În următoarele 5 minute vei afla:
– Ce susține teoria comparării sociale.
– În ce situații compararea cu ceilalți poate genera stagnarea, frânându-ne evoluția și dezvoltarea.
„Vreau să am faima lui X, posibilitățile financiare ale lui Y sau libertatea de a călători ale lui Z”. Dacă suntem puțin atenți la gândurile sau afirmațiile pe care le facem zi de zi, am putea observa cu ușurință că viața noastră are la bază un lung șir de dorințe care, de cele mai multe ori, izvorăsc din comparația noastră cu ceilalți. Ne comparăm succesul, relațiile, vacanțele modul în care ne îmbrăcăm sau arătăm ca și cum viața ar fi un veșnic concurs, doar cu linie de start și fără linie de sosire.
Prinși în vârtejul comparațiilor cu cei din jur ajungem, fără să ne dăm seama, să pierdem din vedere de unde am pornit, cine suntem și ce ne dorim în realitate, țintind către îndeplinirea unor obiective care uneori nici măcar nu ne reprezintă. Însă continuăm să o facem, pentru că deja a devenit un obicei, o normalitate.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Care sunt motivele care ne fac să ne comparăm cu ceilalți?
Comparația cu ceilalți este un mod înnăscut pe care oamenii îl au în a se autoevalua și a se defini pe sine în raport cu ceilalți, iar această explicație este propusă în Teoria comparării sociale din 1954 de către Leon Festinger (cel care, mai târziu, pornind de la această teorie, a dezvoltat teoria disonanței cognitive).
Leon Festinger susține faptul că în procesul nostru de autocunoaștere și dezvoltare căutăm, în mod natural, încă din copilăria mică, persoane cu interese, abilități sau competențe similare cu care ne comparăm și în funcție de care ne evaluăm evoluția sau, din contră, stagnarea sau involuția.
Evoluția apare atunci când comparația acționează ca factor motivator intrinsec, când în noi ia naștere dorința de a deveni la fel de buni și capabili ca cei cu care ne comparăm, favorizând în acest fel îmbunătățirea și dezvoltarea aptitudinilor și a competențelor noastre.
La polul opus, când comparația scoate în evidență numai minusurile, lipsurile și neajunsurile, ea ne poate face să ne simțim inadecvați, frustrați și neîmpliniți, conducând către sentimente de inadecvare și blocaje emoționale și creând contextul perfect pentru a cădea în capcanele autosabotării, a scăderii stimei de sine și scăderii productivității.
Există, însă, și situații în care comparația generează stagnare, iar acest lucru se întâmplă atunci când ne raportăm la cei care ne sunt inferiori sau se află într-o situație mai puțin avantajoasă decât a noastră. Acest context, deși ne poate face să ne simțim mai bine cu noi înșine și cu realizările noastre, reprezintă în sine, o capcană deoarece ne poate insufla un aer de superioritate care ne poate sabota prin a ne crede „mai buni decât ceilalți”, crescându-ne ego-ul și limitând dezvoltarea.
De ce compararea cu ceilalți nu este recomandată?
A ne compara unii cu ceilalți este ca și cum am compara mere cu pere care, deși cresc în aceeași livadă, sunt îngrijite la fel și fac parte din aceeași familie de pomi fructiferi, sunt totuși două fructe diferite, cu forme, gusturi, ritmuri de creștere și rodire specifice.
O astfel de paralelă ne plasează automat într-o competiție neloială și total neprofitabilă, deoarece ea face abstracție de faptul că, indiferent dacă provenim din aceleași mediu și activăm în aceleași domenii, fiecare dintre noi este diferit și unic în felul său, cu aptitudini, competențe și calități personale, resurse și limite diferite, vise si moduri de a privi viața distincte.
Mai devreme sau mai târziu, inevitabilul se va produce și ne vom regăsi în situația în care resursele și eforturile noastre nu reușesc să se ridice la nivelul așteptărilor pe care ni le-am setat. Din acest punct, toate atuurile personale vor trece într-un plan secundar, iar în față vor ieși punctele slabe și defectele noastre în raport cu calitățile și succesul celorlalți, dezamăgirea, invidia și gelozia devenind astfel iminente.
Cum putem gestiona tendința de a ne compara cu ceilalți?
Cea mai mare parte a comportamentelor noastre datează de ani de zile, unele poate „chiar de-o viață”. Cu cât au o „vechime” mai mare, cu atât înseamnă că le-am experimentat mai mult și mai des, fapt care le-a făcut să iasă din sfera conștientă și să se manifeste sub formă de „obiceiuri” sau automatisme.
Acest lucru este valabil și pentru tendința de a ne compara cu ceilalți, dar asta nu înseamnă că lucrurile nu pot fi schimbate. Însă pentru a favoriza schimbarea este nevoie să depunem efort, iar primul pas ar fi acela de a redirecționa atenția dinspre exterior către interior, adică dinspre ceilalți către sine.
Cu cât ne vom da mai mult acces și vom acorda mai multă atenție gândurilor și emoțiilor noastre, cu atât vom deveni mai conștienți de universul nostru interior, de valorile și dorințele care ne reprezintă, de cine suntem și ce ne definește.
Procesul de reconectare la sine și autocunoaștere nu este unul facil sau rapid, însă este plin de beneficii, deoarece va scoate la lumină aptitudinile demult uitate sau talente încă nedescoperite, dorințe reprimate sau planuri amânate pe motiv „nu erau îndeajuns de valoroase ca ale altora”.
Astfel, vom face ca viața să fie mai mult despre noi decât despre ceilalți și, treptat, vom ieși din capcana pe care de altfel singuri ne-am construit-o, aceea de a îndeplini visele altor oameni în detrimentul celor personale. Bineînțeles că acest lucru nu înseamnă să ne mulțumim cu ce avem și să nu tindem către mai mult sau mai bine, ci să privim în jurul nostru, să luăm exemple de la cei din jur, dar nu pentru a încerca să devenim ca ei, ci adaptându-le nevoilor și planurilor noastre.
Un alt mod de a gestiona tendința de a ne compara cu ceilalți ar fi acela de a folosi comparația într-un mod util și benefic, comparându-ne cu noi înșine. Paralela dintre noi cei de astăzi și cei care am fost poate constitui un punct de plecare în a deveni conștienți de unde am pornit și unde am ajuns, de obstacolele și momentele critice pe care le-am depășit, de experiențele pe care le-am acumulat de-a lungul timpului și care au dus la șlefuirea și transformarea noastră în cei de acum.
Această conștientizare va fi cea mai autentică și mai palpabilă dovadă a faptului că, nu doar o dată, am obținut rezultate sau reușite de care nu ne credeam capabili, transformând astfel imposibilul în posibil. Tot acest tablou va reprezenta punctul de plecare pentru planurile noastre de viitor, ajutându-ne în a creiona pașii și obiectivele pe care vrem să le atingem.
În fiecare dintre noi există nevoia de a fi mai buni dar, în loc să fim mai buni decât ceilalți, este mai constructiv și mai sănătos să încercăm, pe cât se poate, să devenim mai buni decât noi. Pentru că, așa cum spunea Theodore Roosevelt, „comparaţia este hoţul bucuriei”.
Citește și:
3 pași esențiali pentru a evita capcana competiției pe social media