În următoarele 4 minute vei afla:
– Care sunt întrebările pe care trebuie să ți le pui pentru a-ți depăși autolimitările.
– Cum poți să estimezi valoarea riscului pe care vrei să ți-l asumi.
Întrebările ne pot fi de mare folos în identificarea temerilor ce ne influențează anumite decizii și comportamente. ”Nu e tocmai ușor să-ți dai seama de ce anume te temi cu adevărat”, afirmă Khemaridh Hy, blogger de succes și autor de podcast-uri, supranumit de CNN ”un fel de Oprah al milenialilor”. ”Însă, adesea, după ce reușești să-ți identifici și să-ți verbalizezi teama – de exemplu, teama de a sfârși în sărăcie sau teama de moarte, sau amândouă la un loc, ajungi să o poți înfrunta.”
Ce s-ar schimba în viața ta dacă ai reuși să-ți învingi această teamă?
Phil Keoghan, aventurier și explorator al tărâmului spaimelor, care găzduiește seriile TV The Amazing Race, e de părere că întrebările țintite sunt un bun punct de pornire în călătoria către înțelegerea și depășirea angoaselor individuale. Keoghan a ghidat tot felul de oameni pentru a-i ajuta să-și depășească frici diverse (de la frica de înălțime, până la frica de rechini) și povestește că unele dintre primele întrebări pe care le adresează clienților săi sunt: Care este cea mai veche amintire a ta legată de această frică? Cum reacționezi în respectiva situație? Ce te împiedică să faci? Ce s-ar schimba în viața ta dacă ai reuși să-ți învingi această teamă? Când o disecăm, ”vorbim despre cât este de irațională această teamă și despre riscurile reale pe care le presupune versus riscurile pe care respectiva persoană și le imaginează”, mai spune el.
E important de observat că ultimele două întrebări ale lui Keoghan se concentrează asupra beneficiilor pe care le poate aduce depășirea respectivei temeri. Curt Rosengren este Life Coach și susține, la rândul său, că este fundamental să subliniezi De ce?-ul , atunci când încerci să depășești fricile. De exemplu, De ce aș vrea să fac lucrul ăsta sau să iau decizia asta care mă sperie îngrozitor?. ”În loc să te concentrezi asupra a ceea ce e de făcut (acțiunea care induce temerea), e mai util să te concentrezi asupra energiei pozitive emanate de posibilul deznodământ”, sfătuiește Rosengren. Acest deznodământ poate însemna un beneficiu personal sau un impact pozitiv asupra celorlalți. În orice caz, dacă răspunsul la întrebarea De ce vreau să fac asta? este Pentru că vreau să fac o diferență ,”gândul acesta te va inspira și te va motiva”, iar astfel vei reuși să-ți confrunți frica mai ușor.
Care e cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla?
Atunci când decizi să faci ceva ce-ți provoacă limitele, concentrează-te asupra trăirilor pozitive asociate cu asumarea riscului. Adam Hansen, co-autor al volumului Outsmart Your Instincts (Păcălește-ți instinctele), le sugerează clienților săi să se întrebe: În toată povestea asta înspăimântătoare, există ceva ce mă atrage?
Este important, însă, să examinezi și trăirile negative ce pot fi asociate cu asumarea riscului: acestea pot fi bazate pe preocupări legitime despre ce ar putea merge prost dacă alegi calea riscantă. Decât să eviți să le abordezi, e, în general, mult mai bine să te întrebi: Care e cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla?
E o întrebare destul de familiară și de banală, însă asta nu o face mai puțin serioasă. Și este una dintre întrebările preferate ale celor care se ocupă de managementul riscului profesional, dar și ale coach-ilor și psihologilor, în egală măsură.
Chiar dacă sună ca o întrebare cu conotații negative, pentru că evocă imagini ale unor dezastre posibile, atâta vreme cât este urmată de o întrebare integratoare pozitivă, cum ar fi: Și cum mi-aș putea reveni în urma acestui lucru?, îți poate liniști angoasele și-ți poate da încrederea de care ai nevoie pentru a-ți asuma potențialul risc.
Autorul și antreprenorul Jonathan Fields punctează că, de cele mai multe ori, atunci când ne gândim la eșec ”o facem într-un mod neclar și exagerat, ne temem chiar și să ne gândim la acel lucru obiectiv.” Dar, înainte să dai curs unei provocări cu grad crescut de risc, dacă reușești să vizualizezi ce s-ar întâmpla, de fapt, în caz că ai eșua, – și ce ai avea de făcut ca să dregi situația – îți poate fi de un real folos, susține Fields. ”Eșecul, în aproape orice soi de situație, este rareori absolut. Există soluții de recuperare după aproape orice și, odată ce accepți asta, te poți lansa cu mai multă încredere.”
Dacă ar fi să ratez, care ar fi cauzele ce duc la eșec?
Omul de știință și expertul Gary Klein este adeptul tehnicii ”pre-mortem” (un soi de post-mortem în avans), care are rolul de a vizualiza eventualul eșec, pentru a putea evalua cauzele care ar duce acolo. Pentru a da formă interogativă unui pre-mortem, ai putea întreba: Dacă ar fi să ratez, care ar fi cauzele ce duc la rateu? Cei ce studiază domeniul luării de decizii susțin că utilizarea tehnicii pre-mortem poate tempera optimismul excesiv, încurajând astfel o viziune mult mai realistă asupra riscurilor. Încă o dată, e util să te gândești la eșec înainte de a te apuca propriu-zis de acțiune, pentru că această conduită tinde să diminueze angoasa și nesiguranța care se clădesc în jurul posibilului eșec; dacă încerci să-l vizualizezi, s-ar putea să-ți dai seama că nu e în mod obligatoriu ceva catastrofal și că există soluții dacă lucrul acela chiar se întâmplă.
Dacă aș avea succes, cum ar arăta acesta?
În timp ce vizualizezi riscul de a eșua, asigură-te că iei în considerare, în egală măsură, și posibilitatea de a reuși, întrebându-te: Dacă aș avea succes, cum ar arăta acesta?. Jonathan Fields atrage atenția că această întrebare este importantă, la rândul său, pentru că te ajută să contracarezi abordarea pesimistă. Fields recomandă să vizualizezi în detaliu cum ar fi dacă lucrurile s-ar întâmpla conform celui mai optimist scenariu. S-ar putea ca realitatea să nu se ridice la înălțimea acestuia, dar imaginându-ți, s-ar putea să-ți primești doza de motivație suficientă pentru a te încuraja să-ți asumi riscul.
Însă, nici măcar asta nu ușurează decizia de a face pasul către o decizie riscantă sau cu un parcurs periculos. Cei ce au studiat și au lucrat pe palierul depășirii temerilor sunt de acord că adresarea de întrebări, vizualizarea și pregătirea din timp nu te pot duce decât până la un punct, însă, de acolo, nu mai există altă cale în afară de acțiune. (Cel ce se teme de apă nu are altă variantă de a o învinge în afară de a intra în apă.) Însă, chiar și în etapa de acțiune propriu-zisă, există întrebări utile pe care să ți le pui: Ce îmi trebuie ca să pot face următorul pas? Phil Keoghan spune că, atunci când își susține clienții să-și depășească fricile, pune la punct un plan care pornește cu pași mici și expunere limitată la sursa angoasei. Pentru cineva care își propune să treacă peste frica de înălțime, evident că primul pas este acela de a-l convinge să urce pe o structură destul de joasă, înainte de a trece la una ceva mai înaltă.
O strategie similară poate fi folosită pentru aproape orice alt proces ce implică riscuri serioase. În business, îngrijorările legate de introducerea unui nou produs pot fi temperate pornind cu lansarea pe termen scurt a unei variante ”beta” low-cost a respectivului produs, înainte de a face pasul cel mare cu produsul finit. Aproape orice afacere care încearcă să fie inovatoare în zilele noastre trebuie să se raporteze în mod frecvent la aceste două întrebări: Cum se pot genera mai multe idei? și, la fel de important, Cum putem testa aceste idei repede și ieftin?. Atunci când ai răspunsul la cea de-a doua întrebare, prima devine și ea fezabilă și mai puțin riscantă.
Ce aș încerca dacă aș ști că n-am cum să dau greș?
Unul dintre cele mai puternice lucruri pe care le poți face cu o întrebare este să o folosești pentru a schimba temporar perspectiva asupra realității. Întrebarea: Ce aș încerca dacă aș ști că n-am cum să dau greș? este un exemplu excelent de întrebare care îți schimbă perspectiva asupra realității și pe care am împărtășit-o mereu în ultimii cinci ani publicului meu. Și nu sunt singurul ei fan: a devenit o întrebare foarte populară în Silicon Valley, atunci când o variantă asemănătoare a fost formulată în 2012, la un TED Talk al Reginei Dugan, expert în tehnologie, care a lucrat pentru Google și pentru DARPA. Însă întrebarea aceasta a fost folosită cu mult timp înainte: în urmă cu mai bine de 40 de ani, pastorul american Robert H. Schuller o cita în predicile și în cărțile sale.
O întrebare care schimbă perspectiva asupra realității ne permite să vedem lumea printr-un filtru diferit. ”Ca să poată înflori imaginația, e necesar să avem ocazia de a vedea lucrurile și în altă formă decât cea cu care ne-am obișnuit”, explică John Seely Brown, expert în tehnologie și futurist care lucrează cu cei de la Deloitte Center for the Edge. ”Totul începe de la o simplă întrebare: Cum ar fi dacă?. Este un proces prin care un element straniu și uneori, în mod evident, incorect, este introdus în contextul sau perspectiva actuală.”
Întrebându-ne: Ce ar fi dacă n-aș avea cum să dau greș?, ne construim un peisaj mental în care lipsesc constrângerile eșecului. De altfel, este destul de obișnuită și eficientă adresarea întrebărilor pentru a elimina limitările și constrângerile lumii reale, ca modalitate de a încuraja oamenii să gândească mai îndrăzneț și să-și deblocheze imaginația. De exemplu, cei care dezvoltă produse folosesc uneori întrebarea: Ce ar fi dacă n-ar exista limitări legate de preț?, pentru a elimina temporar criteriul pragmatismului din gândire. Odată ce limitările legate de costuri sunt lăsate deoparte, ideile au un spațiu mult mai vast în care să se dezvolte.
Evident, în lumea reală, constrângerile există. Bugetele sunt limitate, iar riscul de a eșua este chiar foarte real. Ideile care se conturează în urma lui ”Și dacă n-aș avea cum să dau greș” trebuie temperate sau chiar complet abandonate mai târziu. Însă rolul lor este acela de a deschide cât mai multe posibilități (în cazul de față, unele mai curajoase și mai riscante) de luat în considerare.
Ce ar fi dacă n-aș avea cum să dau greș?
O variantă interesantă a întrebării ”Ce ar fi dacă n-aș avea cum să dau greș?” a fost explorată în The New York Times de către scriitorul Ron Lieber. El a povestit despre Daniel L. Anderson care ajunsese să se plictisească din cauza job-ul lui de agent imobiliar în Reno și se chinuia să se hotărască între o ofertă de job ”sigur” în Houston și una puțin mai riscantă în San Francisco. Pe când se zbătea să ia o decizie, mentorul său i-a pus o întrebare: ”Ce-ai face dacă nu ți-ar fi deloc teamă?”.
Anderson a mărturisit că această întrebare l-a făcut să-și re-examineze situația pentru a se asigura că nu lua decizia cea mai ușoară și mai confortabilă, adăugând că se gândea adesea la poveștile mamei lui despre pensionari care aveau tot felul de regrete. ”Nu-mi doream să ajung ca ei”, a spus el. A acceptat job-ul din San Francisco, cel care presupunea mai multe riscuri, iar acum se bucură enorm de această decizie. Cât privește job-ul cel ”sigur” din Houston, pe care l-a refuzat? Venea ”din partea unei companii numită Enron.”
Citește și: