În următoarele 5 minute vei afla:
– Cine decide dacă dormim pe un pepene sau pe un bob de mazăre.
– De ce să dai 600 de lei pe lună pe un bun invizibil.
Știu oameni care fac terapie de ani de zile și înfloresc. Personal, am apelat la serviciile unui psihoterapeut, convinsă că nu voi intra în subiectele care mă dureau cu adevărat. Căutam mai mult să învăț să funcționez așa cum eram. A fost ca și cum aș fi decis să dau o lavabilă în living și m-am trezit că trebuie să renovez casa din temelii. Operațiunea implică alt tip de efort și altă investiție financiară. Procesul m-a pus față-n față cu scheletele din șifonier, însă rezultatul a meritat: am descoperit o versiune mai funcțională a mea și am reușit să identific mecanismele greșite de coping cu care învățasem să maschez zonele care necesitau renovare serioasă.
Motivele care ne țin departe de canapeaua psihoterapeutului sunt multe și, în mare parte, țin de natura noastră interioară. Însă, conform Forbes, ar fi ideal să fim atenți la autosabotare. Sănătatea noastră mentală este la fel de importantă precum sănătatea fizică, iar lucrul cu sinele poate face minuni în modul în care percepem realitatea.
Iată care sunt cele mai comune motive pentru care oamenii evită terapia:
Teama de ”ce-o să zică lumea”
Dacă sunt un om puternic, voi găsi singur soluțiile de care am nevoie. Nu sunt nebun, sunt doar trist sau dezorientat. Stigmatul social apasă încă greu pe orice element care iese din linie, iar percepția pe care o avem asupra terapiei este, rareori, văzută ca o abordare curajoasă.
Psihoterapeutul Miruna Stănculescu explică: ”Trăim într-o lume în care e cool să găsești soluții, dar nu e OK să admiți că ai probleme, în ciuda faptului că primele nu există fără ultimele. Ești puternic atunci când îți găsești singur soluțiile, nu? Asta explică și de ce bărbații au mai multe rețineri. Mai avem de înfruntat și chestia cu “ce cauți la psiholog, ești nebun?!” Sau pe cea cu “ce naiba discuți acolo și nu poți vorbi cu prietenii tăi ?”. E și un banc pe tema asta – în State te faci de râs dacă nu-ți poți cita terapeutul în pauza de prânz, la noi dacă faci asta. Pe de altă parte, pot declara cu inima deschisă că lucrurile se schimbă și că începem să realizăm că un psihoterapeut nu e un prieten, ci un om pregătit și antrenat să ofere perspective obiective (nu sfaturi și nici soluții), care să te ajute să o duci mai bine decât o duceai până să apelezi la el (sau ea).
Evitarea problemelor de fond
Sunt convinsă că, dacă ar exista o pilulă magică împotriva traumelor, am deveni plictisitor de monotoni. Tot ceea ce ni s-a întâmplat ne definește și ne diferențiază. Scopul terapiei nu este acela de a șterge din memoria noastră afectivă și emoțională ceea ce ne apasă, nici de a masca dureri (cu asta ne descurcăm și singuri de minune).
Și totuși, se poate lucra la terapie fără să atingem zonele cu adevărat vulnerabile? Miruna Stănculescu face o paralelă cu procesul nașterii: ”Vorba bancului cu ginecologul care a câștigat proba practică de la service-ul auto, fiind singurul care a schimbat garnitura de chiulasă prin țeava de eșapament, se poate face orice. Ca psihoterapeut, lucrezi cu materialul clientului. Și, respectiv, cu problemele despre care este dispus sau pregătit să vorbească. Chiar dacă „te prinzi” că omul vorbește despre problema de suprafață și nu cea de fond din spate, e nevoie să fie pregătit să o rezolve și pe cealaltă. Altminteri, îi poți spune ce problemă crezi tu că are, dar nu o să poți să-i dai și disponibilitatea de a o rezolva. Și nu e din rea voință. Pentru a putea schimba situații, e nevoie să schimbi povestea pe care ți-o spui despre situație și, mai ales, comportamentele prin care pui în practică povestea. Pentru asta e nevoie de efort, mai pretențios numit ”travaliu terapeutic”.
Și da, are multe în comun cu travaliul de la naștere. E un proces prin care ia naștere o altă abordare a realității și, prin urmare, este dureros, presupune răbdare și dorință de schimbare. Eu cred că fiecare dintre noi suntem singurii trăitori ai vieții noastre. Restul sunt privitori. Asta presupune că nu se poate uita cineva pe geamul existenței noastre să ne spună dacă pepenele pe care dormim e mazăre sau invers. Un terapeut e tot privitorul vieții oamenilor, care aleg să lucreze cu el. Așa că are nevoie să le acorde încrederea că doar ei pot estima dacă dorm pe pepene sau pe mazăre. Sau dacă aleg să vorbească despre una sau cealaltă”.
Psihoterapeutul nepotrivit
Mi se pare fascinant cum căutăm, fără să ne descurajăm, cea mai bună învățătoare pentru copil. Și cât de repede abandonăm procesul terapeutic, dacă se întâmplă să nu avem chimie cu persoana care ne ghidează în acest demers, în ciuda implicării sale.
Miruna Stănculescu vorbește din postura profesionistului în sarcina căruia cade mare parte din stabilirea regulilor jocului: ”Treaba terapeutului nu e să judece omul din fața lui, ci să-l înțeleagă. Nu de alta, dar judecata suspendă înțelegerea, pentru că presupune că ai terminat de înțeles și ai ajuns la o concluzie. Oamenii judecă și, da, terapeuții sunt și ei oameni, dar doar după ce au terminat programul. Carevasăzică, primul semn că ai de căutat un terapeut (pentru că ai găsit un om) este sentimentul că ești judecat. Alt semn că mai ai de căutat este lipsa de progres.
Psihoterapia implică un efort semnificativ, atât financiar și de timp, cât și emoțional. Răsplata celui care apelează la ea este progresul. Nu se întâmplă în fiecare ședință ceva semnificativ. Dar, după fiecare ședință, ai nevoie să te întrebi de ce ai plătit, cu ce ai plecat după cele 50 de minute de efort emoțional. Dacă răspunsul e “nu știu” sau “nimic”, timp de mai multe ședințe la rând, atunci nu ești în locul potrivit.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Ultimul aspect important este cel al compatibilității. Sunt multe orientări psihoterapeutice. Avem un singur creier și o mulțime de teorii care ne explică cum funcționează. Ai nevoie să te duci către cea care corespunde cu convingerile tale. Eu folosesc primele zece minute din prima ședință explicându-le clienților ce principii terapeutice folosesc. Accentuez faptul că sunt fan psihoeducație, adică o să explic constant de ce fac o afirmație sau alta. Mai spun și că sunt ateu. Nu pentru că am vreo problemă cu credințele cuiva, ci pentru că mi se pare important ca omul care alege să lucreze cu mine să nu aibă o problemă cu lipsa mea de credință. Si nu ca să mă laud, ci pentru că cel mai eficient predictor al unui succes terapeutic e calitatea relației care se stabilește între terapeut și omul care merge la el”.
Durata nedeterminată
Ce bine ar fi dacă atunci când începem terapia am avea un deadline clar. Cinci, zece, o sută de ședințe. Psihoterapeutul poate prezice durata unei terapii în funcție de problema punctuală pe care o are un client. De exemplu, spune Miruna, fobia de zborul cu avionul ar trebui să se rezolve în maxim opt ședințe. ”Dacă e vorba de lucruri mai puțin concrete, ca de exemplu, lipsa de încredere în sine sau o stare anxioasă, nu mai poți spune în cât timp se rezolvă lucrurile pe deplin. Terapia înseamnă muncă nu doar pentru terapeut ci, mai ales, pentru cel care se duce la el. Așa că există diferențe între oameni și e important ca fiecare să-și găsească ritmul propriu de schimbare. E important să-ți definești ce aștepți de la terapie, ce obiective ai, adică. Și să ai dovada concretă că faci progrese. Obiectivele definesc și momentul terminării relației terapeutice”.
Costurile implicate
Hai să recunoaștem că investiția în terapie este una serioasă. În București, ședințele de terapie individuală costă, în medie, 150 de lei și prețul poate urca semnificativ. Adăugăm frecvența, să zicem săptămânală, și ajungem la un minim de 600 de lei pe lună. Am ezitat eu însămi, iar gândul că o sesiune de shopping are atât efect terapeutic, cât și un rezultat palpabil (plus că nu te duce în locuri dureroase), mi-a servit mult timp drept scuză.
Dar ce să vezi?! În momentul în care lucrezi cu partea ta invizibilă, obții o stare de bine cât se poate de reală. De exemplu, nu mai ai nevoie să cumperi lucruri care să confirme dreptul tău de a exista. Shopping mai fac, evident, dar servește scopului său firesc și nu-l mai folosesc pentru a bandaja răni emoționale. Pot spune că terapia mi-a schimbat viața? Nu, viața mi-am schimbat-o în bine eu însămi, pentru că am învățat să-mi folosesc mai bine resursele. Iată cum descrie Miruna Stănculescu schimbările pe care le aduce terapia: ”Îți schimbă calitatea percepută a vieții – o să fii mai împăcat cu propria persoană și cu felul în care-ți organizezi viața. O să știi mai multe despre cum să-ți folosești creierul și mintea mai degrabă pentru tine decât împotriva ta. O să scapi de fobia care te ținea prizonier. O să ai o șansă semnificativă să lupți împotriva anxietății sau depresiei”.
Miruna Stănculescu este un fost corporatist psihoterapeut, cu formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală și hipnoterapie. Îi place să se descrie ca psihoterapeut drept un purtător de felinar, care însoțește oameni în călătoria lor interioară spre lucruri pe care nu știau că le cunosc. Poți afla mai multe despre ea pe www.mirunastanculescu.ro
Citește și: