În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce sunt considerate emoțiile echipajul de urgență al minții.
– Cum este gestionată furia în cuplurile funcționale.
O relaţie de cuplu înseamnă, în primul rând, două persoane, doi indivizi diferiţi, care se hotărăsc să formeze o pereche, să trăiască împreună. Ei provin din familii diferite, au istorii de viaţă cu totul personale, experienţe unice şi chiar temperamente şi personalităţi diferite. Cum reuşesc unii dintre ei nu doar să rămână împreună, ci chiar să se şi înţeleagă, adică să nu ajungă în situaţii foarte dificile pe care să nu le poată depăşi? Voi scrie mai jos despre importanţa emoţiilor şi preţuirea lor în viaţa în doi.
Într-un cuplu care funcţionează bine, emoţiile nu numai că sunt observate şi considerate un indicator important, ci li se și acordă atenţie deplină, partenerii discută despre emoţiile lor, încearcă să şi le înţeleagă reciproc, fac eforturi pentru a le înţelege, pentru a lucra cu ele, pentru a le accepta.
Când suntem îndrăgostiţi, ne declarăm iubirea şi emoţiile pozitive, le folosim pentru a ne apropia de celălalt – întrebarea este de ce nu facem asta şi cu alte emoţii, cele negative? Robert Leahy (profesor clinician de psihologie, cercetător) numeşte emoţiile – echipajul de urgenţă, pentru că ele ne semnalează ce nevoi de bază avem.
Bucuria
Bucuria pe care ne-o aduce iubirea în viaţă este o emoţie extraordinar de importantă: ne ajută atât să conştientizăm nevoia fundamentală de afecţiune, respectiv nevoia de a oferi, dar, mai ales, de a o primi de la celălalt. Nu putem trăi fără iubire, iar într-un cuplu, lipsa ei poate distruge relaţia. Atunci când dispare bucuria de a te întâlni cu partenerul seara acasă, după o zi obositoare, ar trebui să te pună pe gânduri. Ce este în locul bucuriei? Ce pare că-mi lipseşte şi-mi umbreşte bucuria? Ce nevoie am şi mă aştept să mi-o rezolve partenerul sau ce altă emoţie aduc cu mine acasă?
Bucuria, fericirea, entuziasmul – pe toate le simţim ca pe ceva ce ne inundă pe interior, dându-ne o stare de bine şi de plin în viaţă. Ce fac cuplurile funcţionale? Îşi aduc mereu între ei bucuria de a fi împreună, bucuria de a-şi spune vorbe pline de căldură, bucuria unor mici gesturi de afecţiune, bucuria unui zâmbet din toată inima. Încercaţi!
A avea bucurie în cuplu nu exclude dezacordurile, conflictele. Studiile spun că 60% dintre ele sunt nerezolvabile, conţinutul lor poate să rămână neschimbat, chiar şi după 25 de ani. Ceea ce se schimbă şi contează enorm pentru un cuplu care dăinuie în timp este modul în care partenerii au aceste discuţii – „tindem să ne mai îndulcim un pic tonul, ceea ce înseamnă enorm pentru felul cum partenerul reacţionează şi viceversa” (Michele Weiner Davis, Salvează-ţi căsnicia în 7 paşi).
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Furia
Furia este un semnal că în cuplu ceva este neclarificat, nerezolvat, nespus sau poate chiar neconştientizat. Partenerii care rezistă în timp nu ignoră furia, nici pe a lor şi nici pe a celuilalt, ci au discuţii profunde în care ajung la cauzele importante, poate la experienţe asemănătoare cu cele ce au declanşat puternica furie din momentul prezent. Nu lasă furia să le denatureze imaginea despre celălalt sau să deformeze relaţia dintre ei, ci o folosesc ca pe un semnal de alarmă, ca pe un obiectiv la care e bine să lucreze, atunci când apele se liniştesc.
Jeffrey Young, fondatorul psihoterapiei centrate pe scheme cognitive (numite şi capcane mentale), a constatat că la vârsta adultă reuşim să recreăm situaţii distructive similare cu cele din copilărie. O capcană ce aduce mari prejudicii unui cuplu este aceea de deprivare emoţională – ne este teamă că nu vom primi de la partenerul nostru afecţiunea de care avem nevoie şi asta ne înfurie. Asta se întâmplă, de cele mai multe ori, pentru că, atunci când eram mici, cumva în familia de origine am învăţat că nu primim iubire de la cei dragi.
La maturitate, pentru că ne este teamă că vom fi neiubiţi, chiar şi de cel alături de care am hotărât că vom trăi în continuare, reacţionăm negativ la orice mic semn ce seamănă cu lipsă de afecţiune. Apare Furia. Ce fac cei din cuplurile funcţionale? Aşa cum am mai menţionat, vorbesc despre asta, explică, îşi deschid sufletele, se ascultă reciproc cu compasiune şi bunăvoinţă, sunt curioşi să afle mai multe despre celălalt şi nu trag concluzii anticipate sau pripite, sunt flexibili şi dispuşi să-şi schimbe perspectiva. De ce? Pentru că-şi amintesc de ce au format un cuplu, sunt mereu curioşi şi dornici să afle despre celălalt, nu se blochează în certitudini şi etichete. Pentru că-şi amintesc că vor să fie împreună şi preţuiesc ceea ce se întâmplă bun şi frumos între ei.
Uneori, există şi varianta ca partenerul ce simte furie să aibă nevoie de spaţiu pentru a se linişti, de timp cu el pentru a-şi regla furia. Are nevoie să înţeleagă ce a declanşat-o şi cum o poate domoli. Iar celălalt partener înţelege şi nu amplifică, nu ia personal ceea ce se întâmplă, are răbdare şi-l spijină să observe ce impact are furia asupra lor, cu blândeţe şi compasiune. E adevărat că, uneori, poate nu le iese nici lor, să nu cădem în capcana norişorilor roz! Dar ce fac ei diferit este că nu asociază relaţia lor cu furia unei zile sau a unei situaţii, ci sunt prezenţi în viaţa lor, empatici şi iertători.
Tristețea
Tristeţea este o emoţie greu de dus şi care, de cele mai multe ori, apare în cuplu ca urmare a aşteptărilor nerealiste, aşteptări care sunt puse cumva în responsabilitatea partenerului, iar el/ea nu le poate împlini pentru simplul motiv că nu sunt ale sale. Tristeţea asta ne poate şopti la ureche că nu suntem buni, că nu merităm iubire şi atenţie, că nu suntem văzuţi şi apreciaţi. Dar, într-un cuplu funcţional, partenerii sunt conştienţi de emoţia lor de tristeţe şi se conectează mai profund în momentele lor de vulnerabilitate. Poate cel mai important este că-şi împărtăşesc tristeţea cu partenerul şi nu se tem că vor fi respinşi. Caută împreună momente liniştite şi pline de intimitate în care să se conecteze emoţional şi să poată vorbi de tristeţea care, uneori, le atacă relaţia şi cauzele ei.
Frica
Frica – ce emoţie puternică! O simţim în corp cu intensitate, ne paralizează mintea şi ne îngheaţă sufletul. Atunci când simţim frică în relaţia de cuplu, cu siguranţă e ceva în neregulă. Partenerul și relaţia cu el ar trebui să fie o bază de siguranţă, portul în care ancorăm după o zi dificilă, spaţiul în care ne simţim ocrotiţi şi fericiţi. De regulă, frica apare atunci când ceva din comportamentul sau atitudinea partenerului seamănă cu ceva ce am mai trăit, am mai experimentat. Şi atunci asta trebuie spus, explorat, discutat, înţeles. Astfel, ajungem iar la vulnerabilitate, la curajul de a spune ce simţi, ce gândeşti, ce ar putea face celălalt ca să te ajute să treci prin emoţiile tale, să le procesezi şi să nu le mai laşi să-ţi contamineze viaţa şi relaţia.
În concluzie, emoţiile sunt un subiect activ, o temă de lucru permanentă pentru un cuplu conştient. Dacă sunt folosite, analizate şi explorate, privite şi acceptate cu seriozitate, atunci ele nu vor fi lăsate să-şi facă de cap în spatele comportamentelor şi să sape la fundaţia relaţiei. Este un exerciţiu pe care cuplurile funcţionale îl înţeleg, pentru că tot emoţiile i-au adus împreună. Chiar dacă emoţiile sunt ceva atât de firesc pentru natura umană, uneori cele negative domină relaţia, instinctul de supravieţuire fiind cel care, inconştient, le dirijează la suprafaţă.
Russ Harris, medic şi psihoterapeut, autor al lucrării Acţionează cu dragoste, spune că modurile alternative pentru a evita să fim pe „pilot automat”, atunci când apar emoţii puternice, sunt acceptarea şi conştientizarea:
- Acceptarea – le facem loc emoţiilor, le permitem să fie, nu ne luptăm cu ele, nu fugim de ele.
- Conştientizarea – eşti deplin conştient de ce se întâmplă, de acţiunile tale şi de emoţiile care stau în spatele lor.
Autorul ne oferă şi o metodă de a ne controla emoţiile cu eficacitate:
- Observă pur şi simplu existenţa emoţiilor. Nu e simplu, e nevoie de practică să observi emoţia care te determină să acţionezi automat într-un anumit fel. Vestea bună este că se poate, cu voinţă şi antrenament.
- Admite că ai o emoţie, numeşte-o şi nu te identifica cu ea: tu nu eşti emoţiile tale, ci doar le simţi atunci.
- Fă loc emoţiilor. Dacă fie le înăbuşi, fie le dai frâu liber, poţi încerca şi altceva – de exemplu, să-ţi spui ceva de genul: „Nu-mi place ce simt, nu vreau, dar pot să-i fac loc”. Şi respiră.
- Extinde conştientizarea – emoţia pe care o simţi este în tine, însă o poţi privi ca pe un actor pe scenă. Observă ce te înconjoară, conectează-te cu lumea din jurul tău, unde eşti, ce faci. Îndepărtează ceaţa!