În următoarele 5 minute vei afla:

Cum se manifestă dependența în relații. 
Care sunt cele mai simple mijloace de gestionare a relației cu un partener perfecționist.


Într-o relaţie de cuplu putem observa că partenerii noştri au anumite trăsături de personalitate specifice, mai exact anumite moduri personale de gândire, simţire şi tipare de relaţionare cu ceilalţi şi cu sine însuşi/însăşi. Uneori nu înţelegem, nu-i înţelegem pe ei, nu ne înţelegem pe noi în relaţie cu ei. 

Pentru a avea o relaţie bună şi funcţională, este foarte important ca cei doi să se înţeleagă mai profund, la nivel de emoţii, convingeri, principii de viaţă, modele, valori şi,  mai ales, din punct de vedere al comportamentelor ce apar în consecinţă. 

Tipul de personalitate Dependent

 Mai multe studii definesc dependenţa în relaţii  prin prisma a  4 componente:

– motivaţional – o nevoie accentuată de îndrumare, sprijin și aprobare de la alții; 

– cognitiv – o percepție despre sine ca fiind neputincios și ineficient;

– emoţional – tendința de a deveni anxios, atunci când este necesar să funcționeze autonom ;

– comportamental – utilizarea diverselor strategii pentru a consolida legăturile şi pentru a evita rupturile cu ceilalţi.

În relaţia de cuplu, când unul dintre parteneri este dependent îi poate crea dificultăţi serioase perechii sale, dacă acesta nu este dispus să ofere mereu susţinere sau să explice cum şi de ce are nevoie uneori de autonomie sau de momentele sale de singurătate. Persoana cu un tipar de personalitate dependent are nevoie ca partenerul să fie mereu disponibil şi să-l liniştească, să-l asigure că este prezent în relaţie, altfel pot să apară foarte des conflictele, deoarece au gânduri de genul „cela mai grav lucru ar fi să fiu abandonat”, „sunt neajutorat şi slab”, „trebuie să am mereu pe cineva care să mă ajute”. De asemenea, cei dependenţi în relaţii nu au încredere în sine, îşi subestimează calităţile şi propriile judecăţi, detestă schimbarea, ca urmare va fi sarcina partenerului să ia cele mai importante decizii pentru viaţa lor. Ei simt viaţa copleşitoare şi pun constant întrebări, cer sfaturi şi apoi renunţă uşor. Uneori, refuză responsabilităţi, evită sarcini noi şi au nevoie de cineva care să le ofere soluţii sau să gestioneze situaţii în locul lor.

Recomandări pentru partener:

Partenerul este bine să înţeleagă că acest stil anxios şi vulnerabil al celui drag nu are legătură cu comportamentul său, ci cu tipul de personalitate al celui pe care l-a ales să-i fie pereche. De-a lungul timpului, va trebui să fie pregătit să răspundă mereu nevoii lui/ei de aprobare şi de acceptare, să facă faţă stilului de comportament submisiv generat de teama profundă de abandon. Pentru mai multă relaxare în relaţie, partenerul cu un stil dependent va trebui să fie susţinut şi stimulat să-şi crească încrederea în sine prin exersarea autonomiei şi a asumării de responsabilităţi în diverse situaţii, după care să fie încurajat şi lăudat. Doar aşa îşi va consolida  stima de sine şi va micşora presiunea pe care o pune pe relaţie sau pe tine, partenerul său, pentru că va avea tendinţa de a interpreta orice dezaprobare ca fiind expresie a incapacităţii sale sau a neîncrederii.

Cel mai important este să înţeleagă că nu trebuie să fie agresivi şi să profite de toleranţa crescută la abuz a partenerului dependent, toleranţă ce izvorăşte din convingerea că sunt incapabili să fie independenţi.

Tipul de personalitate Perfecţionist 

Sunt cei care organizează bine lucrurile, au liste cu detalii şi reguli, fac planuri şi se străduiesc să atingă standarde înalte de comportament şi performanţă. Uneori pot fi rigizi, însă sunt foarte muncitori, foarte conştiincioşi şi devotaţi, chiar dacă pot fi intoleranţi la compromis. 

Putem spune că sunt inflexibili, pentru că sunt preocupaţi mereu de detalii şi control, dar sunt foarte eficienţi în administrarea familiei. Pentru că sunt riguroşi şi scrupuloşi, de cele mai multe ori refuză să delege din sarcini, consideră că doar ei pot să facă lucrurile perfect şi pentru că nu mai rămâne timp, pot să nu includă în programul zilnic şi activităţi recreative. Pare dificil un asemenea partener, însă şi ei, la fel ca cei cu alte tipuri de personalitate, au părţile lor minunate ce ies la suprafaţă dacă avem disponibilitatea de a-i înţelege şi accepta. Principalele asumpţii ale unui partener perfecţionist pot fi de tipul: “trebuie să evit greşelile dacă vreau să fiu apreciat”, “trebuie să am succes pentru a mă simţi valoros”, “trebuie să depistez mereu greşelile ca să le pot corecta”.

Recomandări pentru partener:

Principala sarcină este să-şi ajute partenerii perfecţionişti să înveţe să se relaxeze şi să se obişnuiască să facă lucrurile suficient de bine şi nu neapărat perfect. Au nevoie să le apreciaţi rigoarea şi ordinea, să le respectaţi curăţenia perfectă, să vă bucuraţi de vacanţele eficient organizate. Le puteţi prelua din sarcini şi îi puteţi asigura că le veţi face la fel de bine ca ei.

Foarte important este să-i ajutaţi să înţeleagă că intimitatea este fundamentală pentru o relaţie de cuplu bună. Intimitatea înseamnă nu doar viaţa sexuală, ci şi deschidere emoţională, apropiere şi vulnerabilitate, împărtăşire de gânduri şi conştientizare a zonelor în care amândoi mai au de învăţat. Perfecţionistul e bine să fie sprijinit să înţeleagă că stilul său poate fi o piedică în calea spre intimitate, ei fiind pierduţi în detalii şi muncă, ca urmare partenerii lor vor avea nevoie de răbdare şi să le arate multă afecţiune, admiraţie şi empatie. 

Cel mai important este ca partenerul să-l ajute pe perfecţionist să se conecteze mai mult la propriile emoţii şi valori, pentru a învăţa să îşi orienteze mai des atenţia pe scopul şi sensul vieţii şi mai exact pe sensul unei relaţii de cuplu. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Tipul de personalitate Îndreptăţit

Sunt cei care au o stimă de sine supradimensionată, vor mereu să le fie observate reuşitele, tind să intre în competiţie cu partenerii de cuplu sau colegii de serviciu, caută apreciere, însă uneori le scapă să ofere la rândul lor apreciere celor dragi. Deşi au o atitudine fermecătoare şi puternică, pot deveni dominanţi în relaţie, încăpăţânaţi, dacă nu primesc dragoste şi acceptare. Au tendinţa de a dicta partenerului ce trebuie să gândească sau cum să acţioneze în diverse situaţii, pentru că ei “ştiu ce este mai bine pentru tine”. 

Pentru că au o intoleranţă destul de mare la frustrare, ei pretind să fie lăsaţi să facă ce vor, ceea ce poate deveni inconfortabil în cuplu şi sursă de conversaţii dificile. Dar încrederea absolută în sine poate fi privită şi dintr-o perspectiva pozitivă, pentru că oferă siguranţă în relaţie, te poţi baza pe acest tip de partener, pentru că are talente naturale şi puncte forte. Ei gândesc în stilul “sunt bine aşa cum sunt, am nevoie de cineva să mă facă să mă simt mai bine”. 

Recomandări pentru partener:

Cel mai important pentru partener este să înţeleagă că e bine să stabilească nişte limite sănătoase în relaţie pentru a-l ajuta pe cel cu tendinţe de îndreptăţire să devină conştient că şi celălalt are nevoile sale ce trebuie respectate. Înţelegerea contribuţiei în relaţie aduce claritate şi este un subiect de trebuie mult discutat între parteneri. Tendinţa de învinovăţire a celuilalt pentru că nu se supune dorinţelor celui ce se consideră îndreptăţit se temperează dacă ambii membri ai cuplului practică reciprocitatea şi recunoştinţa. Prin exemplul personal de căldură şi compasiune, cei doi pot să cultive comportamente reciproce pline de flexibilitate, respect şi înţelegere. 

Cel mai important este ca amândoi să fie foarte atenţi la tendinţa de a-şi retrage afecţiunea, de a se pedepsi şi învinovăţi unul pe altul – factori ce nu fac altceva decât să erodeze relaţia şi să crească şansele deconectării celor doi, care la început s-au iubit şi s-au plăcut.

Surse:

Terapia cognitivă a tulburărilor de personalitate, A.T.Beck, D.D.Davis, A. Freeman.

Tratat de psihopatologie şi psihiatrie pentru psihologi, F. Tudose, C.Tudose, L.Dobranici.

Terapia centrată pe scheme cogntive, J.E. Young, J. S. Klosko, M.J. Weishaar

Citește și:

De ce ne alegem parteneri nepotriviți și cum putem schimba asta?

Relații sănătoase Vs. relații toxice

Author(s)

  • Claudia Pușcaru

    psihoterapeutClaudia Pușcaru este psiholog şi psihoterapeut Sistemic de Familie şi Cuplu (Institutul pentru Cuplu şi Familie, Iaşi); Psiholog Specialist (”Şcoala pentru Cuplu”, Bucureşti), Psihoterapeut Cognitiv-Comportamental – Master PCC; Universitatea “Titu Maiorescu”; consilier pentru Dezvoltare Personală autorizat CNFPA.

    Claudia Pușcaru este psiholog şi psihoterapeut Sistemic de Familie şi Cuplu (Institutul pentru Cuplu şi Familie, Iaşi); Psiholog Specialist (”Şcoala pentru Cuplu”, Bucureşti), Psihoterapeut Cognitiv-Comportamental – Master PCC; Universitatea “Titu Maiorescu”; consilier pentru Dezvoltare Personală autorizat CNFPA.