În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce este important să nu-ți propui salturi mari, ci să-ți stabilești pași mici, executabili.
– Ce camuflează, de fapt, unele dintre obiectivele noastre.
De ce-și doresc oamenii să mănânce mai sănătos, să mediteze mai mult și să facă sport la început de an? Ce speră oare ei să obțină prin aceste rutine pe care le pun, an de an, pe lista de to-do. Și de ce majoritatea eșuează în a-și îndeplini obiectivele? Sunt ele doar o modă și o presiune socială?
80% din obiectivele puse la început de an sunt sortite eșecului, iar cele mai mari șanse de eșec le au chiar cele legate de dietă, sport și stil de viață sănătos, care nu contenesc, însă, să fie an de an în topul listei. O analiză mai optimistă arată că, din cele 19 obiective puse în medie de un american la începutul anului trecut, s-au concretizat doar 4. Observăm însă un nivel ridicat de presiune care vine deseori însoțit cu dezamăgire de sine, creând un cerc vicios. Și, oare, în scenariul fericit, obiectivele îndeplinite ne fac să ne simțim așa cum ne imaginăm că ne vom simți atunci când ni le punem pe listă?
Studiile arată că avem nevoie de minim 30 de zile pentru a introduce o nouă rutină în viața noastră, iar ideal este să începem doar cu una. La un calcul simplu, am putea să facem vreo zece schimbări minore în viața noastră pe parcursul unui an. Adică să începem ziua cu un pahar de apă, de exemplu. Nu la fel de simple sunt schimbările majore, care necesită mai mult timp, mai multe resurse și, mai ales, o nevoie reală pentru a le putea păstra. În plus, este necesar să ne uităm și la ceea ce ne împiedică sau ne-a împiedicat până atunci să le implementăm. Pentru că, oricât de ciudat ar suna în era lui „eu pot orice”, „nu pot” există și e nevoie să ne uităm în profunzime la de ce nu putem, ce ne oprește, ce ne blochează sau ce nevoie ne satisfacem printr-un obicei nu tocmai sănătos și nu ne-o putem satisface altfel. Căci, dacă „suma viciilor rămâne constantă”, adică dacă problema de fond nu dispare, în locul obiceiului rău pe care îl înlocuim va apărea un alt obicei rău. Cu siguranță, deci, suma insatisfacțiilor noastre nu va scădea.
Ce vreau, de fapt?
A-ți pune obiective este un lucru bun în sine. Ele ne dau o direcție. Iar o direcție este urmată apoi de o strategie, o planificare și o serie de acțiuni. Însă atunci când obiectivele nu se raportează la o nevoie reală sau nu sunt obiectivele noastre reale, doar ne alimentăm o viitoare stare de bine iluzorie.
Pentru a fi mai aproape de obiectivele reale și pentru a le și îndeplini, e necesar să te rezumi la o listă scurtă și cu adevărat importantă pentru tine și să ai o motivație în a face o schimbare. Căci, să nu uităm, schimbările nu sunt ușoare și ne vor solicita o cantitate suplimentară de resurse. În plus, ca în orice drum, vor exista și hop-uri, iar dacă nu ne dorim cu adevărat schimbarea, atunci vom renunța foarte ușor.
Există, deci, o motivatie internă, adică un motiv intern real pentru care vreau să fac un lucru, legat de mine, de ce am eu nevoie și mai puțin de presiunea socială? Dacă singurul motiv pentru care vreau să mănânc sănătos, să fac exerciții sau să meditez este să mă aliniez cu restul oamenilor care fac asta, atunci nu e deloc întâmplător că, după câteva zile, voi renunța.
Când vine, de exemplu, un client la terapie și definim un obiectiv cu care începem să lucrăm, cel mai important lucru nu este doar ce-și dorește cel mai tare, ci ce-l doare cel mai tare. Căci, dacă este ceva ce te doare, atunci vei fi mult mai motivat să schimbi. Drumul schimbării nu e ușor, așa că dacă nu e nimic care te deranjează, vei fi tentat să renunți repede sau doar să bifezi, să spui că ai încercat un anumit lucru, dar nu a funcționat pentru tine.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Care este adevăratul motiv pentru care îmi pun acest obiectiv? Ce vreau de fapt să obțin?
Pot descoperi acest lucru prin câteva ”de ce-uri?”, de exemplu: de ce vreau să slăbesc, de ce vreau să mă apuc de sport? Dacă motivul real este să intru în rochia albastră cu o măsură mai mică, atunci poate mai bine duc rochia la croitor și rezolv problema mult mai simplu. Sau dacă motivul este să-mi găsesc un partener, atunci o variantă mai bună ar fi să-mi propun să ies la întâlniri. Iar dacă, de fapt, îmi imaginez că sportul sau regimul îmi vor aduce fericirea, atunci poate e cazul să mă întreb mai degrabă de ce nu sunt fericit în prezent.
Uneori, motivele reale sunt altele și nu rareori în spatele acestor obiective sunt multe promisiuni false de care mă agăț: senzația iluzorie că, daca voi fi mai slab, mai bine plătit, mai de succes… voi fi mai fericit, iubit, valoros. Iar realitate este că, de fapt, nu mă voi simți mai iubit sau mai valoros doar pentru că am zece kilograme mai puțin.
Obiectivele trebuie să fie lucruri pe care le pot controla
Un alt aspect pe care este necesar să-l includ în analiza obiectivelor mele este măsurarea gradului de control pe care-l am asupra îndeplinirii unui anumit obiectiv. Tot ce pot face este să controlez partea mea, dar nu mă pot aștepta ca celălalt să se schimbe sau contextul să fie cel pe care mi l-am imaginat.
Nu va putea fi un obiectiv ca celălalt să mă placă sau să mă iubească, astfel că, dacă mă înfometez câteva luni sperând că așa voi fi iubit(ă), s-ar putea să fiu cu atât mai dezamăgită că acest lucru nu se va întâmpla. La fel, într-o companie care face restructurări, s-ar putea ca obiectivul „să-mi crească salariul” să fie puțin realizabil și nu pentru că performanța mea nu este bună, ci pentru că resursele sunt limitate.
Cât de concret este obiectivul meu?
Este necesar ca un obiectiv să fie măsurabil, operațional, adică să răspundă la întrebarile ”Cât?”, ”Cum?”, „Când?”. De exemplu, să spunem că am o problemă medicală și renunțarea la câteva kilograme mi-ar fi de folos. Urmează: ”Cât vreau să slăbesc?”, ”În ce interval de timp?”, ”Prin ce metodă?”.
Dacă-mi doresc să mă simt mai bine, atunci ar fi util să definesc, cât mai clar, concret, descriptiv și în termeni pozitivi ce înseamnă de fapt pentru mine bine. Pentru că binele meu e diferit de binele altcuiva și pentru că, doar în acest mod, voi putea să mă uit cu atenție la ceea ce-mi doresc de fapt.
Ce mă ajută și ce mă împiedică?
În această privință, contează atât persoanele care mă susțin, cât și celelalte obiceiuri, aspecte, care-mi blochează sau mă ajută în realizarea obiectivului. Dacă-mi doresc să mănânc sănătos, voi fi nevoit să-mi planific cumpărăturile, să-mi aleg lucruri sănătoase care-mi plac și mă bucură, să mă asigur că știu să gătesc acele lucruri și să limitez accesul la lucrurile pe care nu mai doresc să le consum.
Uneori, atunci când îmi doresc ceva foarte mult și nu pot să realizez acest lucru, este nevoie să privesc mai în profunzime. Este posibil să-mi doresc să slăbesc și să fiu cu adevărat motivat în acest sens, inclusiv în ceea ce privește sănătatea mea. Însă, dacă mâncarea îmi aduce de fapt altceva, iar acest altceva eu nu-l primesc din altă parte, atunci șansele să pot să-mi îndeplinesc obiectivul sunt din nou reduse. Așa că, dincolo de perseverență și de ceea ce-mi doresc, e nevoie de multe ori să mă uit și la ceea ce mă reține.
Obiectivele trebuie să fie realiste
Cum spuneam, schimbările sunt dificile, de aceea nu este recomandat să mă apuc de mai multe lucruri în același timp, mai ales într-un context stresant. Nu voi începe o cură de slăbire sau un proiect nou în cea mai stresantă perioadă la muncă, căci șansele să nu-mi iasă nimic sunt foarte mari. În plus, în perioadele stresante, obiectivele ar trebui mai degrabă înlocuite cu grijă, iar grija se face în ritmul meu și fiind atent la mine, nu cu ochii la un target.
De asemenea, nu-mi voi propune un salt mare, să fac sport zilnic de la deloc, de exemplu, ci voi împărți obiectivul mare în pași mici, executabili. Realizările mici sunt cele care îmi vor da forță să merg mai departe și este realist să mă aștept că vor fi și zile mai grele, zile în care nu-mi va ieși ceea ce mi-am propus. Din nou, ele fac parte din proces.
Cum aleg un obiectiv bun pentru mine?
Strategia de reușită, atunci când vorbim de obiective este, deci, să fie cât mai puține, nu cât mai multe, căci atunci vom bâjbâi mai degrabă și va exista un consum mare de energie.
Câteva obiective analizate atent, pornite din nevoile mele reale, pentru care fac un plan elaborat și pe care le voi împărți în pași mici, față de care am puterea să acționez flexibil atunci când contextul se schimbă sau resursele se diminuează, vor fi de fapt calea către reușită. Căci important e ca ceea ce aleg e să fie, cu adevărat, bun pentru mine.