În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum poți să-ți inspiri membrii echipei să respecte orele de program.
– De ce e important să impui limite, atunci când lucrezi de acasă.


După cum știu prea bine majoritatea managerilor, chiar și în vremuri obișnuite, e o adevărată provocare să ajungi la un echilibru între viața profesională și viața personală. În prezent, însă, dacă ai în subordine o echipă și lucrezi de acasă, iar colegii tăi sunt în aceeași situație, una dintre cele mai dificile părți ale acestei misiuni este aceea de a pune punct zilei de lucru – de a încheia activitatea, de a ”părăsi biroul” și de a-ți muta atenția asupra vieții personale. Adesea apare tentația de a lucra până târziu pentru a termina tot ce e de făcut. Și chiar și așa, s-ar putea să ți se pară că nu  reușești să termini niciodată. Dar, pentru a păstra un echilibru și pentru a evita burnout-ul, este esențial să respecți limite clare în ceea ce privește activitatea ta profesională și încheierea sa. 

Un studiu recent publicat în revista Social Science&Medicine a ajuns la concluzia că orele lucrate peste program au consecințe serioase: pot duce la stres și la epuizare, plus multe alte probleme de ordin medical. Însă, cu cât ne vom dedica mai mult timp pentru a ne hrăni sufletele și relațiile, cu atât vom fi mai productivi și ne vom bucura de o viață împlinită.

E vital să decidem ferm o oră la care ne vom încheia programul, rezervâdu-ne timp pentru a ne conecta cu familia sau pentru bunăstarea noastră fizică și emoțională. Acest gest înseamnă că suntem capabili de alegeri disciplinate și putem rezista tentației de a mai tăia de pe listă ”încă o sarcină de făcut pentru serviciu”. În plus, atunci când ești într-o poziție de conducere, încheindu-ți activitatea la ora stabilită, vei oferi un exemplu celor din echipa ta, sugerându-le că este OK ”să plece acasă” la finalul programului de lucru.  

”După o zi de muncă rezonabilă, lasă-ți deoparte dispozitivele electronice și instrumentele de lucru, la fel cum ai face cu sculele de dulgherit dacă ai fi dulgher și ai face mobiă sau cu ingredientele de patiserie, după ce faci o prăjitură ”, scrie în Forbes Prof. Bryan Robinson de la University of North Carolina din Charlotte, autor al volumului #Chill: Turn Off Your Job and Turn On Your Life . ”Ține-ți chiar și sticker-ele cu notițe legate de activitatea profesională în zona în care lucrezi, ca să nu dai cu ochii de ele atunci când trebuie să te relaxezi și să-ți încarci bateriile”, explică specialistul.

Ca să reușești să rămâi ferm în decizia de a termina activitatea la ora prevăzută, atunci când lucrezi de acasă, apucă-te să-ți faci ordine pe birou, sau în spațiul de lucru cu puțin timp înainte de această oră și gestionează prioritățile apărute în ultima clipă, cum ar fi expedierea unor email-uri foarte importante. 

Pentru mai multă inspirație legată de cum să devii un exemplu pentru ceilalți și cum să-ți stimulezi echipa să-și construiască limite sănătoase și clare legate de muncă, încearcă să recurgi la acești micropași

În următoarea ședință de lucru, povestește-le subalternilor tăi cum ai tu grijă de tine. 

Împărtășindu-le tehnicile tale de relaxare și de reîncărcare a bateriilor, le vei transmite că este normal să procedeze și ei astfel. 

Oprește-te din lucru la ora prevăzută, chiar dacă nu-ai reușit să termini tot ce ți-ai propus

Atunci când te afli într-o poziție de conducere, este aproape imposibil să faci tot ce ți-ai propus într-o zi. Să prioritizezi eficient înseamnă să înveți să tolerezi lucrurile neterminate și să-ți dai voie să te odihnești, pentru a te putea întoarce a doua zi pe baricade, pregătit să identifici noi oportunități.

La sfârșitul zilei, gândește-te la ceea ce ai reușit

Acum este mai important decât oricând să-ți sărbătorești micile victorii și să-ți încurajezi membrii echipei să procedeze la fel. 

Trimite o notiță scurtă către cei din subordinea ta atunci când te oprești din lucru

Informându-i despre intervalele când mergi la masă sau ieși la o plimbare scurtă, îi vei ajuta să se simtă incluși și te vei asigura că-ți este respectată nevoia de deconectare. 

Citește și:

Coronavirus: când casa devine birou

Biroul din bucătărie și adaptarea la noul normal

Author(s)

  • Elaine Lipworth

    editor la Thrive SUA

    Elaine Lipworth este o jurnalistă premiată și o reporteriță care a colaborat la multe emisiuni TV. A scris despre filme, lifestyle, psihologie și sănătate pentru publicații din toată lumea. A colaborat cu The Guardian, The Times, You Magazine, Marie Claire, Harpers Bazaar,  Women’s Weekly și Sunday Life (Australia). A scris pentru companii de producție de film precum Fox, Disney și Lionsgate. Recent, Elaine a predat jurnalism ca profesor colaborator la Pepperdine University. Originară din Marea Britanie, Elaine e căsătorită, are două fiice și trăiește în Los Angeles.