În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce sunt unele secrete mult mai greu de ținut decât altele.
– Care sunt cele mai comune secrete ale oamenilor.
Mereu mi-a fost greu să mint și să țin secrete. Culmea, nu din motive etice, neapărat, ci pentru că minciunile și secretele mă agită și creează un disconfort inimaginabil în mine. Pot să țin un secret? Da. Cu ce preț? Numai eu știu.
În secunda în care aud: ”Pot să-ți spun un secret?”, ceva, în mine, se strânge. Păstrătorul unui secret preia din greutatea celui care îl împărtășește. De exemplu, îmi amintesc, din copilărie, că auzisem o discuție despre părinții lui A., care se pregăteau să divorțeze. Avocata de divorț era prietena noastră de familie, iar A. era prietena mea. Nu avea nici cea mai vagă idee ce urma să se întâmple, iar la nouă ani este dificil să stabilești dacă e mai bine să-ți ții gura sau să vorbești. Am tăcut (aveam exercițiul cu Europa liberă, postul de radio pe care-l ascultau ai mei, iar eu nu aveam voie să vorbesc cu nimeni despre asta). Dar am început s-o evit pe A., pentru că, pur și simplu, nu mai știam să mă port firesc în preajma ei. Era ca și cum aș fi văzut că din spatele ei vine o furtună, iar eu trebuia să zâmbesc ca și cum n-aș fi avut idee ce urmează.
Sunt secrete și secrete…
Unele secrete sunt mai ușor de păstrat pentru că n-au implicații reale pentru cei în fața cărora trebuie să le ascunzi. Altele sunt mai dificil de păstrat (cum ar fi momentul când afli că domnul X are o aventură, iar doamna X, prietena ta, nu bănuiește nimic). Acestea din urmă sunt cele mai mari consumatoare de energie vitală și, de asemenea, triggere sigure pentru anxietate. Secretele pot crea o senzație apăsătoare de lipsă de autenticitate, nu doar în relația cu cei pe care, până la urmă, îi minți când omiți să spui o informație care-i privește, dar și în relație cu tine, personal.
Michael Slepian, psiholog la Columbia Business School, a publicat în Journal of Personality and Social Psychology un studiu fascinant despre secrete. Peste 1.500 de persoane au răspuns la un chestionar despre comportamentul uman în momentul în care există un secret care trebuie ținut (cercetătorii au stabilit 38 de categorii de secrete). 4 din 5 respondenți au admis că ascund, în medie, secrete din 13 dintre cele 38 de categorii (cinci dintre ele referindu-se la secrete despre sine, care trebuie ascunse de toată lumea, deci secrete neîmpărtășite). Cele mai comune secrete au fost cele privind dorința sau gândul de a fi cu altcineva decât cu persoana cu care cei intervievați erau într-o relație, dorințe romantice nemărturisite (pentru cei singuri) și comportamente sexuale (fantezii, accesarea pornografiei etc), însă în topul categoriilor de secrete s-au clasat și următoarele categorii:
– minciuni niciodată recunoscute;
– trădarea încrederii cuiva;
– furt;
– flirt (în situații în care nu ar fi fost permis de normele agreate în cuplu);
– ambiții sau scopuri ascunse;
– detalii de familie;
– detalii financiare.
Fascinant este că studiul arată că oamenii se gândesc și se lasă consumați de secrete de două ori mai mult atunci când sunt singuri decât în momentele în care trebuie să le ascundă activ, deci cu bună știință, într-o conversație. Cu cât ne permitem mai mult să ruminăm și să punem la îndoială etica personală când ascundem lucruri de ceilalți, cu atât ne este mai mult afectată liniștea și starea de bine. În concluzie, în momentul în care decizi să păstrezi un secret, în teoria lui Slepian, informația ar trebui sigilată undeva în minte (am informația, dar decid să nu o folosesc, doar să o conțin) și să eviți anxietatea prin exerciții de mindfulness ori discutând problema cu oameni care nu au absolut nicio legătură cu subiectul sau subiecții implicați în acel secret.
Problema este veche de când lumea
Etimologia cuvântul ”secret” este latină, din verbul secernere, adică a separa, a face distincția. Prefixul ”se-” înseamnă ”în afara”, iar ”cernere” înseamnă ”a cerne”. Așadar, pentru a păstra un secret, este nevoie să cerni o anumită informație în preajma unei anumite persoane sau într-un anumit context. De aceea este atât de greu să ții un secret, explică psihologul Art Markman pentru Fast Company: chiar dacă ești o persoană loială sau un prieten foarte bun, să separi o informație de o persoană într-un anumit context este o sarcină cognitivă complexă.
Mințile noastre jonglează greu cu ideea, sau mai greu decât ne-am imagina la prima vedere. Mecanismul este complex: deții o informație cu care trebuie să te descurci ținând cont, în același timp, de informațiile la care are acces persoana față de care ții secretul, pentru a nu te da de gol. Așadar, cu cât conversația în care intrăm (păstrând un secret) devine mai profundă, cu atât va fi mai dificil să cerni ce ai și ce nu ai voie să spui, dacă-ți propui să nu divulgi secretul.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Mai simplu spus, a ține un secret implică un multitasking mental obositor. Și, culmea, este o sarcină chiar mai dificilă pentru persoanele obișnuite să facă multitasking în viața de zi cu zi (guilty as charged!). Multitasking-ul vine la pachet cu un mare defect de fabricație: deși, aparent, ne permite să ținem în aer toate mingile (muncă, familie, aprovizionare, relația cu prietenii etc), ne îndepărtează de ceea ce psihologii numesc „metacogniție”, adică abilitatea de a analiza obiectiv ceea ce gândim, de a ne controla propriile gânduri. În mod firesc, energia și atenția, odată canalizate în mai multe direcții simultan, nu mai sunt concentrate la fel de intens pe tot ceea ce facem sau spunem. În consecință, a sta de vorbă cu cineva față de care trebuie să ții un secret, este teribil de obositor și seamănă cu vorbitul la telefon în timp ce conduci, doar că asta se lasă cu amenzi usturătoare.
În plus, își bagă coada și un pic de vanitate
N-ai cum să nu admiți că a le spune celorlalți ceva ce tu știi, dar ei nu, spune ceva despre cât de informat ești tu. Poate că e varianta păcătoasă a impulsului de a da share pe o rețea de socializare unui film bun pe care tocmai l-ai descoperit. Lasă că l-ai văzut, l-ai descoperit! Tu ești cel sau cea care vine cu vestea bună, ție ți se va datora o seară plăcută pe care o vor petrece cei care îți urmează recomandarea (în aceeași categorie intră cărțile, restaurantele sau rețetele, produsele de îngrijire și așa mai departe).
Există un amestec simpatic de generozitate și vanitate, căruia, până la urmă, nu avem nimic să-i reproșăm (sharing is caring). Însă alta e situația când vorbim despre secrete. Până și unele meserii impun politici stricte de confidențialitate (avocații, jurnaliștii, psihoterapeuții, medicii, preoții și spionii fiind unii dintre oamenii antrenați să poată țină, până la un punct, etic sau legal, un secret). Când funcționăm, însă, în viața noastră personală, e limpede că lucrurile devin mult mai complicate. Iar dacă știi că ți-e greu să păstrezi un secret, fie alegi să-l ascunzi activ într-un sertar mental și să arunci cheia pe geam, fie poți alege să refuzi să primești secretul (”Pot să-ți spun ceva confidențial?” nu presupune, automat, un răspuns afirmativ). Până la urmă, avem dreptul să spunem, cu tact, ”te rog, nu”. Curiozitatea va avea de suferit, pe moment. Însă, pe termen lung, s-ar putea să ieșim mai câștigați fără povara încă unui secret de ținut sau fără vinovăția de a-l fi divulgat într-un moment de entuziasm sau de neatenție.