dă-ți voie să faci lucrurile pe rând! Multitasking-ul are un efect negativ asupra eficienței și concentrării. Monotasking-ul te va ajuta să-ți menții concentrarea asupra sarcinii planificate, fără a-ți deturna atenția asupra altor sarcini minore sau apărute mai recent.

Identifică o activitate minoră, care-ți mănâncă timp, și încetează s-o mai faci! Vei găsi astfel noi resurse de timp, de care habar n-aveai, și pe care le poți investi în finalizarea unor sarcini cu adevărat importante.   

Stabilește un moment când decizi să pui capăt zilei de lucru și ține-te de el, chiar dacă n-ai finalizat tot ce aveai pe lista cu lucruri de făcut. Adevărata prioritizare înseamnă să te simți confortabil (chiar și) cu lucrurile rămase neterminate. Atunci când îți acorzi timp ca să-ți încarci bateriile, te vei întoarce (mai) pregătit și mai plin de energie la treburile nefinalizate.

Citește și:

Cum să-ți menții concentrarea dacă lucrezi (și) de acasă

Cum să-ți prelungești capacitatea de concentrare